Am avut un vis teribil de realist cum n-am mai avut demult. Este adevărat, am reușit să dorm după mai multă vreme o noapte întreagă iar pe la 6 dimineața l-am visat pe Jon Anderson.
Avusese un concert în oraș la care participasem cu entuziasm și l-am invitat acasă, nu știu ce naiba a fost în capul meu. Locuiam la vechea casă, în formatul din anii '70-'90, adică cu o curte mică de 200mp, fără cealaltă casă și fără grădina de trandafiri.
Am stat afară la o masă și era ger, era iarnă și era zăpadă. Jon avea un palton negru, subțire și elegant. Era tânăr, blond și amabil. Eram tânăr și eu. I-am spus cu accentul meu teribil că parcă suntem în Siberia dar cred că a înțeles că...suntem în Siberia. M-am scuzat pentru engleza mea deși părea că mă înțelege cu ușurință și i-am explicat că acum încerc să mă perfecționez cu...Duolingo. Știa despre acest serviciu și a fost de acord că e un program bun. Prin curte erau mai mulți muncitori care nu știu ce făceau și Jon era afectat că nu au niște cizme călduroase pe gerul ăsta.
A fredonat un cântecel, cred că "Show me" și i-am ținut isonul pentru că știam versurile dar mai în surdină, cu respect de fan devotat....
"Show me the man who is lost în the forces of love,
Show me the man who's sad dreams just won't fade away,
Show me the doors where I don't understand what it is..."
Mă gândeam să gătesc ceva și am făcut friptură cu garnitură de cartofi prăjiți. L-am invitat la masă : "It's one o'clock and time for lunch, tam-di-dam-di-dam" cum cânta bine dispus Peter Gabriel pe a două melodie din Selling England by the Pound și mi s-a părut că zâmbește. A recunoscut că îi e " hungry as a hunter". Mi-am adus aminte că e vegetarian și i-am atras atenția cu teamă în suflet că avem carne dar mi-a răspuns că uneori, în situații speciale mănâncă puțină "beef". M-am mai liniștit iar în drum spre bucătărie m-a fulgerat un alt gând. Când fuseseră prin '94 la București se zvonise în presa de scandal că ținuseră morțiș să aibă tacâmuri de argint, de parcă ar fi fost o cerere "regală" și i-am atras atenția cu teamă că avem furculițe din inox. M-a liniștit zâmbind, spunându-mi că stomacul nu va afla de acest mic amănunt.
Dintr-o dată ușile erau deschise, era frig și zăpadă înăuntru, la masă erau și acei muncitori, plini de noroi pe hainele jerpelite, cu picioarele învinețite de frig. Maică-mea era prezentă ca o nălucă, nu avea nicio reacție, era un simplu element de decor și poate că era mai bine așa, doar eram în visul meu. Jon s-a așezat liniștit unde i-am indicat și a început să mănânce. Habar n-am ce era în farfurie, acum parcă era o tocană, în fine, nu mai contează...
Mă gândeam să-i arăt casetele audio sau cele VHS cu Yes mai târziu dar mi-am amintit că sunt niște fake-uri contrafăcute, asta ca să fac un pleonasm englez-român.
I-am spus că sunt fan Yes și m-a întrebat vizibil încântat: Unde? Chiar așa, unde? M-am explicat dezumflat că așa, în general, ei sunt nr 1 pentru gusturile mele în materie de muzică. Am regretat că Andrei nu era acasă, ar fi putut comunica cu ușurință dar ca și în realitate era la Viena, deci e bine de știut că visul meu păstra totuși un echilibru. Mi-a trecut prin minte și colecția audio de pe calculator plus cele 14 concerte video DVD dar mi-am dat seama rușinat că nu va înțelege că pe aceste tărâmuri nu e ușor să îți permiți cumpărături de pe Amazon prea des. Am oftat și am continuat să mănânc.
La un moment dat mi-a șoptit că ar vrea să facă o mică donație și mi-a întins discret niște bani. Spunea că e pentru oamenii aceia fără cizme, să își cumpere ceva adecvat. Nu știam ce să fac, aveam rețineri, să refuz ar fi fost nepoliticos mai ales că mi-am dat seama că era o sumă de bun simț, nu foarte mare.
I-am luat și părea mai liniștit. A oftat și el, clătinând din cap și a continuat să mănânce.
Dimineață l-am căutat pe Google Trend să văd dacă nu cumva a murit, Doamne-ferește, creierul îți joacă uneori niște feste ciudate și vise premonitorii, apoi m-am gândit că poate am murit chiar eu și sunt într-o lume mai bună, în care visele chiar se îndeplinesc, am ascultat chiar și pe la ușă dar nu se auzea decât ploaia și șuieratul rece al vântului...
...............................................................................
După ce am reascultat versurile cu atenție mi-am dat seama că totuși conexiunile creierului rămân o mare necunoscută...
Show me
Show me the man who is lost în the forces of love
Show me the man who's sad dreams just won't fade away
Show me the doors where I don't understand what it is
I would show you a man who is lonely
I would show you a man who is lost and afraid
Show me the children who remember their own father now
Show me the children who just don't sleep anymore
Show me the days where I don't understand what it is
I would show you a child who is lonely
I would show you a child who is lost and afraid
Everybody seems to loose their sense în what the believe în
Misunderstanding what is true
Any one în love can realize that all you need
Is to be good to yourself
To be good to yourself
Show me a world without life, without hope anymore
Show me the days we've forgotten all the songs that we sing
Today is the day I can see what it's all really for
I would show you a man he would dance for love
I would show you a man he would love to love
I would show you a man he would dance for love!
I would show you a man he would love to love!
I would show you a child who has everything
I would show you a child who has everything
I would show you a child who has everything
I would show you a child who has everythingâ?¦
SONGWRITERS
JON ANDERSON
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu