Capitolul I
Era prin '94-'95, târziu în seară, poate 11 și ceva, poate mai mult, era în perioada în care aveam un restaurant cu terasă, tot personalul plecase iar eu făceam monetarul... Păstrasem un bec de afară deschis, era cald, era vară, luna își făcea loc printre stele, acele fante prin care se zărește lumina raiului, greierii repetau perseverenți Sonata în Do Major neterminată a lui Franz Schubert, mirosul parfumat al "Mâinii Maicii Domnului" mă înconjura dulce, eram puțin obosit dar concentrat. Bătăi în geam dar nu m-am oprit din numărătoare, erau frecvente aparițiile intempestive a tot felul de "personaje de basm" și încercam atât cât se putea să evit aceste întâlniri, care odată onorate se prelungeau până spre zori... O voce gâtuită, care avea o notă de disperare din tragediile antice ale lui Sofocle, m-a făcut să devin brusc interesat. - Un minut, te rog, vecine, am mare nevoie de ajutor! Apoi liniște...luna încremenise cu fața de mort... Am ocolit clădirea pe lângă teiul meu bătrân de aproape 500 de ani, care își mișca tainic frunzele înfiorând-mă. Oare la câte evenimente fusese martor și câte povești știa. Era un călător prin timp, un nemuritor, o fantomă a trecutului cu o personalitate gravă. În fine, am ajuns la poartă și am deschis... Era maiorul din capul străzii, ne știam bine dar acum părea de nerecunoscut: fața transfigurată și părul ud, răvășit de parcă văzuse un strigoi... - Un minut, te rog vecine, doar un minut... L-am invitat înăuntru, ocazie pe care a speculat-o prompt și veșnicul "bețiv de la miezul nopții", un client simpatic, Stelică, om de-al casei, cum se spune... - 200 de coniac vecine, că-mi pierd mințile! Părea o urgență, așa că m-am conformat. Evident, Stelică era și el însetat dar nu-și permitea coniac, a poftit 50 de secărică, pe datorie. - Vecine, îmi spune maiorul, trebuie să-ți povestesc, altfel explodez. Eram obișnuit cu asemenea întâmplări, oamenii când vin la băutură își mărturisesc necazurile sau bucuriile ca la preot. Trebuie doar să ai răbdare să-i asculți. Dar acum părea ceva deosebit. - Spune-ți dom' colonel, interveni Stelică! - Dumneata cine mai ești domnule? - Lasă, e Stelică, om cumsecade, îi sar eu în apărare. Adevărul e că era printre puținii care își achitau datoriile de pe caiet, conștiincios. - Dom' Stelică, da' ce vorbim acum, rămâne aici! spuse maiorul. - Categoric dom' Șef! Să mor io! - Domnule, eu vin de la Spitalul Militar, am fost internat două săptămâni, trebuia să mă externeze luni dar mi-au dat drumul azi (vineri), mai devreme. Am văzut moartea cu ochii dar acum m-au adus pe linia de plutire...am icter, s-au speriat și doctorii ce față asiatică aveam... Vin acasă cu trenul și ajung pe la ora 9,30 seara. Poarta încuiată cu cheia pe dinăuntru, așa că am rupt două țambre și am intrat ca un maidanez, în patru labe. Întuneric beznă în casă. Nevasta nicăieri, copiii lipsă. Ba nu, parcă în camera fetei se aude ceva. Mă apropii de ușă, da, patul scârțâia mai să-i sară arcurile, agitație mare.. Adevărul e că eu i-am spus fetei, care are mai bine de 20 de ani, că dacă are pe cineva să nu umble brambura prin toți bascheții, ci să vină acasă, unde e curat, civilizat și e în siguranță. Așa că, am plecat în partea cealaltă a casei, unde am bucătăria. Fără grabă am orbecăit prin cămară și frigider, mi-am încălzit o tocăniță de cartofi cu o aripă de pui mutantă, calm și pe îndelete, apoi mi-am turnat și un păhărel de vin rozé, din sticla pitită după aragaz, îngrijorat totuși că se face acum 10 seara iar băiatul și nevasta întârzie să apară și eram hotărât să le cer socoteală pentru faptul că nu m-au vizitat nici măcar o dată la spital! Trece de 10 jumate și ies în ușă. Parcă se vede ceva lumină de la fată, de parcă ar fi deschis televizorul. Mă duc spre camera ei și mă uit pe geamul de la ușă. Fulgerat, am căzut chiar în colțul mesei, drept în cur, pierzându-mi simultan respirația și conștiința din dotare. - Da de ce dom' colonel, se băgă iar Stelică. (îi zicea colonel să-l mai îmbuneze). Ce văzuși? Pe Andreea Esca? - Văzui pe dracu să mă ia, era nevastă-mea dom'le și scotea limba la mine! - Nu se poate dom' general, de ce să scoată limba? - Așa m-am întrebat și eu. Apoi m-am dumirit. Nenorocitul cu care era, stătea întins cu fața spre televizor, cu telecomanda într-o mână și cu un păhărel în alta. Iar nevastă-mea, știi dumneata... - Cânta la mandarină?! se înveseli brusc Stelică. - Bă, tu râzi de mine? Nu fi nesimțit! - Păi dacă spuneam pe de-a dreptul vă supărați și mai rău, se apără legitim Stelică, chițăind de parcă inspirase heliu. - În fine, mi-am dat seama că nu mă poate vedea, așa că mă uitai să văd cine e nemernicul. - Și cine era, dom colonel? - Mustăciosul, dom'le! - Care mustăcios? - Mă Stelică, da' curios mai ești, care mustăcios, care mustăcios! Nu vrei să vezi și poze? - Ba da, domn maior, să le văz fundurile! - Mă obraznicule, ai draci pe tine, ce știi tu de fundul lu nevastă-mea? Vrei să te dau afară în șuturi?! - Îi luați apărarea acuma?! - Tu râzi de necazul meu, bețivule?! Apropo, vecine, mai pune-mi te rog 200 de coniac. - Cine-i mustăciosul?! Acum vreo 2-3 luni, nevastă-mea îmi spune că are un coleg la serviciu care are de plătit un credit restant la bancă și mă roagă să-l împrumut pentru o lună cu 3 milioane. Că are ăla 3 copii și e amărât și alte de-astea. În fine, îi dau omului banii, acesta promite că nu va uita gestul meu niciodată și că mă pot baza pe el oricând. După o lună, omul corect, a venit să-mi aducă împrumutul, plus 3 sticle de vin Murfatlar de colecție, o minunăție! L-am oprit la masă dar când am venit cu paharele am crezut că am vedenii, mi s-au pus cârcei în picioare. Ăla se pupa cu nevastă-mea, avea și ruj pe mustață dar cum eram deja amețit, am zis că mi se pare. Că părea neverosimil! Vorba aia, "ceea ce vezi nu este adevărat". De ce să sar la bătaie degeaba. Nu ar face nevasta așa ceva. Mă rog și uite-l acum pe mustăcios, întins ca un nesimțit și turnându-și băutura în buric! - Da de ce dom' colonel? pufni Stelică. - Bă, tu faci mișto de mine?! Te mănâncă spinarea?! Ca să aplanez încăierarea iminentă, am intervenit, deși povestea era de un așa comic involuntar, încât cu greu mă abțineam să nu izbucnesc în hohote. Dar nu e bine să râzi de necazul altuia...că asta e boală care se ia... - Și ai intrat peste ei vecine, întreb eu? - Da, după clipa de uluială, am izbit în ușă cu piciorul și umărul, am răsucit clanța, că era deschis și am intrat. - Și nu i-ai luat nițel de guler, dom' general, se băgă iar Stelică agresiv. Io băgam baioneta în ei! - Crezi că eu la baioneta mea mă gândeam, când mă uitam la baioneta lui, spuse gânditor maiorul. Am intrat, am zbierat, ăla s-a dat jos din pat, iute ca un iepure, mi-a dat cu o sticlă în cap de s-a făcut întuneric, mi-a băgat o prăjitură lipicioasă pe gât și a fugit cu o pernă în față, a sărit gardul fără să-l atingă, naiba știe încotro, a scăpat și câinele cu lanț cu tot după el dar nu i-am dat de urmă, parcă l-a înghițit pământul. - Poate era o nălucă, dom' Șef! - Și cucuiul ăsta din cap, sticla spartă și nevasta care plânge acasă de-i saltă cămașa pe ea, tot nălucă e? - Și ce-aveți de gând? - Măi Stelică, tu crezi că eu sunt coajă de copac sau bărbat? Mâine mă duc să depun actele de divorț! Mi-a ajuns atâta bătaie de joc! O las muritoare de foame! Da' să vedem, că e casa pe numele ei. L-am văzut pe maior a doua zi, cu nevasta, mergeau de mână ca doi porumbei. Se țineau sfios de degetul mic. Se duceau la piață, după borș și leuștean, să vadă strada câtă iubire sinceră e între două suflete pereche. E drept, el se uita cam dușmănos spre mine, care mă duceam în periplul meu zilnic la bancă dar nu pot să neg, ne-am salutat, el zâmbind acru printre dinți. Și, pentru a nu exista dubii, sunt pregătit să declar cu mâna pe biblie că eu nu port mustață!
Capitolul II
Profesorul sorbi tacticos din paharul cu vodcă, apoi privi absent cățelul Westie, care lipăia cu poftă bere dintr-o cutie veche de margarină. Că așa obișnuiau, erau nedespărțiți și la plimbare și la local. E drept, în zilele mai "încărcate", cățelul știa drumul spre casă și nimereau ei undeva, cumva.
- Jucăm partida aceea de șah, dom' Florin? întrebă puțin provocator, cu vocea sa timbrată plăcut, de profesor care a predat istoria 30 de ani.
- Imediat, dom' profesor, două minute şi termin contabilitatea pe ziua de azi, îi răspunse grăbit domnu' Florin, patronul localului, care în unele dimineți de sâmbătă, ca cea de acum, îi plăcea să completeze actele pe terasă, mai în spate, sub o umbrelă gigantică, alb cu roșu, în fața unei sticle de suc. Aici era lumina mai bună, aerul curat, dimineața nu erau prea mulți clienți, mirosul delicat al florilor te bine dispunea ca şi sentimentul de proprietate. Din boxele exterioare răzbătea încet, melodia celor de la Eagles: "Hotel California":
- Imediat, dom' profesor, două minute şi termin contabilitatea pe ziua de azi, îi răspunse grăbit domnu' Florin, patronul localului, care în unele dimineți de sâmbătă, ca cea de acum, îi plăcea să completeze actele pe terasă, mai în spate, sub o umbrelă gigantică, alb cu roșu, în fața unei sticle de suc. Aici era lumina mai bună, aerul curat, dimineața nu erau prea mulți clienți, mirosul delicat al florilor te bine dispunea ca şi sentimentul de proprietate. Din boxele exterioare răzbătea încet, melodia celor de la Eagles: "Hotel California":
"Welcome to the Hotel California
Such a lovely place (such a lovely place)
Such a lovely face
Plenty of room at the Hotel California
Any time of year (any time of year)
You can find it here"
Pe aleea de la intrare își făcu apariția fix la ora 9, ca în fiecare zi, dom' Petrică, însoțit de un nepoțel de 3 ani, care a zbughit-o imediat în direcția cățelului.
- Bună dimineața, dom' Florin! Ce mai spuneți domnu' profesor?
- Uite, mă rog de patron să-mi acorde revanșa, stau de 15 minute cu piesele astea în față...
- Ar veni el, dar n-are timp. N-ați văzut că toată ziua e pe drumuri...O vodcă dublă, comandă el dar băiatul îi știa obiceiul şi aducea deja băutura. Rece și cu puțină lămâie, așa cum îi plăcea, alături de 3 mici cu mult muștar și cartofi prăjiți cu salată, pe post de "mic dejun".
Cumsecade om, domnul Petrică, om educat și mereu vesel. În tinerețe lucrase la Telefoane, făcea muncă de teren și îi cam plăceau femeile. Povestea cum odată venise cam cherchelit acasă și nevasta l-a luat din pragul ușii: Petrică mamă, te-a sunat amanta să-ți spună că ți-ai uitat servieta si pălăria la ea! Ia hai să mergem dragă dracu, să văd și eu ce telefon ai montat tu! A mers spășit, au stat toți trei la masă, civilizat dar roșii ca racul, și-a luat papară, și-a luat pălăria și a scăpat basma curată. Mereu spunea: Nevastă ca a mea, mai rar! Dar vreo lună nu a mai mâncat mâncare caldă...Ei, azi sunt alte vremuri, spunea el, aș fi găsit geamantanele la ușă...
Pe rând, apăru "cocostârcul", un ins înalt și slab, cu un pansament uriaș la un ochi, mereu grăbit, de obicei mergea la bar și nu zăbovea prea mult, bea o vodcă și înjura Guvernul...apoi, "Pălăriosu" şi "Negriciosu", aceștia doi lucrau la CFR, mâncau ceva și beau bere. "Negriciosu" avea probleme cu auzul, deși verifica roțile la vagoane şi când se îmbăta recunoștea că este informator al Securității și că are un copil care nu e al lui, nevasta cam umbla cu părul între ochi, în fine, ei bruneți, odrasla roșcată cu ochi albaștri, că s-a dus "Negriciosu" de i-a pus la rând p-ăia de la CFR și a găsit făptașul: nea Temelie, un bărbat voinic, cu o căutătură fioroasă în priviri, care avea renumele că aruncă din tren călătorii fără bilet, așa că Negriciosu s-a consolat: E în grădina mea, asta e...
Îl mai ironizau prietenii când venea nevasta să-i ia salariul, doamnă, da' ce seamănă ăla mic cu taică-su, leit, picătură...Dar el nu punea la inima. Mergea la un șpriț cu băieții.
- Dom' profesor, cum e dom'le cu Vladimirescu, începu Negriciosu, punându-şi atent berea din sticlă în halbă, că așa făcea el, comanda o sticlă de bere, 200 de cherry şi o halbă goală, îndepărta glastra cu flori de pe masă și își pregătea el băutura, deh, plăcerea omului...
- Domnule, asta e blasfemie, se irită profesorul brusc. Cum să-l numești pe eroul național Tudor Vladimir agent secret? Păi dacă mi-erai elev te lăsam repetent cât eram eu în liceul ăla.
- Păi nu s-a dus la București să dea jos Eteria, Regimul Fanariot? nu se lăsă negriciosul...
- A fost o mișcare spontană, domnule, împreună cu pandurii săi, au eliberat țara!
- Dom' profesor, interveni și Pălăriosu, asta cam seamănă cu Miron Cozma și ortacii lui, când au dat guvernu' jos. Pe Tudor l-au pus dracu știe, pe Cozma l-a adus tata Ilici!
- Măi, voi a-ți înnebunit de tot. Cine v-a băgat în cap toate inepțiile astea? Voi sunteți trădători de neam! se enervă de-a binelea dom' profesor.
- Păi nea Florin ne-a spus, aseară!
- Cum? Domnul Florin, dumneata ești un om cult. Nu-mi vine să cred...
Patronul păru cam fâstâcit dar pus în fața faptului împlinit, spuse cu voce calmă.
Așa am citit eu. Încă din 1806, intrând în rândurile pandurilor, a participat la războiul ruso-turc și a fost recompensat de oficialitățile ruse cu ordinul de cavalerie Vladimir, clasa a III-a. Apoi, în 1821, după proclamația de la Padeș, a intrat în București, în fruntea ortacilor, pardon, "adunării poporului", unde a preluat de fapt conducerea țării, fiind numit de popor "Domnul Tudor"! A cerut conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, pentru a nu transforma țara într-un teatru de război dar aceștia, prin trădare, iată ce similitudini, l-au ucis la Târgoviște, voila! acuzându-l de complot cu otomanii!
- Da domnule dar istoria nu a confirmat asta niciodată! Tudor Vladimirescu a fost un erou național!
- Domnu' profesor, intervine iar negriciosul, da' ce istoria a confirmat că revoluția asta de-acum a fost lovitură de stat sau că Ilici i-a adus pe mineri cu serviciile, iar în '99, la ultima "mineriadă", au fost folosiți bani de la unii cu ochii oblici, interesați să răstoarne guvernul Țapului! Să reinstaureze comunismul sau ce naiba e acum, că numai democrație nu e...
- Fabulezi domnule, chiar ieri la Partid, Vadim spunea că după ce ia puterea organizează execuții publice pe stadioane. Să stârpească corupția și sistemul ticăloșit!
- Hopa sus! sări Pălăriosu, deci mata ești în PRM!
- Da, e un partid onorabil și are nevoie de oameni de calitate. De când mă rog de domnul Florin să se înscrie la noi, să vorbească cu domnul colonel.
- Care colonel?
- E pensionat acum, Șeful filialei de aici, un fost ofițer de securitate.
- S-o crezi dumneata, de la Securitate se iese doar cu picioarele înainte, spuse cunoscător Negriciosu, uitându-se în gol peste gard.
Profesorul făcu un gest a lehamite, turnă restul de bere cățelului și își întoarse privirea.
-Hai domnule, mai începem azi partida aia!?
-E2-E4, domnu profesor. Sosesc!
Capitolul III
Pe aleea de la intrare își făcu apariția fix la ora 9, ca în fiecare zi, dom' Petrică, însoțit de un nepoțel de 3 ani, care a zbughit-o imediat în direcția cățelului.
- Bună dimineața, dom' Florin! Ce mai spuneți domnu' profesor?
- Uite, mă rog de patron să-mi acorde revanșa, stau de 15 minute cu piesele astea în față...
- Ar veni el, dar n-are timp. N-ați văzut că toată ziua e pe drumuri...O vodcă dublă, comandă el dar băiatul îi știa obiceiul şi aducea deja băutura. Rece și cu puțină lămâie, așa cum îi plăcea, alături de 3 mici cu mult muștar și cartofi prăjiți cu salată, pe post de "mic dejun".
Cumsecade om, domnul Petrică, om educat și mereu vesel. În tinerețe lucrase la Telefoane, făcea muncă de teren și îi cam plăceau femeile. Povestea cum odată venise cam cherchelit acasă și nevasta l-a luat din pragul ușii: Petrică mamă, te-a sunat amanta să-ți spună că ți-ai uitat servieta si pălăria la ea! Ia hai să mergem dragă dracu, să văd și eu ce telefon ai montat tu! A mers spășit, au stat toți trei la masă, civilizat dar roșii ca racul, și-a luat papară, și-a luat pălăria și a scăpat basma curată. Mereu spunea: Nevastă ca a mea, mai rar! Dar vreo lună nu a mai mâncat mâncare caldă...Ei, azi sunt alte vremuri, spunea el, aș fi găsit geamantanele la ușă...
Pe rând, apăru "cocostârcul", un ins înalt și slab, cu un pansament uriaș la un ochi, mereu grăbit, de obicei mergea la bar și nu zăbovea prea mult, bea o vodcă și înjura Guvernul...apoi, "Pălăriosu" şi "Negriciosu", aceștia doi lucrau la CFR, mâncau ceva și beau bere. "Negriciosu" avea probleme cu auzul, deși verifica roțile la vagoane şi când se îmbăta recunoștea că este informator al Securității și că are un copil care nu e al lui, nevasta cam umbla cu părul între ochi, în fine, ei bruneți, odrasla roșcată cu ochi albaștri, că s-a dus "Negriciosu" de i-a pus la rând p-ăia de la CFR și a găsit făptașul: nea Temelie, un bărbat voinic, cu o căutătură fioroasă în priviri, care avea renumele că aruncă din tren călătorii fără bilet, așa că Negriciosu s-a consolat: E în grădina mea, asta e...
Îl mai ironizau prietenii când venea nevasta să-i ia salariul, doamnă, da' ce seamănă ăla mic cu taică-su, leit, picătură...Dar el nu punea la inima. Mergea la un șpriț cu băieții.
- Dom' profesor, cum e dom'le cu Vladimirescu, începu Negriciosu, punându-şi atent berea din sticlă în halbă, că așa făcea el, comanda o sticlă de bere, 200 de cherry şi o halbă goală, îndepărta glastra cu flori de pe masă și își pregătea el băutura, deh, plăcerea omului...
- Domnule, asta e blasfemie, se irită profesorul brusc. Cum să-l numești pe eroul național Tudor Vladimir agent secret? Păi dacă mi-erai elev te lăsam repetent cât eram eu în liceul ăla.
- Păi nu s-a dus la București să dea jos Eteria, Regimul Fanariot? nu se lăsă negriciosul...
- A fost o mișcare spontană, domnule, împreună cu pandurii săi, au eliberat țara!
- Dom' profesor, interveni și Pălăriosu, asta cam seamănă cu Miron Cozma și ortacii lui, când au dat guvernu' jos. Pe Tudor l-au pus dracu știe, pe Cozma l-a adus tata Ilici!
- Măi, voi a-ți înnebunit de tot. Cine v-a băgat în cap toate inepțiile astea? Voi sunteți trădători de neam! se enervă de-a binelea dom' profesor.
- Păi nea Florin ne-a spus, aseară!
- Cum? Domnul Florin, dumneata ești un om cult. Nu-mi vine să cred...
Patronul păru cam fâstâcit dar pus în fața faptului împlinit, spuse cu voce calmă.
Așa am citit eu. Încă din 1806, intrând în rândurile pandurilor, a participat la războiul ruso-turc și a fost recompensat de oficialitățile ruse cu ordinul de cavalerie Vladimir, clasa a III-a. Apoi, în 1821, după proclamația de la Padeș, a intrat în București, în fruntea ortacilor, pardon, "adunării poporului", unde a preluat de fapt conducerea țării, fiind numit de popor "Domnul Tudor"! A cerut conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, pentru a nu transforma țara într-un teatru de război dar aceștia, prin trădare, iată ce similitudini, l-au ucis la Târgoviște, voila! acuzându-l de complot cu otomanii!
- Da domnule dar istoria nu a confirmat asta niciodată! Tudor Vladimirescu a fost un erou național!
- Domnu' profesor, intervine iar negriciosul, da' ce istoria a confirmat că revoluția asta de-acum a fost lovitură de stat sau că Ilici i-a adus pe mineri cu serviciile, iar în '99, la ultima "mineriadă", au fost folosiți bani de la unii cu ochii oblici, interesați să răstoarne guvernul Țapului! Să reinstaureze comunismul sau ce naiba e acum, că numai democrație nu e...
- Fabulezi domnule, chiar ieri la Partid, Vadim spunea că după ce ia puterea organizează execuții publice pe stadioane. Să stârpească corupția și sistemul ticăloșit!
- Hopa sus! sări Pălăriosu, deci mata ești în PRM!
- Da, e un partid onorabil și are nevoie de oameni de calitate. De când mă rog de domnul Florin să se înscrie la noi, să vorbească cu domnul colonel.
- Care colonel?
- E pensionat acum, Șeful filialei de aici, un fost ofițer de securitate.
- S-o crezi dumneata, de la Securitate se iese doar cu picioarele înainte, spuse cunoscător Negriciosu, uitându-se în gol peste gard.
Profesorul făcu un gest a lehamite, turnă restul de bere cățelului și își întoarse privirea.
-Hai domnule, mai începem azi partida aia!?
-E2-E4, domnu profesor. Sosesc!
Capitolul III
Domnul Florin trecu prin restaurant, ocoli bucătăria și ajunse în spatele barului, unde era un spațiu cu adevărat discret.
- Frumos, spuse Profesorul, care după ce turnase bere cățelului, se așeză confortabil la masă, studiind meticulos interiorul.
Păi aici e 'turnul de control', dom' Florin. Se vede în oglinzi barul, localul şi chiar terasa, iar aici în dreapta, e geamul acesta prin care vezi tot bulevardul.
Ce e și viața asta, domnule, continuă el, așezând piesele de șah gânditor. Uite așa suntem și noi. Unii ajung 'turnuri', 'cai', 'nebuni', 'regi' sau 'regine'...dar cu ce preț...S-au inversat valorile, domnule, hoții și bișnițarii au ajuns să ne conducă, iar oamenii de calitate trăiesc de azi pe mâine și sunt batjocoriți.
Eu predau într-un liceu cu renume și pentru a mai adăuga ceva bani, fac niște cursuri de reeducare într-o pușcărie! N-aș spune că e mare diferență.
- Aaa, da, surâse domnul Florin, ca în seria BD, cu Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Puiu Călinescu și Jean Constantin: "Ce facem noi dacă găsim pe stradă un portofel? Spune tu, ăla slăbuțul , Patraulea!
Noi, dacă găsim pe stradă un portofel plin cu bani, îi numărăm ca să vedem cât ne-a adus norocul! Apoi îl luăm și...fugim!"
- Da, își aminti Profesorul râzând deasupra paharului de vodcă. Dar mie mi-au furat ceasul și ochelarii. Nu la pușcărie, dom'le, la școală, de pe catedră. Noi pregătim o generație de hoți și analfabeți cu diplomă!
Dacă aș întreba pe cineva când a avut loc bătălia de la Waterloo nu ar ști nimeni.
- Vineri, 18 iunie 1815, se auzi o voce de după bar!
Liniște și uluială.
- Cine e acolo ?
Apăru silueta unui bărbat cam la 40 de ani, îmbrăcat la costum cu cravată de firmă, cu o expresie a feței indiferentă...
- Aaa, domnul Petrache, spuse Florin jovial. Apoi către profesor: A lucrat cu tatăl meu, e o persoană deosebită.
- Domnu' Petrache, îndrăzni profesorul, nu ai dori să ni te alături? Ce spui dom' Florin?
- Sigur că da, e o persoană care ascunde multe surprize, spuse şi Florin cu ochii lucind un pic ciudat...
Petrache își luă paharul cu apă plată și se așeză politicos. După o clipă spuse:
- Domnule Profesor, puteți pierde turnul în trei mutări și mat în 6!
- Chiar așa, dom' Petrache, ia să studiem și își puse ochelarii, pe care îi ținea atârnați de gât, apropiindu-se de tablă.
Da dom'le, așa e, că mă luai cu Waterloo...
- Păi așa a greșit și Napoleon strategia, insistă Petrache. A stat prea mult la Beaumont, chiar peste granița cu Belgia. El era pregătit să atace pe 15 iunie 1815. Dacă mareșalul Ney ar fi atacat Quatre-Bras mai devreme, rezultatul ar fi putut fi foarte diferit..
- Sunteți un intelectual rasat, domnu' Petrache, observă profesorul.
- Doar autodidact. Citind mereu, creierul va deveni un laborator de idei și imagini, din care se întocmesc înțelesul și filosofia vieții sau cum spunea Nicolae Iorga, "A citi fără a gândi este a mânca fără a mistui. Spiritul dă afară tot ce nu poate apropia prin munca propriei gândiri."
- Frumos spus, iți suntem recunoscători pentru aceste cuvinte.
- Singurul mod de a menține recunoștința cuiva e de a nu i-o pretinde, deveni enigmatic și un pic agresiv Petrache.
- Sunteți căsătorit, domnule Petrache?
- Am fost...Din păcate iluzia este scurtă iar căința lungă...
Am cunoscut-o pe Beatris la premiera operei comice, "Rita, ou le mari battu" de Gaetano Donizetti, acum mult timp.
- La București?
- Nu domnule profesor, la Paris!
Iar eu, continuă cu ochii închişi Petrache, aveam un frac nou-nouț închiriat. Și 10 ani mai mult...
Profesorul se foi în scaun brusc indispus.
- Domnu' Petrache, este o diferență cam mare, ea minoră, nu mi se pare chiar normal...
- Dragostea adevărată a venit mai târziu, domnule profesor. La început ne scriam, mai întâi bilețele fără vreo aluzie, apoi, după un timp, scrisori de amor, scrisori parfumate, cu buzele ei roșii pecetluind plicul. Ne-am scris aproape 5 ani, după seara de la Operă dar s-a meritat. Fata pe care ai iubit-o la optsprezece ani și n-ai mai văzut-o de-atunci, o iubești toată viața. Cum spunea Victor Hugo: "Viața omenească, pentru cei mari ca și pentru cei mici, este un amestec de bine și de rău. Durerea este totdeauna alături de bucurie."
Acum îmi trăiesc durerea bucurându-mă de clipele trecute: "Zâmbește celor ce de tine nu le pasă, dar ține-ți lacrimile pentru tine."
- Dar ce s-a întâmplat cu domnișoara, doamna, soția, mă rog...?
Îl întrerup instantaneu pe Profesor, întrebându-l pe d-l Petrache de...Robert Scott ! Apoi îl rog pe chelner să ne aducă o vodcă, un cappuccino frappe pentru mine și o salată cu fructe și suc de portocale.
- Robert Scott, da, ce om, cel mai minunat din câți există...
- Luați căpșuni, domnule profesor, insist eu.
- "Cel mai frumos metal pentru a monta perlele iubirii este tinerețea", continuă Petrache.
- Domnule Aurel, dumneata pictezi când îți exprimi trăirile.
- Am pictat cândva, am cochetat cu post-impresionismul, sfătuit de Van Gogh.
- Interesantă metaforă, spuse profesorul scăpând o căpșună în paharul cu vodcă și încercând să o scoată cu o scobitoare. Ce destin zbuciumat, ce sinucidere...picuratul sângelui pe spicele de grâu...oftă cu năduf reușind în sfârșit să scoată căpșuna şi aruncând-o la cățel.
- Îi plac fructele, îl întreb de curiozitate?
- Dacă are vodcă pe ele, da, râse profesorul!
- Domnule Petrache, eu mă retrag dar mi-ai deschis multe 'răni' ale sufletului și spiritului. Parcă ai fi un călător în timp.
- Pot merge în ce perioada doresc, depinde ce comenzi primesc.
Profesorul se așeză la loc.
- Cum adică, ce comenzi primești?
Până să apuc să intervin, Petrache continuă:
- Oamenii din viitor îmi spun ce să fac.
- Domnule, glumești, văd că nu consumi alcool, se zburli profesorul.
- Întreabă și eu îți voi răspunde.
După ce mă privi o clipă, cam cum te uiți după autobuzul care tocmai a plecat din stație, îl întrebă.
- Așa, de dragul discuției, când ai spus de premiera de la Paris, la ce an te refereai?
- 1860.
- Și cum ai ajuns acolo?
- Prin puterea gândului se poate orice....
O să fac o destăinuire, am în urechea stângă internă un microcip prin care comunic cu ei și vă pot duce înapoi în timp, oriunde doriţi!
- Dacă ar fi după mine aș dori să văd Biblioteca din Alexandria sau cele 7 minuni în epoca de construcție dar cred că discuția a luat o turnură maladivă, așa că fac o scurtă teleportare la toaletă, spuse apăsat profesorul.
Se întoarse puțin încovoiat, se așeză, părea obosit.
- Deci, domnule Petrache, spuse ironic, mergem în evul mediu sau în perioada renașterii?
- Am primit un mesaj când erați plecat. Vă stau la dispoziție cu orice întrebare.
- Ce sunt ăștia dom'le, extratereștri? păru pus pe ceartă profesorul.
- Noi nu suntem vizitați de extratereștri, planeta noastră se află la marginea unei galaxii de la marginea Universului. Acele obiecte zburătoare neidentificate, care apar în special în jurul unor evenimente importante, nu sunt decât niște excursioniști în timp din viitor.
- Păi dacă mă iei așa, nea Petrache-știe-tot, ia spune-ne, vine apocalipsa, că tot zic ăștia la știri?!
- Domnule profesor, exploziile solare devin tot mai alarmante și cu siguranță vor afecta Pământul, energia atomică nu mai poate fi controlată, gândiți-va bine, la Fukushima, a fost cutremurul mai întâi sau explozia reactoarelor? Petrolul, gazele, hrana, apa, sunt pe cale de dispariție. Încălzirea globală este tot mai evidentă, stratul de ozon s-a subțiat alarmant, radiațiile solare trec nestingherite, clima a luat-o razna, polii magnetici s-au deplasat și stau să se inverseze, cercetările de la reactorul uriaș de la Geneva sunt un mister, au dispărut specii întregi de plante, păsări, insecte în doar ultimul deceniu. Dumneavoastră, dacă a-ți fi elev în clasa a II-a ce a-ți crede?!
- Pare logic dar uite o întrebare bună: Dumnezeu există?
- Da! Pot explica și logic dar nu cred că e nevoie. Vine un moment în care toți știm cu siguranță că există!
- Și de ce nu ne ajută, dom'le Petrache? Ia întreabă-i pe omuleții cenușii din ureche!
- Universul este Dumnezeu! Noi toți suntem Dumnezeu! De ce nu facem nimic, domnule profesor?
O clipă, primesc un mesaj, trebuie să plec, să trec prin apa Buzăului de 3 ori și să cumpăr 2 morcovi și un kg de cartofi.
Petrache se ridică și pleacă. Noi ne uităm după el siderați cum merge fără să își miște brațele.
Profesorul își scoase batista să își șteargă fruntea, apoi sări cât colo speriat. Petrache își lipise fața de geam și ne arată triumfător doi morcovi uriași pe post de coarne în timp ce clefăie un cartof întreg. Apoi dispăru brusc.
- Domnule Florin, ăsta face mișto de noi? De ce nu mi-ai spus că are probleme mentale?
- Așa și-a pierdut și soția și serviciul. E un client aproape permanent al spitalului de psihiatrie.
- Doamne, uite că îmi fac cruci, ce face boala din om. Ca piesele de șah; 'pioni, cai, regi, nebuni! Și dumneata ai știut tot timpul și nu mi-ai spus.
- Păi nu mai avea nici un haz, care ar fi fost surpriza?
Și apropo de surprize, domnule profesor, șah-mat!
Capitolul IV
- Frumos, spuse Profesorul, care după ce turnase bere cățelului, se așeză confortabil la masă, studiind meticulos interiorul.
Păi aici e 'turnul de control', dom' Florin. Se vede în oglinzi barul, localul şi chiar terasa, iar aici în dreapta, e geamul acesta prin care vezi tot bulevardul.
Ce e și viața asta, domnule, continuă el, așezând piesele de șah gânditor. Uite așa suntem și noi. Unii ajung 'turnuri', 'cai', 'nebuni', 'regi' sau 'regine'...dar cu ce preț...S-au inversat valorile, domnule, hoții și bișnițarii au ajuns să ne conducă, iar oamenii de calitate trăiesc de azi pe mâine și sunt batjocoriți.
Eu predau într-un liceu cu renume și pentru a mai adăuga ceva bani, fac niște cursuri de reeducare într-o pușcărie! N-aș spune că e mare diferență.
- Aaa, da, surâse domnul Florin, ca în seria BD, cu Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Puiu Călinescu și Jean Constantin: "Ce facem noi dacă găsim pe stradă un portofel? Spune tu, ăla slăbuțul , Patraulea!
Noi, dacă găsim pe stradă un portofel plin cu bani, îi numărăm ca să vedem cât ne-a adus norocul! Apoi îl luăm și...fugim!"
Dacă aș întreba pe cineva când a avut loc bătălia de la Waterloo nu ar ști nimeni.
- Vineri, 18 iunie 1815, se auzi o voce de după bar!
Liniște și uluială.
- Cine e acolo ?
Apăru silueta unui bărbat cam la 40 de ani, îmbrăcat la costum cu cravată de firmă, cu o expresie a feței indiferentă...
- Aaa, domnul Petrache, spuse Florin jovial. Apoi către profesor: A lucrat cu tatăl meu, e o persoană deosebită.
- Domnu' Petrache, îndrăzni profesorul, nu ai dori să ni te alături? Ce spui dom' Florin?
- Sigur că da, e o persoană care ascunde multe surprize, spuse şi Florin cu ochii lucind un pic ciudat...
Petrache își luă paharul cu apă plată și se așeză politicos. După o clipă spuse:
- Domnule Profesor, puteți pierde turnul în trei mutări și mat în 6!
- Chiar așa, dom' Petrache, ia să studiem și își puse ochelarii, pe care îi ținea atârnați de gât, apropiindu-se de tablă.
Da dom'le, așa e, că mă luai cu Waterloo...
- Păi așa a greșit și Napoleon strategia, insistă Petrache. A stat prea mult la Beaumont, chiar peste granița cu Belgia. El era pregătit să atace pe 15 iunie 1815. Dacă mareșalul Ney ar fi atacat Quatre-Bras mai devreme, rezultatul ar fi putut fi foarte diferit..
- Sunteți un intelectual rasat, domnu' Petrache, observă profesorul.
- Doar autodidact. Citind mereu, creierul va deveni un laborator de idei și imagini, din care se întocmesc înțelesul și filosofia vieții sau cum spunea Nicolae Iorga, "A citi fără a gândi este a mânca fără a mistui. Spiritul dă afară tot ce nu poate apropia prin munca propriei gândiri."
- Frumos spus, iți suntem recunoscători pentru aceste cuvinte.
- Singurul mod de a menține recunoștința cuiva e de a nu i-o pretinde, deveni enigmatic și un pic agresiv Petrache.
- Sunteți căsătorit, domnule Petrache?
- Am fost...Din păcate iluzia este scurtă iar căința lungă...
Am cunoscut-o pe Beatris la premiera operei comice, "Rita, ou le mari battu" de Gaetano Donizetti, acum mult timp.
- La București?
- Nu domnule profesor, la Paris!
- Devii interesant, domnule, ce secrete mai ascunzi, zâmbi plăcut surprins profesorul.
- Ea avea 17 ani, o apariție misterioasă, în rochie de tafta şi satin verde, până la glezne, cu o capă ușoară pe umeri. Ce coafură elaborată domnilor, colier, evantai și mânuși lungi, parcă o văd şi acum, o efemeridă delicată... Iar eu, continuă cu ochii închişi Petrache, aveam un frac nou-nouț închiriat. Și 10 ani mai mult...
Profesorul se foi în scaun brusc indispus.
- Domnu' Petrache, este o diferență cam mare, ea minoră, nu mi se pare chiar normal...
- Dragostea adevărată a venit mai târziu, domnule profesor. La început ne scriam, mai întâi bilețele fără vreo aluzie, apoi, după un timp, scrisori de amor, scrisori parfumate, cu buzele ei roșii pecetluind plicul. Ne-am scris aproape 5 ani, după seara de la Operă dar s-a meritat. Fata pe care ai iubit-o la optsprezece ani și n-ai mai văzut-o de-atunci, o iubești toată viața. Cum spunea Victor Hugo: "Viața omenească, pentru cei mari ca și pentru cei mici, este un amestec de bine și de rău. Durerea este totdeauna alături de bucurie."
Acum îmi trăiesc durerea bucurându-mă de clipele trecute: "Zâmbește celor ce de tine nu le pasă, dar ține-ți lacrimile pentru tine."
- Dar ce s-a întâmplat cu domnișoara, doamna, soția, mă rog...?
Îl întrerup instantaneu pe Profesor, întrebându-l pe d-l Petrache de...Robert Scott ! Apoi îl rog pe chelner să ne aducă o vodcă, un cappuccino frappe pentru mine și o salată cu fructe și suc de portocale.
- Robert Scott, da, ce om, cel mai minunat din câți există...
- Luați căpșuni, domnule profesor, insist eu.
- "Cel mai frumos metal pentru a monta perlele iubirii este tinerețea", continuă Petrache.
- Domnule Aurel, dumneata pictezi când îți exprimi trăirile.
- Am pictat cândva, am cochetat cu post-impresionismul, sfătuit de Van Gogh.
- Interesantă metaforă, spuse profesorul scăpând o căpșună în paharul cu vodcă și încercând să o scoată cu o scobitoare. Ce destin zbuciumat, ce sinucidere...picuratul sângelui pe spicele de grâu...oftă cu năduf reușind în sfârșit să scoată căpșuna şi aruncând-o la cățel.
- Îi plac fructele, îl întreb de curiozitate?
- Dacă are vodcă pe ele, da, râse profesorul!
- Domnule Petrache, eu mă retrag dar mi-ai deschis multe 'răni' ale sufletului și spiritului. Parcă ai fi un călător în timp.
- Pot merge în ce perioada doresc, depinde ce comenzi primesc.
Profesorul se așeză la loc.
- Cum adică, ce comenzi primești?
Până să apuc să intervin, Petrache continuă:
- Oamenii din viitor îmi spun ce să fac.
- Domnule, glumești, văd că nu consumi alcool, se zburli profesorul.
- Întreabă și eu îți voi răspunde.
După ce mă privi o clipă, cam cum te uiți după autobuzul care tocmai a plecat din stație, îl întrebă.
- Așa, de dragul discuției, când ai spus de premiera de la Paris, la ce an te refereai?
- 1860.
- Prin puterea gândului se poate orice....
O să fac o destăinuire, am în urechea stângă internă un microcip prin care comunic cu ei și vă pot duce înapoi în timp, oriunde doriţi!
- Dacă ar fi după mine aș dori să văd Biblioteca din Alexandria sau cele 7 minuni în epoca de construcție dar cred că discuția a luat o turnură maladivă, așa că fac o scurtă teleportare la toaletă, spuse apăsat profesorul.
Se întoarse puțin încovoiat, se așeză, părea obosit.
- Deci, domnule Petrache, spuse ironic, mergem în evul mediu sau în perioada renașterii?
- Am primit un mesaj când erați plecat. Vă stau la dispoziție cu orice întrebare.
- Ce sunt ăștia dom'le, extratereștri? păru pus pe ceartă profesorul.
- Noi nu suntem vizitați de extratereștri, planeta noastră se află la marginea unei galaxii de la marginea Universului. Acele obiecte zburătoare neidentificate, care apar în special în jurul unor evenimente importante, nu sunt decât niște excursioniști în timp din viitor.
- Păi dacă mă iei așa, nea Petrache-știe-tot, ia spune-ne, vine apocalipsa, că tot zic ăștia la știri?!
- Domnule profesor, exploziile solare devin tot mai alarmante și cu siguranță vor afecta Pământul, energia atomică nu mai poate fi controlată, gândiți-va bine, la Fukushima, a fost cutremurul mai întâi sau explozia reactoarelor? Petrolul, gazele, hrana, apa, sunt pe cale de dispariție. Încălzirea globală este tot mai evidentă, stratul de ozon s-a subțiat alarmant, radiațiile solare trec nestingherite, clima a luat-o razna, polii magnetici s-au deplasat și stau să se inverseze, cercetările de la reactorul uriaș de la Geneva sunt un mister, au dispărut specii întregi de plante, păsări, insecte în doar ultimul deceniu. Dumneavoastră, dacă a-ți fi elev în clasa a II-a ce a-ți crede?!
- Pare logic dar uite o întrebare bună: Dumnezeu există?
- Da! Pot explica și logic dar nu cred că e nevoie. Vine un moment în care toți știm cu siguranță că există!
- Și de ce nu ne ajută, dom'le Petrache? Ia întreabă-i pe omuleții cenușii din ureche!
- Universul este Dumnezeu! Noi toți suntem Dumnezeu! De ce nu facem nimic, domnule profesor?
O clipă, primesc un mesaj, trebuie să plec, să trec prin apa Buzăului de 3 ori și să cumpăr 2 morcovi și un kg de cartofi.
Petrache se ridică și pleacă. Noi ne uităm după el siderați cum merge fără să își miște brațele.
Profesorul își scoase batista să își șteargă fruntea, apoi sări cât colo speriat. Petrache își lipise fața de geam și ne arată triumfător doi morcovi uriași pe post de coarne în timp ce clefăie un cartof întreg. Apoi dispăru brusc.
- Domnule Florin, ăsta face mișto de noi? De ce nu mi-ai spus că are probleme mentale?
- Așa și-a pierdut și soția și serviciul. E un client aproape permanent al spitalului de psihiatrie.
- Doamne, uite că îmi fac cruci, ce face boala din om. Ca piesele de șah; 'pioni, cai, regi, nebuni! Și dumneata ai știut tot timpul și nu mi-ai spus.
- Păi nu mai avea nici un haz, care ar fi fost surpriza?
Și apropo de surprize, domnule profesor, șah-mat!
Capitolul IV
Aveți 2-0 domnule Florin, gata pe ziua de azi, se ridică fără grabă domnul profesor dar nu uitați, mai avem de jucat 10 partide. Se poate întâmpla orice, avertiză, preocupat și îngrijorat sincer de palmaresul său. Timp să găsim...M-aș duce în 'grădina' să corectez niște extemporale. Deși, Petrache nu-mi iese din minte, Doamne-iartă-mă ! Ce enigme poate ascunde creierul uman...E doar un pas, luciditate-schizofrenie. Uite, bat în lemn, se sprijini ușor de masă, trezindu-l pe Westie, care tresări dezorientat și răsturnă berea.
- Prin anii '70, de fapt stați că-mi amintesc și anul, imediat după cutremurul din '77, era 'febra telefoanelor', abonamentul modic, prețurile pentru apeluri insignifiante, se suna ca la gară. Prieteni, rude, colegi, farse, apeluri greșite, în fine. Noapte de noapte, domnule profesor, fix la ora 2, suna o persoană, care fără să se prezinte îi recita enigmatic tatălui meu: 'Ce oameni! Ce sunt cei de-acum! Și toți s-au dus pe-același drum. Ei și-au plinit chemarea lor, Și i-am văzut murind ușor; N-a fost nici unul plângător, Că viaţa-i fum...'
'Nu cerceta aceste legi, Că ești nebun când le-înțelegi! Din codru rupi o rămurea, Ce-i pasă codrului de ea! Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!'
Tată a fost terorizat vreo 3 luni, credea că e o amenințare cu moartea sau vreun psihopat, până când Petrache s-a mărturisit!
- 'Moartea lui Fulger', constată profesorul gânditor. Înseamnă că 'efectul' se manifesta de atunci dar care să fi fost cauza...ruperii contactului cu realitatea?
- Unii spuneau că a aprofundat prea multă psihologie, râse Florin dar știți că medicii n-au găsit nici în ziua de azi o explicație precisă. Poate o interacțiune de factori genetici și de mediu, poate o 'moștenire' din familie...Ați văzut filmul K-Pax? Personajul de acolo se credea extraterestru și 'făcea' călătorii spațiali pe razele luminii soarelui! Și toate acestea de la o tragedie personală, uciderea soției și a copilului. Nu a rezistat realității și a 'căzut' într-o aplatizarea afectivă și izolare socială, apoi comportament catatonic.
- Asta observ și la elevii mei, zâmbi Profesorul, încercând să schimbe subiectul. Eu îi numesc 'mutanți de tranziție'!
Ieșiră din restaurant. Soarele încălzea aroma florilor. O pasăre mică, cu pene viu colorate, roșu, negru, alb și galben se așeză pe gard dar cățelul, înviorat subit, alerga spre ea, gonind-o.
- Bună ziua din nou, ne întâmpină Negriciosul, vesel. Cum e dom' profesor. Ați avut succesuri sau eşece?
- Ce rușine, dom'le, cu acești europarlamentari analfabeți care ne reprezintă! Ce penibil!
- De Becali ce comentați, înțepă Stelică bine dispus, că dumneavoastră l-ați votat și dom' Vadim l-a cățărat acolo! Ăsta ne reprezintă, parcă e din 'Miorița', cioban original, cu brânză și ceapă-ntre dinți, hi, hi, hi!
- Interese de partid, asta-i politica dom'le, nu fată mare!
Apoi își deschise tacticos servietă și scoase un teanc de hârtii, extemporalele. Își puse ochelarii.
Privi către soare. Azi au anunțat caniculă ! Peste 35C.
- 35 la umbră, în pădure, dom' profesor, spuse și Pălăriosul. Ne-au vândut ăștia și vremea bună!
Un ofițer intră în grabă și ceru repede o bere.
- Da' să fie rece, auzi mă? păru că ordonă.
- Rece să trăiți! răspunse fără să gândească prea mult chelnerul, luat prin surprindere.
Ofițerul duse sticla la gură și o sorbi din două înghițituri, apoi părăsi localul la fel de precipitat. Cățelul Westie urmări lacom cum băiatul pune sticla goală în ladă, ca pe un soldat rătăcit...apoi se smuci zărind din nou pasărea colorată ce încerca să găsească un loc de odihnă.
- Ia te uită, un sticlete, șopti dom' Petrică, parcă să nu sperie pasărea.
- Nu domnu' Petrică, era cadru militar, căpitan, avea 3 trese, chiar am fost atent, interveni Stelică de la masa vecină. Nu era polițist.
- Eu de pasăre vorbeam, uite-o pe gard, lângă tei.
- Bogată e limba română, remarcă Profesorul fără să ridice privirea, cred c-ar trebui să schimbăm și numele la ciori că e peiorativ. Să le spunem privighetori!
- Păi dacă mai trăia Antonescu o lună, nu mai aveam privighetori! râse pițigăiat Stelică...
- Antonescu este un erou național, spuse pe ton scăzut profesorul, scriind absent o notă de 5 pe unul din extemporale. Ehei, Sfântul război pentru reîntregirea teritorială...
- Domnu' profesor, insistă Stelică, punând un cub de gheață în paharul cu rom, e adevărat că s-a ciondănit cu regele Carol al II-lea, prin '40, refuzând a se așeza la masă cu el și Elena Lupescu pe motiv că nu stă la masă alături de o cu**va ?
- E o problema de moralitate, răspunse profesorul mai mâzgălind un 5.
- Păi nu va supărați, el însuși își alesese o femeie încă măritată, pe Maria Fueller înainte ca aceasta să fi fost divorțată!
- Astea sunt cancanuri dar într-adevăr, după acest incident, Regele l-a demis și l-a trecut disciplinar la comanda Corpului 4 Teritorial apoi i s-a impus domiciliu forțat la mănăstirea Bistrița.
Domnule Stelică, se opri din corectat profesorul și comândând încă o vodcă și o sticlă de bere pentru cățel, dumneata mi-ai dat o idee bună. Asta ar trebui să predau eu elevilor, ca să-i scot din apatie. Uite aici ziarele şi alese unul: 'Denisa, amanta lui Ciubotaru, s-a iubit și cu Ogică !', 'Eba, mezina președintelui are bătături la piciorul drept ! 'Uite domnule știri importante! Nu puteam să dorm la noapte dacă nu știam!
- La bătături și-a asortat o geantă de fițe, Coco Chanel, care costă circa 1000 de euro, continuă Stelică, răsfoind printre ziarele de pe masă.
- Să-și pună comprese cu foi de ceapă, își dădu cu părerea sincer dom' Petrică, eu așa fac.
- 'EBa şi Syda (iubitul ei,Bogdan Ionescu), au dat chef de chef de chef pe muzica lui Adi Minune, la un club din Herăstrău!', continuă Stelică.
- Continuă dumneata, dom' Stelică, se resemna profesorul, eu am de lucru cu Gheorghe Doja.
- Cel care a scris 'România pitorească', dom' profesor? se grăbi Stelică, stârnind rumoare.
- Acela, da, răspunse absent profesorul, gustând din vodcă și turnând o porție bună de bere în cutia din plastic a cățelului.
- 'Moni și-a arătat chiloții în direct, la Antena 1, pentru 15000 euro! 'Ia auziți dom' profesor...
- Buuun! Lasă-mă domnule cu personajele astea, că sunt concentrat acum.
- Nu dom' profesor, altceva era interesant: 'Marius Oprea a comentat, joi, la Antena 3, afirmațiile lui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai. În opinia istoricului, șeful statului era băut și a fost oprit la timp de moderator'. Ei, cum comentați?
- Dacă era băut? Păi de unde să știu! Vrea să-i ia Peleșul lui Mihai și să i-l dea lui Prințul Paul, ăsta e substratul.
Cât despre Regele Mihai, pe scurt, i-au pus rușii armă la tâmplă și după ce s-au jucat 'ruleta rusească' puțin, l-au întrebat: majestate, plecați pe lumea cealaltă sau semnați abdicarea? Dacă nu, o semnăm noi! Regele Mihai I a fost forțat să abdice și să aleagă calea exilului. Punct!
Ultima frază o prinse și dom' Petrică, adâncit în gândurile sale. Poate se gândea la tinerețe sau cine știe...doar zâmbea enigmatic din când în când.
- Păi și eu sunt acum în 'exil', că m-a trimis nevasta la biserică, tot face pomană de câteva săptămâni pentru sărmana soră-să. Și eu, hop aici, la dom' Florin. Aștept să se termine slujba, să merg acasă! Am băut sticla cu vin și pomana am împărțit-o pe drum. Săptămâna trecută m-a văzut cam cherchelit și m-a luat la întrebări: Era lume multă Petrică? 'Era, era, aproape toate mesele erau ocupate ! 'Și câți preoți erau ? Trei preoți și o chelneriță !' Văd că miroși a fum de țigare! Păi cam fumau preoții, m-am și mirat cum de le dă voie în biserică. Le-au luat de la bar. Și numai țigări scumpe, Pal Mal, Viceroi şi Vinchester !'
Profesorul își terminase de corectat extemporalele și se uita după domnul Florin.
- Pe dom' Florin îl căutați, îi lua vorba din gură Negriciosul? Azi, sâmbătă e zi de grătar cu familia. Stă și omul cu nevasta, copiii, ascultă o muzică, prăjește niște friptură, mici....Mai devreme a scos o boxă afară și a pus niște Clapton, câinele iese din cușcă numai când aude "Wonderful Tonight", știe că e rost de mâncare bună...Copiii se joacă pe iarbă, așteaptă frigănelele, dom' Florin pregătește grătarul cât o pianină, încărcându-l cu bunătăți, abia spre seară, când soarele alunecă spre culcare, rămâne în chioșcul din curte îmbrăcat în trandafiri albi și 'Mâna Maicii Domnului', alături de soție, savurând un vin bun și depănând amintiri...Dacă îi privești, sorbindu-și fiecare șoaptă, vezi fericirea plutind și totul devine un colț de rai...
- Nu te știam poet, domnule, șopti profesorul, admirativ, emoționat vizibil...
- E de ajuns să-i observi și devii automat poet, zâmbi enigmatic Negriciosul. Mulți și-ar dori o asemenea armonie...
De ce credeți că locul acesta e atât de plăcut...? E ceva special aici...Simțiți...?
- Înseamnă că următoarea partidă de șah poate să mai aștepte, se consolă Profesorul. În definitiv, vorba lui Scarlett...
Capitolul V
- Prin anii '70, de fapt stați că-mi amintesc și anul, imediat după cutremurul din '77, era 'febra telefoanelor', abonamentul modic, prețurile pentru apeluri insignifiante, se suna ca la gară. Prieteni, rude, colegi, farse, apeluri greșite, în fine. Noapte de noapte, domnule profesor, fix la ora 2, suna o persoană, care fără să se prezinte îi recita enigmatic tatălui meu: 'Ce oameni! Ce sunt cei de-acum! Și toți s-au dus pe-același drum. Ei și-au plinit chemarea lor, Și i-am văzut murind ușor; N-a fost nici unul plângător, Că viaţa-i fum...'
'Nu cerceta aceste legi, Că ești nebun când le-înțelegi! Din codru rupi o rămurea, Ce-i pasă codrului de ea! Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!'
Tată a fost terorizat vreo 3 luni, credea că e o amenințare cu moartea sau vreun psihopat, până când Petrache s-a mărturisit!
- 'Moartea lui Fulger', constată profesorul gânditor. Înseamnă că 'efectul' se manifesta de atunci dar care să fi fost cauza...ruperii contactului cu realitatea?
- Unii spuneau că a aprofundat prea multă psihologie, râse Florin dar știți că medicii n-au găsit nici în ziua de azi o explicație precisă. Poate o interacțiune de factori genetici și de mediu, poate o 'moștenire' din familie...Ați văzut filmul K-Pax? Personajul de acolo se credea extraterestru și 'făcea' călătorii spațiali pe razele luminii soarelui! Și toate acestea de la o tragedie personală, uciderea soției și a copilului. Nu a rezistat realității și a 'căzut' într-o aplatizarea afectivă și izolare socială, apoi comportament catatonic.
- Asta observ și la elevii mei, zâmbi Profesorul, încercând să schimbe subiectul. Eu îi numesc 'mutanți de tranziție'!
Ieșiră din restaurant. Soarele încălzea aroma florilor. O pasăre mică, cu pene viu colorate, roșu, negru, alb și galben se așeză pe gard dar cățelul, înviorat subit, alerga spre ea, gonind-o.
- Ce rușine, dom'le, cu acești europarlamentari analfabeți care ne reprezintă! Ce penibil!
- De Becali ce comentați, înțepă Stelică bine dispus, că dumneavoastră l-ați votat și dom' Vadim l-a cățărat acolo! Ăsta ne reprezintă, parcă e din 'Miorița', cioban original, cu brânză și ceapă-ntre dinți, hi, hi, hi!
- Interese de partid, asta-i politica dom'le, nu fată mare!
Apoi își deschise tacticos servietă și scoase un teanc de hârtii, extemporalele. Își puse ochelarii.
Privi către soare. Azi au anunțat caniculă ! Peste 35C.
- 35 la umbră, în pădure, dom' profesor, spuse și Pălăriosul. Ne-au vândut ăștia și vremea bună!
Un ofițer intră în grabă și ceru repede o bere.
- Da' să fie rece, auzi mă? păru că ordonă.
- Rece să trăiți! răspunse fără să gândească prea mult chelnerul, luat prin surprindere.
Ofițerul duse sticla la gură și o sorbi din două înghițituri, apoi părăsi localul la fel de precipitat. Cățelul Westie urmări lacom cum băiatul pune sticla goală în ladă, ca pe un soldat rătăcit...apoi se smuci zărind din nou pasărea colorată ce încerca să găsească un loc de odihnă.
- Ia te uită, un sticlete, șopti dom' Petrică, parcă să nu sperie pasărea.
- Nu domnu' Petrică, era cadru militar, căpitan, avea 3 trese, chiar am fost atent, interveni Stelică de la masa vecină. Nu era polițist.
- Eu de pasăre vorbeam, uite-o pe gard, lângă tei.
- Bogată e limba română, remarcă Profesorul fără să ridice privirea, cred c-ar trebui să schimbăm și numele la ciori că e peiorativ. Să le spunem privighetori!
- Păi dacă mai trăia Antonescu o lună, nu mai aveam privighetori! râse pițigăiat Stelică...
- Domnu' profesor, insistă Stelică, punând un cub de gheață în paharul cu rom, e adevărat că s-a ciondănit cu regele Carol al II-lea, prin '40, refuzând a se așeza la masă cu el și Elena Lupescu pe motiv că nu stă la masă alături de o cu**va ?
- E o problema de moralitate, răspunse profesorul mai mâzgălind un 5.
- Păi nu va supărați, el însuși își alesese o femeie încă măritată, pe Maria Fueller înainte ca aceasta să fi fost divorțată!
- Astea sunt cancanuri dar într-adevăr, după acest incident, Regele l-a demis și l-a trecut disciplinar la comanda Corpului 4 Teritorial apoi i s-a impus domiciliu forțat la mănăstirea Bistrița.
Domnule Stelică, se opri din corectat profesorul și comândând încă o vodcă și o sticlă de bere pentru cățel, dumneata mi-ai dat o idee bună. Asta ar trebui să predau eu elevilor, ca să-i scot din apatie. Uite aici ziarele şi alese unul: 'Denisa, amanta lui Ciubotaru, s-a iubit și cu Ogică !', 'Eba, mezina președintelui are bătături la piciorul drept ! 'Uite domnule știri importante! Nu puteam să dorm la noapte dacă nu știam!
