Dualitate

20 noiembrie 2012

   Timpul e un geniu. Cred că ni s-a înscenat tuturor. Așa cum i-a spus Hamlet Opheliei: "Dumnezeu ți-a dat o față, iar tu îți faci alta!" 

Jumătăți de identitate...cine suntem și cine pretindem a fi, este imposibil de spus...Așa cum sunt câte două părți a fiecărei povești, așa sunt și două fețe pentru fiecare persoană. Una pe care o arătăm lumii, iar cealaltă pe care o ținem ascunsă în noi. O dualitate guvernată de către balanța dintre lumină și întuneric... 

Există o vorbă că cei care nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să-l repete. Cei dintre noi care refuză să uite trecutul sunt condamnați să-l retrăiască... 

Trecutul este o chestie înșelătoare....Uneori este gravat în piatră, iar alte ori este livrat în amintirile recente. Dar dacă te amesteci prea mult în lucruri profunde, întunecate...cine știe ce monștri vei trezi? 

Brusc, patul meu e gol și rece. 

După o cruntă deziluzie, bucăți întregi din timp parcă ar fi dispărut. Hai să lăsăm corpul să se vindece. Din experiența mea, amintirile vor veni și ele.

                                                                          II

   Unele cuvinte sunt nemuritoare. Îngropate sau chiar arse, le este destinat să renască, precum pasărea Phoenix care se ridică din propria cenușă. Și când o vor face...îți vor tăia răsuflarea literalmente. 

Pentru unii, angajamentele sunt precum credința...O alegere între devotamentul către o altă persoană sau un ideal intangibil. 

Vinovăția este o afecțiune puternică. Poți încerca să te revanșezi dar dacă începe să te macine, te mănâncă de viu... 

Unii oameni se luptă să-și înțeleagă vina, refuzând sau neputând să justifice partea pe care au jucat-o. Alții fug din fața vinei, purtând-o în conștiință până când nu mai există nicio conștiință. Dar eu alerg spre vina mea. Mă hrănesc din ea. Am nevoie de ea. Pentru mine, vina este una dintre puținele felinare care îmi luminează calea... 

   

   Încrederea este un lucru dificil, fie că este vorba de găsirea oamenilor potriviți în care să ai încredere...sau încrederea în oamenii potriviți va duce la un lucru greșit. Dar să te încrezi în inima ta...este cel mai riscant lucru dintre toate. Am avut încredere în persoana greșită. În cele din urmă, singura persoană în care putem avea încredere este în noi înșine. 

   Cea mai mare armă pe care o poate folosi cineva, este propria minte...Lăsându-ne pradă îndoielilor și incertitudinilor ce pândesc deja acolo. Suntem cinstiți cu noi înșine? Sau trăim pentru așteptările altora? Iar dacă suntem deschiși și cinstiți...putem fi vreodată iubiți cu adevărat? Dacă ne-am putea da seama în ce direcție bat inimile noastre. Dar inima are motivele sale, din care motiv, nu putem ști... 

   Cu toții avem secrete pe care le ținem încuiate față de restul lumii...Prietenii pretinse...Relații pe care le-am ascuns...Dar cel mai rău dintre toate este dragostea ce nu o împărtășim. Iar cele mai periculoase secrete pe care le poate îngropa o persoană sunt cele pe care le ascundem de noi înșine. 

   Întotdeauna să te întrebi unde îți este loialitatea. Oameni în care ai încredere o vor aștepta, cei mai importanți inamici o vor dori, iar cei pe care-i prețuiești cel mai mult, fără greșeală, vor abuza de ea. 
Unii spun că loialitatea inspiră speranță fără margini. Și, oricât ar fi de mare, există și un șiretlic. O loialitate adevărată se construiește în mulți ani...și ai nevoie doar de câteva secunde pentru a o distruge. 
Se spune că răzbunarea îți frânge inima și va chinui conștiința. Dacă există ceva adevăr în asta, atunci, acum știu cu certitudine... 

Constrângerea impactului relațional într-unul din cele două moduri. Asta face ca oamenii să se despartă...sau face ca legăturile să fie tot mai puternice, adunându-i într-un obiectiv comun. Atât de aproape indiferent cât de departe. Nu putea fi mai mult din inimă. Mereu să avem încredere în ceea ce suntem. Și, nimic altceva nu mai contează. 

   Pentru o persoană obișnuită care duce o viață normală, faima reprezintă un punct de atracție hipnotic. Mulți ar prefera să dispară decât să trăiască în anonimat. Dar pentru câțiva ghinioniști care au fost forțați să iasă din anonimat, infamia poate fi o sentință mult mai condamnabilă decât orice închisoare. 
Oamenii sunt naivi când spun că nu poți opri un clopot să sune. Și, în timp ce asta poate fi adevărat...cu siguranță poți înăbuși un clopot în hohote plictisitoare de presupuneri și minciuni. Dar unele cuvinte sună precum clopotele bisericii, ridicându-se mai sus de zarvă, chemându-ne către adevăr... 

Timpul e un geniu, dar cred că ni s-a înscenat tuturor.