Albinele au apărut în vara anului '75 și toată lumea mea a început să se învârtă pe o nouă orbită.
Dacă mă gândesc mai bine acum, cred că de fapt mi-au fost trimise.
Aș vrea să pot spune că mi-au fost trimise așa cum îngerul Gabriel i-a fost trimis Fecioarei Maria.
Știu că e o comparație forțată, viața mea e neînsemnată față de a lor, dar am motive să cred că ei nu s-ar supăra.
O albină lucrătoare cântărește mai puțin ca o petală de floare, dar poate zbura cu o greutate mult mai mare ca a ei. Dar, trăiește doar 4 sau 5 săptămâni...
Câteodată să nu simți nimic e singurul mod de a supraviețui. Unele lucruri nu contează atât de mult. Dar să faci fericit pe cineva, asta contează.
Ăsta e sunetul a 100.000 de aripi care plimbă aerul. Oamenii n-au idee despre cât de complexă e viața într-un stup. Vezi, albinele au o viață secretă despre care noi nu știm nimic.
L-am văzut, mergea pe apă și-mi zâmbea murmurând cântecul râului și făcându-mi cu mâna, dar a plecat și mi-a spus că mă așteaptă.
Toată ziua l-am strigat și i-am spus, te rog, întoarce-te! Pentru că nu am vrut să îl întristez.
El a spus: nu te îngrijora căci ne vom mai vedea, dar l-am auzit apoi strigând dureros și a plecat.
Pune un stup pe mormântul meu. Și, lasă mierea să curgă pe el. Când voi muri și voi pleca, asta e tot ce vreau de la tine. Drumurile raiului sunt de aur și lumină.
Acum am lunile mele care strălucesc peste mine. Cred că m-am iertat. Câteodată noaptea, visele mele mă întorc în tristețe și trebuie să mă trezesc și să iert din nou.
Dar Fecioara e tot timpul acolo. O simt în momente neașteptate. Se va ridica și când o va face, nu se va duce la ceruri, ci înlăuntrul meu...
16 mai 2010
Rămâi cu bine, Dio
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu