Uneori, seara târziu, mă gândesc la prietenul Hegel și concepția lui asupra religiei și a istoriei, care oferă o sinteză ontologică totalizantă, ce impresionează prin anvergură, stil și concizie. Marele filosof are o seducție lingvistică aproape poetică, iar atunci când îi citesc cărțile, sunt într-o primă fază fascinat și încântat de faptul că a reușit să spargă bariera exprimării și am acces la conținutul ideatic, la implicațiile semantice, mai dinamice și mai fertile decât forma estetizantă.
În prima sa lucrare importantă, "Fenomenologia spiritului", Hegel identifică patru stadii ale devenirii umanității pe calea spiritului: conștiința, conștiința de sine, rațiunea și spiritul.
Conștiința contează ca o primă negare de sine a umanității, care începe să se intuiască pe sine ca întreg, gâsindu-se într-o radicală opoziție cu propria existență.
Conștiința de sine apare o dată ce etapa mitologică a fost depășită și omenirea intră în era creștină, condamnată să subziste într-o lume permanent viciată prin intermediul păcatului originar, dar aspirând la promisiunea mântuirii datorită lui Isus. Și totuși, consideră Hegel, după Isus, religia și istoria sunt condamnate să devină o entitate unitară.
Devenirea însă, înseamnă neliniște, spune Hegel, iar această neliniște nu este foarte
departe de conceptul de anxietate, așa cum îl definește Kierkegaard.
Rațiunea ia gradual în posesie atât natura, cât și întreaga umanitate, care urmează să ajungă cu timpul la o înțelegere superioară de sine, la coexistența sub forma unui întreg armonios și autosuficient.
Păcatul originar se datorează cunoașterii nepermise la care a avut acces omul, învățând astfel răul și binele. Însă tocmai prin acest gest omul și-a depășit condiția și s-a dovedit capabil de universalitate. Descoperind universalul mai întăi prin intermediul religiei, apoi prin cel al rațiunii, omul a contopit astfel religia și rațiunea ca o definire a spiritului.
II
E un sfârșit de martie rece. Cerul e senin ca irisul unui copil răsfățat iar pe geam se zăresc păsări ciudate. Mă uit cu atenție să nu fie drone dar adorm instant cu un zâmbet crispat.
Ce mă interesează pe mine ce se întâmplă afară, când nu știu dacă mai prind ziua de mâine. Se aud voci stranii, sunete sincopate, lumini multicolore care se aprind intermitent. Pași pe coridoare, vântul care șuieră, aparate ciudate, frânturi de fraze, apeluri de telefoane și jumătăți de propoziții fără înțeles, replici din filme sau reclame. Un televizor se aude în apropiere. Am impresia că, de când am venit aici, nu am ațipit mai mult de zece minute.
Toc-piv, prrr-uuu, szszsz-ahhrr, toc-piv, prrr-uuu, ihhh-grrrsss, mesh-ban-ban-ban-trikhh...
"Vodafone, sauvez les enfants!"
"Anzeigen, vor Ort für Alle"
"Nu trageți dom' Semaca, sunt eu, Lăscărică!"
ggggg-ssssssssssss, jffffffj-rrrrrrppppphh
"Hasta la vista, baby"!
- Vodafone, sauvez les enfants! Vocea este așa de aproape că am întors capul. Nu mai deslușesc ziua de noapte, întunericul de lumină, oamenii de umbre.
Sunt în spital de trei zile și avem deja un mort in salon, pacientul de lângă ușă s-a prăpădit, după o agonie prelungită toată după-amiaza.