- La bătături și-a asortat o geantă de fițe, Coco Chanel, care costă circa 1000 de euro, continuă Stelică, răsfoind printre ziarele de pe masă.
- Să-și pună comprese cu foi de ceapă, își dădu cu părerea sincer dom' Petrică, eu așa fac.
- 'EBa şi Syda (iubitul ei,Bogdan Ionescu), au dat chef de chef de chef pe muzica lui Adi Minune, la un club din Herăstrău!', continuă Stelică.
- Continuă dumneata, dom' Stelică, se resemna profesorul, eu am de lucru cu Gheorghe Doja.
- Cel care a scris 'România pitorească', dom' profesor? se grăbi Stelică, stârnind rumoare.
- Acela, da, răspunse absent profesorul, gustând din vodcă și turnând o porție bună de bere în cutia din plastic a cățelului.
- 'Moni și-a arătat chiloții în direct, la Antena 1, pentru 15000 euro! 'Ia auziți dom' profesor...
- Buuun! Lasă-mă domnule cu personajele astea, că sunt concentrat acum.
- Nu dom' profesor, altceva era interesant: 'Marius Oprea a comentat, joi, la Antena 3, afirmațiile lui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai. În opinia istoricului, șeful statului era băut și a fost oprit la timp de moderator'. Ei, cum comentați?
- Dacă era băut? Păi de unde să știu! Vrea să-i ia Peleșul lui Mihai și să i-l dea lui Prințul Paul, ăsta e substratul.
Cât despre Regele Mihai, pe scurt, i-au pus rușii armă la tâmplă și după ce s-au jucat 'ruleta rusească' puțin, l-au întrebat: majestate, plecați pe lumea cealaltă sau semnați abdicarea? Dacă nu, o semnăm noi! Regele Mihai I a fost forțat să abdice și să aleagă calea exilului. Punct!
Ultima frază o prinse și dom' Petrică, adâncit în gândurile sale. Poate se gândea la tinerețe sau cine știe...doar zâmbea enigmatic din când în când.
- Păi și eu sunt acum în 'exil', că m-a trimis nevasta la biserică, tot face pomană de câteva săptămâni pentru sărmana soră-să. Și eu, hop aici, la dom' Florin. Aștept să se termine slujba, să merg acasă! Am băut sticla cu vin și pomana am împărțit-o pe drum. Săptămâna trecută m-a văzut cam cherchelit și m-a luat la întrebări: Era lume multă Petrică? 'Era, era, aproape toate mesele erau ocupate ! 'Și câți preoți erau ? Trei preoți și o chelneriță !' Văd că miroși a fum de țigare! Păi cam fumau preoții, m-am și mirat cum de le dă voie în biserică. Le-au luat de la bar. Și numai țigări scumpe, Pal Mal, Viceroi şi Vinchester !'
Profesorul își terminase de corectat extemporalele și se uita după domnul Florin.
- Pe dom' Florin îl căutați, îi lua vorba din gură Negriciosul? Azi, sâmbătă e zi de grătar cu familia. Stă și omul cu nevasta, copiii, ascultă o muzică, prăjește niște friptură, mici....Mai devreme a scos o boxă afară și a pus niște Clapton, câinele iese din cușcă numai când aude "Wonderful Tonight", știe că e rost de mâncare bună...Copiii se joacă pe iarbă, așteaptă frigănelele, dom' Florin pregătește grătarul cât o pianină, încărcându-l cu bunătăți, abia spre seară, când soarele alunecă spre culcare, rămâne în chioșcul din curte îmbrăcat în trandafiri albi și 'Mâna Maicii Domnului', alături de soție, savurând un vin bun și depănând amintiri...Dacă îi privești, sorbindu-și fiecare șoaptă, vezi fericirea plutind și totul devine un colț de rai...
- Nu te știam poet, domnule, șopti profesorul, admirativ, emoționat vizibil...
- E de ajuns să-i observi și devii automat poet, zâmbi enigmatic Negriciosul. Mulți și-ar dori o asemenea armonie...
De ce credeți că locul acesta e atât de plăcut...? E ceva special aici...Simțiți...?
- Înseamnă că următoarea partidă de șah poate să mai aștepte, se consolă Profesorul. În definitiv, vorba lui Scarlett...
Capitolul V
- Doar când ierți, iubești...
Și când iubești, lumina Domnului lucește deasupra ta...
- Ce se întâmplă domnule Petrică ați devenit romantic, ați băut apă minerală?! întrebă Profesorul, foindu-se neliniștit.
- Mai degrabă...reumatic...Ia uitaţi-vă pe alee!
La intrare, chiar lângă teiul care suportase neclintit furtuna teribilă de aseară, Negriciosul pășea atent ca un pițigoi pe plăcile curate de marmură, alături de soția sa, Vikineaţa, o femeie gen Andreea Esca: nici înaltă, nici scundă, nici tânără, nici în vârstă, nici slabă nici grasă, nici frumoasă, nici urâtă dar spre deosebire de 'utecista de la știri, cu o expresie simpatică ce avea puterea de a îndepărta norii furioși de afară...Ochii veseli, neliniștiți ca ai unei căprioare în bătaia puștii, cercetară într-o clipă terasa și alese o masă din rândul doi, așezându-se din obișnuință, cu fața către intrare. Deh, curioasă...
Îi urmau un alt cuplu, nea Temelie, într-un costum cam strâmt, pe care îl purtase probabil ca ginerică in anii '70 și consoarta sa, Adriana, o femeie cam pe la 35 de ani, plinuță dar iute și cu o privire iscoditoare. Se așezară la aceeași masă, erau împreună, care cu cine, asta nu interesează!
- Domnule Petrică, întrebă profesorul, în timp ce se salută cu cele două perechi, ăsta nu e...acel Temelie, tatăl copilului ăstorlalți, 'roșcovanul'?
- Ba da și totodată nașul lor de cununie! șopti nea' Petrică, de parcă își pierduse vocea subit...Se poartă și la case mai mari, dom' profesor.
Râsul cristalin al lui Vikineaţa fu întrerupt de un fulger ramificat urmat de o bolborosire amenințătoare a norilor. Râse și negriciosul, care tocmai se înecase cu o sorbitură cam mare de rom Jamaica dar primi prompt în spate câțiva pumni de la consoartă, care aminteau de tobele lui Bonham de la Zeppelin...
- Iar vrea să plouă, remarcă plat Temelie, asta e, se consolă el.
- Și ce faci dumneata când plouă, naşule, întrebă apăsat Vikineaţa, zâmbind provocator ?
- Dorm, răspunse sincer Temelie.
- Ăsta parcă e meșterul Manole, îți dă fiori, se iți din spatele profesorului vocea pițigăiată a lui Stelică. Dacă visează că trebuie să-și zidească nevasta în pereții localului, a doua zi vine cu găleata și mistria plus soția.
- Domnule, așa a supraviețuit poporul ăsta milenii, prin resemnare. Nu invidia este păcatul nostru național ci resemnarea...
Așa din întâmplare, dom' Stelică, nu ai văzut pe masă niște extemporale? Am plecat cam grăbit aseară.
- Păi abia vă trăgea cățelul dar nu am mai rămas nici eu, când a început potopul. Teiul acela parcă încerca să meargă, agitându-și crengile înfricoșător, iar vântul vuia că simțeai pe spate fiori de nebunie...
Apăru Florin, proaspăt și liniștit, cercetând localul și salutând cunoscuții.
- Domnule Florin, sări profesorul ca împins de un resort, doar o clipă!
- Știu, domnule profesor, a-ți uitat o mapă cu niște extemporale. Vi le aduc imediat.
Profesorul se așeză ușurat, în timp ce Stelică pufni ironic: Nu era nicio pagubă, domne, că la toți le-ați pus 5!
Și când iubești, lumina Domnului lucește deasupra ta...
- Ce se întâmplă domnule Petrică ați devenit romantic, ați băut apă minerală?! întrebă Profesorul, foindu-se neliniștit.
- Mai degrabă...reumatic...Ia uitaţi-vă pe alee!
La intrare, chiar lângă teiul care suportase neclintit furtuna teribilă de aseară, Negriciosul pășea atent ca un pițigoi pe plăcile curate de marmură, alături de soția sa, Vikineaţa, o femeie gen Andreea Esca: nici înaltă, nici scundă, nici tânără, nici în vârstă, nici slabă nici grasă, nici frumoasă, nici urâtă dar spre deosebire de 'utecista de la știri, cu o expresie simpatică ce avea puterea de a îndepărta norii furioși de afară...Ochii veseli, neliniștiți ca ai unei căprioare în bătaia puștii, cercetară într-o clipă terasa și alese o masă din rândul doi, așezându-se din obișnuință, cu fața către intrare. Deh, curioasă...
Îi urmau un alt cuplu, nea Temelie, într-un costum cam strâmt, pe care îl purtase probabil ca ginerică in anii '70 și consoarta sa, Adriana, o femeie cam pe la 35 de ani, plinuță dar iute și cu o privire iscoditoare. Se așezară la aceeași masă, erau împreună, care cu cine, asta nu interesează!
- Domnule Petrică, întrebă profesorul, în timp ce se salută cu cele două perechi, ăsta nu e...acel Temelie, tatăl copilului ăstorlalți, 'roșcovanul'?
- Ba da și totodată nașul lor de cununie! șopti nea' Petrică, de parcă își pierduse vocea subit...Se poartă și la case mai mari, dom' profesor.
Râsul cristalin al lui Vikineaţa fu întrerupt de un fulger ramificat urmat de o bolborosire amenințătoare a norilor. Râse și negriciosul, care tocmai se înecase cu o sorbitură cam mare de rom Jamaica dar primi prompt în spate câțiva pumni de la consoartă, care aminteau de tobele lui Bonham de la Zeppelin...
- Iar vrea să plouă, remarcă plat Temelie, asta e, se consolă el.
- Și ce faci dumneata când plouă, naşule, întrebă apăsat Vikineaţa, zâmbind provocator ?
- Dorm, răspunse sincer Temelie.
- Ăsta parcă e meșterul Manole, îți dă fiori, se iți din spatele profesorului vocea pițigăiată a lui Stelică. Dacă visează că trebuie să-și zidească nevasta în pereții localului, a doua zi vine cu găleata și mistria plus soția.
- Domnule, așa a supraviețuit poporul ăsta milenii, prin resemnare. Nu invidia este păcatul nostru național ci resemnarea...
Așa din întâmplare, dom' Stelică, nu ai văzut pe masă niște extemporale? Am plecat cam grăbit aseară.
- Păi abia vă trăgea cățelul dar nu am mai rămas nici eu, când a început potopul. Teiul acela parcă încerca să meargă, agitându-și crengile înfricoșător, iar vântul vuia că simțeai pe spate fiori de nebunie...
Apăru Florin, proaspăt și liniștit, cercetând localul și salutând cunoscuții.
- Domnule Florin, sări profesorul ca împins de un resort, doar o clipă!
- Știu, domnule profesor, a-ți uitat o mapă cu niște extemporale. Vi le aduc imediat.
Profesorul se așeză ușurat, în timp ce Stelică pufni ironic: Nu era nicio pagubă, domne, că la toți le-ați pus 5!
- Domnule Stelică, până aici, se supără profesorul. Mărunțel de statură, cu părul aproape alb, ochi pătrunzători și voce puternică și plăcută, profesorul impunea respect celor din jur.
Stelică se retrase intimidat, la fel și cățelul, se îndreptă prompt către cutia cu bere, începând să lipăie de zor, cu sete.
Florin se întoarse cu mapa și o înapoie domnului profesor.
Vikineaţa nu rată momentul.
- Nu stați și cu noi două minute? Că ne-au scos băieții la "grădină", doar așa să mai luăm și noi masa împreună, înțepă ea.
- Sigur, imediat și pun melodia dumneavoastră preferată, doamnă, "Nothing else Matters" cu Metallica, n-am uitat!
Adriana interveni răutăcioasă. Păi doar pe asta o știe!
Izbucni scânteia.
- Și tu fată, când mergi singură la discotecă, în timp ce nașul e la lucru noaptea, cu ce muzică te delectezi? Lambada sau Macarena?
- Lasă, că nici el nu stă degeaba. Parcă lucrează la imprimantă!! Face copii pe bandă rulantă!
Stelică se retrase intimidat, la fel și cățelul, se îndreptă prompt către cutia cu bere, începând să lipăie de zor, cu sete.
Florin se întoarse cu mapa și o înapoie domnului profesor.
Vikineaţa nu rată momentul.
- Nu stați și cu noi două minute? Că ne-au scos băieții la "grădină", doar așa să mai luăm și noi masa împreună, înțepă ea.
- Sigur, imediat și pun melodia dumneavoastră preferată, doamnă, "Nothing else Matters" cu Metallica, n-am uitat!
Adriana interveni răutăcioasă. Păi doar pe asta o știe!
Izbucni scânteia.
- Și tu fată, când mergi singură la discotecă, în timp ce nașul e la lucru noaptea, cu ce muzică te delectezi? Lambada sau Macarena?
- Lasă, că nici el nu stă degeaba. Parcă lucrează la imprimantă!! Face copii pe bandă rulantă!
Viki nu sesiză ironia mușcătoare iar Florin reveni la timp. Își luă un scaun și se așeză la masă.
- E plăcut să vă întâlnesc din nou. Sănătoși și veseli.
Temelie se uită încruntat pe meniu. Sprâncenele i se uniseră zburlite. Un chelner se apropie.
- Doamnelor, se uită întrebător Negriciosul?
Adriana poftea la un somon fume+icre negre și garnitură asortată, Vikineaţa, un piept de pui rulat, cartofi nature și salată de roșii cu vinete, Negriciosul alese hotărât un cotlet afumat iar Temelie, o ceafă la grătar în sânge (evident !). Se hotărâră la un vin local, Fetească Regală de Pietroasa, localitatea natală a lui Vikineaţa. Se spunea că părinţii ei dețineau mai multe hectare cu viță-de-vie, iar apropiații o vizitau deseori, atrași nu de dulceața nurilor ei, ci de cea al vinului! Florin ceru o apă iar Temelie se răzgândi și dori vin roșu.
Negriciosul privi lung după chelner: Tocmai m-a pocnit inspirația cu copita, spuse el. Dacă acceptăm faptul ca viața umană poate fi condusă de judecată, posibilitatea existenței vieții e distrusă...Fragilitatea unui cristal nu este o slăbiciune, ci o finețe. Am înțeles că un pahar fragil din cristal trebuie îngrijit, altfel se poate sparge...Asta e familia, domle, un pahar de cristal...
- Frumos spus, aprobă Florin.
Vikineaţa continuă, pe același ton 'elevat' aranjându-și cocul : Soțul meu este ca un măr natural, îmbietor. Este mărul lui Adam!
Se auzi chițăit râsul colorat al lui Stelică.
- Mă simt ca un căutător de flori rare care te-a găsit în deșert, nu rămase dator Negriciosul, ţuguindu-și buzele peste masă si primind prompt un bobârnac peste nas.
- Să cânte viorile, rânji plictisit Temelie. Hai Romeo că se răcește băutura în pahar...Să căutăm un fotograf să imortalizeze această scenă de neuitat, sau să stingem focul dragostei cu stingătorul de incendiu, râse de-a binelea Temelie, arătându-și dinții lați de metal ascunși de buzele groase.
Și atunci, brusc, se dezlănțui prăpădul. Cerul se întunecă subit, ca noaptea. Un fulger ocoli parcă teiul și lovi un stâlp de electricitate, care își începu căderea spre local. Vântul furios, decapită scurt umbreluțele de pe terasă si răsturnă de-a valma mesele, un potop de apă si gheață se prăvăli înspăimântător, huruitul teiului care se zbătea pentru a supraviețui, ca o viziune apocaliptică înfiorătoare, cu brațele răsfirate ca o sperietoare de ciori monstruoasă întregea coșmarul, câinele urla a moarte ca un lup, cu ochii roșii de spaimă, smulgându-se din lanț, apoi...
Capitolul VI
Temelie se uită încruntat pe meniu. Sprâncenele i se uniseră zburlite. Un chelner se apropie.
- Doamnelor, se uită întrebător Negriciosul?
Adriana poftea la un somon fume+icre negre și garnitură asortată, Vikineaţa, un piept de pui rulat, cartofi nature și salată de roșii cu vinete, Negriciosul alese hotărât un cotlet afumat iar Temelie, o ceafă la grătar în sânge (evident !). Se hotărâră la un vin local, Fetească Regală de Pietroasa, localitatea natală a lui Vikineaţa. Se spunea că părinţii ei dețineau mai multe hectare cu viță-de-vie, iar apropiații o vizitau deseori, atrași nu de dulceața nurilor ei, ci de cea al vinului! Florin ceru o apă iar Temelie se răzgândi și dori vin roșu.
Negriciosul privi lung după chelner: Tocmai m-a pocnit inspirația cu copita, spuse el. Dacă acceptăm faptul ca viața umană poate fi condusă de judecată, posibilitatea existenței vieții e distrusă...Fragilitatea unui cristal nu este o slăbiciune, ci o finețe. Am înțeles că un pahar fragil din cristal trebuie îngrijit, altfel se poate sparge...Asta e familia, domle, un pahar de cristal...
- Frumos spus, aprobă Florin.
Vikineaţa continuă, pe același ton 'elevat' aranjându-și cocul : Soțul meu este ca un măr natural, îmbietor. Este mărul lui Adam!
Se auzi chițăit râsul colorat al lui Stelică.
- Mă simt ca un căutător de flori rare care te-a găsit în deșert, nu rămase dator Negriciosul, ţuguindu-și buzele peste masă si primind prompt un bobârnac peste nas.
- Să cânte viorile, rânji plictisit Temelie. Hai Romeo că se răcește băutura în pahar...Să căutăm un fotograf să imortalizeze această scenă de neuitat, sau să stingem focul dragostei cu stingătorul de incendiu, râse de-a binelea Temelie, arătându-și dinții lați de metal ascunși de buzele groase.
Și atunci, brusc, se dezlănțui prăpădul. Cerul se întunecă subit, ca noaptea. Un fulger ocoli parcă teiul și lovi un stâlp de electricitate, care își începu căderea spre local. Vântul furios, decapită scurt umbreluțele de pe terasă si răsturnă de-a valma mesele, un potop de apă si gheață se prăvăli înspăimântător, huruitul teiului care se zbătea pentru a supraviețui, ca o viziune apocaliptică înfiorătoare, cu brațele răsfirate ca o sperietoare de ciori monstruoasă întregea coșmarul, câinele urla a moarte ca un lup, cu ochii roșii de spaimă, smulgându-se din lanț, apoi...
Capitolul VI
Întunericul înghiți totul cu o gură lacomă. Oamenii intrară în local, împinși de vânt și instinct...
Gheața răpăia pe acoperiș ca gloanțele unui pluton de execuție, avide să muște din carne proaspătă. Luminile pâlpâiau tremurând ca lumânarea de la căpătâiul unui muribund în agonie.
Brusc se lăsă tăcerea iar întunericul învălui în mantia rece de spaimă întregul local.
Când se reaprinseră becurile, oamenii păreau surprinși in poziții amintind de Guernica lui Picasso. Primul se dezmetici Profesorul.
-A căzut stâlpul?
-Parcă e rupt dar e prins in cablurile electrice, observă atent Florin, uzitându-se prin luciul ferestrei. Oricum ce a fost greu a trecut. Acum plouă torențial dar vântul s-a potolit.
-Dom' Florin, se auzi tremurat glasul lui Stelică, dacă pică teiul pe noi ne face pate de ficat!
-Nu cade, a rezistat și când au trecut rușii cu tancurile. Îi atârnă niște ramuri, atâta tot...
Norii alunecau agale spre sud, luându-și gheara uriașă, fără grabă, de pe grumazul orașului.
Nefiresc de calm, se auzi vocea nemulțumită a lui Temelie.
-Măi băiatule, ne aduci odată și nouă vinul ăla și ceafa de porc?
Ca la un semnal, oamenii se așezară la mese cuminți, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Chelnerii se puseră in mișcare.
Vikineaţa si Adriana începură să-și repare machiajul și răsuflară ușurate.
-Uite fată, știam că rimelul ăsta rezistă la apă. E Maybelline!
-Si Waterproof de firmă e ok. Poți să plângi, să transpiri și să înoți în același timp...Sau și mai bine L'Oreal!
Negriciosul își aranjă atent părul ca de arici si privi insistent spre ușa de la intrare. Tocmai intrase o doamnă impozantă, însoțită de cățelul domnului profesor.
Răzbătură câteva șoapte.
-Cum să nu fiu îngrijorată măi Nelule, când am văzut cățelul singur. Mă gândeam la ce e mai rău.
Florin se apropie și salută respectuos soția d-lui profesor, doamna Nicolescu.
-Sunteți bine doamnă, poftiți un ceai fierbinte să nu răciți.
-Domnule Florin, îndrăzni profesorul, putem merge la 'separeu'?! Unde am jucat ultima partidă de șah.
Se ridicară si ocoliră barul, luând loc la masa din 'camera' cu vedere spre bulevard.
-Parcă e mai liniște aici, să mai scadă ploaia și mergem, își privi cu blândețe soția, scoțându-și tacticos haina și îmbrățișând-o cu ea. Era un gest de tandrețe menit să o mai îmbuneze.
Zâmbetul ei discret aprecie gestul, apoi sorbi o picătura din ceaiul fierbinte.
In local, Vikineaţa râdea exuberant la glumele lui Temelie:
-'Íon pe patul de moarte: Mario, m-ai înșelat vreodată?
Gheața răpăia pe acoperiș ca gloanțele unui pluton de execuție, avide să muște din carne proaspătă. Luminile pâlpâiau tremurând ca lumânarea de la căpătâiul unui muribund în agonie.
Brusc se lăsă tăcerea iar întunericul învălui în mantia rece de spaimă întregul local.
Când se reaprinseră becurile, oamenii păreau surprinși in poziții amintind de Guernica lui Picasso. Primul se dezmetici Profesorul.
-A căzut stâlpul?
-Parcă e rupt dar e prins in cablurile electrice, observă atent Florin, uzitându-se prin luciul ferestrei. Oricum ce a fost greu a trecut. Acum plouă torențial dar vântul s-a potolit.
-Dom' Florin, se auzi tremurat glasul lui Stelică, dacă pică teiul pe noi ne face pate de ficat!
-Nu cade, a rezistat și când au trecut rușii cu tancurile. Îi atârnă niște ramuri, atâta tot...
Norii alunecau agale spre sud, luându-și gheara uriașă, fără grabă, de pe grumazul orașului.
Nefiresc de calm, se auzi vocea nemulțumită a lui Temelie.
-Măi băiatule, ne aduci odată și nouă vinul ăla și ceafa de porc?
Ca la un semnal, oamenii se așezară la mese cuminți, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Chelnerii se puseră in mișcare.
Vikineaţa si Adriana începură să-și repare machiajul și răsuflară ușurate.
-Uite fată, știam că rimelul ăsta rezistă la apă. E Maybelline!
-Si Waterproof de firmă e ok. Poți să plângi, să transpiri și să înoți în același timp...Sau și mai bine L'Oreal!
Negriciosul își aranjă atent părul ca de arici si privi insistent spre ușa de la intrare. Tocmai intrase o doamnă impozantă, însoțită de cățelul domnului profesor.
Răzbătură câteva șoapte.
-Cum să nu fiu îngrijorată măi Nelule, când am văzut cățelul singur. Mă gândeam la ce e mai rău.
Florin se apropie și salută respectuos soția d-lui profesor, doamna Nicolescu.
-Sunteți bine doamnă, poftiți un ceai fierbinte să nu răciți.
-Domnule Florin, îndrăzni profesorul, putem merge la 'separeu'?! Unde am jucat ultima partidă de șah.
Se ridicară si ocoliră barul, luând loc la masa din 'camera' cu vedere spre bulevard.
-Parcă e mai liniște aici, să mai scadă ploaia și mergem, își privi cu blândețe soția, scoțându-și tacticos haina și îmbrățișând-o cu ea. Era un gest de tandrețe menit să o mai îmbuneze.
Zâmbetul ei discret aprecie gestul, apoi sorbi o picătura din ceaiul fierbinte.
In local, Vikineaţa râdea exuberant la glumele lui Temelie:
-'Íon pe patul de moarte: Mario, m-ai înșelat vreodată?
Io ți-aș spune Ioane, da' dacă nu mori!'
Viki dădu cu pumnul in masă, mai să-i sară salata de vinete in cap.
- Ce nebun ești nașule!
- "Ion: Mario, după ce mor să iei tot un bărbat serios, așa cam la 80 de ani ca mine! "Ioane, nu pot să iau doi la 40?"
Intre timp Negriciosul preluase inițiativa si o invită pe Adriana la dans. Era melodia lui preferată.
'Well, it's one for the money,
Two for the show,
Three to get ready,
Now go, cat, go.'
Si când ne-o fi mai rău, ca acum sa ne fie, strigă el răgușit !
'But don't you step on my blue suede shoes.
You can do anything but lay off of my blue suede shoes'.
Profesorul își făcu trei cruci mari, fără să se grăbească.
-Uite dom' Florin, fericiți sunt cei săraci cu duhul!
Apoi legă cățelul de masă. De bere pentru cățel nu putea fi vorba cu soția de față, nici de vodcă, așa că își comandă si el un ceai de mușețel cu două felii de lămâie.
Temelie părea in continuare confuz-nemulțumit, în timp ce Negriciosul se dezlănțuia:
-Da' "Hound Dog" nu aveți p-aci ? Să ne rupem pingelele de la pantofi!
"You ain't nothin' but a hound dog
Cryin' all the time
You ain't nothin' but a hound dog
Cryin' all the time
Well, you ain't never caught no rabbit and you ain't no friend of mine.'"
Melodia antrenantă trimitea bass-ul in pereții localului.
Adriana părea o adolescentă zglobie care tocmai isprăvise liceul. Atmosfera se înviorase! Chiar și Stelică își mișca picioarele pe sub masă în ritm de rock'n roll, atent să nu răstoarne prețiosul pahar cu secărică.
Temelie își turna în pahar și bea cu sticla, pentru amuzamentul lui Vikineaţa, apoi își scoase pantofii, îi puse pe masă, lângă ceafa de porc și ieși pe ringul de dans dintre mese.
- Știam eu, spuse dojenitor profesorul, Temelie ăsta și-a pierdut controlul. Dansează cazacioc pe ritm de rock, în ciorapi!
- Hop, hop, hop, târnăcop, gâfâi Temelie, sărind într-un picior ca un pițigoi de stuf!
- Ce nebun ești nașule!
- "Ion: Mario, după ce mor să iei tot un bărbat serios, așa cam la 80 de ani ca mine! "Ioane, nu pot să iau doi la 40?"
Intre timp Negriciosul preluase inițiativa si o invită pe Adriana la dans. Era melodia lui preferată.
'Well, it's one for the money,
Two for the show,
Three to get ready,
Now go, cat, go.'
Si când ne-o fi mai rău, ca acum sa ne fie, strigă el răgușit !
You can do anything but lay off of my blue suede shoes'.
Profesorul își făcu trei cruci mari, fără să se grăbească.
-Uite dom' Florin, fericiți sunt cei săraci cu duhul!
Apoi legă cățelul de masă. De bere pentru cățel nu putea fi vorba cu soția de față, nici de vodcă, așa că își comandă si el un ceai de mușețel cu două felii de lămâie.
Temelie părea in continuare confuz-nemulțumit, în timp ce Negriciosul se dezlănțuia:
-Da' "Hound Dog" nu aveți p-aci ? Să ne rupem pingelele de la pantofi!
"You ain't nothin' but a hound dog
Cryin' all the time
You ain't nothin' but a hound dog
Cryin' all the time
Well, you ain't never caught no rabbit and you ain't no friend of mine.'"
Adriana părea o adolescentă zglobie care tocmai isprăvise liceul. Atmosfera se înviorase! Chiar și Stelică își mișca picioarele pe sub masă în ritm de rock'n roll, atent să nu răstoarne prețiosul pahar cu secărică.
Temelie își turna în pahar și bea cu sticla, pentru amuzamentul lui Vikineaţa, apoi își scoase pantofii, îi puse pe masă, lângă ceafa de porc și ieși pe ringul de dans dintre mese.
- Știam eu, spuse dojenitor profesorul, Temelie ăsta și-a pierdut controlul. Dansează cazacioc pe ritm de rock, în ciorapi!
- Hop, hop, hop, târnăcop, gâfâi Temelie, sărind într-un picior ca un pițigoi de stuf!
Răcni: 'E frumoasă dulce gura,
Cântă pasărea-n pădure,
Haide băi să strângem mure,
Foaie verde trei alune, hop, hop, târnăcop!'
Vikineaţa chiuia ca la nuntă si încerca să o imite pe...Blondie sau Cindy Lauper...ea știa...
Parcă se derula o piesă de Eugen Ionesco, orbul invită un surdo-mut în casă, îi vorbește dar el nu aude, apoi celălalt îi scrie dar el nu vede....
Doamna profesoară concluzionă în șoaptă:
- Viața e la fel cum ai interpreta in public un solo de vioară, învățând știința instrumentului pe măsura ce cânți, domnule Florin. Mă bucur să vă cunosc, în sfârșit, chiar în aceste circumstanțe nepotrivite, surâse ea. Soțul meu îmi vorbește mult despre dumneata.
- O conversație intelectuală este binevenită întotdeauna, doamnă, nu stătu prea mult pe gânduri Florin.
- Dom' Florin, se strecură Stelică, nu mai plouă, pot sa mai iau 50 de secărică pe datorie?!
Capitolul VII
Domnu Bragadireanu veni punctual, în pantaloni scurți și papuci NATO din plastic ordinar, de la turci, tuns ca un ginerică și vesel ca o ...turturică.
- S' trăiți dom' Florin spuse respectuos, vreo țeavă spartă?
Domnu Bragadireanu era un instalator prompt dar cam fluşturatic și ...cleptoman. Mereu "lua" câte ceva ca amintire. O lanternă, un săpun folosit, o unghieră, telecomanda de la televizor sau chiar mai mult....Venea cu o țeavă de 1 m și pleca fluierând cu una de 5 metri la subțioară!
Dom' Florin stătea cu ochii pe lucrurile din casă ca pe butelie....Nu se știa niciodată ce gânduri îi trec prin scăfârlie lui "Christopher Plummer"...mai bine să previi...
- Deci, unde e problema, întrebă domnu Bragadireanu foarte sigur pe el, cu ochii mișunându-i pe sub breton, ca un aligator în căutarea prăzii....Căldura îi ieșea din obraji, deh, o zi caniculară....Mirosea a transpirație și a deodorant "Favorit" dar nu exagerat, ca alții....
- Țeava de apă caldă de lângă toaleta destinată doamnelor are o fisură, îl îndrumă atent dom' Florin!
- Se rezolvă, rosti verdictul domnu Bragadireanu, după ce aruncă fugitiv o privire. Toate merge până se strică, spuse superior!
Uite, asta îl neliniștea pe dom' Florin. Superficialitatea. Mereu când dom' Bragadireanu repara ceva azi, mâine apăreau din nou probleme...Păi da, instalatorii buni au plecat ca rândunelele...și duși au fost...
Da' dom' Bragadireanu? Nu era băiat rău, chiar era simpatic. Îi dădeai o bancnotă mare să cumpere nu știu ce piesă și venea cu restul plus chitanța! Da' îți șutea periuța de dinți! Băiat bun dar cleptoman. Asta e! Mi-a "luat împrumut" un pix, o conservă de pate de ficat, un borcan cu murături...doi ursuleți de jucărie...ba odată a plecat încălțat cu pantofii mei!
Haide băi să strângem mure,
Foaie verde trei alune, hop, hop, târnăcop!'
Vikineaţa chiuia ca la nuntă si încerca să o imite pe...Blondie sau Cindy Lauper...ea știa...
Parcă se derula o piesă de Eugen Ionesco, orbul invită un surdo-mut în casă, îi vorbește dar el nu aude, apoi celălalt îi scrie dar el nu vede....
Doamna profesoară concluzionă în șoaptă:
- Viața e la fel cum ai interpreta in public un solo de vioară, învățând știința instrumentului pe măsura ce cânți, domnule Florin. Mă bucur să vă cunosc, în sfârșit, chiar în aceste circumstanțe nepotrivite, surâse ea. Soțul meu îmi vorbește mult despre dumneata.
- O conversație intelectuală este binevenită întotdeauna, doamnă, nu stătu prea mult pe gânduri Florin.
- Dom' Florin, se strecură Stelică, nu mai plouă, pot sa mai iau 50 de secărică pe datorie?!
Capitolul VII
Domnu Bragadireanu veni punctual, în pantaloni scurți și papuci NATO din plastic ordinar, de la turci, tuns ca un ginerică și vesel ca o ...turturică.
- S' trăiți dom' Florin spuse respectuos, vreo țeavă spartă?
Domnu Bragadireanu era un instalator prompt dar cam fluşturatic și ...cleptoman. Mereu "lua" câte ceva ca amintire. O lanternă, un săpun folosit, o unghieră, telecomanda de la televizor sau chiar mai mult....Venea cu o țeavă de 1 m și pleca fluierând cu una de 5 metri la subțioară!
Dom' Florin stătea cu ochii pe lucrurile din casă ca pe butelie....Nu se știa niciodată ce gânduri îi trec prin scăfârlie lui "Christopher Plummer"...mai bine să previi...
- Deci, unde e problema, întrebă domnu Bragadireanu foarte sigur pe el, cu ochii mișunându-i pe sub breton, ca un aligator în căutarea prăzii....Căldura îi ieșea din obraji, deh, o zi caniculară....Mirosea a transpirație și a deodorant "Favorit" dar nu exagerat, ca alții....
- Țeava de apă caldă de lângă toaleta destinată doamnelor are o fisură, îl îndrumă atent dom' Florin!
- Se rezolvă, rosti verdictul domnu Bragadireanu, după ce aruncă fugitiv o privire. Toate merge până se strică, spuse superior!
Uite, asta îl neliniștea pe dom' Florin. Superficialitatea. Mereu când dom' Bragadireanu repara ceva azi, mâine apăreau din nou probleme...Păi da, instalatorii buni au plecat ca rândunelele...și duși au fost...
Da' dom' Bragadireanu? Nu era băiat rău, chiar era simpatic. Îi dădeai o bancnotă mare să cumpere nu știu ce piesă și venea cu restul plus chitanța! Da' îți șutea periuța de dinți! Băiat bun dar cleptoman. Asta e! Mi-a "luat împrumut" un pix, o conservă de pate de ficat, un borcan cu murături...doi ursuleți de jucărie...ba odată a plecat încălțat cu pantofii mei!
"La fereastra unde doarme o pisică
E-o plăcere două fete să privești!"
Dom' Petrică fredona visător muzica tinereții, că asta e...fiecare cu generația lui...Și cu fanteziile lui personale... Evident doar teiul vibra la această stare psihică de bună dispoziție...
Sorbea vodca de pe masă de parcă era un prunc la alăptat...Mai comandă 200 și o felie de lămâie. Ehei...la fereastra unde doarme o pisică...
- Domnilor, strigă pițigăiat Stelică, ieșind de la toaletă și încheindu-și neglijent fermoarul de la blugi, BAC-ul ăsta e o mare rușine...! Ooops, Doamnă, mă iertați, nu știam că sunteți aici...
- Măi Stelică, spuse doamna profesoară, scoțându-și ochelarii de pe un CV A4, tu ești mai decent decât elevii mei, stai liniștit...am o întâlnire de afaceri, că așa e la modă acum, în local. Să-mi mai rotunjesc veniturile, să pot merge la un cinema sau la un teatru. Sorbi din ceaiul de tei, apoi continuă cu o privire complice...
Cât despre...BAC numai de bine, Dumnezeu să-l ierte! Alt an școlar, alt ministru, alte inițiative stupide, nu e nici o noutate, elevi mediocri, profesori șpăgari.
- Doamnă, se neliniști Stelică, elevii este slab pregătiți și neinteresați decât de Feisbuc şi Cantăr Straic! Eu, cu liceul la profesională vă spun aria trapezului, baza mică plus baza mare ori înălțimea supra doi. Volumul conului pi er pătrat ori înălțimea supra doi și a cilindrului, doi pi er pătrat ori înălțimea! Aș merită 11+ ca ultravioletele de azi, doamnă, că suntem ca în cuptorul cu microunde! Canicula face victime și poliția nu se sesizează!
Un bondar trecu agale către florile de pe masă, indiferent la durerea țării, se opri la o crizantemă și zăbovi nestingherit. Poleniza la greu.
Pe alee își făcu apariția un ins înalt, într-un costum de "Garda Financiară", cu o servietă maro încăpătoare, domnul comisar Mihai. Față acră, fără expresie.
Florin îi știa povestea. Fost portar la Primărie, informator la Securitate, sprijinit să absolve facultatea dorită....Dornic mereu de informații noi...
- Domnule Florin, spuse Mihai, autoservindu-se nesimțit din galantarul barului cu un coniac Jack Daniel's, bunicul dumneavoastră a ajutat Armata română cu o sumă consistentă!
- Da ' cum ați aflat dom' Mihai, se arătă ironic-amabil Florin.
- Păi din arhive, că am cercetat ceva istoric pentru documentare.
- Cât a "cotizat"?
- 100 de milioane, era o sumă colosală pe atunci.
- Și a fost răsplătit cu 450 de lei pensie! Asta i-a dat statul român unui patriot. I-au confiscat toată averea, case, terenuri, fabrici și l-au trimis la muncă forțată pe Șantierul groazei, Gheorghiu-Dej Filiași-Bumbești-Livezeni să putrezească acolo!! Să vă fie rușine, parveniților!
-Dom' Florin, eu vă respect enorm, haideți să avem un limbaj civilizat. Nu aș vrea să chem camionul să vă golesc restaurantul, amenință Mihai printre buzele subțiri, parcă trasate cu un creion.
E-o plăcere două fete să privești!"
Dom' Petrică fredona visător muzica tinereții, că asta e...fiecare cu generația lui...Și cu fanteziile lui personale... Evident doar teiul vibra la această stare psihică de bună dispoziție...
Sorbea vodca de pe masă de parcă era un prunc la alăptat...Mai comandă 200 și o felie de lămâie. Ehei...la fereastra unde doarme o pisică...
- Măi Stelică, spuse doamna profesoară, scoțându-și ochelarii de pe un CV A4, tu ești mai decent decât elevii mei, stai liniștit...am o întâlnire de afaceri, că așa e la modă acum, în local. Să-mi mai rotunjesc veniturile, să pot merge la un cinema sau la un teatru. Sorbi din ceaiul de tei, apoi continuă cu o privire complice...
Cât despre...BAC numai de bine, Dumnezeu să-l ierte! Alt an școlar, alt ministru, alte inițiative stupide, nu e nici o noutate, elevi mediocri, profesori șpăgari.
- Doamnă, se neliniști Stelică, elevii este slab pregătiți și neinteresați decât de Feisbuc şi Cantăr Straic! Eu, cu liceul la profesională vă spun aria trapezului, baza mică plus baza mare ori înălțimea supra doi. Volumul conului pi er pătrat ori înălțimea supra doi și a cilindrului, doi pi er pătrat ori înălțimea! Aș merită 11+ ca ultravioletele de azi, doamnă, că suntem ca în cuptorul cu microunde! Canicula face victime și poliția nu se sesizează!
Un bondar trecu agale către florile de pe masă, indiferent la durerea țării, se opri la o crizantemă și zăbovi nestingherit. Poleniza la greu.
Pe alee își făcu apariția un ins înalt, într-un costum de "Garda Financiară", cu o servietă maro încăpătoare, domnul comisar Mihai. Față acră, fără expresie.
Florin îi știa povestea. Fost portar la Primărie, informator la Securitate, sprijinit să absolve facultatea dorită....Dornic mereu de informații noi...
- Domnule Florin, spuse Mihai, autoservindu-se nesimțit din galantarul barului cu un coniac Jack Daniel's, bunicul dumneavoastră a ajutat Armata română cu o sumă consistentă!
- Da ' cum ați aflat dom' Mihai, se arătă ironic-amabil Florin.
- Păi din arhive, că am cercetat ceva istoric pentru documentare.
- Cât a "cotizat"?
- 100 de milioane, era o sumă colosală pe atunci.
- Și a fost răsplătit cu 450 de lei pensie! Asta i-a dat statul român unui patriot. I-au confiscat toată averea, case, terenuri, fabrici și l-au trimis la muncă forțată pe Șantierul groazei, Gheorghiu-Dej Filiași-Bumbești-Livezeni să putrezească acolo!! Să vă fie rușine, parveniților!
-Dom' Florin, eu vă respect enorm, haideți să avem un limbaj civilizat. Nu aș vrea să chem camionul să vă golesc restaurantul, amenință Mihai printre buzele subțiri, parcă trasate cu un creion.
- Te miri că nu ești respectat, se enervă de-a binelea Florin? Un chelner îl ținea de brațe. Oare de ce? Pentru că ești un nenorocit?!
Ca într-un memorial al durerii, Mihai lăsă capul jos. Părea copleșit.
Șopti.
- Tata și-a dorit să ajung cineva...mama a murit chiar de mâna lui...Era un om violent, un alcoolic, de aceea am fugit de acasă....Mi-am dorit să ajung om mare...cu avere, bani și femei. Așa erau vremurile, domnule Florin. Știți cum se spune: "Scopul scuză mijloacele"...Rânji în barbă, așa e și acum, o junglă!
Ca într-un memorial al durerii, Mihai lăsă capul jos. Părea copleșit.
Șopti.
- Tata și-a dorit să ajung cineva...mama a murit chiar de mâna lui...Era un om violent, un alcoolic, de aceea am fugit de acasă....Mi-am dorit să ajung om mare...cu avere, bani și femei. Așa erau vremurile, domnule Florin. Știți cum se spune: "Scopul scuză mijloacele"...Rânji în barbă, așa e și acum, o junglă!
Își puse în servietă ceva alimente și o grămadă de sticle cu băutură scumpă.
Florin nu se opuse. În trecut primise 3 amenzi fără nicio justificare și deși ripostase pe la autorități, a fost sfătuit să stea liniștit. Încrengătura mafiotă cuprindea toată "elita", se bătea cu morile de vânt...Dar unul din chelneri "prepara" întotdeauna o sticlă cu lichid gălbui, producție proprie, special pentru comisar! Florin rădea: Dacă vine așa des înseamnă că-i place!
- Dom' Mihai, interveni Stelică, abordându-l la plecare. Dumneata știi culisele politicii. Ce se va alege de țara asta? Ăla bătrân se ciondănește cu americanii, de ziua lor, acum cu rușii, se crede Antonescu?!
- Occidentul dorește o comunitate musulmană în acest teritoriu, pe termen mediu, răspunse din mers.
- Și noi, românii, ce facem, emigrăm?!
- Care români, dom' Stelică, nu cunoașteți ADN-ul nostru. De ce credeți că "Ginghis Han" a ieșit cocoșat de la Berlusconi când cu amprentarea rromilor?! Fiindcă e cuman! Vorba aia, e o țară frumoasă...! Ne rezolvă băieții în maxim 15-20 de ani. Cumpărați-vă hijaburi!
Apoi se făcu nevăzut, mai avea și alte "obiective" de vizitat...
Stelică se întoarse necăjit din stradă. Văzându-l pe Florin încruntat schimbă subiectul:
- Ați auzit dom' Florin de răpirile de copii? Acum au lăsat OZN-urile în pace și sunt vandalizate ambulanțele, acuzația fiind de prelevare de organe.
- Ce dracu măi Stelică, abia acum ai aflat? Din '90 se practică asta, copii vânduți, răpiți, înfieri-adopții false, pedofilie, prostituție intermediată de televiziuni, totul cu știința și uneori complicitatea autorităților. Și acum câteva luni, cu Spațiul Shengen, o condiție a fost deblocarea adopțiilor de copii. Evident că nu o să confirme nimeni oficial.
Negriciosul continuă ideea:
- Oamenii se află în situația din vremea lui Ceașcă, nu mai crede pe nimeni, iar mass media nu mai are credibilitate, doar dacă lipsesc chiloții unei "vedete", pentru că se poate vedea dacă lipsesc...
Anca de la Strehaia se ceartă cu "Țăranul cu Maserati" pe lingoul de aur, "Dana Criminala" se blesteamă cu "Prințul ţiganilor", astea este subiectele de breching nius!
- Auzi Stelică, văd că te plictisești, ce-ar fi să duci tu crengile teiului. Dau o vodcă, ce spui?
- Gata, dom' Șef.
Trecu pe lângă dom' Petrică, preluând din zbor refrenul..."la fereastra unde doarme o pisică..."
Profesorul îşi făcu intrarea, atingând afectuos cu palma trunchiul ridat al teiului, când, mirat își zări soția, apoi zâmbi cu o dantură perfectă iar cățelul sări sprinten în brațele doamnei, care îi pregătise deja cutia pentru bere dar pusese apă.
- Bună Nelule, avem o vodcă și un ceai de mușețel, cum împărțim, zâmbi doamna profesoară ?
Domnu Bragadireanu apăru de nicăieri! Din buzunar se vedea ieșind coada unui polonic.
- Dom' Florin, a-ți plătit asigurarea obligatorie pentru casă? Mâine e în 15 și nu prea am chef să le mai dau bani ăstora...
- Dracu' să-i ia, mormăi Florin...Aștept amenda, mai vedem......
- Dom' Petrică, întrebă disperat Bragadireanu?! Ce facem, dom'le?
Domnul Petrică surâse absent și ridică paharul:
"La fereastra unde doarme o pisicăăă
E-o plăcere două fete să privești!..."
Florin nu se opuse. În trecut primise 3 amenzi fără nicio justificare și deși ripostase pe la autorități, a fost sfătuit să stea liniștit. Încrengătura mafiotă cuprindea toată "elita", se bătea cu morile de vânt...Dar unul din chelneri "prepara" întotdeauna o sticlă cu lichid gălbui, producție proprie, special pentru comisar! Florin rădea: Dacă vine așa des înseamnă că-i place!
- Dom' Mihai, interveni Stelică, abordându-l la plecare. Dumneata știi culisele politicii. Ce se va alege de țara asta? Ăla bătrân se ciondănește cu americanii, de ziua lor, acum cu rușii, se crede Antonescu?!
- Occidentul dorește o comunitate musulmană în acest teritoriu, pe termen mediu, răspunse din mers.
- Și noi, românii, ce facem, emigrăm?!
- Care români, dom' Stelică, nu cunoașteți ADN-ul nostru. De ce credeți că "Ginghis Han" a ieșit cocoșat de la Berlusconi când cu amprentarea rromilor?! Fiindcă e cuman! Vorba aia, e o țară frumoasă...! Ne rezolvă băieții în maxim 15-20 de ani. Cumpărați-vă hijaburi!
Apoi se făcu nevăzut, mai avea și alte "obiective" de vizitat...
Stelică se întoarse necăjit din stradă. Văzându-l pe Florin încruntat schimbă subiectul:
- Ați auzit dom' Florin de răpirile de copii? Acum au lăsat OZN-urile în pace și sunt vandalizate ambulanțele, acuzația fiind de prelevare de organe.
- Ce dracu măi Stelică, abia acum ai aflat? Din '90 se practică asta, copii vânduți, răpiți, înfieri-adopții false, pedofilie, prostituție intermediată de televiziuni, totul cu știința și uneori complicitatea autorităților. Și acum câteva luni, cu Spațiul Shengen, o condiție a fost deblocarea adopțiilor de copii. Evident că nu o să confirme nimeni oficial.
Negriciosul continuă ideea:
- Oamenii se află în situația din vremea lui Ceașcă, nu mai crede pe nimeni, iar mass media nu mai are credibilitate, doar dacă lipsesc chiloții unei "vedete", pentru că se poate vedea dacă lipsesc...
Anca de la Strehaia se ceartă cu "Țăranul cu Maserati" pe lingoul de aur, "Dana Criminala" se blesteamă cu "Prințul ţiganilor", astea este subiectele de breching nius!
- Auzi Stelică, văd că te plictisești, ce-ar fi să duci tu crengile teiului. Dau o vodcă, ce spui?
- Gata, dom' Șef.
Trecu pe lângă dom' Petrică, preluând din zbor refrenul..."la fereastra unde doarme o pisică..."
Profesorul îşi făcu intrarea, atingând afectuos cu palma trunchiul ridat al teiului, când, mirat își zări soția, apoi zâmbi cu o dantură perfectă iar cățelul sări sprinten în brațele doamnei, care îi pregătise deja cutia pentru bere dar pusese apă.
- Bună Nelule, avem o vodcă și un ceai de mușețel, cum împărțim, zâmbi doamna profesoară ?
Domnu Bragadireanu apăru de nicăieri! Din buzunar se vedea ieșind coada unui polonic.
- Dom' Florin, a-ți plătit asigurarea obligatorie pentru casă? Mâine e în 15 și nu prea am chef să le mai dau bani ăstora...
- Dracu' să-i ia, mormăi Florin...Aștept amenda, mai vedem......
- Dom' Petrică, întrebă disperat Bragadireanu?! Ce facem, dom'le?
Domnul Petrică surâse absent și ridică paharul:
"La fereastra unde doarme o pisicăăă
E-o plăcere două fete să privești!..."
Capitolul VIII
Cerul dimineții păstra aspectul ochilor înlăcrimați iar adierea delicată înfiora.
Armonia estetică zâmbea arcului multicolor ce se dispersa în aer, după ploaie. Irisul spectrului solar pictat în picături de apă...
O singură masă adăpostea la această oră matinală un cuplu. Domnul profesor care aranja concentrat piesele de șah și doamna, care își aștepta colegele pentru a demara o nouă zi de afaceri.
- Unele din picturile ei mi-au atras atenția de mult timp, afirmă doamna profesoară, îndepărtându-l cu blândețe pe Westie. Ar trebui să vizităm mai des galeriile de artă.
Obiecte comune, mediul ei înconjurător, un univers epatant. Unele tablouri sugerau o natură erotică. E ceea ce o reprezintă.
- Păi acele picturi...reprezentau o ușă.
Alte uși la care mai vrei să ne uităm?
Știi, nu înțeleg. De ce ar picta cineva o imagine a unei uși, iar și iar, de zeci de ori?
- Dar n-au fost la fel. A fost același obiect, dar diferit de fiecare dată.
Lumina a fost diferită.
Starea ei a fost diferită.
Vedea ceva nou de fiecare dată când o picta.
- Și ție asta nu-ți sună a obsesie?
Doamna profesoară păru nemulțumită.
- Atunci, măi Nelule, de ce să facem orice mai mult decât o dată?
Ar trebui să fumez doar această singură țigară?
Poate ar trebui să facem dragoste doar o dată dacă e același lucru.
Ar trebui să vedem un singur apus?
Sau să trăim o singură zi?
Pentru că tot timpul, de fiecare dată, e o experiență diferită.
- Bine, cum spui tu, aprobă șoptit profesorul, cu gândul la Gambitul Evans...
Pânzele cu ramuri au fost interesante... dar o ușă?
- O s-o spun din nou. O ușă. De ce nu o ușă?
Câteodată te frământă, te arde o revelație și probabil nici nu înțelegi de ce. Te deconectezi și mergi purtat de val, oriunde te duce universul inspirației.
- Ok, deci universul a dus-o la ușă...și a devenit obsedată cu ea...și a trebuit s-o picteze de 20 de ori până a ieșit perfect.
- Nu, n-aș zice asta. Nimic nu e perfect.
- Da?
- Unele lucruri...doamna Nina se posomorî...Nu poți să admiți că am dreptate.
Haide. Ea a încercat iar și iar până când ușa aia i-a ieșit perfect.
Ușa aia era casa ei și a iubit-o.
Pentru mine, asta înseamnă să faci sentimentul să dureze...
- Eu aș mânca ceva, gândi cu voce tare domnul profesor. Simți aromele dinspre bucătărie?
Mă fascinează felul în care simțurile funcționează în conexiune cu memoria.
- Îmi faci poftă, Nelule, zâmbi doamna.
- Nu, vorbesc serios, uite, omleta aceea e de fapt un amalgam de ingrediente.
Luate separat, ingredientele singure nu-mi aduc aminte de nimic.
Nu de prea multe.
Dar în exact combinația asta, mirosul mâncării mă duce cu gândul la copilăria mea, la omleta bunicii...când mă întorsesem din pădure, după o ploaie zdravănă...
Cum e posibil așa ceva?
Doamna explică:
- Științific, toate au loc în hipocamp. Se formează conexiuni neurale.
Simțurile fac neuronii să trimită semnale care se întorc în aceeași parte a creierului ca înainte, unde memoria e stocată. Se numește memorie relațională.
Dar nu mă cita cu asta. Am cam uitat unele noțiuni de biologie.
- E foarte interesant, privi gânditor profesorul...Parcă văd chipul ridat dar vesel al bunicii...prispa casei, lampa cu gaz...cât să fi trecut...eram un puști cu pantaloni scurți? Și omleta aceea pufoasă, caldă, îmbietoare, cum doar dânsa știa s-o prepare. Cu salată verde, proaspătă, luata chiar atunci din gradina. Amintirea e acolo, vie, într-un sertar al memoriei...
Cerul dimineții păstra aspectul ochilor înlăcrimați iar adierea delicată înfiora.
Armonia estetică zâmbea arcului multicolor ce se dispersa în aer, după ploaie. Irisul spectrului solar pictat în picături de apă...
O singură masă adăpostea la această oră matinală un cuplu. Domnul profesor care aranja concentrat piesele de șah și doamna, care își aștepta colegele pentru a demara o nouă zi de afaceri.
- Unele din picturile ei mi-au atras atenția de mult timp, afirmă doamna profesoară, îndepărtându-l cu blândețe pe Westie. Ar trebui să vizităm mai des galeriile de artă.
Obiecte comune, mediul ei înconjurător, un univers epatant. Unele tablouri sugerau o natură erotică. E ceea ce o reprezintă.
- Păi acele picturi...reprezentau o ușă.
Alte uși la care mai vrei să ne uităm?
Știi, nu înțeleg. De ce ar picta cineva o imagine a unei uși, iar și iar, de zeci de ori?
- Dar n-au fost la fel. A fost același obiect, dar diferit de fiecare dată.
Lumina a fost diferită.
Starea ei a fost diferită.
Vedea ceva nou de fiecare dată când o picta.
- Și ție asta nu-ți sună a obsesie?
Doamna profesoară păru nemulțumită.
- Atunci, măi Nelule, de ce să facem orice mai mult decât o dată?
Ar trebui să fumez doar această singură țigară?
Poate ar trebui să facem dragoste doar o dată dacă e același lucru.
Ar trebui să vedem un singur apus?
Sau să trăim o singură zi?
Pentru că tot timpul, de fiecare dată, e o experiență diferită.
- Bine, cum spui tu, aprobă șoptit profesorul, cu gândul la Gambitul Evans...
Pânzele cu ramuri au fost interesante... dar o ușă?
- O s-o spun din nou. O ușă. De ce nu o ușă?
Câteodată te frământă, te arde o revelație și probabil nici nu înțelegi de ce. Te deconectezi și mergi purtat de val, oriunde te duce universul inspirației.
- Ok, deci universul a dus-o la ușă...și a devenit obsedată cu ea...și a trebuit s-o picteze de 20 de ori până a ieșit perfect.
- Nu, n-aș zice asta. Nimic nu e perfect.
- Da?
- Unele lucruri...doamna Nina se posomorî...Nu poți să admiți că am dreptate.
Haide. Ea a încercat iar și iar până când ușa aia i-a ieșit perfect.
Ușa aia era casa ei și a iubit-o.
Pentru mine, asta înseamnă să faci sentimentul să dureze...
Mă fascinează felul în care simțurile funcționează în conexiune cu memoria.
- Îmi faci poftă, Nelule, zâmbi doamna.
- Nu, vorbesc serios, uite, omleta aceea e de fapt un amalgam de ingrediente.
Luate separat, ingredientele singure nu-mi aduc aminte de nimic.
Nu de prea multe.
Dar în exact combinația asta, mirosul mâncării mă duce cu gândul la copilăria mea, la omleta bunicii...când mă întorsesem din pădure, după o ploaie zdravănă...
Cum e posibil așa ceva?
Doamna explică:
- Științific, toate au loc în hipocamp. Se formează conexiuni neurale.
Simțurile fac neuronii să trimită semnale care se întorc în aceeași parte a creierului ca înainte, unde memoria e stocată. Se numește memorie relațională.
Dar nu mă cita cu asta. Am cam uitat unele noțiuni de biologie.
- E foarte interesant, privi gânditor profesorul...Parcă văd chipul ridat dar vesel al bunicii...prispa casei, lampa cu gaz...cât să fi trecut...eram un puști cu pantaloni scurți? Și omleta aceea pufoasă, caldă, îmbietoare, cum doar dânsa știa s-o prepare. Cu salată verde, proaspătă, luata chiar atunci din gradina. Amintirea e acolo, vie, într-un sertar al memoriei...
Pe aleea de lângă tei își făcură apariția partenerele de afacere ale doamnei profesoare, așa că, după ce le salută respectuos, domnul profesor se scuză, lua cutia de șah și cățelul și merse în local căutându-l pe Florin. Acesta tocmai venise de la bancă și își nota ceva în timp ce discuta la telefon cu un distribuitor.
Profesorul se așeză alături, în speranța unei partide de șah fulger.
- Vă salut, se destinse Florin, zâmbind bine dispus. Ce spuneți de o partidă, cât încă mai e liniște?!
- Mi-ați citit gândurile, se grăbi Profesorul, vizibil încântat.
- 1.e4 e5 2.Cf3 Cc6 3.Nc4 Nc5, Giuoco Piano.
- Minunată deschidere...
Pălăriosul, Stelică și Negriciosul intrară zgomotoși, spre nemulțumirea domnului profesor.
- Cum e posibil dom'le așa mizerie ?! Capatos i-a adus pe hăndrălăii violatori în platou și i-a premiat.
- Nu îmi imaginez ce ar putea să facă Măruță ca să-și recâștige retingu'. Poate să violeze el însuși pe cineva în direct, dar n-aș vrea să-i dau idei..
- Dom'le, o seară cu Romeo Fantastick şi Viorel Lis pare acum decentă, se enervă de-a binelea Pălăriosul.
- Încă un eșec pentru PSD, punctă şi Stelică! La primele ore ale dimineții, fostul pușcăriaș Adrian Năstase s-a prezentat la biroul premierului și a început să dea ordine și să ceară convocarea Guvernului..
- Dragnea a pierdut controlul, spuse simplu profesorul, vizibil îngrijorat de mutarea lui Florin, care îi atacă cu regina cele două turnuri.
Cât despre judecătorul vasluian care a eliberat cei 7 violatori, s-a lămurit! A fost reținut și el pentru viol !
- Băieți, ce luăm ? Că mie mi s-a făcut sete. Tot vodcă?
- Și niște alune, adaugă Pălăriosul, mai vedem...
Se îndreptară către terasă, spre ușurarea domnului profesor, care cu o mutare surprinzătoare, tocmai echilibrase situația de pe eșichier.
- Domnule Florin, ce furtună a fost ieri în București! Așa, dintr-o dată s-a întunecat, cerul era brăzdat ca la niște funeralii electrice, crengile și ferestrele sparte zburau, copacii se aplecau a rugăciune, ce vreme!
- Și ce vremuri, accentuă Florin, sacrificând înșelător regina.
Acest lucru îl puse serios pe gânduri pe domnul profesor care se aplecă studiind cu atenție. Alertă maximă, oare de unde va veni mișcarea fatală. Ei da, descoperi rapid, era la două mutări de mat dar nu reacționă ci atacă la rândul său, amenințând cu turnul regele.
- Domnule profesor, ce vă face fata, doamna doctor. E bine?
- Domnule Florin, de obicei nu mă destăinui dar numai tată să nu fii. Soţia e mai tare dar eu dacă nu m-aș amăgi cu vodcă și plimbatul cățelului eram de mult dispărut...
Atât eu cât și soția ne-am petrecut întreaga viață în jurul ei, a fost minunea iubirii noastre.
Educație aleasă, ajutor susținut la școală, unde a mers doar cu premiul întâi, bucurii și întâmplări în "clasorul cu clipe magice" al familiei...
Apoi a urmat facultatea. A dat la medicină și a luat. Pe atunci locuiam la Ploiești.
Bucureștiul însă i-a sucit mințile, nu mai era fiica pe care o știam. A abandonat. Cluburi, anturaj nepotrivit și textul: "E viața mea și fac ce vreau !" Carpe diem! Acum are 45 de ani și e laborantă la un spital de provincie. Singură. Nu are pe nimeni.
Unde este fetița mea, cu pantofiori de lac și rochiță scurtă...
Noi pe aici nu spunem nimic, rudele și prietenii o cunosc ca d-na doctor...Ne complăcem în minciuna ei și a noastră. O farsă de viață.
Mă tot întreb unde am greșit...Nu de viața ei sufăr, până la urmă e dreptul ei să facă ce crede dar ura aceasta domnule, ura imensă nu o înțeleg...Nu am fost în stare să-mi apropii singurul copil.
- Fiecare din noi ascunde câte o taină ori un păcat, domnule profesor...
"Ironia supremă a vieții este că nimeni nu scapă de ea în viață !"(Robert Heinlein) încercă o notă optimistă Florin. Sau "Viața e plăcută. Moartea e liniștită. Tranziția este problematică". – Isaac Asimov şi iată ceva mai vesel "Nu e adevărat că viaţa este o nenorocire după alta; este o nenorocire continuă" – Edna St. Vincent Millay, plus că viaţa e prea importantă ca să o iei în serios...
Pe tabla de șah nu mai erau decât regele şi un cal la fiecare.
- Domnule profesor ce spuneți de o remiză? Acceptați?
- Se pare că nu prea există soluții. Remiză să fie, se lăsă destul de greu convins profesorul, vizibil nemulțumit...
Apoi, șopti enigmatic, fraze de care doar el avea habar...
- Ar trebui să fumez doar această singură țigară?
Poate ar trebui să vedem un singur apus?
Sau să trăim o singură zi?
Profesorul se așeză alături, în speranța unei partide de șah fulger.
- Vă salut, se destinse Florin, zâmbind bine dispus. Ce spuneți de o partidă, cât încă mai e liniște?!
- Mi-ați citit gândurile, se grăbi Profesorul, vizibil încântat.
- 1.e4 e5 2.Cf3 Cc6 3.Nc4 Nc5, Giuoco Piano.
- Minunată deschidere...
Pălăriosul, Stelică și Negriciosul intrară zgomotoși, spre nemulțumirea domnului profesor.
- Cum e posibil dom'le așa mizerie ?! Capatos i-a adus pe hăndrălăii violatori în platou și i-a premiat.
- Nu îmi imaginez ce ar putea să facă Măruță ca să-și recâștige retingu'. Poate să violeze el însuși pe cineva în direct, dar n-aș vrea să-i dau idei..
- Dom'le, o seară cu Romeo Fantastick şi Viorel Lis pare acum decentă, se enervă de-a binelea Pălăriosul.
- Încă un eșec pentru PSD, punctă şi Stelică! La primele ore ale dimineții, fostul pușcăriaș Adrian Năstase s-a prezentat la biroul premierului și a început să dea ordine și să ceară convocarea Guvernului..
- Dragnea a pierdut controlul, spuse simplu profesorul, vizibil îngrijorat de mutarea lui Florin, care îi atacă cu regina cele două turnuri.
Cât despre judecătorul vasluian care a eliberat cei 7 violatori, s-a lămurit! A fost reținut și el pentru viol !
- Băieți, ce luăm ? Că mie mi s-a făcut sete. Tot vodcă?
- Și niște alune, adaugă Pălăriosul, mai vedem...
Se îndreptară către terasă, spre ușurarea domnului profesor, care cu o mutare surprinzătoare, tocmai echilibrase situația de pe eșichier.
- Domnule Florin, ce furtună a fost ieri în București! Așa, dintr-o dată s-a întunecat, cerul era brăzdat ca la niște funeralii electrice, crengile și ferestrele sparte zburau, copacii se aplecau a rugăciune, ce vreme!
- Și ce vremuri, accentuă Florin, sacrificând înșelător regina.
Acest lucru îl puse serios pe gânduri pe domnul profesor care se aplecă studiind cu atenție. Alertă maximă, oare de unde va veni mișcarea fatală. Ei da, descoperi rapid, era la două mutări de mat dar nu reacționă ci atacă la rândul său, amenințând cu turnul regele.
- Domnule profesor, ce vă face fata, doamna doctor. E bine?
- Domnule Florin, de obicei nu mă destăinui dar numai tată să nu fii. Soţia e mai tare dar eu dacă nu m-aș amăgi cu vodcă și plimbatul cățelului eram de mult dispărut...
Atât eu cât și soția ne-am petrecut întreaga viață în jurul ei, a fost minunea iubirii noastre.
Educație aleasă, ajutor susținut la școală, unde a mers doar cu premiul întâi, bucurii și întâmplări în "clasorul cu clipe magice" al familiei...
Apoi a urmat facultatea. A dat la medicină și a luat. Pe atunci locuiam la Ploiești.
Bucureștiul însă i-a sucit mințile, nu mai era fiica pe care o știam. A abandonat. Cluburi, anturaj nepotrivit și textul: "E viața mea și fac ce vreau !" Carpe diem! Acum are 45 de ani și e laborantă la un spital de provincie. Singură. Nu are pe nimeni.
Unde este fetița mea, cu pantofiori de lac și rochiță scurtă...
Noi pe aici nu spunem nimic, rudele și prietenii o cunosc ca d-na doctor...Ne complăcem în minciuna ei și a noastră. O farsă de viață.
Mă tot întreb unde am greșit...Nu de viața ei sufăr, până la urmă e dreptul ei să facă ce crede dar ura aceasta domnule, ura imensă nu o înțeleg...Nu am fost în stare să-mi apropii singurul copil.
- Fiecare din noi ascunde câte o taină ori un păcat, domnule profesor...
"Ironia supremă a vieții este că nimeni nu scapă de ea în viață !"(Robert Heinlein) încercă o notă optimistă Florin. Sau "Viața e plăcută. Moartea e liniștită. Tranziția este problematică". – Isaac Asimov şi iată ceva mai vesel "Nu e adevărat că viaţa este o nenorocire după alta; este o nenorocire continuă" – Edna St. Vincent Millay, plus că viaţa e prea importantă ca să o iei în serios...
Pe tabla de șah nu mai erau decât regele şi un cal la fiecare.
- Domnule profesor ce spuneți de o remiză? Acceptați?
- Se pare că nu prea există soluții. Remiză să fie, se lăsă destul de greu convins profesorul, vizibil nemulțumit...
Apoi, șopti enigmatic, fraze de care doar el avea habar...
- Ar trebui să fumez doar această singură țigară?
Poate ar trebui să vedem un singur apus?
Sau să trăim o singură zi?
Capitolul IX
-Azi avem iar caniculă iar spre seară vijelii, se auzi de sub masă vocea domnului profesor.
Căutați ceva, întrebă îngrijorat dom' Petrică ?
-Da dom'le, parcă a intrat în pământ...
-Cine, cățelul ?
-Ei, cățelul...o piesă de șah...
Domnul Florin, care intenționa să meargă la Bancă, se intersectă în ușa restaurantului cu Stelică, aflat într-o agitație evidentă.
-Vin de la scena unei crime, o să mă vedeți la ProTv, m-au filmat și am vorbit destul de mult, spuse pe nerăsuflate Stelică, clocotind în suc propriu. Ce dramă dom'le!
-Or să taie la montaj, se auzi vocea domnului profesor, mai...tăindu-i din entuziasm. Azi doar așa mai apari la Tv. Dacă scrii un roman sau o simfonie, nu faci rating. Pe cine interesează? Crime, violuri, tâlhării, astea dau Breaking News! Asta vreți, asta vă dăm, cerere și ofertă!
Stelică nu se dumiri de locația domnului profesor dar se întoarse spre Florin.
-Domnul maior, vecinul dumneavoastră a fost găsit ștrangulat de gât! Florin împietri.
Dom' Petrică interveni senin și apatic.
-Am văzut lume ceva mai încolo, pe stradă și mașini de poliție dar am zis să vin mai întâi să beau o vodcă, că e mai urgent.
Chiar în acel moment, își făcu apariția sectoristul, însoțit de un polițist.
-Chestor principal Năpârcă, secția 5 Poliție, se prezenta acesta. Pe domnul sectorist îl cunoașteți, desigur. Am dori să vă punem câteva întrebări domnule Patron, referitor la evenimentul din apropiere.
-Azi avem iar caniculă iar spre seară vijelii, se auzi de sub masă vocea domnului profesor.
Căutați ceva, întrebă îngrijorat dom' Petrică ?
-Da dom'le, parcă a intrat în pământ...
-Cine, cățelul ?
-Ei, cățelul...o piesă de șah...
Domnul Florin, care intenționa să meargă la Bancă, se intersectă în ușa restaurantului cu Stelică, aflat într-o agitație evidentă.
-Vin de la scena unei crime, o să mă vedeți la ProTv, m-au filmat și am vorbit destul de mult, spuse pe nerăsuflate Stelică, clocotind în suc propriu. Ce dramă dom'le!
-Or să taie la montaj, se auzi vocea domnului profesor, mai...tăindu-i din entuziasm. Azi doar așa mai apari la Tv. Dacă scrii un roman sau o simfonie, nu faci rating. Pe cine interesează? Crime, violuri, tâlhării, astea dau Breaking News! Asta vreți, asta vă dăm, cerere și ofertă!
Stelică nu se dumiri de locația domnului profesor dar se întoarse spre Florin.
-Domnul maior, vecinul dumneavoastră a fost găsit ștrangulat de gât! Florin împietri.
Dom' Petrică interveni senin și apatic.
-Am văzut lume ceva mai încolo, pe stradă și mașini de poliție dar am zis să vin mai întâi să beau o vodcă, că e mai urgent.
Chiar în acel moment, își făcu apariția sectoristul, însoțit de un polițist.
-Chestor principal Năpârcă, secția 5 Poliție, se prezenta acesta. Pe domnul sectorist îl cunoașteți, desigur. Am dori să vă punem câteva întrebări domnule Patron, referitor la evenimentul din apropiere.
Sectoristul venea adesea incognito în "separeul" domnului Florin, lua o sticlă de Pietroasele, adora vinul alb, rece, de la gheață, mai iscodea prin local și încerca să mai afle câte ceva, dar nu prea reușea, ba din contra, chiar el se destăinuia. Când lua un pahar în plus povestea cum înainte de '90 îi nota conștiincios pe cei care intrau în biserică, apoi, prin intermediul anumitor preoți, afla cele mai intime detalii de la spovedanie, pe care, evident, le nota în rapoarte zilnice. Îi mai șoptise lui Florin și despre cele 4 case gen "masaj erotic", de pe micuța stradă cu 22 de case...cam știa tot ce se petrece în zonă, avea informatorii lui și până la urmă cu asta se ocupa.
Nu părea om rău la suflet dar vorba aia "satârul blândului Aurelian", blând, blând dar tăia capete. Numai pe mâna lui să n-ajungi! Dar întotdeauna își plătea consumația, ceea ce îi dădea frisoane lui Florin, care înțelegea prin aceasta că se achita totodată de orice favor. Însă nu era așa, deveniseră chiar destul de apropiați, sectoristul îl avertiza înainte de vre-un control, să fie atenți ospătarii cu gramajul, că e caz de pușcărie...iar de curând îl prevenise că s-a spart un en-gros și hoții vând la prețuri modice prin restaurantele din zona diverse produse, iar Poliția îi filează...
A mai fost o încăierare când dom' Florin a apelat disperat la sectorist și acesta a trimis prompt un echipaj care a operat arestări.
Era de bun augur când își savura vinul. Într-o zi îi șopti lui Florin:
-Îl vedeți pe cel de la a două masă? Are cazier încărcat, tâlhărie, tentativă de omor, Ion Hoțul îi zice! Mai nou, ia uitați-vă, e însoțit de o "doamnă" sfioasă, alege un client care locuiește în apropiere, îi află adresa, se oferă să-l cinstească, doamna îi face ochi dulci și la momentul potrivit, iată, acum, Ion Hoțul îi șterpelește cu mâna sa de "pianist" cheile de la apartament, i le pasează delicat doamnei, aceasta se scuză că are o scurtă întâlnire, îi intră în apartament și ia lucrurile de valoare și în maxim 20-30 de minute se și întoarce, îi dă cheile lui Ion, care le pune înapoi în buzunarul omului. O clipă, că am chemat un echipaj să îi salte.
În fine, povestiri cu dom' sectorist ar fi multe.
Între timp, chestorul observase tabla de șah și neliniștea domnului profesor, așa că îl întrebă tăios.
-Asta căutați ? Și îi arătă într-o punguță de plastic un pion negru.
-Da domnule, unde l-ați găsit !
-Deci recunoașteți că acest pion vă aparține?
-Da, bâigui Profesorul, în această dimineață am descoperit că lipsea din cutie.
Ieri, ca de obicei în ultimul timp, după ce am jucat o partidă cu domnul Florin, am lăsat cutia aici, pe pervazul de la geam din dreptul mesei.
-Mai precis la ce oră?
-Puțin după 11, apoi am plecat spre casă.
-Domnule, din acest moment, înțelegeți că acest pion leagă aceasta crimă de restaurant și mă rog, de persoanele care îl frecventează?
Domnule sectorist, doresc un birou într-un loc mai ascuns dar de unde pot supraveghea localul, vreau să interoghez cât mai repede mai multe persoane, dacă va fi cazul chemăm și la secție dar bănuiesc, în ultimele zile s-au perindat sute de persoane, așa că ne stabilim momentan aici.
-Știu un loc potrivit, domnule chestor principal, imediat aranjăm locul, se grăbi sectoristul.
-Domnule Patron, continuă polițistul energic, doresc o listă cu persoanele care s-au succedat pe aici în ultimele 10 zile. Știu că sunt foarte mulți și chelnerii nu le cunosc la toți numele dar se poate încropi o listă, măcar din porecle sau aspect fizic, îi identificăm noi. Aș mai dori caietul unde sunt trecute numele celor care cumpără pe datorie, nu vă fie teamă, noi anchetăm această crimă și trebuie rezolvată rapid, nu ne interesează evaziunea fiscală, vă rog să colaborați.
-Domnule profesor, vă aștept în 5 minute, doresc să dați o declarație.
Apoi vă aștept pe dumneavoastră, domnule patron și vocea îi deveni brusc severă, ridicase un pic tonul, amenințător, iar privirea se transformase în săgeți de oțel...
Capitolul X
Cu două zile înaintea crimei de pe strada Primăverii, "Negriciosul", pe numele său Ninel Radu, se trezi mai devreme. Era o zi specială!
Viki încă dormea. Privi chipul ei copilăros și liniștit. Genele. Buzele care zâmbeau în somn. Visa? Ce visa oare? Cât de minunat ar putea curge timpul...
Pregăti micul dejun cu atenție, dorea să o surprindă plăcut. Un mic dejun servit la pat are întotdeauna o solemnitate aparte și un efect garantat. Nu uită trandafirul roșu, grațios, luat din grădină, a cărui rouă încă sclipea în petalele suave.
Lăsă tava pe noptieră, aburul cafelei se răspândi sinuos.
Merse la duș. Ninel era de loc din Constanța, tenul său mereu bronzat îi atrăsese porecla. Un bărbat atrăgător dar naiv în dragoste.
Apa fierbinte îi acoperi trupul. Închise ochii și savură această clipă.
Viki se strecură neauzită și îl înconjura cu brațele. Își puse capul pe umărul lui puternic și îi mângâie pieptul. Șopti somnoroasă: Nu ai uitat dragule, 5 ani de căsătorie!
Ninel se întoarse şi îi prinse delicat obrajii în mâinile lui calde, privindu-i ochii frumoși. Trupurile lor se atinseră. O sărută ușor pe gât, apoi urcă încet spre lobul urechii, abia atingând-o. Viki suspină ca un copil. Buzele lui Ninel atinseră apoi cu finețe obrajii, în drumul lor lin către buze, fără grabă, provocându-i frisoane lui Viki, care se lipi de el, strângându-l cu putere în brațe. Se opri tulburător la colțul buzelor, sporind dorința printr-o așteptare incitantă. Apa fierbinte le mângâia fiecare por, alintându-le simțurile.
Întredeschise, buzele se contopiră cu pasiune într-un sărut atât de intens încât plăcerea amplificată îi inundă de fericire. Respirația deveni sacadată iar bătăile inimilor se acordară la unison. Ninel cobora spre sâni în timp ce Viki îi frământă părul inconștient. După ceva timp, fără să realizeze, îi împinse capul spre coapse. Închise ochii și oftă prelung iar când el îi atinse punctul fierbinte, se înfioră tresărind spasmodic, copleșită cu lacrimi de lumină. Apa fierbinte de la duș îi cădea pe față, pe ochi, pe obraji, pe gura întredeschisă.
Până la pat nu mai era decât un pas.
Îl așeză pe Ninel pe spate, depărtându-i mâinile, apoi se așeză cum îi plăcea ei, mişcându-se precipitat, mânată de instincte dulci. Îl dorea, aici și acum, cât mai repede.
Pătrunderea îi smulse un țipăt, îşi eliberă orice inhibiție și acceleră într-un ritm mai rapid, grăbind eliberarea, împlinirea. Ninel se simțea puternic, simți momentul ei și îi puse mâinile pe pântec, amplificându-i zbaterea ca un dans grațios al unei lebede. Viki se scutură puternic, aproape leșinată de plăcere, în timp ce mâinile bărbatului o atingeau peste tot, zgâriindu-i ușor coapsele, spatele, brațele, ea tresărind la fiecare atingere, șoptind ca în transă cuvinte fără înțeles...
Strângerea interioară repetată îl făcu pe Ninel să explodeze, provocând o reacție în lanț, durere-plăcere-eliberare-împlinire...
Viki își așeză capul pe pieptul tare al bărbatului dar nu părăsi locul...Părul ei îi provoca frisoane lui Ninel, prin atingerea trupului.
Timpul parcă se oprise în loc, pluteau, visau, zburau...
-Ce minunat a fost, dom' maior gânguri Vikineaţa amețită...
Ninel sări din pat, derutat: Care maior? Apoi înțelese totul observând roșeața lui Viki.
Își luă hainele, apoi după un timp plecă la serviciu uitând în frigider pachetul cu mâncare și trântind ușa cu putere: Nenorocitul ăsta de maior o să moară de mâna mea, scrâșni printre dinți...
Vikineaţa nu era chiar fără pată, îl cunoscuse pe domnul maior la restaurantul lui Florin și fu de ajuns un dans. A doua zi erau împreună.
Ieri îl întâlnise la Bancă, ea era casieră acolo, iar maiorul își lichida depozitul, o sumă consistentă. Viki îl interpelase: M-ați uitat, dom' maior?
Acesta, oricum aflat într-o stare de surescitare maximă deveni însă bădăran, o numi târfă și o amenință că vor afla toți apropiații de mica lor aventură. Viki se albi la față dar fiind la servici se abținu dar mintea ei ițea crunte planuri de răzbunare: Vedea-te-aș mort, nesimţitule, scrâșni ea!
Chestorul îi tot punea întrebări profesorului, apoi îl puse să scrie în declarație. Cum a jucat șah ,unde a lăsat cutia, când a observat lipsa pionului și chiar unde era la ora 1 noaptea, ora crimei. Profesorul nu ascundea faptul că băiatul maiorului îi era elev, dar ezită să spună că avusese o altercație când îi descoperise un plic cu amfetamină, telefonase părinților și mușamalizaseră totul, după ce maiorul îl amenințase că are cunoștințe mari la Inspectorat și că aceștia nu vor mai tolera un profesor care vine adesea băut la ore. Domnul Profesor icnea de nervi dar se supuse umilirii, în fața elevului său. În noaptea crimei, pe la 9-10 seară ieșise pentru o vodcă și a băut cam exagerat, pentru că habar nu avea ce s-a întâmplat în următoarele ore. S-a trezit dimineață acasă, adus de cățel, atât mai știa...
A mai fost o încăierare când dom' Florin a apelat disperat la sectorist și acesta a trimis prompt un echipaj care a operat arestări.
Era de bun augur când își savura vinul. Într-o zi îi șopti lui Florin:
-Îl vedeți pe cel de la a două masă? Are cazier încărcat, tâlhărie, tentativă de omor, Ion Hoțul îi zice! Mai nou, ia uitați-vă, e însoțit de o "doamnă" sfioasă, alege un client care locuiește în apropiere, îi află adresa, se oferă să-l cinstească, doamna îi face ochi dulci și la momentul potrivit, iată, acum, Ion Hoțul îi șterpelește cu mâna sa de "pianist" cheile de la apartament, i le pasează delicat doamnei, aceasta se scuză că are o scurtă întâlnire, îi intră în apartament și ia lucrurile de valoare și în maxim 20-30 de minute se și întoarce, îi dă cheile lui Ion, care le pune înapoi în buzunarul omului. O clipă, că am chemat un echipaj să îi salte.
În fine, povestiri cu dom' sectorist ar fi multe.
-Asta căutați ? Și îi arătă într-o punguță de plastic un pion negru.
-Da domnule, unde l-ați găsit !
-Deci recunoașteți că acest pion vă aparține?
-Da, bâigui Profesorul, în această dimineață am descoperit că lipsea din cutie.
Ieri, ca de obicei în ultimul timp, după ce am jucat o partidă cu domnul Florin, am lăsat cutia aici, pe pervazul de la geam din dreptul mesei.
-Mai precis la ce oră?
-Puțin după 11, apoi am plecat spre casă.
-Domnule, din acest moment, înțelegeți că acest pion leagă aceasta crimă de restaurant și mă rog, de persoanele care îl frecventează?
Domnule sectorist, doresc un birou într-un loc mai ascuns dar de unde pot supraveghea localul, vreau să interoghez cât mai repede mai multe persoane, dacă va fi cazul chemăm și la secție dar bănuiesc, în ultimele zile s-au perindat sute de persoane, așa că ne stabilim momentan aici.
-Știu un loc potrivit, domnule chestor principal, imediat aranjăm locul, se grăbi sectoristul.
-Domnule Patron, continuă polițistul energic, doresc o listă cu persoanele care s-au succedat pe aici în ultimele 10 zile. Știu că sunt foarte mulți și chelnerii nu le cunosc la toți numele dar se poate încropi o listă, măcar din porecle sau aspect fizic, îi identificăm noi. Aș mai dori caietul unde sunt trecute numele celor care cumpără pe datorie, nu vă fie teamă, noi anchetăm această crimă și trebuie rezolvată rapid, nu ne interesează evaziunea fiscală, vă rog să colaborați.
-Domnule profesor, vă aștept în 5 minute, doresc să dați o declarație.
Apoi vă aștept pe dumneavoastră, domnule patron și vocea îi deveni brusc severă, ridicase un pic tonul, amenințător, iar privirea se transformase în săgeți de oțel...
Capitolul X
Cu două zile înaintea crimei de pe strada Primăverii, "Negriciosul", pe numele său Ninel Radu, se trezi mai devreme. Era o zi specială!
Viki încă dormea. Privi chipul ei copilăros și liniștit. Genele. Buzele care zâmbeau în somn. Visa? Ce visa oare? Cât de minunat ar putea curge timpul...
Pregăti micul dejun cu atenție, dorea să o surprindă plăcut. Un mic dejun servit la pat are întotdeauna o solemnitate aparte și un efect garantat. Nu uită trandafirul roșu, grațios, luat din grădină, a cărui rouă încă sclipea în petalele suave.
Lăsă tava pe noptieră, aburul cafelei se răspândi sinuos.
Merse la duș. Ninel era de loc din Constanța, tenul său mereu bronzat îi atrăsese porecla. Un bărbat atrăgător dar naiv în dragoste.
Apa fierbinte îi acoperi trupul. Închise ochii și savură această clipă.
Viki se strecură neauzită și îl înconjura cu brațele. Își puse capul pe umărul lui puternic și îi mângâie pieptul. Șopti somnoroasă: Nu ai uitat dragule, 5 ani de căsătorie!
Ninel se întoarse şi îi prinse delicat obrajii în mâinile lui calde, privindu-i ochii frumoși. Trupurile lor se atinseră. O sărută ușor pe gât, apoi urcă încet spre lobul urechii, abia atingând-o. Viki suspină ca un copil. Buzele lui Ninel atinseră apoi cu finețe obrajii, în drumul lor lin către buze, fără grabă, provocându-i frisoane lui Viki, care se lipi de el, strângându-l cu putere în brațe. Se opri tulburător la colțul buzelor, sporind dorința printr-o așteptare incitantă. Apa fierbinte le mângâia fiecare por, alintându-le simțurile.
Întredeschise, buzele se contopiră cu pasiune într-un sărut atât de intens încât plăcerea amplificată îi inundă de fericire. Respirația deveni sacadată iar bătăile inimilor se acordară la unison. Ninel cobora spre sâni în timp ce Viki îi frământă părul inconștient. După ceva timp, fără să realizeze, îi împinse capul spre coapse. Închise ochii și oftă prelung iar când el îi atinse punctul fierbinte, se înfioră tresărind spasmodic, copleșită cu lacrimi de lumină. Apa fierbinte de la duș îi cădea pe față, pe ochi, pe obraji, pe gura întredeschisă.
Până la pat nu mai era decât un pas.
Îl așeză pe Ninel pe spate, depărtându-i mâinile, apoi se așeză cum îi plăcea ei, mişcându-se precipitat, mânată de instincte dulci. Îl dorea, aici și acum, cât mai repede.
Pătrunderea îi smulse un țipăt, îşi eliberă orice inhibiție și acceleră într-un ritm mai rapid, grăbind eliberarea, împlinirea. Ninel se simțea puternic, simți momentul ei și îi puse mâinile pe pântec, amplificându-i zbaterea ca un dans grațios al unei lebede. Viki se scutură puternic, aproape leșinată de plăcere, în timp ce mâinile bărbatului o atingeau peste tot, zgâriindu-i ușor coapsele, spatele, brațele, ea tresărind la fiecare atingere, șoptind ca în transă cuvinte fără înțeles...
Strângerea interioară repetată îl făcu pe Ninel să explodeze, provocând o reacție în lanț, durere-plăcere-eliberare-împlinire...
Viki își așeză capul pe pieptul tare al bărbatului dar nu părăsi locul...Părul ei îi provoca frisoane lui Ninel, prin atingerea trupului.
Timpul parcă se oprise în loc, pluteau, visau, zburau...
-Ce minunat a fost, dom' maior gânguri Vikineaţa amețită...
Ninel sări din pat, derutat: Care maior? Apoi înțelese totul observând roșeața lui Viki.
Își luă hainele, apoi după un timp plecă la serviciu uitând în frigider pachetul cu mâncare și trântind ușa cu putere: Nenorocitul ăsta de maior o să moară de mâna mea, scrâșni printre dinți...
Vikineaţa nu era chiar fără pată, îl cunoscuse pe domnul maior la restaurantul lui Florin și fu de ajuns un dans. A doua zi erau împreună.
Ieri îl întâlnise la Bancă, ea era casieră acolo, iar maiorul își lichida depozitul, o sumă consistentă. Viki îl interpelase: M-ați uitat, dom' maior?
Acesta, oricum aflat într-o stare de surescitare maximă deveni însă bădăran, o numi târfă și o amenință că vor afla toți apropiații de mica lor aventură. Viki se albi la față dar fiind la servici se abținu dar mintea ei ițea crunte planuri de răzbunare: Vedea-te-aș mort, nesimţitule, scrâșni ea!
Florin aștepta încordat. Își amintea ziua în care soția îi spusese că maiorul făcuse o vizită pentru a lăsa o geantă, promițând că va trimite un soldat să o ia. Domnul Florin reacționă dur, era cam gelos și își avertizase din timp nevasta să nu asculte vorbele acestui fustangiu notoriu, care nu urmarea decât să se infiltreze în casă. Chiar amenințase că dacă acesta mai pășește odată în curtea lor, îi va da o lecție să-l țină minte..!
Chestorul ridică tonul către sectorist: Mâine îi aducem la secție pe d-l profesor care pare să ascundă ceva, pe domnul Patron, care știe cel mai bine ce se petrece în ograda lui, un individ violent, Temelie, spaima CFR-ului, un comisar de la Garda Financiară care își bagă nasul peste tot, un anume dom' Petrache, văzut de vecini prin preajmă în seara dublei crime, pe acel dom' Ninel, care a fost lovit de maior după o destăinuire a unei relații extraconjugale a soției, iar Ninel l-a amenințat cu moartea și să nu uit, acest dom' maior, avea obiceiul de a amenința cu această frază pe: Mă, tu ești doar un pion în fața mea, o să te zdrobesc ca pe un gândac. Eu sunt "regele" !
Uite de aceea acel pion a fost sustras. De cine, încă nu știm dar domnilor, accentuă cu un ton agresiv, SE STÂNGE LAŢUL !
Capitolul XI
- Bine că s-a rezolvat, spuse binedispus domnul Profesor, savurându-și omleta pufoasă, care îi amintea, melancolic, de anii duioși ai copilăriei. Parcă o văd pe bunica, dom' Florin, ce mistere fascinante ascunde memoria. Parcă e o călătorie în timp. Memorie relațională, cum ar spune nevasta-mea.
Stelică se împiedică de pragul ușii și risipi atmosfera plăcută de reverie. Cățelul Wendi lătră scurt, apoi căută cutia cu bere..
- Bună dimineața! Deci așaaaa...traficanți de droguri. Am înțeles că băiatul maiorului era no. 1 și intrase în conflict cu alt grup...Au "plătit" părinții pentru el. Ce grozăvie dom'le !
Domnul profesor se opri și își turnă și el un pahar din berea rece. Sorbi paharul pe nerăsuflate.
- A închis cazul domnul Petrache. A făcut ceva circ dar i-a rezolvat. Am auzit că l-au luat temporar consilier pe lângă Poliție. Acel chestor-șef a insistat.
Dar am o nelămurire...Pionul, domnule Florin. Cine mi-a luat pionul, cum și când?
- Uitați-l aici, îl scoase din buzunar Florin. L-a luat cleptomanul ăla de dom' Bragadireanu, instalatorul. Cel găsit la locul crimei era altul. Confuzia asta ne-a purtat la secția de poliție, eu care merg acolo cu greu și când îmi schimb buletinul...
Petrache îşi făcu apariția, smulgându-i domnului profesor o exclamație:
- Iată-l pe omul zilei !
Frumos costum, domnule Petrache! Tot de la Paris e cumpărat, deveni ușor malițios?
- A-ți intuit corect, nu mai există așa oraș în lume, niciodată nu a existat...Și, imaginați-vă, domnule Profesor, orașul ăsta când plouă...Parisul în anii '20, pe ploaie, cu toți artiștii și scriitorii...
- De ce pe ploaie? interveni Stelică. Ce e așa grozav să fii ud?
- Cum de ce? Aici a trăit și a pictat Monet...Ce oraș! Eu mă simt de parcă aș aparține acelui loc. Mă văd mergând agale cu o pâine sub braț, pe Rive gauche, către Café de Flore, să mă scufund în scrisul cărții mele. Heminghway numea asta "o sărbătoare în mișcare."
- Noi am merge la Versailles, șopti doamna Nina, intrând, de dragul conversației, în jocul lui Petrache. Mor să văd Versailles!
- Dar mai întâi luați masa la "Brasserie Lipp". Vă trebuie însă rezervare. Știți, l-am văzut acolo pe Sarkozy. Acum mult timp. Mânca varză călită și cârnați! În acea perioada predam la Sorbona...Îmi amintesc că Ludovic și-a mutat curtea aici în 1682. Acolo erau numai mlaștini, iar în franceza veche Versailles înseamnă "teren desțelenit"!
- Într-adevăr? se hlizi Stelică.
- Da, partea din mijloc este în stil francez clasic. E opera lui Louis Le Vau, Jules Mansart şi Charles Le Brun. Un Paris cu ferestre mari.
- La Bohème...șopti visătoare doamna Nina.
- Și cu ce treburi la Paris, dom Petrache? interveni Florin, extrem de serios, atât de serios încât pe profesor îl bufni râsul, care se transformă imediat într-o tuse seacă.
- A... nu-mi place să vorbesc despre asta.
- Nu trebuie să ne povestești tot, insistă Florin.
- Bine... Lucrez într-un "Magazin Nostalgia".
- Ce-i ăla? întreba Stelică. Nu cumva este un magazin unde se vând păpuși cu Edith Piaf și aparate de radio vechi?
- Exact. Un loc în care se vând lucruri vechi. Amintiri.
- Niciodată nu am știut cine cumpără așa ceva.
- Cui îi pasă? Mie nu. Oamenii care trăiesc în trecut. Cei care cred că ar fi fost fericiți dacă ar fi trăit cu mulți ani în urmă. De exemplu, Paris, anii '20. Când ploaia încă nu era radioactivă.
- Înțeleg, fără încălzire globală, televiziune, arme nucleare......cartelul drogurilor, clișeele din filmele de groază.
Doamna Nina interveni: Realitatea e că nostalgia înseamnă negare. Negarea prezentului dureros. Un romantic total, ar fi fericit să trăiască într-o continuă negare. Și, numele acestei teorii este complexul perioadei de aur.
- O, touché! aprobă Petrache. Unii oameni își imaginează asta, fiindcă le e greu să se adapteze să trăiască în prezent.
Ieri priveam Gânditorul, cu siguranță cea mai faimoasa statuie a lui Rodin. O copie a fost așezată lângă mormântul lui. Rodin însuși și-a dorit să-i fie piatră de mormânt și epitaf.
- Chiar așa?
- Multe din operele lui Rodin au fost inspirate de soția sa, Camille.
Aici interveni doamna Nina. Da, Camille l-a inspirat, dar nu a fost soția sa, ci amanta. Rose a fost soția sa.
- Nu, niciodată nu a fost căsătorit cu Rose.
- Ba da, s-au căsătorit în ultimul an al vieții lor.
- Cred că vă înșelați. Sunt sigură de ceea ce spun, Monsieur.
Petrache avea o sclipire ciudată în ochi...stupefiat, anesteziat, lobotomizat ...
- S-a întâmplat ceva? i se adresa îngrijorat Florin.
- Nu, nu, nu. Mă tot uit la omul care cântă la pian...Grozavă idee a-ți avut și mă credeți sau nu, îi recunosc figura dintr-o veche carte de muzică. A cântat la o petrecere pentru Jean Cocteau. Râdeți de mine, nu? Eram cu Pablo. Pablo Picasso.
- Nu domnule Petrache dar totul este așa fascinant...Bonsoir toute le monde, Une bouteille de Bourbon, s'il vous plaît, monsieur!
- Să-l întâlniți pe Hemingway, ador toată opera sa. "Adio arme" e o carte bună, fiindcă e o carte cinstită. Asta face războiul din oameni...și nu e nimic bun sau nobil în a muri în noroi, decât dacă o faci cu demnitate și atunci nu e doar nobil...ci și curajos.
- Dar Mark Twain vă place? întrebă doamna Nina.
- Pot să mă așez? Da, sunt chiar un mare fan al lui Mark Twain. Cred că se poate spune chiar că întreaga literatură modernă americană se trage de la Huckleberry Finn.
- Niciun subiect nu e oribil, dacă povestea e adevărată, completă doamna. Dacă textul e curat și cinstit, cum ați spus și dacă emană...curaj și delicatețe în momentele tensionate.
- Primești pentru cât oferi, observă Petrache. Ieftin rămâne ieftin. Cred că dragostea adevărată e ca un scut în fața morți. Lașitatea se trage din lipsa de iubire, sau de iubire adevărată, tot aia e.
Petrache își comandă un suc.
- Trecutul întotdeauna a avut putere asupra mea.
- Și a mea, plusă doamna Nina. Și pe mine mă vrăjește. Întotdeauna spun că m-am născut prea târziu. Pentru mine "La Belle Epoque de Paris" ar fi perfectă.
- Serios? Mai bine decât anii '20? Să studiați moda Coco Channel, să-l întâlniți pe Pablo sau Modigliani...
- Da. Era atâta sensibilitate pe străzi, în chioșcuri...Caii, trăsurile, Maxim's...
- Nu mă hotărăsc dacă Parisul e mai frumos ziua sau noaptea. Nu se poate spune. Sunt o grămadă de argumente pentru fiecare. Uneori mă întreb cum ar putea cineva să creeze o carte, un tablou, o simfonie sau o sculptură care să concureze cu un astfel de oraș.
Nu se poate. Fiindcă fiecare străduță sau bulevard e o mică operă artistică ea însăși.
Și când te gândești că în universul rece, violent și absurd există Parisul și luminile lui...Pe Jupiter sau Neptun nu se întâmplă nimic dar de la kilometri distanță, din spațiu, se pot vedea luminile, cafenelele, oamenii care cântă, beau... Din punctul nostru de vedere Parisul e cel mai viu loc din univers.
- Ești un poet domnule Petrache spuse sincer impresionat profesorul.
- Mulțumesc, dar n-aș numi sporovăiala mea "poezie". Eram într-o zi cu Bunuel și Dali și le-am mărturisit:
- Sună atât de nebunește, încât o să credeți că sunt băut dar trebuie să spun cuiva: vin dintr-o altă epocă. Din viitor. Vin din anul 2011. Mă urc într-o mașină și mă deplasez în timp.
Absolut normal, au spus ei. Locuiești în două lumi. Nu văd nimic neobișnuit până acum.
- Voi sunteți suprarealiști dar eu sunt un om normal. Un bărbat îndrăgostit de o femeie dintr-o altă epocă.
- Tuturor ne e frică de moarte și ne căutăm locul în univers. Rolul artistului nu e să dispere, ci să găsească un antidot pentru deșertăciunea existenței. Iar tu ai o voce clară și adorabilă, nu mai fi așa pesimist.
Doamna profesoară sorbi din ceai.
- Faptul că există Paris, iar cineva alege să trăiască oriunde altundeva în lume, e un mister pentru mine.
- Am cinat cu Pablo și Henri Matisse, povesti mai departe Petrache. Pablo e un artist mai valoros, dar Matisse e un pictor mai bun. Cât privește Bunuel, am dialogat cu dânsul:
- Señor Buñuel, am o idee foarte bună pentru un eventual film. Un grup de persoane se întâlnesc la o cină festivă, iar la sfârșitul cinei vor să plece dar nu reușesc.
- De ce nu?
- Pur și simplu nu pot să plece de acolo, să iasă pe ușă.
- Bine, dar de ce?
- Să vezi. Forțați fiind să rămână între ei, barierele civilizației se năruie și ei redevin ceea ce sunt cu adevărat: animale.
- Nu pricep. De ce nu se ridică și pleacă pur şi simplu de acolo?!! Nu înțeleg. Ce îi ține acolo, în cameră?
Florin adaugă: E filmul care l-a făcut celebru pe Bunuel.
- Exact. Pentru o clipă, m-am simțit nemuritor. Par atât de trist...pentru că viața e prea misterioasă. Sunt vremurile în care trăim. Totul se petrece atât de repede. Iar viața e zgomotoasă și complicată.
Și e chiar aici - "La Belle Epoque".
Se întâmplă atâtea lucruri în orașul ăsta! Oh, ce rochie frumoasă, atât de elegantă, de avangardă. Poftiți șampanie, e sărbătoare. Monsieur Lautrec? Permiteți-mi să vi-i prezint pe Gauguin și Degas. Nimeni nu mai pictează ca el. Nici Picasso, nici Matisse.
Degas și cu mine tocmai discutam cum generația noastră e lipsită de sens și de imaginație. Spune că această generație e goală și fără imaginație. Era mult mai bine de trăit în perioada Renașterii.
- Ce amuzant, râse profesorul, fiecare crede că prezentul e plictisitor!
Păi sunt de acord cu soția. "La belle epoque", a fost cea mai înfloritoare epocă pe care a cunoscut-o Parisul.
- Și cum rămâne cu 1920, întrebă Petrache. Și charleston, Fitzgerald, Hemingway... Îi ador pe oamenii ăștia.
Dar e prezentul...
E plictisitor.
Dar nu e prezentul meu. Eu sunt din 2011. Încercam să fug din timpul meu, așa cum și tu vrei să fugi din al tău.
Uită-te la oamenii ăștia: pentru ei, perioada de aur e Renașterea. Ar schimba imediat "la belle epoque" pentru Tițian și Michelangelo, care la rândul lor, ar vrea să trăiască în evul mediu!
Acum realizez ceva. Dacă o să mai spun ceva, trebuie să fie fără iluzia că sunt fericit numai în trecut.
De fapt, m-am hotărât să mă mut la Paris, concluzionă Petrache.
Rămân la ideea că Parisul e cel mai frumos atunci când plouă.
Pianistul restaurantului cânta de mult, în surdină, muzică franțuzească dar cu toții erau fascinați de călătoria în timp...
Florin oftă și privi spre cenușiul străzii, al clădirilor. E o toamna rece, vitregă. Probabil toți cei prezenți ar pleca oricând cu uimitoarea mașină a lui Petrache! Și dacă ar fi posibil...
Capitolul XII
- Nu am îndrăznit să va deranjăm, spuse profesorul, erați într-o stare plăcută de visare cu ochii deschiși, a-ți călătorit prin timpuri agreabile?
- "Ale tinereții valuri", cum ar spune nea Vali...,se dezmetici Florin, conectat încă la înălțimea Caraimanului...
- Dacă nu sunt indiscretă, interveni doamne Nina, cine este acest "nea Vali"?
- Un personaj dintr-o perioadă spectaculoasă a vieții mele. Nu-mi vine să cred ce bucurie simt încă...deși, gândindu-mă obiectiv, cu mintea de acum, eram într-o existență atipică pentru mine...o promiscuitate ce nu mă caracterizează...În fine...viața oferă multe "cadouri" neașteptate, zâmbi Florin...
- Dar viața merge înainte, indiferent de voința noastră, deveni gânditor Profesorul...
Doamna Nina desfăcu un șervețel și scoase la iveală două cuburi de zahăr, pe care le puse cu atenție în ceașca de ceai. Oare unde se mai găseau, se gândi Florin, bunica obișnuia acest lucru dar parcă trecuse o eternitate de atunci...Cuburi de zahăr...când era copil avea câteva prin buzunare și ronțăia câte unul, prins în treburi importante, cum ar fi confecționarea din lemn a unei puști cu ținte ca a lui Winnetou sau umplutul cu apă al sticlelor goale de pepsi și scufundarea lor, legate cu o ață, în bazinul de la pompa din curte, de parcă verifica legea lui Arhimede...
- Există un număr ascuns în fiecare act al vieții, medită cu voce joasă doamna Nina.
În fiecare aspect al universului, fractali, materie, există un număr care strigă spre noi să ne comunice ceva.
Numerele sunt porți către înțelegerea unui mister mai profund decât noi.
Cum ajung doi oameni străini să se întâlnească?
Există un poem scris de un poet venezuelean care începe cam așa:
Chestorul ridică tonul către sectorist: Mâine îi aducem la secție pe d-l profesor care pare să ascundă ceva, pe domnul Patron, care știe cel mai bine ce se petrece în ograda lui, un individ violent, Temelie, spaima CFR-ului, un comisar de la Garda Financiară care își bagă nasul peste tot, un anume dom' Petrache, văzut de vecini prin preajmă în seara dublei crime, pe acel dom' Ninel, care a fost lovit de maior după o destăinuire a unei relații extraconjugale a soției, iar Ninel l-a amenințat cu moartea și să nu uit, acest dom' maior, avea obiceiul de a amenința cu această frază pe: Mă, tu ești doar un pion în fața mea, o să te zdrobesc ca pe un gândac. Eu sunt "regele" !
Uite de aceea acel pion a fost sustras. De cine, încă nu știm dar domnilor, accentuă cu un ton agresiv, SE STÂNGE LAŢUL !
Capitolul XI
- Bine că s-a rezolvat, spuse binedispus domnul Profesor, savurându-și omleta pufoasă, care îi amintea, melancolic, de anii duioși ai copilăriei. Parcă o văd pe bunica, dom' Florin, ce mistere fascinante ascunde memoria. Parcă e o călătorie în timp. Memorie relațională, cum ar spune nevasta-mea.
Stelică se împiedică de pragul ușii și risipi atmosfera plăcută de reverie. Cățelul Wendi lătră scurt, apoi căută cutia cu bere..
- Bună dimineața! Deci așaaaa...traficanți de droguri. Am înțeles că băiatul maiorului era no. 1 și intrase în conflict cu alt grup...Au "plătit" părinții pentru el. Ce grozăvie dom'le !
Domnul profesor se opri și își turnă și el un pahar din berea rece. Sorbi paharul pe nerăsuflate.
- A închis cazul domnul Petrache. A făcut ceva circ dar i-a rezolvat. Am auzit că l-au luat temporar consilier pe lângă Poliție. Acel chestor-șef a insistat.
Dar am o nelămurire...Pionul, domnule Florin. Cine mi-a luat pionul, cum și când?
- Uitați-l aici, îl scoase din buzunar Florin. L-a luat cleptomanul ăla de dom' Bragadireanu, instalatorul. Cel găsit la locul crimei era altul. Confuzia asta ne-a purtat la secția de poliție, eu care merg acolo cu greu și când îmi schimb buletinul...
Petrache îşi făcu apariția, smulgându-i domnului profesor o exclamație:
- Iată-l pe omul zilei !
Frumos costum, domnule Petrache! Tot de la Paris e cumpărat, deveni ușor malițios?
- A-ți intuit corect, nu mai există așa oraș în lume, niciodată nu a existat...Și, imaginați-vă, domnule Profesor, orașul ăsta când plouă...Parisul în anii '20, pe ploaie, cu toți artiștii și scriitorii...
- Cum de ce? Aici a trăit și a pictat Monet...Ce oraș! Eu mă simt de parcă aș aparține acelui loc. Mă văd mergând agale cu o pâine sub braț, pe Rive gauche, către Café de Flore, să mă scufund în scrisul cărții mele. Heminghway numea asta "o sărbătoare în mișcare."
- Noi am merge la Versailles, șopti doamna Nina, intrând, de dragul conversației, în jocul lui Petrache. Mor să văd Versailles!
- Dar mai întâi luați masa la "Brasserie Lipp". Vă trebuie însă rezervare. Știți, l-am văzut acolo pe Sarkozy. Acum mult timp. Mânca varză călită și cârnați! În acea perioada predam la Sorbona...Îmi amintesc că Ludovic și-a mutat curtea aici în 1682. Acolo erau numai mlaștini, iar în franceza veche Versailles înseamnă "teren desțelenit"!
- Într-adevăr? se hlizi Stelică.
- Da, partea din mijloc este în stil francez clasic. E opera lui Louis Le Vau, Jules Mansart şi Charles Le Brun. Un Paris cu ferestre mari.
- La Bohème...șopti visătoare doamna Nina.
- Și cu ce treburi la Paris, dom Petrache? interveni Florin, extrem de serios, atât de serios încât pe profesor îl bufni râsul, care se transformă imediat într-o tuse seacă.
- A... nu-mi place să vorbesc despre asta.
- Nu trebuie să ne povestești tot, insistă Florin.
- Bine... Lucrez într-un "Magazin Nostalgia".
- Ce-i ăla? întreba Stelică. Nu cumva este un magazin unde se vând păpuși cu Edith Piaf și aparate de radio vechi?
- Exact. Un loc în care se vând lucruri vechi. Amintiri.
- Niciodată nu am știut cine cumpără așa ceva.
- Cui îi pasă? Mie nu. Oamenii care trăiesc în trecut. Cei care cred că ar fi fost fericiți dacă ar fi trăit cu mulți ani în urmă. De exemplu, Paris, anii '20. Când ploaia încă nu era radioactivă.
- Înțeleg, fără încălzire globală, televiziune, arme nucleare......cartelul drogurilor, clișeele din filmele de groază.
Doamna Nina interveni: Realitatea e că nostalgia înseamnă negare. Negarea prezentului dureros. Un romantic total, ar fi fericit să trăiască într-o continuă negare. Și, numele acestei teorii este complexul perioadei de aur.
- O, touché! aprobă Petrache. Unii oameni își imaginează asta, fiindcă le e greu să se adapteze să trăiască în prezent.
Ieri priveam Gânditorul, cu siguranță cea mai faimoasa statuie a lui Rodin. O copie a fost așezată lângă mormântul lui. Rodin însuși și-a dorit să-i fie piatră de mormânt și epitaf.
- Chiar așa?
- Multe din operele lui Rodin au fost inspirate de soția sa, Camille.
Aici interveni doamna Nina. Da, Camille l-a inspirat, dar nu a fost soția sa, ci amanta. Rose a fost soția sa.
- Nu, niciodată nu a fost căsătorit cu Rose.
- Ba da, s-au căsătorit în ultimul an al vieții lor.
- Cred că vă înșelați. Sunt sigură de ceea ce spun, Monsieur.
Petrache avea o sclipire ciudată în ochi...stupefiat, anesteziat, lobotomizat ...
- S-a întâmplat ceva? i se adresa îngrijorat Florin.
- Nu, nu, nu. Mă tot uit la omul care cântă la pian...Grozavă idee a-ți avut și mă credeți sau nu, îi recunosc figura dintr-o veche carte de muzică. A cântat la o petrecere pentru Jean Cocteau. Râdeți de mine, nu? Eram cu Pablo. Pablo Picasso.
- Să-l întâlniți pe Hemingway, ador toată opera sa. "Adio arme" e o carte bună, fiindcă e o carte cinstită. Asta face războiul din oameni...și nu e nimic bun sau nobil în a muri în noroi, decât dacă o faci cu demnitate și atunci nu e doar nobil...ci și curajos.
- Dar Mark Twain vă place? întrebă doamna Nina.
- Pot să mă așez? Da, sunt chiar un mare fan al lui Mark Twain. Cred că se poate spune chiar că întreaga literatură modernă americană se trage de la Huckleberry Finn.
- Niciun subiect nu e oribil, dacă povestea e adevărată, completă doamna. Dacă textul e curat și cinstit, cum ați spus și dacă emană...curaj și delicatețe în momentele tensionate.
- Primești pentru cât oferi, observă Petrache. Ieftin rămâne ieftin. Cred că dragostea adevărată e ca un scut în fața morți. Lașitatea se trage din lipsa de iubire, sau de iubire adevărată, tot aia e.
Petrache își comandă un suc.
- Trecutul întotdeauna a avut putere asupra mea.
- Și a mea, plusă doamna Nina. Și pe mine mă vrăjește. Întotdeauna spun că m-am născut prea târziu. Pentru mine "La Belle Epoque de Paris" ar fi perfectă.
- Serios? Mai bine decât anii '20? Să studiați moda Coco Channel, să-l întâlniți pe Pablo sau Modigliani...
- Da. Era atâta sensibilitate pe străzi, în chioșcuri...Caii, trăsurile, Maxim's...
- Nu mă hotărăsc dacă Parisul e mai frumos ziua sau noaptea. Nu se poate spune. Sunt o grămadă de argumente pentru fiecare. Uneori mă întreb cum ar putea cineva să creeze o carte, un tablou, o simfonie sau o sculptură care să concureze cu un astfel de oraș.
Nu se poate. Fiindcă fiecare străduță sau bulevard e o mică operă artistică ea însăși.
Și când te gândești că în universul rece, violent și absurd există Parisul și luminile lui...Pe Jupiter sau Neptun nu se întâmplă nimic dar de la kilometri distanță, din spațiu, se pot vedea luminile, cafenelele, oamenii care cântă, beau... Din punctul nostru de vedere Parisul e cel mai viu loc din univers.
- Ești un poet domnule Petrache spuse sincer impresionat profesorul.
- Mulțumesc, dar n-aș numi sporovăiala mea "poezie". Eram într-o zi cu Bunuel și Dali și le-am mărturisit:
- Sună atât de nebunește, încât o să credeți că sunt băut dar trebuie să spun cuiva: vin dintr-o altă epocă. Din viitor. Vin din anul 2011. Mă urc într-o mașină și mă deplasez în timp.
Absolut normal, au spus ei. Locuiești în două lumi. Nu văd nimic neobișnuit până acum.
- Voi sunteți suprarealiști dar eu sunt un om normal. Un bărbat îndrăgostit de o femeie dintr-o altă epocă.
- Tuturor ne e frică de moarte și ne căutăm locul în univers. Rolul artistului nu e să dispere, ci să găsească un antidot pentru deșertăciunea existenței. Iar tu ai o voce clară și adorabilă, nu mai fi așa pesimist.
Doamna profesoară sorbi din ceai.
- Faptul că există Paris, iar cineva alege să trăiască oriunde altundeva în lume, e un mister pentru mine.
- Am cinat cu Pablo și Henri Matisse, povesti mai departe Petrache. Pablo e un artist mai valoros, dar Matisse e un pictor mai bun. Cât privește Bunuel, am dialogat cu dânsul:
- Señor Buñuel, am o idee foarte bună pentru un eventual film. Un grup de persoane se întâlnesc la o cină festivă, iar la sfârșitul cinei vor să plece dar nu reușesc.
- De ce nu?
- Pur și simplu nu pot să plece de acolo, să iasă pe ușă.
- Bine, dar de ce?
- Să vezi. Forțați fiind să rămână între ei, barierele civilizației se năruie și ei redevin ceea ce sunt cu adevărat: animale.
- Nu pricep. De ce nu se ridică și pleacă pur şi simplu de acolo?!! Nu înțeleg. Ce îi ține acolo, în cameră?
Florin adaugă: E filmul care l-a făcut celebru pe Bunuel.
- Exact. Pentru o clipă, m-am simțit nemuritor. Par atât de trist...pentru că viața e prea misterioasă. Sunt vremurile în care trăim. Totul se petrece atât de repede. Iar viața e zgomotoasă și complicată.
Și e chiar aici - "La Belle Epoque".
Se întâmplă atâtea lucruri în orașul ăsta! Oh, ce rochie frumoasă, atât de elegantă, de avangardă. Poftiți șampanie, e sărbătoare. Monsieur Lautrec? Permiteți-mi să vi-i prezint pe Gauguin și Degas. Nimeni nu mai pictează ca el. Nici Picasso, nici Matisse.
Degas și cu mine tocmai discutam cum generația noastră e lipsită de sens și de imaginație. Spune că această generație e goală și fără imaginație. Era mult mai bine de trăit în perioada Renașterii.
- Ce amuzant, râse profesorul, fiecare crede că prezentul e plictisitor!
Păi sunt de acord cu soția. "La belle epoque", a fost cea mai înfloritoare epocă pe care a cunoscut-o Parisul.
- Și cum rămâne cu 1920, întrebă Petrache. Și charleston, Fitzgerald, Hemingway... Îi ador pe oamenii ăștia.
Dar e prezentul...
E plictisitor.
Dar nu e prezentul meu. Eu sunt din 2011. Încercam să fug din timpul meu, așa cum și tu vrei să fugi din al tău.
Uită-te la oamenii ăștia: pentru ei, perioada de aur e Renașterea. Ar schimba imediat "la belle epoque" pentru Tițian și Michelangelo, care la rândul lor, ar vrea să trăiască în evul mediu!
Acum realizez ceva. Dacă o să mai spun ceva, trebuie să fie fără iluzia că sunt fericit numai în trecut.
De fapt, m-am hotărât să mă mut la Paris, concluzionă Petrache.
Rămân la ideea că Parisul e cel mai frumos atunci când plouă.
Pianistul restaurantului cânta de mult, în surdină, muzică franțuzească dar cu toții erau fascinați de călătoria în timp...
Florin oftă și privi spre cenușiul străzii, al clădirilor. E o toamna rece, vitregă. Probabil toți cei prezenți ar pleca oricând cu uimitoarea mașină a lui Petrache! Și dacă ar fi posibil...
Capitolul XII
- Nu am îndrăznit să va deranjăm, spuse profesorul, erați într-o stare plăcută de visare cu ochii deschiși, a-ți călătorit prin timpuri agreabile?
- "Ale tinereții valuri", cum ar spune nea Vali...,se dezmetici Florin, conectat încă la înălțimea Caraimanului...
- Dacă nu sunt indiscretă, interveni doamne Nina, cine este acest "nea Vali"?
- Un personaj dintr-o perioadă spectaculoasă a vieții mele. Nu-mi vine să cred ce bucurie simt încă...deși, gândindu-mă obiectiv, cu mintea de acum, eram într-o existență atipică pentru mine...o promiscuitate ce nu mă caracterizează...În fine...viața oferă multe "cadouri" neașteptate, zâmbi Florin...
- Dar viața merge înainte, indiferent de voința noastră, deveni gânditor Profesorul...
Doamna Nina desfăcu un șervețel și scoase la iveală două cuburi de zahăr, pe care le puse cu atenție în ceașca de ceai. Oare unde se mai găseau, se gândi Florin, bunica obișnuia acest lucru dar parcă trecuse o eternitate de atunci...Cuburi de zahăr...când era copil avea câteva prin buzunare și ronțăia câte unul, prins în treburi importante, cum ar fi confecționarea din lemn a unei puști cu ținte ca a lui Winnetou sau umplutul cu apă al sticlelor goale de pepsi și scufundarea lor, legate cu o ață, în bazinul de la pompa din curte, de parcă verifica legea lui Arhimede...
- Există un număr ascuns în fiecare act al vieții, medită cu voce joasă doamna Nina.
În fiecare aspect al universului, fractali, materie, există un număr care strigă spre noi să ne comunice ceva.
Numerele sunt porți către înțelegerea unui mister mai profund decât noi.
Cum ajung doi oameni străini să se întâlnească?
Există un poem scris de un poet venezuelean care începe cam așa:
"Pământul s-a întors ca să ne apropie.
S-a întors în el însuși și în noi
Până ce ne-a adus împreună
S-a întors în el însuși și în noi
Până ce ne-a adus împreună
În același vis."
- E frumos și romantic, îi sărută cu afecțiune mâna domnul profesor.
