Recensamântul animalelor

  

   Ştii că întotdeauna mi-a păsat de cei din jurul meu. Probabil mai mult decât ar fi trebuit.

Şi ştiu că pe ascuns vă pasă de mine, deci nu ar trebui să mă simt singur, cu greutatea pietrei deasupra. Oricum, acum am găsit un loc sigur, pentru a îngropa un os din oasele mele...Şi orice prost ştie că şi un câine are nevoie de o casă, de un adăpost...E frig, iarna se apropie, frunzele ude se lipesc de geam, copacii se vaită în vântul tăios, vuind dureri chinuitoare...amintiri nearticulate...

Dacă nu-ţi pasă ce mi se întâmplă, să dăm frâu liber modului nostru empatic-ciudat de gândire şi imaginaţie, acel zig-zag de plictiseală şi durere, iar ocazional să privim cerul, prin ploaie.
În ziua de azi trebuie să fii nebun. Să dormi pe degetele de la picioare, la cozile obsedante, să nu gândeşti pe aleea vântului care sfărâmă vise. Trebuie doar să fii nebun, să nu ai nici-un contact cu realitatea. Să aluneci pe stradă cu ochii închişi.
Cu acea cravată specială, asortată la costum, al cărei nod alunecător pentru spînzurat te ispiteşte rânjind. Strângeri de mâna fermă, un aspect plăcut al chipului, zâmbind uşor, pentru că trebuie să fii un om de încredere pentru oamenii pe care îi minţi şi te mint.
Aşa că atunci când le întorci spatele, ai putea avea şansa să fii înjunghiat.
Trebuie să păstraţi mereu un ochi uitat peste umăr...

  Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii au tendinţa a-şi ascunde capul în nisip de parcă asta ar ajuta o persoană tristă, singură şi bolnavă...
Iar atunci când ai pierdut controlul, teama creşte, sângele rău încetineşte şi se transformă în piatră...Şi deja este prea târziu...
Deci, un an bun să urmeze, tu de-acum te duci singur.
Tras în jos de piatra pe care incercai s-o urci muntele.

Trebuie să recunosc că eu sunt un pic confuz. Uneori mi se pare că dacă aş fi utilizat doar un strop de agitaţie din această stare de rău târâtoare, aş fi găsit propriul labirint.
Surd, mut şi orb traversez lumea în care puţini au avut un prieten adevărat. Totul se face sub soare şi dacă adaugi pe cineva la inima, vei constata că tocmai ai găsit un criminal.
Toată lumea egal criminali în serie.

Casa ţi-e plină de durere? E spartă de personal instruit, autorizat, cu gulere albe şi lanţuri ascunse, nişte străini la domiciliu, care te curăţă de ambalaj şi îţi siluieşte intimitatea sub ameninţare, în batjocură şi abuz.
Ai fost educat să nu scuipi?
Cine a fost la pământ în cele din urma?
Cine a fost găsit mort la telefon?
Cine a fost tras în jos de piatră?

Iar atunci când mâna lor este pe inima ta, e aproape un ras bun, ipocrit, ca de joker, cu capul în jos în coşul de porc, punând întrebări făţarnice, ce te vor lovi din plin în viitor.

Porci cu grăsime pe barbie, ce credeaţi că vor fi? Recensământul animalelor care conduc ţara!
Ce speraţi să găsiţi atunci când sunteţi în mâinile unor porci?
Sunt aproape un râs.
Dar tu eşti într-adevăr un strigăt?

Ne întoarcem în vechea staţie de autobuz mizeră, şobolani în saci, sticle sparte, gunoaie.
E aproape un râs bun. Aproape în valoare de un zâmbet rapid.
Îţi place senzaţia de oţel fierbinte al unui ac ce îţi trepanează conştiinţa?
Şi de distracţie ar fi bun un pistol în mână.
Pentru că tu eşti într-adevăr un strigăt.

Au buzele strânse şi mâinile reci? Sunt încruntaţi, au fete acre? Te simţi abuzat? Ai vrea să stârneşti mareea răului sau un disconfort în aer...
Dacă te uiţi bine, lucrurile nu par ceea ce par a fi, lucrurile nu sunt ceea ce par, este porunca să urmaţi aceşti lideri, blânzi şi ascultători prin coridoarele lor întortocheate, denaturate cu amăgiri putrezi.
Coridoare în jos prin valea de oţel. Ce surpriză! O privire de şoc, terminalului este chiar în faţa ta. Acum, lucrurile sunt cu adevărat ceea ce par. Un vis rău. O toamna tristă din obscuritate în lama ascuţită a iernii..

Ai auzit vestea? Câinii nu sunt morţi! Tu stai mai bine acasă şi aşa cum ţi se spune, pleacă din drum!

Oricum, acum am găsit un loc sigur pentru a îngropa un os din oasele mele...Şi orice prost ştie că şi un câine are nevoie de o casă...