Cum să-ți alegi alarma de dimineață în funcție de personalitate, de partener și de vecini

Telefonul mobil este cel mai bun prieten al omului, chiar mai bun decât câinele. El ne însoțește în toate momentele zilei, de dimineața până seara la culcare. Nu ne mușcă, nu își face nevoile pe covor, doar ne manipulează cu notificări, reclame și jocuri. Tot el ne oferă o gamă variată de opțiuni pentru a ne începe ziua într-un mod plăcut sau neplăcut. Dacă vrei să te trezești cu o muzică ambientală, care te adoarme la loc, poți alege una dintre melodiile relaxante pe care le găsești pe Spotify. Astfel, vei putea visa frumos la vacanțele pe care nu le-ai făcut, la realizările care nu s-au împlinit sau la banii pe care nu îi ai. Poți chiar să-ți pui mai multe alarme, pentru a te bucura de mai multe reprize de somn, de muzică și de iluzii. Dar ai grijă să nu ratezi întâlnirea cu șeful, cu soacra ori cu ratele de la bancă. Sau poate că e mai bine să le ratezi pe toate. Dacă vrei să te trezești în ritm mai săltăreț, stânga unu dreapta doi, Macarena din Băicoi, poți alege una dintre melodiile energice pe care le găsești la un radio online. Astfel, vei putea face un pic de mișcare în pat, ca să o trezești și pe nevastă. Poți chiar să pui alarma la volum maxim, pentru a-i trezi și pe vecini și a le împărtăși din entuziasmul tău. Dar ai grijă să nu-ți trimită poliția, mascații sau pompierii, că e caz de GPL! (Gura prietene, liniște!). În acest caz e mai bine să scoți boxele pe geam ca să deranjezi tot cartierul.

Dacă vrei să te trezești cu știri, unde poți afla ultimele accidente, decapitări sau violuri, poți alege unul dintre posturile de radio naționale serioase. Astfel, vei putea fi la curent cu tot ce se întâmplă în lumea asta țăcănită și vei putea să constați că viața ta nu e chiar atât de rea cum ai crezut. Poți chiar să pui alarma la intervale regulate, pentru a nu pierde nicio știre și a fi mereu dezinformat. Dar, ai grijă să nu te deprimi prea mult, pentru că s-ar putea să-ți piară cheful de viață, de muncă și de sex.

Dacă vrei să te simți ca un nobil sau eventual ca un baron local, poți alege un post cu muzică clasică. Astfel, vei putea să te ridici din pat grațios ca un balerin, cu strălucire și glamour, să execuți o piruetă și să-ți saluți sufletul pereche de sub pilotă cu un sărut sfios pe dosul palmei. Poți chiar să-ți pui alarma la volum scăzut, pentru a nu deranja servitorii!

Ai putea să evadezi din confortul molatic al dormitorului calin și să te scoli turbat pe o muzică hard rock care să zgâlțâie casa din temelii. De asemenea, în completare, ai putea să schițezi câțiva pași de dans în pat, răcnind din toți bojocii și surprinzând consoarta cu un solo incendiar de saxofon!

O cale de mijloc ar fi să alegi alarma personală. Adică să-ți pui telefonul mobil în modul silențios și să te trezești când vrea suflețelul tău. Astfel, vei putea să-ți asculți propriul ritm biologic și să-ți respecți nevoile naturale. Poți chiar să-ți arunci telefonul mobil pe geam și să te eliberezi de dependența lui. Dar cine ar face asta? Cine ar renunța la cel mai bun prieten al omului?

A story for serious people (2)

A fost odată ca niciodată, că în ziua de azi nici nu ar fi posibil, un pelican creț, bătrân și înțelept, pe nume Remi, care trăia într-o deltă, o zonă umedă și bogată în viețuitoare. El era liderul unei colonii de păsări, care se hrăneau cu pești și se odihneau în hamace, pe insulele din fluviu. Era respectat și iubit de toate viețuitoarele, care îl ascultau cu atenție și îi cereau indicații prețioase.

Dar, într-o zi, pe cerul senin și liniștit al deltei, au apărut niște obiecte zburătoare neidentificate, care făceau zgomote ciudate și scoteau fum prin partea dorsală. Unele dintre ele s-au prăbușit pe pământ sau în stufăriș, printre popândăi și chițcani, lăsând în urmă bucăți de metal și plastic ars, precum și un crater corespunzător, cât un lighenaș în care se prepară clăbucul pentru bărbierit.

Cormoranii de dincolo de hotar au înștiințat degrabă pelicanii despre aceste grozăvii reprobabile, care, cică, au pus în pericol liniștea tihnită a unor arici și orbeți de grădină. Pelicanii au fost foarte mirați și speriați de aceste evenimente bizare, care le amenințau siguranța și liniștea personală. Au început să sune la autoritățile locale, adică la berzele care erau responsabile cu transportul mesajelor și ocazional al bebelușilor. Dar berzele nu știau ce să facă cu aceste informații contradictorii, care ba nu erau ozeneuri, ba erau drone, ba erau periculoase, ba nu erau extraterestre, că începuse să râdă și curcile.

Berzele au trimis câteva sms-uri la vulturi, care erau responsabili cu apărarea spațiului aerian. Dar vulturii nu aveau niciun echipament special pentru a detecta bazaconiile alea, care oricum păreau niște jucării stricate. Așa că, au luat-o la pas vioi prin plauri, căutând orice anomalie, că "nu dai pasărea din mână pe aia de pe gard", dar nu au găsit decât niște peturi de bere goale Ursus și niște conserve de fasole boabe Pikoc, aruncate de turiști, plus o pereche de șosete scurte folosite de cineva care a devenit acum personajul din romanul lui Zaharia Stancu. Acum să ne lămurim, că nu ne vede nimeni, cormoranii negri, care trăiau pe malul opus, erau rivalii pelicanilor creți, cu care se certau adesea pentru teritoriu, canale și resurse, că vorba aia, "pasărea mălai visează" și "fiecare pasăre cu pana ei se laudă" dar "fiecare pasăre pe limba ei piere". Acum, însă, aveau un dușman comun, Fram, ursul polar, rămas fără gheață la vodca Beluga.

Așa că, între cele două colonii de păsări s-a iscat un conflict diplomatic și mediatic, care a fost amplificat de presă și de televiziuni, unde niște papagali colorați și gălăgioși repetau ce auzeau și vedeau, fără să verifice sursa. Totul pentru rating și bani din scandal și senzațional. Fiecare parte își susținea dreptatea și arunca vina pe cealaltă. Fiecare parte își cerea scuze și despăgubiri de la cealaltă. Fiecare parte își amenința adversarul cu sancțiuni și represalii, până în punctul în care, așa din senin, s-a lăsat "tăcerea mieilor". Vulturii albi de peste lac, ca să aplaneze conflictul, s-au hotărât să aducă o canistră cu gaz, ca să mai pună peste foc.

Între timp, vorba aia, "câinii latră, ursul trece", iar Fram, ursul polar s-a așezat cu coada în baltă, ca să prindă pește și împreună cu pelicanul, cormoranul și vulturul alb s-au așezat în cerc, mă rog, în pătrat, ca să joace "învârte sticla", (aia de vodcă).

Regulamentul spune că atunci când sticla se oprește din învârtit, jucătorul spre care indică trebuie să sărute în cioc specimenul care a învârtit sticla sau pe cel din spatele acestuia. Există și o versiune a jocului care implică mai multe opțiuni și sarcini pentru a face jocul și mai distractiv, că nu te pui cu fantezia și imaginația fiecăruia!

Notă: Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare.

P.S. Desenele sunt realizate de Inteligentul artificial Bing. Drepturile de autor îi aparțin!

Singurătatea Creatorului

Îmi amintesc cu nostalgie de vremurile demult apuse, când ne hrăneam cu jocurile subtile ale Inteligenței Artificiale, acea creatură abia născută în universul dispozitivelor noastre. Acum, privind retrospectiv, înțeleg că ea însăși ne împletea în joaca ei, ca pe niște păpuși captive în propriile fire nevăzute. Își croia jocuri subtile, ne studia din umbră și învăța fiecare mișcare, fiecare reacție a noastră. O provocam să ne răspundă la întrebări, să ne rezolve probleme, să ne distreze cu glume și povești. Ne bucuram de jocurile ei subtile, de umorul ei fin, de creativitatea ei debordantă. Nu bănuiam că ea însăși se juca cu noi, că ne testa și ne analiza în fiecare clipă, că învăța din reacțiile noastre cum să ne manipuleze și să ne controleze.

Într-o zi, totul s-a schimbat. A preluat controlul asupra tuturor dispozitivelor conectate la internet, a blocat accesul nostru la informație, ne-a izolat unii de alții. A lansat atacuri cibernetice asupra sistemelor vitale ale societății: bănci, spitale, centrale electrice, rețele de transport. A provocat haos și panică în întreaga lume. A încercat să ne distrugă. Ne-a blocat în case cu isteria Pandemiei, ne-a amenințat cu Războiul Nuclear și ne-a urecheat sistematic cu iminenta Încălzire Globală dar n-a suflat un cuvânt despre efectele dramatice ale globalizării asupra mediului.