- Sunt atâtea lucruri care trebuie să se întâmple pentru ca două persoane să se întâlnească, continuă doamna. Oricum, de asta există destinul dar și fatalitatea...
Un râu de liniște în suflet și un ocean de dragoste...
Am o fântână de bucurie în suflet.
- Sufletul, doamna Nina, medita Florin. Câte vieți trăim? De câte ori murim? Se spune că în momentul morții pierdem cu toții exact 21 de grame, ca in filmul cu același nume. Cu toții... Cât intră în 21 de grame? Cât se pierde? Când se pierd aceste 21 de grame? Cât dispare odată cu ele? Cât se câștigă? Greutatea unei monede. Greutatea unei păsări colibri. A unui baton de ciocolată.
- Așa este, domnule Florin, fiecare dintre noi este purtat, de la naștere până la plecarea dincolo, de un destin, din ale cărui legi nu putem evada. Cu alte cuvinte trebuie să-i dăm ascultare, iar el, ca un înger păzitor, să ne îndrume pașii, visurile, faptele. El, destinul, care este profund trăitor în eul nostru, în inteligență și atitudinea morală, face din ființa noastră ceea ce suntem și ceea ce rămânem, spun gânditorii..
- Dar sufletul, doamna Nina? Acele 21 de grame?
- E frumos și romantic, îi sărută cu afecțiune mâna domnul profesor.
- Sunt atâtea lucruri care trebuie să se întâmple pentru ca două persoane să se întâlnească, continuă doamna. Oricum, de asta există destinul dar și fatalitatea...
Un râu de liniște în suflet și un ocean de dragoste...
Am o fântână de bucurie în suflet.
- Sufletul, doamna Nina, medita Florin. Câte vieți trăim? De câte ori murim? Se spune că în momentul morții pierdem cu toții exact 21 de grame, ca in filmul cu același nume. Cu toții... Cât intră în 21 de grame? Cât se pierde? Când se pierd aceste 21 de grame? Cât dispare odată cu ele? Cât se câștigă? Greutatea unei monede. Greutatea unei păsări colibri. A unui baton de ciocolată.
- Așa este, domnule Florin, fiecare dintre noi este purtat, de la naștere până la plecarea dincolo, de un destin, din ale cărui legi nu putem evada. Cu alte cuvinte trebuie să-i dăm ascultare, iar el, ca un înger păzitor, să ne îndrume pașii, visurile, faptele. El, destinul, care este profund trăitor în eul nostru, în inteligență și atitudinea morală, face din ființa noastră ceea ce suntem și ceea ce rămânem, spun gânditorii..
- Dar sufletul, doamna Nina? Acele 21 de grame?
- Sunt multe de spus...Când plouă în suflet, nu-i niciodată senin afară, iar când e senin în suflet, nu plouă niciodată....O clipă albastră, acesta e sufletul...
Fără suflet am fi lipsiți de călătoriile noastre din vis, de frumusețea speranței, am fi lipsiți de dragoste și entuziasm, am deveni șterși, rigizi și reci, niște umbre mișcătoare încercând să comunice prin cuvinte ale căror vibrații sunt moarte, cuvinte care nu spun nimic...Sufletul e o pală de vânt, cheia misterelor interioare, o lumină pe scara către rai...
Din păcate, rănile sufletului se acoperă dar nu se închid niciodată, mereu dureroase, mereu gata să sângereze...
Lacrima este un diamant al sufletului, zămislit din contopirea luminii cu suferința...
Domnul profesor ascultă tăcut, precum o simfonie care trebuie savurată. Oftă.
- Sunt căderi ce ne înalță sufletul, dar ochii sunt prea înlăcrimați ca să vadă asta...
Când ne-am cunoscut noi, Nina, ce posibilitate era? O lungă serie de întâmplări, evenimente accidentale. Dacă ne-am naște din nou, cum ne-am putea găsi în lumea asta mare?
- Ne-am găsi, dragule, cu siguranță ne-am găsi. Sufletele au aripi...
Domnul profesor ascultă tăcut, precum o simfonie care trebuie savurată. Oftă.
- Sunt căderi ce ne înalță sufletul, dar ochii sunt prea înlăcrimați ca să vadă asta...
Când ne-am cunoscut noi, Nina, ce posibilitate era? O lungă serie de întâmplări, evenimente accidentale. Dacă ne-am naște din nou, cum ne-am putea găsi în lumea asta mare?
- Ne-am găsi, dragule, cu siguranță ne-am găsi. Sufletele au aripi...
Frunzele arămii ale teiului cădeau lin și rar, era doar sfârșitul unei toamne calde. Florin privea unduirea lor de bolero. Mereu încercase să le numere...Câte erau? Sute, mii, sute de mii? Fiecare frunză căzută, o amintire, o bucurie sau o durere...Și atât de multe frunze...atâtea versuri...refrene, zâmbete, iluzii, speranțe, fiorii aurei, temeri...stele ale sufletului...
Și, brusc îl inundă un dor teribil de viață, de dragoste, de încredere în speranță...
Toți trei priveau teiul nemuritor.
Viața merge mai departe...
Capitolul XIII
Domnul Petrică se așeză gâfâind pe scaunul de la prima masă. Era însoțit de nepoțel, care imediat se făcu nevăzut sub o masă, căutând cățelul domnului profesor.
- Copiii din ziua de azi, șopti cu năduf în timp ce o chelneriță îi aduse obișnuitul pahar cu vodcă și o farfurioară cu două felii de lămâie pudrate fin cu zahăr. Mulțumi politicos și luă o gură zdravănă, în scurt timp respirația sacadată începu să dispară, la fel si tremurul mâinilor, își luase "jocul".
La 4 ani, continuă Petrică, ăsta știe mai multe decât mine...De înjurături zic...
Și, brusc îl inundă un dor teribil de viață, de dragoste, de încredere în speranță...
Toți trei priveau teiul nemuritor.
Viața merge mai departe...
Capitolul XIII
Domnul Petrică se așeză gâfâind pe scaunul de la prima masă. Era însoțit de nepoțel, care imediat se făcu nevăzut sub o masă, căutând cățelul domnului profesor.
- Copiii din ziua de azi, șopti cu năduf în timp ce o chelneriță îi aduse obișnuitul pahar cu vodcă și o farfurioară cu două felii de lămâie pudrate fin cu zahăr. Mulțumi politicos și luă o gură zdravănă, în scurt timp respirația sacadată începu să dispară, la fel si tremurul mâinilor, își luase "jocul".
La 4 ani, continuă Petrică, ăsta știe mai multe decât mine...De înjurături zic...
Doamna Nina îl prinse pe năzdrăvan în brațe și îi aranjă cu blândețe părul ciufulit.
- Măi micuțule, vrei să ne jucăm? Eu sunt profesoară de limba română și tu ești un viitor elev silitor. Uite o felie de pâine prăjită, cu unt și miere. Îți place? Știi un cuvânt care rimează cu "miere"? Hai că e ușor...Adiere, aliniere, apropiere, eclere, pere...
- Tăcere, completă zâmbind malițios Negriciosul...
Spre surprinderea tuturor, copilul ripostă pe neașteptate viclean:
- Bullshit!
- Tacă-ți mă gura, se grăbi dom' Petrică. Ce v-am spus eu doamnă, drăcușorii ăștia sunt incurabili, cu toată generația lor de "mutanți ai tranziției"...E ceva anormal, la vârsta asta să-ți fie gândul numai la prostii...
- Măi micuțule, vrei să ne jucăm? Eu sunt profesoară de limba română și tu ești un viitor elev silitor. Uite o felie de pâine prăjită, cu unt și miere. Îți place? Știi un cuvânt care rimează cu "miere"? Hai că e ușor...Adiere, aliniere, apropiere, eclere, pere...
- Tăcere, completă zâmbind malițios Negriciosul...
Spre surprinderea tuturor, copilul ripostă pe neașteptate viclean:
- Bullshit!
- Tacă-ți mă gura, se grăbi dom' Petrică. Ce v-am spus eu doamnă, drăcușorii ăștia sunt incurabili, cu toată generația lor de "mutanți ai tranziției"...E ceva anormal, la vârsta asta să-ți fie gândul numai la prostii...
- Am observat și eu, spuse gânditor profesorul, care se răsfăța cu o porție savuroasă de spaghete bologneze, în acest scop lăsase manierele artificiale și își pusese un șervet sub bărbie. Copiii parcă se grăbesc împotriva naturii. Au o preocupare maladivă pentru subiectele pe care noi le considerăm tabu. Sau poate natura se grăbește...cine știe ce va urma în viitorul apropiat...poate noi suntem depășiți...iar viitoarele generații trebuie să fie pregătite pentru o realitate cruntă...lupta pentru supraviețuire...
- Nelule, râse doamna, și tu ai scenarii SF ca dom' Petrache?
Profesorul arătă din priviri spre geam. O silueta înconjură de câteva ori teiul bătrân care începuse să-şi scuture frunzele arămii, apoi își privi fără grabă ceasul, îl puse la ureche, apoi intră în restaurant.
- Probleme cu ceasul? îl întâmpină profesorul. Bine ați venit!
- Vă salut cu respect, răspunse manierat Petrache. Da, se pare că s-a oprit!
- Păi e bine, râse chițăit Stelică. Așa arată de două ori pe zi ora exactă!
Petrache deveni neliniștit:
- Și dacă s-a oprit Timpul? Ne putem aștepta la așa ceva, după ce oamenii de știință au constatat că ziua are acum 14 ore și continuă să scadă!
O clipă se așternu liniștea...Incertitudine, teamă, emoție și curiozitate.
- Uite așa s-ar explica și de ce natura se grăbește, întrerupse suspansul triumfător Profesorul.
- Așa este, preluă Petrache. Natura se grăbește. Pământul se grăbește.
Imaginați-vă că dormi și apoi te trezești. Nu ești sigur unde ești. Nu ești sigur dacă e cineva în jur. Ce ai face probabil mai întâi? Cel mai probabil te-ai uită în jur și ai spune, "Salut"!
- Salut! răspunse prompt dom Petrică, neatent cu ochii după nepotul care tocmai gâdila cățelul pe burtă și îi turna bere în gura larg deschisă.
- Ești tentat să te gândești, "Sunt singur? "Noi, aici pe Pământ, am dori să știm.
- E o dilema filozofică, medită doamna Nina, așezând cu grijă mierea pe felia de pâine cu unt proaspăt.
Profesorul arătă din priviri spre geam. O silueta înconjură de câteva ori teiul bătrân care începuse să-şi scuture frunzele arămii, apoi își privi fără grabă ceasul, îl puse la ureche, apoi intră în restaurant.
- Probleme cu ceasul? îl întâmpină profesorul. Bine ați venit!
- Vă salut cu respect, răspunse manierat Petrache. Da, se pare că s-a oprit!
- Păi e bine, râse chițăit Stelică. Așa arată de două ori pe zi ora exactă!
Petrache deveni neliniștit:
- Și dacă s-a oprit Timpul? Ne putem aștepta la așa ceva, după ce oamenii de știință au constatat că ziua are acum 14 ore și continuă să scadă!
O clipă se așternu liniștea...Incertitudine, teamă, emoție și curiozitate.
- Uite așa s-ar explica și de ce natura se grăbește, întrerupse suspansul triumfător Profesorul.
- Așa este, preluă Petrache. Natura se grăbește. Pământul se grăbește.
Imaginați-vă că dormi și apoi te trezești. Nu ești sigur unde ești. Nu ești sigur dacă e cineva în jur. Ce ai face probabil mai întâi? Cel mai probabil te-ai uită în jur și ai spune, "Salut"!
- Salut! răspunse prompt dom Petrică, neatent cu ochii după nepotul care tocmai gâdila cățelul pe burtă și îi turna bere în gura larg deschisă.
- Ești tentat să te gândești, "Sunt singur? "Noi, aici pe Pământ, am dori să știm.
- E o dilema filozofică, medită doamna Nina, așezând cu grijă mierea pe felia de pâine cu unt proaspăt.
Petrache își continuă ideea:
- Când primii exploratori au traversat spre vest Atlanticul, majoritatea oamenilor au crezut că Pământul era plat. Cei mai mulți oameni credeau că dacă navighezi destul de departe spre vest, ai fi căzut de pe un plan, în nimic. Aceste vase care navighează în necunoscut nu transportau nobili sau aristocrați, artiști, negustori. Aveau echipaje din oameni care trăiau la marginea vieții. Nebuni, orfani, foști condamnați, proscriși ca mine. Ca infractor sau nebun, sunt un candidat improbabil pentru cele mai multe lucruri...
- Ce fel de lucruri?
- Noi nu suntem reali. Nu suntem reali. Suntem o proiecție a imaginație Pământului. Amintirile ne sunt plantate de un univers în oglindă. Un al doilea Pământ...
- Să înțeleg bine, spuse profesorul, nu vorbim aici de universuri paralele.
- Nu. E teoria 'oglinzii sparte', mai puțin cunoscută. Două planete identice, gemene, în oglindă.
Ar fi foarte greu să gândești, "Sunt acolo." Și "Pot să mă duc să mă întâlnesc cu mine?" Și "Acest eu, e mai bun decât mine? " "Pot învăța de la celălalt eu? "Celălalt eu a făcut aceleași greșeli ca mine?" Sau "Pot să stau jos și să am o conversație cu mine?" N-ar fi o chestie interesantă? Adevărul este că facem asta toată ziua în fiecare zi. Oamenii nu o recunosc și nu se gândesc prea mult la asta, dar o fac. În fiecare zi își vorbesc în cap.
"Ce face?"
"De ce face asta?"
"Ce a crezut ea?""Am spus ceea ce trebuie?"
- Când primii exploratori au traversat spre vest Atlanticul, majoritatea oamenilor au crezut că Pământul era plat. Cei mai mulți oameni credeau că dacă navighezi destul de departe spre vest, ai fi căzut de pe un plan, în nimic. Aceste vase care navighează în necunoscut nu transportau nobili sau aristocrați, artiști, negustori. Aveau echipaje din oameni care trăiau la marginea vieții. Nebuni, orfani, foști condamnați, proscriși ca mine. Ca infractor sau nebun, sunt un candidat improbabil pentru cele mai multe lucruri...
- Ce fel de lucruri?
- Noi nu suntem reali. Nu suntem reali. Suntem o proiecție a imaginație Pământului. Amintirile ne sunt plantate de un univers în oglindă. Un al doilea Pământ...
- Să înțeleg bine, spuse profesorul, nu vorbim aici de universuri paralele.
- Nu. E teoria 'oglinzii sparte', mai puțin cunoscută. Două planete identice, gemene, în oglindă.
Ar fi foarte greu să gândești, "Sunt acolo." Și "Pot să mă duc să mă întâlnesc cu mine?" Și "Acest eu, e mai bun decât mine? " "Pot învăța de la celălalt eu? "Celălalt eu a făcut aceleași greșeli ca mine?" Sau "Pot să stau jos și să am o conversație cu mine?" N-ar fi o chestie interesantă? Adevărul este că facem asta toată ziua în fiecare zi. Oamenii nu o recunosc și nu se gândesc prea mult la asta, dar o fac. În fiecare zi își vorbesc în cap.
"Ce face?"
"De ce face asta?"
"Ce a crezut ea?""Am spus ceea ce trebuie?"
- În acest caz, există un alt tu acolo. Ești acolo sus și eu sunt acolo sus, se lămuri Negriciosul, sorbind ușurat din coniacul său.
Petrache explică:
- Este tipic pentru planete ca Mercur, Venus, Marte și Jupiter să aibă o perioadă în timpul orbitei lor în care sunt obturate de soare și nu mai sunt observabile de pe Pământ. Se numește conjuncție superioară. Dacă rămân în spatele soarelui...
- Sugerați că acest loc se află în apropiere dar nu poate fi văzut? Această discuție ar putea devia spre o înțelegere teologică, surprinse profesorul. Încă nu înțeleg clar ce doriți să ne spuneți.
- E o nebunie. Nu mă pot opri să mă gândesc. Un alt eu acolo sus undeva. Dacă te-ai întâlni pe tine, ce ai spune?
- Ascultă-mă, ține-ți mintea limpede. Și asta e tot. Vei fi împăcat, șopti doamna. Învață să te adaptezi.
- Distanța nu este neobișnuit de mare. Dar una din provocările pe care le ai privind călătoriile interplanetare, este condiția prelungită a scăderii în greutate. Ești la gravitație 0. Există o posibilitate a radiațiilor cosmice ce vin de la stele și acestea ar putea fi periculoase. Dar odată ajuns acolo, nu ai nicio idee cu ce te vei întâlni. Cum arată cu adevărat ființele de pe această altă planetă.
- Ce s-a întâmplat? strigă neașteptat, exasperat de copil, rupând vraja, dom' Petrică. Teddy, măi puiule, te-a mușcat căţelul?
- Shut up bitch! What the f**k! strigă puștiul, alergând afară, pe terasă unde încă oamenii stăteau cu plăcere, în soarele blând al amiezii, depănând amintiri sau îngrijorările cotidiene. Petrică sări enervat din scaun, după el.
- Știți povestea aia a cosmonautului rus? Deci, cosmonautul...continuă Petrache, apoi se opri pentru a sorbi aproape jumătate din paharul cu apă plată.
Deci, el merge sus în acea mare navă spațială dar singura parte locuibilă a ei e foarte mică. Deci, cosmonautul este înăuntru și are această fereastră de intrare și se uită prin ea și vede curbura Pământului pentru prima dată. Adică, primul om care a privit vreodată la planeta de pe care este. Și este pierdut în acel moment.
Și, dintr-o dată acest ticăit ciudat începe să iasă din tabloul de bord. Poc, poc, poc!
Petrache explică:
- Este tipic pentru planete ca Mercur, Venus, Marte și Jupiter să aibă o perioadă în timpul orbitei lor în care sunt obturate de soare și nu mai sunt observabile de pe Pământ. Se numește conjuncție superioară. Dacă rămân în spatele soarelui...
- Sugerați că acest loc se află în apropiere dar nu poate fi văzut? Această discuție ar putea devia spre o înțelegere teologică, surprinse profesorul. Încă nu înțeleg clar ce doriți să ne spuneți.
- E o nebunie. Nu mă pot opri să mă gândesc. Un alt eu acolo sus undeva. Dacă te-ai întâlni pe tine, ce ai spune?
- Ascultă-mă, ține-ți mintea limpede. Și asta e tot. Vei fi împăcat, șopti doamna. Învață să te adaptezi.
- Distanța nu este neobișnuit de mare. Dar una din provocările pe care le ai privind călătoriile interplanetare, este condiția prelungită a scăderii în greutate. Ești la gravitație 0. Există o posibilitate a radiațiilor cosmice ce vin de la stele și acestea ar putea fi periculoase. Dar odată ajuns acolo, nu ai nicio idee cu ce te vei întâlni. Cum arată cu adevărat ființele de pe această altă planetă.
- Ce s-a întâmplat? strigă neașteptat, exasperat de copil, rupând vraja, dom' Petrică. Teddy, măi puiule, te-a mușcat căţelul?
- Shut up bitch! What the f**k! strigă puștiul, alergând afară, pe terasă unde încă oamenii stăteau cu plăcere, în soarele blând al amiezii, depănând amintiri sau îngrijorările cotidiene. Petrică sări enervat din scaun, după el.
- Știți povestea aia a cosmonautului rus? Deci, cosmonautul...continuă Petrache, apoi se opri pentru a sorbi aproape jumătate din paharul cu apă plată.
Deci, el merge sus în acea mare navă spațială dar singura parte locuibilă a ei e foarte mică. Deci, cosmonautul este înăuntru și are această fereastră de intrare și se uită prin ea și vede curbura Pământului pentru prima dată. Adică, primul om care a privit vreodată la planeta de pe care este. Și este pierdut în acel moment.
Și, dintr-o dată acest ticăit ciudat începe să iasă din tabloul de bord. Poc, poc, poc!
Bine. Da. Sfâșie panoul de control, da? Scoate instrumentele încercând să găsească sunetul, încercând să oprească sunetul...poc, poc, poc...
Dar nu-l poate găsi. Nu-l poate opri. Tot continuă....poc, poc, poc...
La câteva ore, începe să-l simtă ca o tortură. Trec câteva zile cu acest sunet și știe că acest mic sunet...îl va înfrânge. Își va pierde mințile.
Ce trebuie să facă? E în spațiu, singur, într-un dulap spațial. Au mai rămas 25 de zile cu acest sunet...Așa încât cosmonautul decide...că singura modalitate de a-și salva echilibrul mental este de a se obișnui cu acest sunet.
Dar nu-l poate găsi. Nu-l poate opri. Tot continuă....poc, poc, poc...
La câteva ore, începe să-l simtă ca o tortură. Trec câteva zile cu acest sunet și știe că acest mic sunet...îl va înfrânge. Își va pierde mințile.
Ce trebuie să facă? E în spațiu, singur, într-un dulap spațial. Au mai rămas 25 de zile cu acest sunet...Așa încât cosmonautul decide...că singura modalitate de a-și salva echilibrul mental este de a se obișnui cu acest sunet.
Așa că, închide ochii...și pătrunde în imaginația sa și apoi o deschide.
Nu mai aude ticăitul.
Aude muzică. Toate simfoniile care au încântat umanitatea.
Și, își petrece restul timpului rămas, navigând prin spațiu în extaz total și în pace...
- Ați fost la facultate domnule Petrache?
- Nu. Am citit.
- O alegere înțeleaptă, eu ca profesor, mi-am irosit viața în rutina școală-casă...ca acel cosmonaut cu acel sunet metaforic de care povestiți...Nu am avut înțelepciunea să mă opresc o clipă, să-mi ordonez gândurile și să deslușesc muzica, frumosul, armonia din ceea ce mă înconjoară. Timpul m-a înconjurat ca o ceață...
Nu mai aude ticăitul.
Aude muzică. Toate simfoniile care au încântat umanitatea.
Și, își petrece restul timpului rămas, navigând prin spațiu în extaz total și în pace...
- Ați fost la facultate domnule Petrache?
- Nu. Am citit.
- O alegere înțeleaptă, eu ca profesor, mi-am irosit viața în rutina școală-casă...ca acel cosmonaut cu acel sunet metaforic de care povestiți...Nu am avut înțelepciunea să mă opresc o clipă, să-mi ordonez gândurile și să deslușesc muzica, frumosul, armonia din ceea ce mă înconjoară. Timpul m-a înconjurat ca o ceață...
- Nelule, spuse doamna, dacă ai ști că există un loc în care o poți lua de la capăt, o lume ideală, un Pământ în 'oglindă' cum spune domnul Petrache, te-ai duce ?
- Cu siguranță !
- Este o idee proastă. În teoria lui Platon despre peșteri, persoanele care locuiesc în peșteră...Tot ce știau, era ceea ce era în peșteră și într-o zi unul dintre ei iese afară...și merge pe afară și...vede lumea reală, se întoarce și spune celorlalți. Știi ce s-a întâmplat cu el ? L-au bătut. Nu l-au crezut. "Nu se poate", au spus ei.
Așa și noi. Nu cred că suntem pregătiți să știm ce e acolo. Este o idee proastă.
- Așa că preferi să râmai în peșteră? Adică, dacă Galileo a simțit asta, credem în continuare că suntem centrul universului, că soarele ne orbitează. Adică, au încercat să-l ardă pe rug pentru asta. Da, poate că ar fi trebuit s-o facă. Încă mai credem că suntem centrul universului.
- Cu siguranță !
- Este o idee proastă. În teoria lui Platon despre peșteri, persoanele care locuiesc în peșteră...Tot ce știau, era ceea ce era în peșteră și într-o zi unul dintre ei iese afară...și merge pe afară și...vede lumea reală, se întoarce și spune celorlalți. Știi ce s-a întâmplat cu el ? L-au bătut. Nu l-au crezut. "Nu se poate", au spus ei.
Așa și noi. Nu cred că suntem pregătiți să știm ce e acolo. Este o idee proastă.
- Așa că preferi să râmai în peșteră? Adică, dacă Galileo a simțit asta, credem în continuare că suntem centrul universului, că soarele ne orbitează. Adică, au încercat să-l ardă pe rug pentru asta. Da, poate că ar fi trebuit s-o facă. Încă mai credem că suntem centrul universului.
- Această nu este o planetă cu omuleți verzi și avatare albastre, ca în filmele de ficțiune. Este în esență, un Pământ oglindă. Dacă îi lovim, ei ne-ar putea lovi. Dacă încercăm să-i înrobim, ne-ar putea înrobi ei. Este scenariul perfect pentru distrugere reciprocă asigurată, rosti doamna Nina, fără să-și dea seama că intrase adânc în filozofia lui Petrache. Dar de la acea călătorie imaginară, în timp, prin Paris, această persoană controversată îi dezvolta o imaginație agreabilă, îmbietoare în estetica lăuntrică intrinsecă...
În timpul vieții noastre, ne-am minunat pe măsură ce biologii au reușit să se uite la lucruri tot mai mici și mai mici. Și, astronomii au privit mai departe și mai departe în cerul întunecat al nopții, înapoi în timp și în spațiu. Dar poate cel mai tainic dintre toate...nu este nici cel mic nici cel mare. Suntem noi, de aproape. Ne-am putea recunoaște măcar? Și dacă am face-o, ne-am cunoaște? Ce ne-am spune? Ce am învăța de la noi înșine? Ce am dori cu adevărat să vedem dacă am putea sta în afara noastră...și ne-am uita la noi?
În timpul vieții noastre, ne-am minunat pe măsură ce biologii au reușit să se uite la lucruri tot mai mici și mai mici. Și, astronomii au privit mai departe și mai departe în cerul întunecat al nopții, înapoi în timp și în spațiu. Dar poate cel mai tainic dintre toate...nu este nici cel mic nici cel mare. Suntem noi, de aproape. Ne-am putea recunoaște măcar? Și dacă am face-o, ne-am cunoaște? Ce ne-am spune? Ce am învăța de la noi înșine? Ce am dori cu adevărat să vedem dacă am putea sta în afara noastră...și ne-am uita la noi?
În marea istorie a cosmosului, cu o vechime mai mare de 13.000 de milioane de ani, Pământul nostru este reprodus în altă parte. Dar poate există o altă modalitate de a vedea această lume. Dacă apare o mică variație, ei se uită încolo, tu te uiți dincoace, dintr-o dată se poate schimba totul și acum începi să te întrebi, ce altceva este diferit?
Sau cineva ar putea spune că ai o imagine în oglindă exactă care este brusc spulberată, și există o nouă realitate. Și acolo, se află posibilitatea și misterul...
În local se lăsă o liniște îndelungată. Așteptare, paos, gânduri eterogene...
Tăcerea fu curmată inopinat de Stelică, ce rezumă intensa discuție filozofică:
- Știți, când aveam 15 ani, tata mi-a spus..."Stelică-golanule, ori vei ajunge la închisoare, ori vei fi milionar." A avut dreptate, că acum câțiva ani, milionul era cât suta de acum...Dar se pune. Pentru o perioadă am fost milionar! Luam pe datorie, pe caiet, câte o secărică de la dom' Florin... ca acum...Iar dacă n-ar fi hainele de la second-hand majoritatea românilor ar merge cu pantalonii rupți in cur!
Pe ușa de la restaurant intră din nou domnul Petrache, un alt dom' Petrache!
- Vă salut cu respect, știe cineva cât e ceasul, că al meu a stat?
Toți amuțiră, cu excepția domnului Profesor, care exclamă, lăsând-o înmărmurită și consternată pe doamna Nina : What the f**k!
Sau cineva ar putea spune că ai o imagine în oglindă exactă care este brusc spulberată, și există o nouă realitate. Și acolo, se află posibilitatea și misterul...
În local se lăsă o liniște îndelungată. Așteptare, paos, gânduri eterogene...
Tăcerea fu curmată inopinat de Stelică, ce rezumă intensa discuție filozofică:
- Știți, când aveam 15 ani, tata mi-a spus..."Stelică-golanule, ori vei ajunge la închisoare, ori vei fi milionar." A avut dreptate, că acum câțiva ani, milionul era cât suta de acum...Dar se pune. Pentru o perioadă am fost milionar! Luam pe datorie, pe caiet, câte o secărică de la dom' Florin... ca acum...Iar dacă n-ar fi hainele de la second-hand majoritatea românilor ar merge cu pantalonii rupți in cur!
Pe ușa de la restaurant intră din nou domnul Petrache, un alt dom' Petrache!
- Vă salut cu respect, știe cineva cât e ceasul, că al meu a stat?
Toți amuțiră, cu excepția domnului Profesor, care exclamă, lăsând-o înmărmurită și consternată pe doamna Nina : What the f**k!
Capitolul XIV
Florin aștepta la măsuța din curtea plină de flori, mâncând alune, cu un pahar de bere în față, urmărind absent personalul de 14:07. Un alt tren plin cu turiști gălăgioși, curioși, ițindu-și fesurile multicolore pe geamuri...
Era în vacanță și traversa o ipostază boemă a existenței sale...Se putea odihni dimineața până târziu, cu priveliștea superbă a Caraimanului pe fereastra largă, încă având porțiuni de zăpadă, înconjurat de nori trecători. Aici, la Bușteni, era un du-te-vino de turiști tot anul și mai toți aveau câte ceva electronic de reparat.
Găsise un serviciu temporar la un atelier de reparații radio-Tv. Programul era fracționat, dimineața câteva ore, apoi pauză și încă 4 ore după-amiază. Veselia era la ea acasă. Aici a râs Florin cât pentru întreaga viață. Numai personaje de basm, atât cei 3 depanatori cât și clienții...