Au venit câteva asistente, poate și un doctor, nu m-am uitat pentru că nu terminasem cu halucinațiile, eram la pragul dintre somn și leșin, între delir și conștiență. Auzeam șoapte, cuvinte din care nu înțelegeam mare lucru dar era clar că omul murise. Nu știu dacă l-au resuscitat, nu știu dacă l-au împărtășit, pentru că nu eram într-o stare prea bună iar mai târziu m-am ridicat cu greu, clătinându-mă și sprijinindu-mă de pat să merg la baie. Am evitat să mă uit în partea stângă, unde murise omul dar am zărit la capul patului o poartă neagră masivă din fier forjat, ca cele de la cimitir și o coroană imensă de trandafiri galbeni, care nu aveau ce căuta acolo, erau probabil în mintea mea. Mirosea greu, a moarte și se auzea o orgă de biserică copleșitoare. Am trecut repede și am ieșit pe coridor unde zgomotul s-a estompat. Aici era lumină și cald, doar vântul bătea sălbatic pe la geamuri și câțiva ucrainieni încercau să se cațere, zgâriind geamul cu unghiile, apoi, când m-am uitat a doua oară nu mai era nimeni. Aveam de gând să fac un duș sau chiar o baie, ce nebunie, dar nu-mi mai aminteam de ce am venit acolo. Parcă voiam să-mi spăl un tricou dar unde e? M-am întors în salon și zgomotul de orgă a revenit asurzitor, la fel și senzația de greață dulceagă pe care ți-o dă prezența unui om decedat. Am ocolit cât am putut și am ajuns în pat, unde am leșinat din nou, de grozăvia evenimentului, amplificat de sunete ciudate, miros insuportabil și imaginea mortului, sprijinit acum de acel grilaj negru și rânjind triumfător cu acea coroană florală alături. Stătea rezemat și nu îndrăzneam să mă uit. Probabil aiuram dar faptul se petrecuse, asta știam sigur. Omul respirase sacadat toată după-amiaza, cu șuierat puternic, de parcă se încăpățâna să trăiască. Nu a venit nimeni, sau poate nu știu eu. Sunetul asurzitor de orgă a mai slăbit în intensitate dar îmi făcea pielea de găină. Nu înțelegeam de ce nu îl iau de aici. Abia dimineață am văzut că patul era gol, așternutul alb, curat-lună, poate că imaginația mea în delir mi-a jucat feste și, de fapt, nu mai era acolo demult.
III
Cine porunceşte: raţiunea sau imaginaţia, se întreabă Kant.
Sunt judecăţi, categorii, noţiuni, legi, sisteme, discipline, metode, tehnici, observaţii, raţionamente, întreguri, părţi, structuri, funcţiuni, conjuncturi, haos, ordine. Refuzând această revelaţie se ajunge la deformări şi falsuri ale realităţii imediate şi transcendente, iar maximele şi axiomele nu au un suport real, analitic, sintetic, a priori.
Ce înseamnă libertatea când semantica cuvântului diferă de la o epocă la alta şi de la o cultură la alta.
Zilele fericite nu se mai întorc, nu-i aşa?
Am trăit un vis care mi-a furat sufletul. Dumnezeu trebuie să fi fost foarte supărat pe mine în ziua în care mi-a scos în cale această realitate.
Unele popoare din antichitate notau în calendar numai zilele fericite. Thales din Milet și-a făcut un epitaf: "am străbătut șaptezeci și doi de ani și am trăit doar patru".
Nu e deloc sigur că Adam și Eva s-au iubit unul pe altul. Ceea ce se știe cu certitudine, deoarece nimeni nu neaga păcatul originar, e că Adam și Eva au fost izgoniți din Paradis.
Un pictor italian, Tommaso Massacio, precursor al Renașterii, a pictat chiar această scenă, în care Eva arată desfigurată de durere iar Adam își pune mâinile pe față de rușine și stupefacție.
Tânărul pictor, mort subit la numai 26 de ani, în 1428, a pictat, cred, cea mai sinceră variantă a legendei divine, zugrăvind o omenească poveste de viață.
Mi-am amintit de acest tablou pentru că expresia de pe fața Evei este identică cu disperarea de pe chipul pacientului mort. Cât despre Adam, Adam sunt eu..
IV
Perfuzie, injecții, în braț, în abdomen, în vene, analize peste analize, un șir de medici care s-au perindat la patul meu cu diverse întrebări, masa de dimineață, de care nu îmi amintesc, apoi pastile, tratament, nu știu nimic, sunete, zgomote, țârâitul telefoanelor, pași pe coridoare, un glas care mă strigă, perfuzii, am observat că aveam cateter la ambele mâini. Toată săptămâna am fost în starea aceasta, halucinații și vise repetitive, obsedante.
Fräulein Doktor părea îngrijorată, comment ça va?, dădea indicații celor două asistente, am auzit cuvintele infecție, septicemie, antibiotic și fraza "e totuși un om tânăr". Mi-am pierdut lucrurile cu care am venit, actele, cardul de sănătate, telefonul, obiectele de îngrijire personală. Am slăbit mult, acum sunt doar o mână de oase, mi-a crescut barba și părul îmi cade în dezordine pe frunte.
Toc-piv, prrr-uuu, szszsz-ahr, mesh-ban-ban-ban-trik
"Nu trage dom' Semaca, sunt eu, Lăscărică!"
Toc-piv, prrr-uuu, ihhh-grrrsss, mesh-ban-ban-ban-trik
"Vodafone, sauvez les enfants !"
"Anzeigen, vor Ort für Alle"
"Nu trage dom' Semaca, nu trage, mă, nenorocitule!"
ggggg-ssssssssssss, jffffffj-rrrrrrppppphh
Lumini colorate se aprind intermitent.
- Nu puteți opri toate sunetele astea și luminile? Nu am dormit nici 10 minute!
- Nu se aude nimic!
- Ei, cum nu se aude, și aparatele astea care clăncăne permanent, cine zgârâie geamul cu ghiarele, sunt rușii sau ucrainienii, că nu mai stiu nimic din ce se întâmplă acolo, parcă e Lacul lebedelor cu Ceaikovsky pe post de primă balerină, la Scala din Milano!
Am o pace sufletească adâncă, încât nu-mi mai pasă de nimeni și de nimic, de parcă mi-am revăzut viața, ca un film, cu niște personaje atât de șterse încât am uitat filmul. Mă gândesc mai degrabă la mere, abia aștept să mănânc unul, parfumat, cu gust acrișor, ușor acidulat și intens aromat!
V
Ziua soarele îmi bate în față, sunt chiar lângă geam și văd o macara care se învârte șuierând mecanic. Sunt zgomote de avioane grele dar nu le văd. Parcă se aude și un elicopter. E dimineață, "September Morn", mi se ia din nou sânge, apoi perfuzii, pe rând, câteva pastile colorate, micul dejun, la care mă uit doar, pentru că am perfuzia și trebuie să stau culcat. Zăresc câteva aparate complicate la cei doi pacienți, șuierături și nelipsitele sssdfjjjj-uuu și reclame în toate variantele posibile.
"Nu trageți dom' Semaca, sunt eu, Lăscărică"
"Vodafone, sauvez les enfants!"
"Ein Vogel dreht frei!"
Vreau să dorm măcar 10 minute și poate chiar am ațipit câteva secunde dar cine știe?
La un radio se aude o muzică plângăcioasă, cântată de niște fătălăi și pe fond se aude un bolnav dintr-un alt salon care se tânguie, urmat de un maasalaamah sfâșietor..
Știri: Europa se încălzește mai rapid decât media globală, +2 grade Celsius în ultimii cinci ani. Olaf Scholz: "Germania va "demonta dependenţele unilaterale" de China în anumite produse sau tehnologii. Giorgia Meloni se întâlnește cu Roberta și Ursula să dezbată. Cum e cu dușul în trei? Rishi Sunak spune că "va lua decizii dificile!" Nu înțeleg nimic, parcă sunt în viitor, cine sunt ăștia? De unde au apărut?
Pe geam s-au lipit frunze arămii și plouă cu stropi reci. "November Rain..."
E seară, e noapte, nu știu, lumina e aprinsă. A murit și "Suleiman", alt pacient de lângă ușă, dar l-au luat cu pat cu tot, înainte, când se simțea rău. Îi pusesem numele ăsta pentru că veneau la orele de vizită 3-4 femei, care îi făceau masaj temeinic, îl hrăneau cu fructe sau îl spălau cu apă de trandafiri. În locul lui a venit altcineva, "Taximetristul", care, când a auzit că au murit doi oameni în patul ăla, s-a mutat vizavi de mine, la geam dar l-au luat într-o noapte și pe el, a doua zi era patul gol. Am rămas doar eu și "Herr Oberst", care nu este nici el prea bine. Nu e bine deloc. "Hasta la vista, baby!"
Am scăpat de perfuzie și mușc cu sete dintr-un măr. Zeama îmi curge pe bărbie din abundență și abia acum, abia acum simt gustul divin al eliberării de păcatul originar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu