18 august 2018

Insultanul Racnea

   În Piață focul ardea mocnit și jarul arunca săgeți otrăvite. Perfidului Racnea nu-i reușise complotul deși arsese holdele, otrăvise fântânile, omorâse porcii și făcuse praf economia.


În jur era o liniște sinistră, ca după cutremur. Nici vântul nu adia, doar el scăpă unul.

Rezemat de roata tractorului, mesteca tutun de proastă calitate și privea încruntat printre sprâncenele stufoase. Involuntar, își arse cu sete o palmă peste față, vrând să prindă un țânțar.

Blestemă în gând poporația cu diaspora lui cu tot și destupă fără grabă o sticlă de vermut la kil. Singura lui reacție notabilă fu un scuipat aruncat cu toată scârba peste piața pustie.

 
   Decuseară dezgropase securea războiului, datorită unei manifestații pașnice inițiate de către dregătoarea Diaspora, cea dornică de libertate și democrație, contra penalilor: sierbitori, odalisce și eunuci. În timp ce ai noștri se înarmaseră cu încredere și răbdare, dușmanul se pregătise temeinic, de război. Lunetiștii pizmași înconjuraseră piața belicos și își beleau ochii prin rozeta prizmei iar jandarmii cu câini călare (pe cai) primiseră armament modern, sulițe și arc cu săgeți.
Infiltrații, de altfel oameni serioși, cu grad de colonel, aruncau dezinformări mieroase prin mulțime iar tablagii aruncau chipurile cu peturi tot în ai lor.

   Atacul începu brusc și viză punctele cele mai primejdioase, femeile și copiii. Gazele cu Zyklon B întunecase văzduhul iar grenadele răpăiau ca grindina, mușcând din carne de om. Peste 450 de suflete căzură instantaneu iar o mare parte s-au refugiat pe străzile din jur. Bestiile au asmuțit câinii și au tăbărât cu picioarele pe conaționali, lovindu-i cu bocancii în stomac, snopind în bătaie democrația.




Lucrurile s-au lămurit relativ repede iar lumea a început să plece către casele lor. Cele de aici sau de acolo.

Acum, nu a mai rămas decât brava oaste de mercenari, rânjind satisfăcută. Manelele lor răsunau în toată piața iar ei au behăit până în noapte târziu, când s-a luat lumina. Atunci s-au dus în calea lor fiecare, ca să se apuce de...treabă, să își bată nevestele, copiii si mamele.

Fiecare tabără și-a numărat morții, răniții și colateralii.

O democrație siluită și-atât.

12 mai 2018

Eurovision




România a ratat calificarea în finala Eurovision!

Un oficial TVR #sieusuntcapdeoaie a declarat: „Sigur că da, acum sunteți mulți șmecheri, cu comentarii răutăcioase, că de...așa ne e felul. Eu nu pot decât să felicit trupa The Humans și să le spun să nu fie triști, au fost cei mai buni! Nu-i corect, dar n-avem ce-i face...Vă mulțumim oameni buni, The Humans, voi sunteți eroii noștri naționali, românii v-au ales pentru această melodie superbă!“

Pe de altă parte, un grup de feisbuci
ști spun că TVR a distrus participarea României, deoarece  au înghesuit o grămadă de manechine sinistre din plastic negru cu măști albe, de parcă era înmormântare. Dansatorii au avut izmene supradimensionate iar pe solista vocală care a cântat, cică au îmbrăcat-o prea mult...


TVR acuză: Pe parcursul celor 15 minute alocate sesiunii de vot, numeroși români din străinătate au reclamat defecțiuni tehnice la sistemul telefonic, precum și la cardul de sănătate. Astfel, TVR acuză faptul că în Germania telefoanele românilor aveau ton de ocupat și tastatura blocată iar în Italia, trei rețele de telefonie emiteau radiații de 884 MHz pentru a zăpăci votanții. Nici în Costa Rica și Madagascar telefoanele românilor nu au funcționat din cauza brizei.

Mihai Trăistariu, torneroul muzicii românești, cel mai prolific reprezentant al României la Eurovision (locul 4 în 2006), are câteva observații pertinente în ziarul Adevărul de ieri: „Cum să te duci cu...nimic?  Și unde e refrenul? Piesei îi lipsește un refren...fredonabil. Ce e așa greu să găsești o idee? Asta se întâmplă când nu câștigi pe bune, Dumnezeu e sus și vede!''

Compozitorul Horia Moculescu (81 de ani) a declarat pentru Click!: “Nu solistul contează, ci melodia. Trebuie să aibă o piesă foarte bună, o cântăreață foarte bună și foarte bine gândit show-ul. Să fie cu imagine, să fie cu șocuri. După piesa norvegienilor, am venit noi, cuminți, molâi, așa ca la psiholog!''


Pe scurt, un grup numit ''The Humans'' intră pe scenă, cu o solistă care cântă plângăcios. Nimeni nu observă nimic deosebit până când apar doi vlăjgani, îmbrăcați în izmene albe din cap până în picioare, cu măști la ceafă. Unul parcă vrea să-i sucească gâtul, dar nu-ți dai seama dacă e o agresiune sau o mângâiere drăgăstoasă. Cântecul continuă cu o coregrafie care pare exersată, dar nu gândită. Pe neașteptate, apar 25 de manechine sinistre care stau țepene și imobile, așa cum le e obiceiul. Cei doi bărbați în alb își iau mâinile de pe femeie. Aceasta începe imediat să răcnească. Coregrafia e chiar mai rea decât melodia. Chitarele încep în forță, viguroase dar se înmoaie repede. Cântecul ''Goodbye” își ia la revedere de la finala de sâmbătă. Spre deosebire, trupa DoReDoS din Moldova a avut ''My Lucky Day!“
La anul se zvonește că vom da lovitura cu trupa ''The Homos!''



Melodia poate fi văzută aici
27 martie 2018

Simona

   

   Simona Halep a fost amendată de organizatorii turneului de la Miami cu 2500 de dolari după ce a făcut o criză nervoasă de nervi în timpul meciului cu Océane Dodin. Totul s-a petrecut în setul decisiv, la scorul de 2-4, când un arbitru de linie a scos limba la ea. Mai mult chiar, însăși "lucky loser-a aia", că franțuzoaică nu pot să-i zic, a scos, pe când servea cu mingii moi chiar din șortul personal, o poză nud cu Naomi Osaka, ca s-o destabilizeze complet și rezultatul s-a văzut imediat. Simona a călcat strâmb cu piciorul drept și a căzut într-un șpagat foarte apreciat de spectatori, din fericire fără urmări, apoi a început să dea cu racheta de pământ temeinic, după care a jucat-o între picioare până a făcut-o praf. De neînțeles a fost reacția arbitrului de scaun, care i-a adresat cuvinte buruienoase greu de reprodus și un avertisment verbal. Ce să le ceri țăranilor din Key Bicayne, Florida-gară?


    Tenismena noastră a luptat eroic in continuare, deși avea dureri crunte la glezne plus cârcei la gambe, mușchiul croitorului și cei trei fesieri și a egalat la 4. Oceanica Dodin, fina președintelui Macrou, care dădea în gropi de talentată ce era, în timp ce îi săpa groapa alteia, cu un picior în groapă, a avut o ieșire nervoasă la vestiare și a mușcat cu sălbăticie din telefon după care a dat cu el de pereți și s-a ușurat.




   În final, Simona a fost mai vioaie plus mentalul îmbunătățit și după ce a primit de două ori îngrijiri la gât și o rachetă nouă în mână, a zdrobit-o pe francofona nevrozată cu 7-5! Pa și la revedere, au revoir chérie! După meci, mâncătoarea de melci a declarat dezgustată: "Mă las de tenis, m-am luptat tot timpul cu serviciul meu de rahat și tot nu mi-a ieșit!"


20 martie 2018

Sindromul (7)

    

   Am avut un vis teribil de realist cum n-am mai avut demult. Este adevărat, am reușit să dorm după mai multă vreme o noapte întreagă iar pe la 6 dimineața l-am visat pe Jon Anderson.

Avusese un concert în oraș la care participasem cu entuziasm și l-am invitat acasă, nu știu ce naiba a fost în capul meu. Locuiam la vechea casă, în formatul din anii '70-'90, adică cu o curte mică de 200mp, fără cealaltă casă și fără grădina de trandafiri.
Am stat afară la o masă și era ger, era iarnă și era zăpadă. Jon avea un palton negru, subțire și elegant. Era tânăr, blond și amabil. Eram tânăr și eu. I-am spus cu accentul meu teribil că parcă suntem în Siberia dar cred că a înțeles că...suntem în Siberia. M-am scuzat pentru engleza mea deși părea că mă înțelege cu ușurință și i-am explicat că acum încerc să mă perfecționez cu...Duolingo. Știa despre acest serviciu și a fost de acord că e un program bun. Prin curte erau mai mulți muncitori care nu știu ce făceau și Jon era afectat că nu au niște cizme călduroase pe gerul ăsta.
A fredonat un cântecel, cred că "Show me" și i-am ținut isonul pentru că știam versurile dar mai în surdină, cu respect de fan devotat....

"Show me the man who is lost în the forces of love, 
Show me the man who's sad dreams just won't fade away,
Show me the doors where I don't understand what it is..." 

     Mă gândeam să gătesc ceva și am făcut friptură cu garnitură de cartofi prăjiți. L-am invitat la masă : "It's one o'clock and time for lunch, tam-di-dam-di-dam" cum cânta bine dispus Peter Gabriel pe a două melodie din Selling England by the Pound și mi s-a părut că zâmbește. A recunoscut că îi e " hungry as a hunter". Mi-am adus aminte că e vegetarian și i-am atras atenția cu teamă în suflet că avem carne dar mi-a răspuns că uneori, în situații speciale mănâncă puțină "beef". M-am mai liniștit iar în drum spre bucătărie m-a fulgerat un alt gând. Când fuseseră prin '94 la București se zvonise în presa de scandal că ținuseră morțiș să aibă tacâmuri de argint, de parcă ar fi fost o cerere "regală" și i-am atras atenția cu teamă că avem furculițe din inox. M-a liniștit zâmbind, spunându-mi că stomacul nu va afla de acest mic amănunt.

    Dintr-o dată ușile erau deschise, era frig și zăpadă înăuntru, la masă erau și acei muncitori, plini de noroi pe hainele jerpelite, cu picioarele învinețite de frig. Maică-mea era prezentă ca o nălucă, nu avea nicio reacție, era un simplu element de decor și poate că era mai bine așa, doar eram în visul meu. Jon s-a așezat liniștit unde i-am indicat și a început să mănânce. Habar n-am ce era în farfurie, acum parcă era o tocană, în fine, nu mai contează...
Mă gândeam să-i arăt casetele audio sau cele VHS cu Yes mai târziu dar mi-am amintit că sunt niște fake-uri contrafăcute, asta ca să fac un pleonasm englez-român. 
I-am spus că sunt fan Yes și m-a întrebat vizibil încântat: Unde? Chiar așa, unde? M-am explicat dezumflat că așa, în general, ei sunt nr 1 pentru gusturile mele în materie de muzică. Am regretat că Andrei nu era acasă, ar fi putut comunica cu ușurință dar ca și în realitate era la Viena, deci e bine de știut că visul meu păstra totuși un echilibru. Mi-a trecut prin minte și colecția audio de pe calculator plus cele 14 concerte video DVD dar mi-am dat seama rușinat că nu va înțelege că pe aceste tărâmuri nu e ușor să îți permiți cumpărături de pe Amazon prea des. Am oftat și am continuat să mănânc.
La un moment dat mi-a șoptit că ar vrea să facă o mică donație și mi-a întins discret niște bani. Spunea că e pentru oamenii aceia fără cizme, să își cumpere ceva adecvat. Nu știam ce să fac, aveam rețineri, să refuz ar fi fost nepoliticos mai ales că mi-am dat seama că era o sumă de bun simț, nu foarte mare. 
I-am luat și părea mai liniștit. A oftat și el, clătinând din cap și a continuat să mănânce.


    Dimineață l-am căutat pe Google Trend să văd dacă nu cumva a murit, Doamne-ferește, creierul îți joacă uneori niște feste ciudate și vise premonitorii, apoi m-am gândit că poate am murit chiar eu și sunt într-o lume mai bună, în care visele chiar se îndeplinesc, am ascultat chiar și pe la ușă dar nu se auzea decât ploaia și șuieratul rece al vântului...

...............................................................................

După ce am reascultat versurile cu atenție mi-am dat seama că totuși conexiunile creierului rămân o mare necunoscută...

Show me

Show me the man who is lost în the forces of love
Show me the man who's sad dreams just won't fade away
Show me the doors where I don't understand what it is

I would show you a man who is lonely
I would show you a man who is lost and afraid

Show me the children who remember their own father now
Show me the children who just don't sleep anymore
Show me the days where I don't understand what it is

I would show you a child who is lonely
I would show you a child who is lost and afraid

Everybody seems to loose their sense în what the believe în
Misunderstanding what is true
Any one în love can realize that all you need
Is to be good to yourself
To be good to yourself

Show me a world without life, without hope anymore
Show me the days we've forgotten all the songs that we sing
Today is the day I can see what it's all really for

I would show you a man he would dance for love
I would show you a man he would love to love
I would show you a man he would dance for love!
I would show you a man he would love to love!

I would show you a child who has everything
I would show you a child who has everything
I would show you a child who has everything
I would show you a child who has everythingâ?¦

SONGWRITERS
JON ANDERSON


16 martie 2018

Blue Bloods



   Un clasic în viață spunea mai demult că sunt unele seriale care nu știu când să se oprească și am constatat acest adevăr chiar eu, după ce...m-am maturizat... Nu o să dau exemple deși sunt numeroase producțiile ținute în viață artificial, la aparate, pentru bucuria fanilor.

Pe de altă parte, nu am fost surprins plăcut de traducerile de pe Netflix, care au acaparat privitorii cinefili în ultima perioadă. Aș spune că pe Subs.ro sunt oameni care ar putea fi puși oricând Director acolo pentru a îndruma o generație viitoare de traducători.

Unele seriale sunt făcute pentru a fi vizionate de către întreaga familie, duminică după-amiază, după o zi perfectă.
Așa este Blue Bloods, unde alături de cei maturi și...foarte maturi, îi întâlnim pe Jack, Sean sau Nicky, pe care îi cunoaștem de mici. Mulți văd acest serial în zilele de week-end, cu întreaga familie, a devenit deja un ritual, un motiv de a se bucura unii de alții după o zi petrecută împreună. În America acest lucru se întâmplă cu regularitate de ceas elvețian, o spun statisticile, probabil și în...Elveția și în multe alte țări, poate și la noi.

Fiecare percepție este în ochii privitorului. Îmi place Blue Bloods pentru că portretizează o fantezie care îmi permite să văd o situație care aș vrea să fi existat, știind că nu a existat niciodată. Este o poveste zgomotoasă și modernă despre o familie imaginară cu un caracter nobil care se confruntă cu o lume dificilă.

Fiecare final te lasă cu rouă pe pleoape și cu încrederea că ziua de luni va fi o nouă provocare pe care o vom birui.

Dar ce știu eu, un simplu vânzător de iluzii...


   Iubesc încă Blue Bloods dar dispariția din serial a Lindei a avut într-adevăr un impact major asupra spectacolului. Îmi dau seama că Amy Carlson a vrut să plece, dar mi-aș fi dorit să nu se întâmple asta. Primele 3 sau 4 episoade ale sezonului 8 par ca și cum ar avea regizori noi care știu prea puțin despre spectacol și despre chimia dintre actori și personaje. În ultimele 3 episoade și-au mai revenit, totuși...

Nicky și Erin parcă au luat-o razna, Jencko e insuportabilă, a devenit slabă ca polițist și irațională, cina tradițională nu mai are niciun farmec iar momentul rugăciunii a devenit nefiresc, de asemenea Whoopi Goldberg are un personaj nesuferit, noul primar este oribil și conflictul săptămânal cu Frank Reagan a devenit agasant pentru spectator. Am citit că unii fani au renunțat la serial din cauza primăriței!


Aș dori să-mi reamintesc personajele așa cum le-am simțit eu.

Tom Selleck nu este perfect dar chiar el citează: "Not perfect doesn't disqualify good as an acceptable cop metric" sau ceva de genul acesta. Îmi plac costumele lui Frank, deși cam vechi, din trei piese, cu acele veste "funky" pe care nu le-am mai văzut de când aveam 20 de ani! Au acea uzură urbană specifică.
Tot ce poartă este impecabil dar în mod sigur el nu a mai făcut cumpărături de câteva decenii. La 72 de ani, arată ceva din vârstă doar la ochi dar ce se întâmplă cu părul lui? E groaznic de "punk" dar să nu uităm că suntem la New York.
M-am tot întrebat cum ar fi arătat fața lui fără mustață sau dacă ar fi experimentat un alt loc de muncă. Ca actor, are o mare diversitate în expresiile sale faciale și limbajul corpului. Strângerea gurii și transformarea în acele grimase de copil la aparatul foto apoi transformarea rapidă într-un bărbat sobru, care încearcă să-și ascundă sentimentele. Este iubitor, curajos și drept. Foarte corect și se străduiește din greu să vină cu răspunsuri confortabile la cele mai dificile probleme ale vieții. Îi place whiskey-ul și este loial credinței sale catolice. Are prieteni buni în interiorul și în rândurile forțelor de poliție pe care le conduce. Frank Reagan este un tată fantezie pe care mulți fii și fiice irlandezo-americane le-ar fi plăcut să-l aibă.
În viața privată a lui Selleck, se pare că el a atribuit multe din aceleași valori de bază tradiționale ca și Frank Reagan. De-a lungul unei lungi cariere, a unei căsnicii de 30 de ani și a implicării în filantropie, Selleck pare a fi o săgeată constantă și un tip foarte non-hollywoodian.

Favoritul multora este desigur Jamie. Atât de "sweet", de "albastru", atât de tânăr și cinstit. Este educat la Harvard, vorbește calm și este mulțumit de postul actual.
Mulți se plâng de lipsa lui de ambiție, că se complace într-un rol minor în cadrul NYPD.

Apoi este Danny, responsabil cu împușcăturile și strigătele, termină orice caz pe varianta scurtă. Este un "nebun" prezentat ca martir, dându-ne clipe de altruism dar și aroganță. Danny ignoră toate regulile dar ghici ce, obține rezultate. Partenera sa, Baez, chiar dacă își pune rujul cu lopata și gogoneaz
ă ochii pentru a exprima ceva, se potrivește cu Danny chiar prin contrastul cu vechiul partener.

Erin este mai mereu încruntată, incapabilă să se relaxeze sau să se bucure de viață. Ar avea nevoie de o schimbare în viața ei și probabil un nou loc de muncă.

Linda este o femeie admirabilă și o balanță pentru Danny dar personajul ei pare să se disipeze acum că a dispărut.

Henry are dinții adevărați? Bătrânul Henry este un polițist care a făcut tot drumul pentru a ajunge Comisar, așa cum a făcut mai apoi și Frank.

Joe nu are niciun defect pentru simplul fapt că a fost mort întotdeauna.

La Blue Blood este interesant faptul că se poate intui fiecare episod, pentru că urmează același șablon. Cu puțină șansă și eu aș putea deveni un scenarist la acest serial.

1. Orice infracțiune are loc, oriunde în oraș, cazul va cădea întotdeauna în mâinile unui Reagan. Uneori Jamie este polițistul care îi cheamă pe detectivi, caz în care Danny va fi primul care ajunge, fie că infracțiunea a avut loc în Central Park, Brooklyn, Lower East Side sau Upper West Side.

2. Indiferent de natură infracțiunii, Danny este omul cazului - fie că vânează teroriști, oprește rețelele de vânzare copii sau investighează crimele mafioților ruși. El este un om cu o versatilitate de neegalat. Niciun alt detectiv nu se compară cu el: atât de mult este apreciat încât Danny este chemat de către tatăl său pentru o investigație specială deoarece "avem nevoie de cineva în care să avem încredere". Ce, restul NYPD nu e bun?

3. Nu contează conflictele de interese. Este absolut potrivit ca Danny să investigheze amenințările legate de viața tatălui său sau împotriva vieții lui Erin ori că Erin ar trebui să preia în mod obișnuit cazurile pe care Danny le-a investigat.
4. Erorile sunt absolut inevitabile. S-a filmat un joc de cricket pe Central Park în plină iarnă, pe un teren impecabil, iar Erin și un martor au ieșit din Procuratură în haine diferite decât cele pe care le-au purtat în interior.

5. Cina de familie. Nicio cină nu ar trebui să dureze mai mult de două minute înainte ca cineva să devină furios, în timpul discuției. Această discuție trebuie să se refere la un caz etic din acea săptămână. În timp ce discuția progresează, Frank va deveni îngrijorat iar Henry își va aminti cum erau lucrurile pe vremea lui, când și nenorociții de băieți răi știau al dracu ce e rău.

El: "Vrei să trăiești într-un oraș în care avocatul districtual poate să cumpere o băutură pentru procurorul său?
Ea: "În teorie?"
El: "Nu, în cinci minute"!

Pentru mine, Blue Bloods este un serial la fel de necesar ca o cură de vitamine, o infuzie de încredere absolut necesară, este precum insulina pentru un diabetic... Making sure everyone has their butt at dinner on Sunday!, cum spunea Henry. (Asigurați-vă toți că vă aduceți fundurile la cina de duminică!)


Death în Paradise - Sezonul 7



         Acest serial este ca și cum te-ai înfășura într-o pătură însorită în plină iarnă și ger! 

   Drama BBC "Death în Paradise" este antidotul temporar pentru TAS (tulburare afectivă... sezonieră). Locațiile din Guadelupa arată întotdeauna ca și cum ar fi fost rupte de pe coperta unei broșuri de vacanță iar insula fictivă Saint Marie are parte de scenarii gen Agatha Christie cu un inspector...britanic dar cu un final de episod întotdeauna...à la Hercule Poirot!
Este o actualizare a vechii idei Columbo - detectivul sclipitor care gândește periferic și vede lucruri pe care alții nu le observă și are legături directe cu caracterul detectivului Porfiry din "Crimă și pedeapsă" a lui Dostoievski, de acum 150 de ani. 

Dacă te concentrezi suficient, sunt șanse să dezlegi misterul înaintea echipei iar dacă ești pe jumătate adormit vei fi condus frumușel de mânuță prin multitudinea de dovezi. Nu e nevoie decât să îți prepari un cocktail colorat frumos, să îți ridici puțin pantalonii și să lași valurile mici și calde să te mângâie. Peisajul e superb, da, mă refer la DS Florence!



D.I. (Detectiv inspector) este meseria de vis a fiecărui bărbat - șase luni pe o insulă din Caraibe, cu o livrare nesfârșită de rom și o actriță pariziană, pentru companie, care este pe deasupra șarmantă și cântăreață. (Josephine Jobert în rolul ofițerului Florence Cassell, venită în seria a patra.)
Aceasta este suficient de elegantă și franțuzoaică încât să-l facă pe DI Jack Mooney să arate mai încrezător și mai...britanic.

Ardal O'Hanlon nu arată ca cineva venit să se relaxeze pe plajă, și-a luat rolul foarte în serios și a rezolvat primul caz înainte să-și deschidă geamantanele, chiar dacă s-a nimerit ca filmările să aibă loc în mijlocul uraganului Irma, care a devastat în septembrie insulele vecine, Barbuda, St Martin și Anguilla. 

Muzica ska blândă, caleidoscopul tricourilor hawaiiene și cabanele de pe plaja imaculată sunt peste tot.
în loc să se năpustească peste crimele brutale, personajele sunt vesele, setate pentru o insulă tropicală.
Misterele sunt elucidate sistematic, cu umor și răsturnări de situație iar finalul îi prinde cu o băutură în față, la barul lui Katherine.



   Cine nu și-ar dori, atunci când este sub îngheț la domiciliu, să fie vizitat de șopârla Harry pe plajă sau să participe la viața de noapte din Caraibe?
Și, cel mai bine, după ce oprești televizorul, te poți bucura de o bătaie cu zăpadă!
11 februarie 2018

Doctor Foster - Sezonul 2

    

   "Doctor Foster" este un studiu de caz. Nu este nebunie, așa cum am putea crede, nu este doar tulburarea unor vieți, nu e doar o situație jalnică, de explorare a celor mai întunecate și urâte aspecte ale oamenilor: gelozie, trădare, amărăciune, lăcomie, obsesie, răzbunare.
Este mai rău. Mult mai rău!

S-au distrus vieți. Și-au distrus propriile vieți!
Gemma și Simon și-au traumatizat fiul în cel mai abject mod posibil.
Monștrii au ieșit din dulap...

Drama BBC a avut o audiență copleșitoare, neașteptată, care i-a surprins pe toți. Ultimul episod a fost urmărit de 7 milioane de britanici, la concurență cu un meci de fotbal important! Este o poveste complet diferită în seria a doua, nu că prima ar fi fost o "plimbare în parc" pentru Gemma.
Spectatorii au vrut răzbunare și asta li se servește, oamenii au rezonat cu Gemma, mai ales cei care au trecut prin experiențe similare în căsătoriile lor.
Au existat filme ca "The War of the Roses"(1989), cu Michael Douglas si Kathleen Turner sau "Kramer vs Kramer" (1979), cu Meryl Streep si Dustin Hoffman dar niciodată un "război" atât de brutal! Cum spunea Platon:"Doar morții văd sfârșitul războiului!"

   Lui Simon i-a plăcut atât de mult ce a...comis in Sezonul 1 că s-a întors pentru mai mult, cum fac adesea înșelătorii. La fel cum criminalii se întorc la locul faptei. “There’s only one way I’m leaving here and that’s în a coffin” și ai tendința de a striga “You go, girl!”


    Ea a procedat cu gravitate, cu poezie și inteligență malefică și a fost infiorător de sinistră, devastatoare, înfricoșătoare și fatală. Doctorul Foster este frica de fiecare femeie-soție trădată. Este o Mantis religiosa, coșmarul fiecărui mincinos patologic și infidel. OK, ea a fost complet psihotică, în stilul profesorului Moriarty dar cine o poate dezaproba?

Ar învinui-o cineva dacă l-ar zdrobi pe demonul Simon, ca pe-un gândac, pe acel drum forestier pustiu și i-ar îngropa fundul nenorocit în pădure?

Desigur, dracul n-ar fi așa de înfricoșător dacă nu ar avea momentele sale de nebunie furibundă. Gemma a renunțat să mai lucreze ca doctor pentru a desfășura o carieră de...stalker.

Iadul este suferinţa de a nu mai putea iubi, iată definiția celebră a lui Dostoievski în romanul Fraţii Karamazov


   De-a lungul timpului, i-am privit chipul lui Tom devenind din ce în ce mai palid, ochii lui crescând și sentimentul de dezrădăcinare care l-a zguduit în întregime, toate spuse cu un talent enorm de actorul Tom Taylor. Din nou și din nou, mama lui l-a mințit iar tatăl său a țipat la el. Un secret al experienței lui Gemma de depresie postnatală, în care și-a părăsit fiul a fost o trădare mai rea decât o sinucidere. Mințit, plângând, aproape pe moarte... Este o traumă teribilă de chin psihologic. Fuga de la capăt este o milă.

Finalul, șocant și devastator, ar trebui să frângă inimi și să stoarcă lacrimi dar am rămas fără simpatie pentru doctorul Foster.

Viața e foarte complicată și are un obicei parșiv, ce îți dă cu o mână îți ia cu cealaltă...

Gemma l-a adus pe Simon înapoi de la marginea prăpastiei dar lumea ei tocmai s-a prăbușit...


“Despite everything I have been a good mum and I think one day you will realise that. The only way I have failed you is în the choice of your father.”


16 ianuarie 2018

Dualitate


20 noiembrie 2012


   Timpul e un geniu. Cred că ni s-a înscenat tuturor. Așa cum i-a spus Hamlet Opheliei: "Dumnezeu ți-a dat o față, iar tu îți faci alta!" 

Jumătăți de identitate...cine suntem și cine pretindem a fi, este imposibil de spus...Așa cum sunt câte două părți a fiecărei povești, așa sunt și două fețe pentru fiecare persoană. Una pe care o arătăm lumii, iar cealaltă pe care o ținem ascunsă în noi. O dualitate guvernată de către balanța dintre lumină și întuneric... 

Există o vorbă că cei care nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să-l repete. Cei dintre noi care refuză să uite trecutul sunt condamnați să-l retrăiască... 

Trecutul este o chestie înșelătoare....Uneori este gravat în piatră, iar alte ori este livrat în amintirile recente. Dar dacă te amesteci prea mult în lucruri profunde, întunecate...cine știe ce monștri vei trezi? 

Brusc, patul meu e gol și rece. 

După o cruntă deziluzie, bucăți întregi din timp parcă ar fi dispărut. Hai să lăsăm corpul să se vindece. Din experiența mea, amintirile vor veni și ele.


                                                                          II


   Unele cuvinte sunt nemuritoare. Îngropate sau chiar arse, le este destinat să renască, precum pasărea Phoenix care se ridică din propria cenușă. Și când o vor face...îți vor tăia răsuflarea literalmente. 
Pentru unii, angajamentele sunt precum credința...O alegere între devotamentul către o altă persoană sau un ideal intangibil. 

Vinovăția este o afecțiune puternică. Poți încerca să te revanșezi dar dacă începe să te macine, te mănâncă de viu... 

Unii oameni se luptă să-și înțeleagă vina, refuzând sau neputând să justifice partea pe care au jucat-o. Alții fug din fața vinei, purtând-o în conștiință până când nu mai există nicio conștiință. Dar eu alerg spre vina mea. Mă hrănesc din ea. Am nevoie de ea. Pentru mine, vina este una dintre puținele felinare care îmi luminează calea... 

   
   Încrederea este un lucru dificil, fie că este vorba de găsirea oamenilor potriviți în care să ai încredere...sau încrederea în oamenii potriviți va duce la un lucru greșit. Dar să te încrezi în inima ta...este cel mai riscant lucru dintre toate. Am avut încredere în persoana greșită. În cele din urmă, singura persoană în care putem avea încredere este în noi înșine. 

   Cea mai mare armă pe care o poate folosi cineva, este propria minte...Lăsându-ne pradă îndoielilor și incertitudinilor ce pândesc deja acolo. Suntem cinstiți cu noi înșine? Sau trăim pentru așteptările altora? Iar dacă suntem deschiși și cinstiți...putem fi vreodată iubiți cu adevărat? Dacă ne-am putea da seama în ce direcție bat inimile noastre. Dar inima are motivele sale, din care motiv, nu putem ști... 

   Cu toții avem secrete pe care le ținem încuiate față de restul lumii...Prietenii pretinse...Relații pe care le-am ascuns...Dar cel mai rău dintre toate este dragostea ce nu o împărtășim. Iar cele mai periculoase secrete pe care le poate îngropa o persoană sunt cele pe care le ascundem de noi înșine. 

   Întotdeauna să te întrebi unde îți este loialitatea. Oameni în care ai încredere o vor aștepta, cei mai importanți inamici o vor dori, iar cei pe care-i prețuiești cel mai mult, fără greșeală, vor abuza de ea. 
Unii spun că loialitatea inspiră speranță fără margini. Și, oricât ar fi de mare, există și un șiretlic. O loialitate adevărată se construiește în mulți ani...și ai nevoie doar de câteva secunde pentru a o distruge. 
Se spune că răzbunarea îți frânge inima și va chinui conștiința. Dacă există ceva adevăr în asta, atunci, acum știu cu certitudine... 

Constrângerea impactului relațional într-unul din cele două moduri. Asta face ca oamenii să se despartă...sau face ca legăturile să fie tot mai puternice, adunându-i într-un obiectiv comun. Atât de aproape indiferent cât de departe. Nu putea fi mai mult din inimă. Mereu să avem încredere în ceea ce suntem. Și, nimic altceva nu mai contează. 

   Pentru o persoană obișnuită care duce o 
viață normală, faima reprezintă un punct de atracție hipnotic. Mulți ar prefera să dispară decât să trăiască în anonimat. Dar pentru câțiva ghinioniști care au fost forțați să iasă din anonimat, infamia poate fi o sentință mult mai condamnabilă decât orice închisoare. 
Oamenii sunt naivi când spun că nu poți opri un clopot să sune. Și, în timp ce asta poate fi adevărat...cu siguranță poți înăbuși un clopot în hohote plictisitoare de presupuneri și minciuni. Dar unele cuvinte sună precum clopotele bisericii, ridicându-se mai sus de zarvă, chemându-ne către adevăr... 

Timpul e un geniu, dar cred că ni s-a înscenat tuturor.


13 ianuarie 2018

Euro 2016

 28-Iun-2016, 14:56

  După BREXIT-ul din Europa de acum câteva zile, Anglia a nimerit cu fruntea şi EXIT-ul, a doua uşă de ieşire, de această dată la Euro 2016! Jucătorii s-au înnecat ca englezii la mal, drept în cârligul îmbârligat al pescarilor islandezi. Deşi porniţi cu coada sus şi trandafirul la vedere, britanicilor li s-au înmuiat relativ repede coarnele, după 18 minute, Hart, vărul lui Tătă o scotea a doua oară dintre buturi, sfios ca iepuraşul Bocănilă.

  Cu transpiratul Rooney, care a înfundat canalizarea stadionului, siamezii Sturridge şi Sterling, nedespărţiţi şi lipiţi de minge ca prenadezul Hexi Pharma, molâul încercănat Harry Kane de la Tottenham-ham şi golgeterul Vardy, care a jucat cu o mână în ghips şi picioarele în beton armat, regăţenii au fost luaţi pe sus de gheizerele de la Strokkur cu câte un picior în cur.


Sigurdsson, Sigthorsson şi ceilalţi son, comparaţi de presă cu Plimbăreţii Albi, au călărit Perfidul Albion fără milă, hăituindu-i nu doar până la ieşirea din Europa ci chiar de pe Terra!


  Victoria a fost sărbătorită de toţi cei 330 000 de elfi ai insulei, împreună cu 3 urşi polari, un grup de lilieci şi 5 oi Dolly Parton islandeze.
În "sferturi" vor întâlni echipa ţării gazdă, Franţa, care şi-a încălzit aşa de tare bilele în mână că erau să ia foc şi a "nimerit" numai campioane mondiale, România, Albania, Irlanda şi acum Islanda!
Între timp Roy Hodgson a demonstrat că avea şi un plan "B", şi-a dat demisia, iar spusele lui David Cameron s-au adeverit: "Poate că, la urma urmei, nu voi fi eu cel mai trist englez în această săptămână!"






23-Iun-2016, 14:43

România - Albania 0 -1

  Fotbalagiii de la naţională ne-au călcat mândria între picioare! În afară de dunga dintre fese nu ne-au arătat mai nimic! Cu o apărare de frânari, care orbecăiau ca Lizuca şi Patrocle prin Dumbrava Minunată în căutarea "coţofenei", plus un portar venit din tărâmul Plimbăreţilor Albi, cu mâinile tremurânde şi ieşiri necontrolate, un mijloc de pintilii, hobani, chipcii şi prepeliţe care abia se mişcau în reluare pe tarla darămite să mai şi alerge, la piţipoance după meci şi un atac pe invers de miuţari care înălţau zmeul cu inocenţa perfidă a unor doamne de companie.
Nici Pep Guardiola cu tata Voight si gaşca Chicago PD la un loc nu ar avea ce face iar The Machine le-ar pune pătrăţelul la cap! Nenea Puiu, plecat în concediu la muntele Athos, a mărturisit că printre pupicii şi pupiceii de pe icoanele făcătoare de minuni a zărit-o pe chiar Fecioara Maria plângând în hohote! Are si nebunia farmecul ei.


  Arnăuţii ne-au predat o lecţie de curaj, onoare şi dăruire, galopând de la careul lor la al nostru şi retur, că asta ştiu şi asta fac. Şi ne-au făcut!
Fotbalul autohton este o dejecţie de putori politice, a mafiei din cluburi, cu hoţi la butoane, profund corupţi şi analfabeţi ajunşi şefi puşi pe căpătuit. Nu se construieşte nimic, se vinde sau se distruge. Copiii nu mai agreează sportul şi nici nu sunt încurajaţi iar un popor fără sport este un popor bolnav.
  E nevoie de schimbări radicale după modelul islandez de exemplu, poate slovac sau croat, e nevoie de pus oameni potriviţi la locul potrivit dar asta nu se va întâmpla niciodată, speranţa este cea mai bună minciună, un soi de fericire tembelă iar ambiţia nu se poate importa. Am aflat chiar acum că Dumitru Dragomir a fost condamnat la 7 ani de puşcărie cu executare. E şi asta un mod de a pune pe cineva la locul potrivit!





4-Iul-2016, 12:29

  Le Monde: "Largement supérieurs, les Bleus ont écrasé l’Islande (5-2), dimanche a Saint-Denis, et joueront jeudi a Marseille face aux champions du monde, pour une place en finale" iar Le Figaro titrează: "Albastru de vis/Spectacol la Paris! Demonstraţie de fotbal!! Dansând în ploaie! Dansand cu lupii! Eroism-erotism-dramatism-priapism! Capcana lui Deschamps!

  Nu sunt versuri de manea şi nici n-a câştigat Franţa Cupa Africii deşi are toate atuurile, sunt doar sintagme gazetăreşti la "istorica" victorie cu Islanda, o ţară cunoscută mai mult pentru pescuitul de cod.

  Chiar dacă băieţii cu băţul şi râma in cârlig au trimis Anglia acasă, că i-au găsit dracii să facă meciul vieţii chiar atunci iar englezii au venit la Euro doar ca să aibă de unde pleca, totuşi Islanda nu e o echipă de speriat copiii înainte de culcare.
Franţa joacă într-un film pe care l-am mai văzut, cu echipa gazdă având unele avantaje care se contabilizează şi contează. E adevărat, Franţa nu este Coreea de Sud care la CM din 2002 a jucat în semifinale din motive care ţin de Byron Moreno alias "bovina nedumerită", azzurii ştiu de ce dar nu e nici motiv de patriotism care dă pe dinafară pentru că au învins România, Albania, Irlanda şi Islanda chiar în Hexagon!


  Echipa "albastrului de metil" cu Griezmann golgheterul care a marcat aseară golul 100 al competiţiei, a nu se înţelege că a dat el 100 de goluri, nu va mai luaţi după ce scriu francezii, că şi la noi în epoca de aur curgea laptele si mierea pe stradă de trebuia să porţi galoşi, aşadar Les Bleus ăştia vor mai disputa un meci, indiferent de rezultatul cu Deutschland uber alles. S-a vehiculat ideea de a se muta Ziua Naţională pe 10 iulie, când se va desfăşura la Paris şi Carnavalul de la Rio, Ramadanul, curse cu tauri, concert fără public Jean Michel Jarre, Sărbătoarea tripleţilor, Tomatina-bătaia gigant cu roşii, Konaki Sumo, Festivalul Nămolului si Ziua Cârtiţei!

Miercuri 6 iule de la ora 22:00 se va juca Portugalia - T.Galilor, ca urmare şi a faptului că Spania şi Anglia nu au binevoit să-şi câştige grupele iar joi 7 iulie tot la ora 22:00 Franţa - Germania.
Palmaresul întâlnirilor directe e favorabil Franţei cu 12-9, golaverajul fiind egal, 43-43.

Dacă la CE nu s-au întâlnit niciodată până acum, la CM din Suedia 1958, Franţa şi Germania au oferit unul dintre cele mai frumoase meciuri din istorie, în finala mică. Set 6-3 pentru cocoşi. A fost meciul lui Just Fontaine, care, prin cele patru goluri marcate în poarta nefericitului Heinz Kwiatkowski, a devenit golgheterul turneului cu 13 reuşite. Acel record de goluri marcate la un turneu mondial final nu a fost egalat până în prezent.





Romania - Elvetia 1 -1

  Unii dintre noi, trecuţi de adolescenţă, poate îşi mai amintesc de primăvara lui 1967, când naţionala noastră înregistra un scor neverosimil la Zurich cu Elveţia, 1-7!
Eram încă tânăr pe-atunci, abia mă pensionasem de vreo doi ani, tata a deschis televizorul Orion, că dura un sfert de oră până se aprindeau lămpile în el, (bine, eu am prins şi televizoarele cu aburi!) şi începe meciul. Buuun! Bunicul a venit cu două butelii de spumos de la cramă, că el a construit conacul, cu un paşoptist, rudă de-a lui Costică Negruzzi şi turnăm în pahare.

  Începe macelu, după 15 min era deja 2-0!, tata zice, închide-l dom'le să ne tihnească şi nouă băutura! Închid. La pauză îi dăm drumu iar, hai că marchează şi ai noştri, Dumitru Nicolae (59, autogol) 0-4!! Îl oprim iar.


  Bunicu merge în pas vioi să mai aducă nişte vin, tata priveşte în...gol...
Deschid televizorul, greu, zic, nu mai prindem finalu. Apare mira cu "ne cerem scuze, defecţiune tehnică...bla, bla, bla". Vine vinu, vine şi imaginea, 7-0! Pică golul lui Dobrin prin min 70, pică şi curentu! Prin întuneric se aude vocea voioasă a bunicului: până aduc eu o lampă poate egalăm! Lasă lampa bre, mai bine adu nişte vin, strigă răguşit tata după el, până să se împiedice de o pisică şi să dispară spectaculos pe scările cramei, la vale de-a berbeleacul.

  De 49 de ani bătuţi pe muchie aşteptăm revanşa acelei umilinţe şi acea zi a sosit! Am pus deja spumosul la rece, tata se ţine încă bine, face alergări prin Crâng şi ridică greutăţi la sală iar bunicul cum îi e obiceiul, cu gagicile!