Era în vacanță și traversa o ipostază boemă a existenței sale...Se putea odihni dimineața până târziu, cu priveliștea superbă a Caraimanului pe fereastra largă, încă având porțiuni de zăpadă, înconjurat de nori trecători. Aici, la Bușteni, era un du-te-vino de turiști tot anul și mai toți aveau câte ceva electronic de reparat.
Șeful, un David Gilmour tânăr, cu părul pe umeri, înalt, bine făcut, cu prestanță, mereu vesel și cu poftă de viață. Așa îl striga Florin, "Deivid", mai ales după ce aflase că e un fan Pink Floyd și preda ocazional chitara clasică. Dar tot pe rock sau blues o dădea când se plictisea...
Nea' Vali, ceva mai în vârstă, cu tâmplele cărunte, specialist în aparate mai vechi, cu o vorbă de duh la fiecare exprimare, un împătimit al pescuitului și al muzicii clasice.
În fine, Codruț, la vreo 30 de ani, mare amator de "lucruri fine" și aici mă refer la arta culinară, femei și vinuri de calitate, nu neapărat în ordinea asta. Exista chiar și un bar în spatele biroului său, ascuns de un raft pe care odihneau aparate Tv, casetofoane și câteva discuri de vinil, de pe coperțile cărora zâmbeau Peter Frampton, Alan Parsons sau Rick Wakeman...
- Florin, spuse David, pune tu o boxă afară, să ia aminte poporul ce facem noi aici!
Muzica răsună brusc, cu intensitate. Dio își făcu "intrarea" pe acordurile entuziaste ale lui Ritchie Blackmore.
Rainbow atrase imediat atenția câtorva turiști care se apropiară privind vitrina și uitându-se curioşi la firma care trona deasupra.
- Florin, spuse David, pune tu o boxă afară, să ia aminte poporul ce facem noi aici!
Muzica răsună brusc, cu intensitate. Dio își făcu "intrarea" pe acordurile entuziaste ale lui Ritchie Blackmore.
Rainbow atrase imediat atenția câtorva turiști care se apropiară privind vitrina și uitându-se curioşi la firma care trona deasupra.
Ca in filmele mute, într-o liniște suspectă, Codruț se ascunse iute sub birou făcându-i semne disperate lui nea Vali, doar de ei știute. Pe ușă intră ca o furtună o doamnă, albă ca zăpada, la față, de nervi, cu un ziar local rulat în mână, ce ascundea un corp contondent, cel mai probabil un făcăleț!
- Unde e nenorocitul?
- Bună ziua și dumneavoastră, doamnă, se ridică șeful, neobișnuit de amabil. Pe Codruț îl căutați? Nu vine azi, este învoit.
- Unde e nenorocitul?
- Bună ziua și dumneavoastră, doamnă, se ridică șeful, neobișnuit de amabil. Pe Codruț îl căutați? Nu vine azi, este învoit.
Femeia scrâșni scurt din dinți, provocându-i frisoane lui nea Vali, făcu stânga împrejur și ieși pe ușă, apoi se întoarse intempestiv, provocând o reacție în lanț, David care nu mai apucă să spună nimic, fu scuturat de un acces de tuse, Codruț se izbi violent cu nasul sub birou, iar nea Vali schiță câțiva pași de dans, doar el știind din ce motiv.
- Să-i transmiteți fantelui că sunt cu ochii pe el. Și să-mi înapoieze împrumutul, spuse doamna pe un ton amenințător, apoi plecă aruncând priviri bănuitoare.
- Ce ți-am spus eu ție, îl dojeni șeful pe Codruț care ieși cu greutate de sub birou, ținându-se cu mâna de nas. Tu le mai ceri și bani? Te crezi gigolo? Ai uitat când ți-a spart capul chiar săptămâna trecută văduva aia îndurerată, cu ditamai pietroiul? Nu am mers eu cu tine să-ți pună 5 copci pe nas, că îți șiroia sângele printre ochi ca la cascada Urlătoarea!
Apoi, mai ieri, le-ai dat foc cu spirt la pirandele alea cu rochii lungi, care se așezaseră în fața ușii, de erau să ne căsăpească "talibanii" cu săbiile.
- Păi eu le-am rugat frumos, dom' Șef, să lase clienților "pârtie", da' am și eu răbdarea mea.
- Bine că au plecat cu trenul de seară, adaugă nea' Vali, că nu mai ieșeam de aici nesfârtecați. Mă gândeam ca ne mda, ne spintecă cum tai eu crăpceanul pe burtă...
- Hopa sus, avertiză David, uite că mai vine una! Sau e tot aia?! Ce face domnule, stă după copac?
- E nevastă-mea, spuse calm Codruţ, mă verifică.
- Care din ele, se zburli Şeful? Că aici parcă e cabinet ginecologic. Zilnic vin tot felul de femei cu "mingea la centru"! Parcă eşti imprimantă!
- Să-i transmiteți fantelui că sunt cu ochii pe el. Și să-mi înapoieze împrumutul, spuse doamna pe un ton amenințător, apoi plecă aruncând priviri bănuitoare.
- Ce ți-am spus eu ție, îl dojeni șeful pe Codruț care ieși cu greutate de sub birou, ținându-se cu mâna de nas. Tu le mai ceri și bani? Te crezi gigolo? Ai uitat când ți-a spart capul chiar săptămâna trecută văduva aia îndurerată, cu ditamai pietroiul? Nu am mers eu cu tine să-ți pună 5 copci pe nas, că îți șiroia sângele printre ochi ca la cascada Urlătoarea!
Apoi, mai ieri, le-ai dat foc cu spirt la pirandele alea cu rochii lungi, care se așezaseră în fața ușii, de erau să ne căsăpească "talibanii" cu săbiile.
- Păi eu le-am rugat frumos, dom' Șef, să lase clienților "pârtie", da' am și eu răbdarea mea.
- Bine că au plecat cu trenul de seară, adaugă nea' Vali, că nu mai ieșeam de aici nesfârtecați. Mă gândeam ca ne mda, ne spintecă cum tai eu crăpceanul pe burtă...
- Hopa sus, avertiză David, uite că mai vine una! Sau e tot aia?! Ce face domnule, stă după copac?
- E nevastă-mea, spuse calm Codruţ, mă verifică.
- Care din ele, se zburli Şeful? Că aici parcă e cabinet ginecologic. Zilnic vin tot felul de femei cu "mingea la centru"! Parcă eşti imprimantă!
Nea Vali puse un Rachmaninoff Concerto N. 2 - I. Moderato şi spuse împăciuitor.
- Muzica asta te unge la mda, la inima ca un vin de Madeira, „vinul drumului de întoarcere“...Am zărit peste drum un raft plin cu Malvoisie, care îţi lasă gura apă, câte să iau? Are vinul ăsta un buchet şi o aromă de miere, ocean şi dealuri înalte şi calde încât într-o singură înghiţitură de vin, se pot recunoaşte până la o mie de mda, de nuanţe de gust, şopti visător...
Şeful se mai îmbună și inghiți in sec.
- Păi să luăm patru?
Capitolul XV
- Domnu' inginer, ia d-aici dragă o mătură și apoi aruncă o cană cu apă pe-afară, că așa e regula, cel mai tânăr la munca de jos, spuse David. Așa se fură meseria!
Codruț se tot foia pe scaun, agitat.
- Dom'le, parcă suntem zombi, simt că-mi plesnește capul, câte sticle s-au băut aseară?
- Păi numără-le. Sunt în spate.
- Una, două, trei, patru,...zece!
- Da, aşa e, îşi aminti şi nea Vali, că două am luat eu acasă pentru mda, pentru copii.
- Sunteţi căsătorit, întrebă răguşit de-afară Florin?
- Nu, interveni David, n-are nevastă şi nici copii, "materialul" prost şi caracter idem, dar aşa îi place lui să spună când ia băutură pentru acasă. Cică ia pentru "copii"! A reuşit performanţa să fie căsătorit 6 luni!
- Păi dacă mă înşela, se apără aprig Valerică, prefăcându-se jignit.
- Erai dumneata gelos şi plecat mai mereu la pescuit, nicio nevastă nu-şi înşeală soţul aşa dintr-o dată, aveai gărgăuni la cap!
- Când o să mor, n-are nici cine să mă scoată afară, se văită Vali.
- Să te vezi matale mort, că te scoatem noi, îl încurajă David.
Codruţ insistă, neatent:
- Io mă duc să iau vreo 10-15 borcane cu iaurt, să ne dregem. Am băut o cană de cafea şi degeaba. Dimineață m-a enervat și nevastă-mea, că mi-a făcut ochiurile prea moi şi le-am aruncat în chiuvetă cu tigaie cu tot.
- Erai turbat de băutură, de-aseară, de unde să știe biata femeie ce preferințe ai tu in fiecare zi? N-ai zis că alaltăieri erau prea tari?! Dimineața ai sămânță de scandal după ce te faci rangă, ai draci pe tine!!
Nea Valerică adăugă miorlăit:
- Să luăm şi câte o conservă de peşte? Din aia premiată, cu usturoi.
- Bravo bre, hai să împuţim şandramaua cu usturoi dimineaţa...ridică vocea Şeful, matale numai la peşte ţi-e gândul, până te-o trage unul în apă! Şi-aşa a plouat azi-noapte şi le-a desfundat ăstora veceurile, uite, plutesc "nuferii" pe stradă ca lebedele! Se duc la vale la Sinaia! Cel puţin le-a umplut bazinele la ăia cu hidrocentralele, că mereu se vaită că nu au apă.
- Dom Şef, se lumină Codruţ cu ochii lucioşi, cunosc o fată la restaurantul "La mama acasă", să-i spun să pună un pui la rotisor? Uns cu puţină boia iute şi două-trei halbe de bere, ne punem pe picioare.
Şeful se hotărâ greu, ţinându-se de frunte cu mâna dreaptă, apoi zise rar:
- Du-te, măi Codrule! Da' nu mai lua pe datorie, strigă în urma lui!
- Hopa-sus, se veseli Valorică, "de e ridicată, ești nevinovată"...
- Ce zici bre acolo?
- Recit din Eminescu, din alea interzise. Am adus şi Povestea poveştilor de Ion Creangă. Să o mda, să o citesc?
- Bravo! Exact asta ne lipsea acum! Vorba aceea, "unu trage ca să moară, altu' aia i se scoală", Doamne iartă-mă! Nu vezi bre că suntem ca după front?
- Muzica asta te unge la mda, la inima ca un vin de Madeira, „vinul drumului de întoarcere“...Am zărit peste drum un raft plin cu Malvoisie, care îţi lasă gura apă, câte să iau? Are vinul ăsta un buchet şi o aromă de miere, ocean şi dealuri înalte şi calde încât într-o singură înghiţitură de vin, se pot recunoaşte până la o mie de mda, de nuanţe de gust, şopti visător...
Şeful se mai îmbună și inghiți in sec.
- Păi să luăm patru?
Capitolul XV
- Domnu' inginer, ia d-aici dragă o mătură și apoi aruncă o cană cu apă pe-afară, că așa e regula, cel mai tânăr la munca de jos, spuse David. Așa se fură meseria!
Codruț se tot foia pe scaun, agitat.
- Dom'le, parcă suntem zombi, simt că-mi plesnește capul, câte sticle s-au băut aseară?
- Păi numără-le. Sunt în spate.
- Una, două, trei, patru,...zece!
- Da, aşa e, îşi aminti şi nea Vali, că două am luat eu acasă pentru mda, pentru copii.
- Sunteţi căsătorit, întrebă răguşit de-afară Florin?
- Nu, interveni David, n-are nevastă şi nici copii, "materialul" prost şi caracter idem, dar aşa îi place lui să spună când ia băutură pentru acasă. Cică ia pentru "copii"! A reuşit performanţa să fie căsătorit 6 luni!
- Păi dacă mă înşela, se apără aprig Valerică, prefăcându-se jignit.
- Erai dumneata gelos şi plecat mai mereu la pescuit, nicio nevastă nu-şi înşeală soţul aşa dintr-o dată, aveai gărgăuni la cap!
- Când o să mor, n-are nici cine să mă scoată afară, se văită Vali.
- Să te vezi matale mort, că te scoatem noi, îl încurajă David.
- Io mă duc să iau vreo 10-15 borcane cu iaurt, să ne dregem. Am băut o cană de cafea şi degeaba. Dimineață m-a enervat și nevastă-mea, că mi-a făcut ochiurile prea moi şi le-am aruncat în chiuvetă cu tigaie cu tot.
- Erai turbat de băutură, de-aseară, de unde să știe biata femeie ce preferințe ai tu in fiecare zi? N-ai zis că alaltăieri erau prea tari?! Dimineața ai sămânță de scandal după ce te faci rangă, ai draci pe tine!!
Nea Valerică adăugă miorlăit:
- Să luăm şi câte o conservă de peşte? Din aia premiată, cu usturoi.
- Bravo bre, hai să împuţim şandramaua cu usturoi dimineaţa...ridică vocea Şeful, matale numai la peşte ţi-e gândul, până te-o trage unul în apă! Şi-aşa a plouat azi-noapte şi le-a desfundat ăstora veceurile, uite, plutesc "nuferii" pe stradă ca lebedele! Se duc la vale la Sinaia! Cel puţin le-a umplut bazinele la ăia cu hidrocentralele, că mereu se vaită că nu au apă.
- Dom Şef, se lumină Codruţ cu ochii lucioşi, cunosc o fată la restaurantul "La mama acasă", să-i spun să pună un pui la rotisor? Uns cu puţină boia iute şi două-trei halbe de bere, ne punem pe picioare.
Şeful se hotărâ greu, ţinându-se de frunte cu mâna dreaptă, apoi zise rar:
- Du-te, măi Codrule! Da' nu mai lua pe datorie, strigă în urma lui!
- Hopa-sus, se veseli Valorică, "de e ridicată, ești nevinovată"...
- Ce zici bre acolo?
- Recit din Eminescu, din alea interzise. Am adus şi Povestea poveştilor de Ion Creangă. Să o mda, să o citesc?
- Bravo! Exact asta ne lipsea acum! Vorba aceea, "unu trage ca să moară, altu' aia i se scoală", Doamne iartă-mă! Nu vezi bre că suntem ca după front?
La ușă se ivi silueta unei domnișoare, cu un aparat mic de radio vișiniu, polonez.
Șeful o repartiză la Florin, că așa era convenția. Cei tineri la Florin, cei de vârsta a doua la Codruț și restul la nea Vali. Aparatele mai ușor de reparat și cu tarife mari, le lua el, ca de-aia era Șef!
Așa își luase în mai puțin de un an un Hyundai gri-șobolan. Nu avea carnet dar avea șofer personal. Se plimba cu soția prin târg, de parcă erau în trăsura regală. Mergeau pana la Sinaia și înapoi.
Florin desfăcu șuruburile, apoi capacul și privi atent. Bara de ferită era ruptă în două.
- A-ți scăpat aparatul pe jos?
- Da, probabil.
Găsi o bară de ferită românească, îi așeză corect bobinele și gata. Mergea ca nou.
Tânăra achită 21 de lei și privi insistent blugii noi ai lui Florin, gazonând ochii de parcă cine știe ce văzuse, acesta tăie chitanță și predă banii șefului.
Apăru Codruț cu 8 borcănele de iaurt.
- Gata Șefu, într-o oră jumate e gata și puiul.
- Mi s-a lipit burta de șira spinării. Iar ai fost la madam Chirnoagă, deveni bănuitor David... Să-i ridici fustele-n cap! Te-ai spălat pe mâini? Ia de-aici niște spirt si spală-te, să te văd eu, scârbosule!
- Hai măi Șefu, că doar am salutat-o din fugă.
- Da, din fuga calului, încheie discuția David.
Madam Chirnoagă vindea la chioșcul de ziare și tutun din colțul străzii, iar Codruț o vizita cam des.
Șeful șterse cu mare grijă borcanul cu iaurt pe margine, era extrem de strict cu igiena. Luă o înghițitură cu lingurița și privi absent spre vitrină.
Domnișoara cu aparatul de radio vișiniu se întoarse.
- Iar nu mai merge!
Florin îi desfăcu iarăși capacul, privi interiorul atent și îl porni. Mergea foarte bine.
- Incredibil, șopti fata. Acasă nu mergea. Plecă în fugă.
Nea Vali zâmbi complice.
- I-ai picat cu tronc, nu se întorcea ea degeaba. Eu zic să o mda, să o inviţi la un film.
- Nu prea cred, se posomorî Florin scoțând cu greutate din buzunar un sul cu patru baterii R 10.
- Iote de ce se întoarce fata, a prins-o "flama", râse Codruț cunoscător! Nu mai ține bateriile in buzunar, dom inginer, că te arzi cu acid!
Șeful o repartiză la Florin, că așa era convenția. Cei tineri la Florin, cei de vârsta a doua la Codruț și restul la nea Vali. Aparatele mai ușor de reparat și cu tarife mari, le lua el, ca de-aia era Șef!
Așa își luase în mai puțin de un an un Hyundai gri-șobolan. Nu avea carnet dar avea șofer personal. Se plimba cu soția prin târg, de parcă erau în trăsura regală. Mergeau pana la Sinaia și înapoi.
Florin desfăcu șuruburile, apoi capacul și privi atent. Bara de ferită era ruptă în două.
- A-ți scăpat aparatul pe jos?
- Da, probabil.
Găsi o bară de ferită românească, îi așeză corect bobinele și gata. Mergea ca nou.
Tânăra achită 21 de lei și privi insistent blugii noi ai lui Florin, gazonând ochii de parcă cine știe ce văzuse, acesta tăie chitanță și predă banii șefului.
Apăru Codruț cu 8 borcănele de iaurt.
- Gata Șefu, într-o oră jumate e gata și puiul.
- Mi s-a lipit burta de șira spinării. Iar ai fost la madam Chirnoagă, deveni bănuitor David... Să-i ridici fustele-n cap! Te-ai spălat pe mâini? Ia de-aici niște spirt si spală-te, să te văd eu, scârbosule!
- Hai măi Șefu, că doar am salutat-o din fugă.
- Da, din fuga calului, încheie discuția David.
Madam Chirnoagă vindea la chioșcul de ziare și tutun din colțul străzii, iar Codruț o vizita cam des.
Șeful șterse cu mare grijă borcanul cu iaurt pe margine, era extrem de strict cu igiena. Luă o înghițitură cu lingurița și privi absent spre vitrină.
Domnișoara cu aparatul de radio vișiniu se întoarse.
- Iar nu mai merge!
Florin îi desfăcu iarăși capacul, privi interiorul atent și îl porni. Mergea foarte bine.
- Incredibil, șopti fata. Acasă nu mergea. Plecă în fugă.
Nea Vali zâmbi complice.
- I-ai picat cu tronc, nu se întorcea ea degeaba. Eu zic să o mda, să o inviţi la un film.
- Nu prea cred, se posomorî Florin scoțând cu greutate din buzunar un sul cu patru baterii R 10.
- Iote de ce se întoarce fata, a prins-o "flama", râse Codruț cunoscător! Nu mai ține bateriile in buzunar, dom inginer, că te arzi cu acid!
- Hopa-sus, uite că au ieșit fetele la plimbare, se hlizi pe geam Valerică.
Pe ușă intră Domnul doctor. Un bărbat uscățiv, cu părul complet alb, ieșit la pensie, care fusese medic ginecolog și șef de bordel, ca și acum.
- Bună dimineața, salută politicos. N-ați mai fost pe la noi, domnule Valerică!
Nea Vali se foi fâstâcit, roșu la față ca un rac.
- Sunt ocupat, vorbiți cu șeful.
- Avem fete noi, nu se lăsă domnul doctor, apropiindu-se persuasiv, ca un șarpe cu clopoței, le puteți vedea pe partea cealaltă a străzii, lângă florărie, 50 de lei pentru dumneavoastră.
- Nu mă interesează, se burzului Valerică, intrat pe jumătate, cocoșat, într-un televizor Orion.
- Haideți la 40, negocie din nou.
Nici un răspuns.
- Bine, 25 de lei și îi luați fetei o băutură, asta pentru că ne cunoaștem.
- Nu ți-am spus domnule că nu mă interesează! Mai lasă-mă-n mda, în pace, doctore, mergi la alții mai tineri!
Pe ușă intră Domnul doctor. Un bărbat uscățiv, cu părul complet alb, ieșit la pensie, care fusese medic ginecolog și șef de bordel, ca și acum.
- Bună dimineața, salută politicos. N-ați mai fost pe la noi, domnule Valerică!
Nea Vali se foi fâstâcit, roșu la față ca un rac.
- Sunt ocupat, vorbiți cu șeful.
- Avem fete noi, nu se lăsă domnul doctor, apropiindu-se persuasiv, ca un șarpe cu clopoței, le puteți vedea pe partea cealaltă a străzii, lângă florărie, 50 de lei pentru dumneavoastră.
- Nu mă interesează, se burzului Valerică, intrat pe jumătate, cocoșat, într-un televizor Orion.
- Haideți la 40, negocie din nou.
Nici un răspuns.
- Bine, 25 de lei și îi luați fetei o băutură, asta pentru că ne cunoaștem.
- Nu ți-am spus domnule că nu mă interesează! Mai lasă-mă-n mda, în pace, doctore, mergi la alții mai tineri!
Doctorul plecă ofensat, în timp ce David se ținea cu mâna de burtă de râs, privindu-i fața de ornitorinc fiert a lui nea Vali.
- Acum, ca între bărbați, pe bune, zi-ne și nouă de ce l-ai refuzat pe domnul doctor. Care este motivul?
- E prețul prea mare!
Izbucnirăm toți în hohote de râs.
- Acum, ca între bărbați, pe bune, zi-ne și nouă de ce l-ai refuzat pe domnul doctor. Care este motivul?
- E prețul prea mare!
Izbucnirăm toți în hohote de râs.
Nea Vali se uită pe geam pe după perdeluță cu teamă. Urâte, urâte, doamne ce urâte sunt, buhăite de mda, de băutură. Una parcă are și mustață! Ia uiteeee la ele, se miră el lung...Au sandale cu toc cui și șosete bărbătești!
- Poate sunt chiar ale dumitale de când le-ai uitat pe-acolo, râse David.
- Fugi dom'le d-aici, ripostă hotărât Vali punându-şi ochelarii de distanţă, nu port eu şosete roşii cu dungi verzi!
- Hei, hei, strigă David, şase, iar vine!
Codruţ şi Vali se repeziră simultan în spate după dulap, luându-se în braţe ca la dans sincron şi lovindu-se cap în cap, ca berbecii.
Fata cu aparatul polonez reveni alături de un băiat.
- Prietenul meu nu crede că aici merge şi acasă, nu, explică ea.
Florin repetă operaţiunea şi prietenul rămase fără cuvinte.
Şeful interveni:
- Staţi cumva la bloc? Pereţii bruiază semnalul, ţineţi aparatul lângă geam sau puneţii o antenă afară.
Cei doi plecară.
Abia după două săptămâni, Florin dezlegă misterul. La prăvălie era fără capac când mergea. Probabil bara de ferită era mai mare și capacul presa peste bobine.
- Poate sunt chiar ale dumitale de când le-ai uitat pe-acolo, râse David.
- Fugi dom'le d-aici, ripostă hotărât Vali punându-şi ochelarii de distanţă, nu port eu şosete roşii cu dungi verzi!
- Hei, hei, strigă David, şase, iar vine!
Codruţ şi Vali se repeziră simultan în spate după dulap, luându-se în braţe ca la dans sincron şi lovindu-se cap în cap, ca berbecii.
Fata cu aparatul polonez reveni alături de un băiat.
- Prietenul meu nu crede că aici merge şi acasă, nu, explică ea.
Florin repetă operaţiunea şi prietenul rămase fără cuvinte.
Şeful interveni:
- Staţi cumva la bloc? Pereţii bruiază semnalul, ţineţi aparatul lângă geam sau puneţii o antenă afară.
Cei doi plecară.
Abia după două săptămâni, Florin dezlegă misterul. La prăvălie era fără capac când mergea. Probabil bara de ferită era mai mare și capacul presa peste bobine.
Primi și Codruț o clientă, o doamnă între două vârste. O abordă direct după "rețeta" lui câștigătoare:
- Păi se poate doamnă dragă, să cărați de aparat până aici, era de datoria soțului să vină.
- Cine știe unde o fi bând el acum, intră în jocul lui doamna. Ăsta e norocul meu, ce să fac...
- Noi reparăm și la domiciliu să știi, o luă la per tu Codruț dar costă scump, o cafea!
- Păi...stau aproape...
- Șefu, pot să merg pe teren?
- Mergi Codrule dar nu întârzia.
David mormăi vizibil iritat:
- Până vine ăsta, facem o tură cu telefericul până la "Babele" şi înapoi!
- Păi se poate doamnă dragă, să cărați de aparat până aici, era de datoria soțului să vină.
- Cine știe unde o fi bând el acum, intră în jocul lui doamna. Ăsta e norocul meu, ce să fac...
- Noi reparăm și la domiciliu să știi, o luă la per tu Codruț dar costă scump, o cafea!
- Păi...stau aproape...
- Șefu, pot să merg pe teren?
- Mergi Codrule dar nu întârzia.
David mormăi vizibil iritat:
- Până vine ăsta, facem o tură cu telefericul până la "Babele" şi înapoi!
Un individ în haină militară, intră cu greu pe ușă, cărând un radio Pacific. Pe ăsta îl luă șeful, sigur că da. Îl băgă în priză și începu să iasă un fir de fum din spate.
- Ce i-ați făcut domnule, se răsti șeful, sărind teatral la stingătorul de incendiu, mai are puțin şi ia foc. Ardem aici ca șobolanii! Îl scoase repede din priză.
- Copilul să fi umblat la el, nu știu, se fâstâci ofițerul, jenat.
- Păi o să vă cam coste joaca asta, deveni îngrijorat David. Ia să vedem, patru fripturi, patru sticle de vin, cafele...pardon...doi tranzistori finali, transformatorul şi puntea redresoare, plus manopera, egal 420 lei. Dacă achitaţi acum, mâine e gata!
Omul se grăbi să achite și plecă nimerind cu greu uşa. De fapt, transformatorul este înconjurat cu o foiță izolatoare sensibilă, de aceea ieșise un firicel de fum, defectul real era o diodă din puntea redresoare, 2 lei, pe care David o înlocui imediat.
- Ce i-ați făcut domnule, se răsti șeful, sărind teatral la stingătorul de incendiu, mai are puțin şi ia foc. Ardem aici ca șobolanii! Îl scoase repede din priză.
- Copilul să fi umblat la el, nu știu, se fâstâci ofițerul, jenat.
- Păi o să vă cam coste joaca asta, deveni îngrijorat David. Ia să vedem, patru fripturi, patru sticle de vin, cafele...pardon...doi tranzistori finali, transformatorul şi puntea redresoare, plus manopera, egal 420 lei. Dacă achitaţi acum, mâine e gata!
Veni și Codruț valvârtej, împiedicându-se spectaculos de prag.
- Şefule, ghinion mare, ăia au ars puiul, l-au și aruncat!
- Nu zău, dezmăţatule, de parcă nu puteau să pună altul! Nici n-ai trecut pe-acolo, ai fost la madam Chirnoagă şi v-aţi destrăbălat în chioşc, beţivule! Ia spirtul de-aici şi spală-te pe mâini, fuga marş! Hai că am făcut eu nişte bani, casa face cinste! Pune la uşă cartonul cu SRL (săptămâna redusă de lucru) şi haidem la Zamora!
Traversară strada spre Casa Franceză, apoi calea ferată pe lângă Gară și urcară în grabă, privind îngrijorați cum se apropie un nor gri-închis la culoare.
- Asta e piatră, nene, hai să iuțim pasul, spuse David.
Ploaia porni brusc, cu piatră mare, iar Valerică se adăposti sub un copac, chemându-i și pe ceilalți.
- Hai că ne mda, ne sparge capetele!
- Să nu ne fulgere, icni sperios Codruț!
- Vezi dacă minți, te trăsnește Dumnezeu, te face crocant, ca pe puiul ăla ars! Hai, ia copacul ăla în brațe și închipuie-ți că e madam Chirnoagă!
Ajunseră la restaurantul Zamora uzi până la piele și comandară câte un martini pentru început. Ploaia nu mai contenea iar Caraimanul arăta înspăimântător, înconjurat de nori sălbatici și întuneric...
- Şefule, ghinion mare, ăia au ars puiul, l-au și aruncat!
- Nu zău, dezmăţatule, de parcă nu puteau să pună altul! Nici n-ai trecut pe-acolo, ai fost la madam Chirnoagă şi v-aţi destrăbălat în chioşc, beţivule! Ia spirtul de-aici şi spală-te pe mâini, fuga marş! Hai că am făcut eu nişte bani, casa face cinste! Pune la uşă cartonul cu SRL (săptămâna redusă de lucru) şi haidem la Zamora!
Traversară strada spre Casa Franceză, apoi calea ferată pe lângă Gară și urcară în grabă, privind îngrijorați cum se apropie un nor gri-închis la culoare.
- Asta e piatră, nene, hai să iuțim pasul, spuse David.
Ploaia porni brusc, cu piatră mare, iar Valerică se adăposti sub un copac, chemându-i și pe ceilalți.
- Hai că ne mda, ne sparge capetele!
- Să nu ne fulgere, icni sperios Codruț!
- Vezi dacă minți, te trăsnește Dumnezeu, te face crocant, ca pe puiul ăla ars! Hai, ia copacul ăla în brațe și închipuie-ți că e madam Chirnoagă!
Ajunseră la restaurantul Zamora uzi până la piele și comandară câte un martini pentru început. Ploaia nu mai contenea iar Caraimanul arăta înspăimântător, înconjurat de nori sălbatici și întuneric...
Acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare!
RăspundețiȘtergere