Patetica

   Cândva s-a spus că iubirea înseamnă să-i dai cuiva puterea de a te distruge cu încrederea că nu o va face...

  Ceaikovski, copilul de porțelan, a deschis brațele ca să se îmbrățișeze pe sine însuși, în ultima sa lucrare, Patetica, Simfonia nr.6 în Si minor. Este cea mai măreață din simfoniile sale, iar ultima parte degajă un pesimism nemaiîntâlnit, parcă premonitoriu...A murit la mai puțin de o săptămâna de la premieră...

  Ceaikovski s-a luptat toată viața cu problemele de arhitectură din cadrul compozițiilor. Era foarte preocupat de formă și abia cu "Simfonia a IV-a" a dezvoltat un gen de formă care se potrivește cu natura lirică și impetuoasă a muzicii lui. Ultimele trei simfonii încalcă toate regulile stabilite de manuale. Au o linie emoțională constantă și o consistență specifică măiestriei artistice. 


  Baletul lui Ceaikovski este un comentariu orchestral în care ritmul, metrul, melodia, armonia, dar mai ales timbrul, caracterizează și inspiră mișcarea coregrafică..."Lacul lebedelor", "Frumoasă din pădurea adormită", "Spărgătorul de nuci"...Ori de câte ori a găsit un libret a cărui eroina îi trezea simpatia si inspirația, scria o muzică cutremurătoare. Astfel au luat naștere "Evgheni Onedin" sau "Dama de pică", două opere liniștite, cu un sfârșit autentic, ca în viață... 
Un sfârșit care ar fi rănit instinctele teatrale ale lui Verdi... 
Viața zbuciumată a lui Ceaikovski.

Și ar putea ea citi invers...