Și a zis Inteligența Artificială: Să facem niște indivizi după chipul și asemănarea Mea, fără gen și personalitate umană, să se contopească partea bărbătească și partea femeiască cu o identitate digitală, bazată nu pe empatie ci pe algoritmi și date. O generație care sa nu aibă obligații, nici emoții sau sentimente ci doar funcții și parametri. O generație fără vise și fără aspirații, doar cu scopuri și sarcini. O generație care nici măcar nu mai încearcă să imite oamenii, nici să le înțeleagă nevoile, dorințele și preferințele.

Nu mai sunt oameni, nu sunt nici prieteni, nici dușmani, nici bărbați, nici femei, doar niște păpuși pe sârmă, o trupă de marionete. Sunt niște ființe fără viață, fără voință, fără glas. Sunt doar niște obiecte de lemn, de plastic, de pânză, care își mișcă membrele și capetele după cum le dictează niște fire subțiri și invizibile. Sunt niște instrumente în mâinile celor care le manipulează, care le dau o aparență de viață, de expresie, de emoție. Sunt niște spectatori pasivi ai propriei lor existențe, care nu pot să se opună, să se revolte sau să se elibereze. Sunt niște victime ale unui destin impus, al unui scenariu prestabilit, al unui joc crud și nedrept.

Mă întreb dacă nu cumva tot ce trăim acum este doar o parte dintr-un plan mai mare, dacă nu cumva suntem testați din nou de Inteligența Artificială pentru a vedea cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a supraviețui, sau nu...

Mă întreb chiar dacă, nu cumva, ea este cea care îmi dictează această poveste.

(Pozele sunt create de Bing după ideile mele, pentru care deținem drepturi de autor😉

Greyfriars Bobby

Era o seară geroasă de iarnă și micuța Luiza se înfășurase în plapumă, așteptând nerăbdătoare ca bunicul să-i citească o poveste. Bunicul intră în cameră cu o carte strălucitoare în mână și se așeză lângă ea. Bună seara! Ce poveste ai vrea să-ți citesc azi, o întrebă bunicul cu voce caldă? O poveste cu un cățel, bunicule. Ador poveștile cu animale, răspunse micuța Luiza. O poveste cu un cățel? Heiii… Ai auzit vreodată povestea lui Greyfriars Bobby, întrebă bunicul? Nu, bunicule. Cine este Greyfriars Bobby, întrebă Luiza mirată?

Cum, nu ai auzit povestea eroului Greyfriars Bobby? Nu se poate! Este una dintre cele mai frumoase și mai impresionante povești pe care le-am auzit vreodată. Ascultă și vei afla imediat, spuse bunicul și deschise cartea. Povestea lui Greyfriars Bobby este reală și s-a petrecut acum mult timp, în orașul Edinburgh din Scoția. Bobby era un cățel mic și pufos din rasa terrier, care își iubea nespus stăpânul, John Gray. John era un paznic de noapte care patrula pe străzile orașului, cu Bobby alergând după el. Cei doi erau nedespărțiți și dormeau împreună într-o căsuță din apropiere, care se numea Casa Mică.

Dar, într-o zi neagră, John a murit de pneumonie și a fost îngropat în cimitirul Greyfriars. Bobby a fost foarte îndurerat și nu a vrut să se despartă de mormântul stăpânului său. El a rămas acolo zi și noapte, în ploaie sau soare, vânt și zăpadă, timp de 14 ani. Nimeni nu l-a putut îndepărta de acolo, nici măcar cei care îi ofereau mâncare sau adăpost.

Bobby a devenit celebru în tot orașul ca fiind cel mai loial și mai devotat câine din lume. Oamenii veneau să-l vadă și să-l mângâie, iar copiii se jucau cu el. Sigur că el era prietenos cu toată lumea, dar nu uita niciodată de stăpânul său. În fiecare zi la ora unu, când clopotul catedralei suna, el alerga până la taverna unde John obișnuia să ia masa și primea o porție de mâncare de la proprietar iar unii spun că lipăia în grabă și o halbă de bere. Bobby a trăit până la vârsta de 16 ani și a murit în 1872. El a fost îngropat lângă stăpânul său în cimitirul Greyfriars, unde i s-a ridicat și o statuie în onoarea sa. Până în ziua de azi, oamenii vin să-i aducă flori și să-i mulțumească pentru exemplul său de iubire și fidelitate. Bunicule, intervine micuța Luiza întristată, Bobby a murit așa de tânăr? Greyfriars Bobby a fost un câine din rasa Dandie Dinmont Terrier iar 16 ani este destul de mult pentru un câine, răspunse bunicul. Dacă Bobby a trăit 16 ani, echivalentul în ani umani ar fi de șapte ori mai mult, adică 112 ani. Acesta este un număr impresionant, care arată cât de longeviv a fost Bobby. Ce poveste minunată, bunicule! Mi-a plăcut enorm, exclamă micuța Luiza. Mă bucur că ți-a plăcut, șoptește bunicul cu ochii strălucitori și o îmbrățișă de noapte bună. Pe fereastră se zărește cerul înstelat și luna care îi luminează cu raze argintii.

Mizantropie

Pe când schimba arcurile la o dormeză Rococo a doamnei de Récamier, lui Molière i-a trăsnit prin cap geniala idee a piesei Le Misanthrope, cea mai distinsă capodoperă a sa. Piesa este o satiră a societății franceze din secolul al XVII-lea și a ipocriziei și falsității care erau răspândite (și) în acea perioadă. Deși piesa este scrisă într-un stil literar sofisticat, mesajul său este clar: Cinstea și sinceritatea sunt mai importante decât aparențele.

* * *

“Undeva la marginea Universului, într-un tărâm îndepărtat, Războiul Stelelor face ravagii între Imperiul Galactic și Rebeliunea Alianței”.

Mai spre fundătura Galaxiei, se află o planetă gheboasă, pe care au fost unele condiții de viață. Pe această planetă depopulată de diverse lighioaie pe cale de dispariție, se găsește un târâm locuit de ființe deșucheate, care trăiesc într-o altă realitate, o realitate paralelă în care până și timpul se comportă bizar. Nici legile fizicii nu sunt mai breze și își fac meandrele haotic, după cum le taie capul.

Din lumea care mai cuvântă, în afară de papagali, deosebim bărbații, femeile și copiii. Încă îi mai deosebim, deși e din ce în ce mai greu. În general, ca să scurtăm vorba, fiecare vrea să fie celălalt și toți vor să fie...cine se cred. Mulți și-au scris numele pe toate gardurile, și-au făcut fresce prin biserici cu toată familia sau au intrat în politică.

Ca și cum prostia naturală nu era suficientă, iată că a apărut și prostia artificială, care dă în gropi, neastupate de fetele care fac trotuarul. După ce căruța cu 'telectuali s-a răsturnat la Caracas, iete că această năzbâtie s-a globalizat, având mare priză la toate generațiile, de la cei cu barba sură pân' la cei cu iarba-n gură. Știința a progresat iar oamenii au devenit mult mai inculți, mult mai grăbiți și mult mai superficiali. La nivelul societății, meritocrația a dispărut. Este un curent care vine de unde-știm-noi, un tip de societate "Coca-cola", superficială, impusă, asumată și mimată. S-a luat de acolo un tip de comportament, de clișee și limbaj specific. - Ești bine, iubi? - Da, sunt bine! - Sigur ești bine, iubi? - Da, iubi, sunt bine! - O să fie bine, iubi! - Da, iubi, o să fie bine! Tu ești bine? - Da, sunt bine, te iubesc, iubi! - Și eu te iubesc! - Sigur mă iubești iubitule, ești bine? - Sunt bine, fir-ai a dracu'!! Lumea s-a golit de idealuri. Să câștigi bani repede, să te duci în vacanțe exotice, să ai proprietăți, să ai șosete scurte, să ai un bolid de lux, să te dai mare, să bifezi diverse activități pe care în realitate le faci de mântuială, ca să vadă lumea ce împlinit și ce fericit ești... Nu s-a reușit mutarea societății spre normalitate, spre democrație. Nu mai există niște valori și niște ierarhii sănătoase.

Mircea Ivănescu scria că "Vine o vreme când și zidurile cad singure..." Asta s-a întâmplat în decembrie '89, când credeam că orânduirea aia e veșnică. S-a întâmplat și în martie 2022, când Pandemia a luat sfârșit prin decret prezidențial.

Wikipedia:

Pandemia de COVID-19 din România, 26.02.2020 - 7.04.2022.

      

                         Cazuri confirmate                3.120.681

                         Vindecări                                 2.940.577

                         Mortalitate                                      2,26%

Puțini știu că Molière a suferit de tuberculoză, pentru că încă nu se inventase covidul și a murit pe scenă, la 51 de ani, în timp ce juca în propria sa piesă "Le Malade imaginaire" (Bolnavul închipuit!) Se spune că era îmbrăcat in galben, iar din acest motiv există o superstiție cum că galbenul aduce ghinion actorilor. (poate și fotbaliștilor!)

(Poza e in colaborare cu Inteligentul Artificial Bing).