Am înotat în apele experimentelor prin bucurii rafinate și unice. Grafica spațiului și a timpului a oscilat de la nebunie la liniște, cu zile obscure în inima soarelui nostalgic.
Bineînțeles că uneori mă simt puțin stingherit de faptul că ceilalți n-au avut norocul meu dar destinul e propriul caracter, cum spunea Octavian Paler în cartea sa ''Deșertul pentru totdeauna''.
Prietenul meu, un fost ofițer disponibilizat și-a deschis o firmă, o prăvălie cu de toate, a pus-o vânzătoare pe nevastă-sa, fostă inginer chimist și au făcut rahatul praf! Bine, când venea pe la mine bătea câmpii, c-o să facă, c-o să dreagă, deși eu aveam ceva experiență în privatizarea asta și l-am avertizat că va fi foarte greu cu atâtea impozite și piedici de tot felul dar ea a avut atunci o remarcă ilară, lasă, băi, și când iei teșcălăul de bani seara!
După faliment au plecat în Spania, ea ca menajeră iar el ca hamal la aeroport. Locuiau într-o rulotă abandonată, sub un pod și uneori ploaia ajungea înăuntru. Tușeau amândoi hârâind, în mare parte și din cauza că fumau prea mult. Îi auzeam la telefon cum scârțâiau ușa de la intrare care nu se închidea niciodată.
Le-am spus la un moment dat că aș veni și eu acolo dar s-au burzuluit brusc și s-au răstit la mine, ce să faci tu aici, mă, băiatule, aici se moare de foame, se mănâncă din gunoaie, rămâi mai bine la pinkfloyd-ul tău! Asta a fost invidia lor supremă, otrava urii reprimată ani în șir, rămâi la pinkfloyd-ul tău!
Foarte frumos! Asta am și făcut, am rămas în Republica mea Pink Floyd.
Aici frigul este dat la o parte și domnește căldura, simt fiori de rămas bun în liniștea interminabilă, o alternativă a visului care se topește în sunetul plutitor al vântului din deșert. Suspinul agitat, de stea căzătoare și ceață mistică, senzația melancolică, aspirat de uitare.
Cineva servește în permanență, pe aleea mea, fursecuri, amandine și înghețată la cornet.
Zilele mele de liceu erau pline de Pink Floyd și discul de vinil ''Wish you were here", pe care îl ascultam de la început până la final... Ce introducere grozavă și ce final memorabil!
- Aș vrea să fii aici!
- Omule, asta e o muzică din ceruri!
Irepetabil ademenitor perfect. Până în ziua în care voi înceta să mai exist.
Mai mult decât să te aducă la lacrimi, să renunți la tot și să mori pentru un moment trecător al adevărului, care te va readuce la viață, surd, orb, perfect, în Republica Pink Floyd.
Ce fotografie grozavă, amintește-mi să fiu tânăr, să las magia să înceapă într-un confort și o plăcere nesfârșită, uimitoare, uluitoare, curată, emotivă și semnificativă.
Puterea mistică a reușit să se scufunde și apoi să zboare peste cer într-un ritm de bătăi de inimă.
Irepetabil ademenitor perfect.
Da, aici sunt acasă.
How I wish, how I wish you were here
We're just two lost soulsSwimming in a fish bowl
Year after year
Running over the same old ground
What have we found?
The same old fears
Wish you were here''
Auzi, mă, mi-a spus un prieten, rămâi acolo, la Pink Floyd-ul tău!
