Glissando

 

17 Martie 2009 

   Oamenii sunt înzestrați cu dorința de a împărtăși ideile și cu dorința de a ști că s-au făcut auziți. Totul face parte din nevoia noastră de comunitate. De aceea trimitem constant semne și semnale. De asta le căutăm la alți oameni. Întotdeauna așteptăm mesaje. Sperăm la o legătură. 

Iar dacă n-am primit un mesaj, nu înseamnă întotdeauna că acesta nu a fost trimis. 
Uneori înseamnă că n-am ascultat destul de bine... 

  "Într-o zi îmi voi dori să mă trezesc undeva unde norii sunt departe în spatele meu, unde necazurile se topesc ca bomboanele de lămâie... 
Sus de tot deasupra hornurilor, acolo mă vei găsi. Undeva peste curcubeu, păsări albastre zboară și visele pe care le îndrăznești, se vor îndeplini. De acolo văd copaci verzi și trandafiri roșii. Îi văd înflorind pentru mine și pentru tine. Ne vom spune: Ce lume frumoasă! Între cerul albastru și norii albi..." 


                                                                     II

   În ciuda tuturor metodelor de comunicare, nici o invenție nu e atât de eficace ca vocea umană. 

Când auzim o voce umană, instinctiv vrem s-o ascultăm, în speranța că o vom înțelege. Chiar și atunci când vorbitorul își caută cuvintele potrivite. Chiar și atunci când auzim doar țipete, plânsete sau cântece. Asta pentru că vocea umană are o rezonanță diferită de oricare alta din lume. De asta auzim vocea cântărețului peste sunetul orchestrei. 
Întotdeauna o vom auzi, indiferent ce o acompaniază... 

  Raportul este întotdeauna același 1 la 1.618, de fiecare dată. Tiparele sunt ascunse în văzul tuturor. Trebuie doar să știi unde să privești. Lucrurile pe care oamenii le cred haotice, funcționează după legi subtile. Galaxiile, plantele, scoicile. Tiparele nu mint niciodată. Dar numai unii dintre noi pot vedea imaginea de ansamblu. 
  
7.080.360.000 de oameni trăiesc pe planeta asta mică. Există un vechi mit chinezesc, despre Firul Roșu al Sorții. Acesta spune că zeii au înnodat un fir roșu în jurul gleznelor noastre și l-au legat de toți oamenii cărora le vom atinge destinul. Acest fir se poate îndoi și încurca, dar nu se va rupe. Totul este predeterminat de probabilitatea matematică, conexiunile necesare celor care trebuie să se găsească...Celor care trebuie să-și atingă destinele... 

  Azi vom trimite peste 300 de miliarde de emailuri...19 miliarde de SMS-uri. 
Și totuși, tot singuri ne vom simți. 

Zeii au înnodat un fir roșu în jurul gleznelor noastre și l-au legat de toți oamenii cărora le vom atinge destinul. Acest fir se poate îndoi și încurca...dar nu se va rupe niciodată. 

Marele mister al existenței noastre fragile este faptul că singurătatea ne ține laolaltă. Ne face să avem nevoie unul de celălalt. 

                                                                     III

  Ce lume frumoasă! Culorile curcubeului atât de frumoase pe cer dar și pe fețele oamenilor care abia se zăresc sub noi. Văd prieteni care își strâng mâinile spunând : "Ce mai faci?" 
Cineva spune: Te iubesc! Cineva plânge. Cineva se naște, cineva se stinge. 
Văd copiii cum cresc. Ei vor învăța mai multe decât știm noi. 
Și încă nu au aflat cât de frumoasă e viața! 

  490.000 de copii se vor naște astăzi. 
Fiecare dintre ei este unic. 
Fiecare dintre ei este o nouă legătură în marele lanț uman. În momentul în care cordonul ombilical este tăiat vor deveni o persoană, cu speranțe, vise și dorințe proprii. 

De fapt, fiecare dintre noi este alcătuit din zeci de sisteme...Aceste sisteme sunt alcătuite din 60 de trilioane de celule, iar celulele sunt formate din nenumărate proteine, organite și molecule de ADN. Ceea ce pare a fi un individ este, de fapt, o rețea. Fiecare dintre noi este, de fapt, o comunitate vie, dar lucrurile nu se opresc aici. De ce s-ar opri? Fiecare speranță individuală pe care o ai, fiecare vis... 
Fiecare dorință pe care o îndeplinești are un impact mult mai mare decât îți poți imagina. 

Firele care ne leagă nu sunt limitate de spațiu și de timp. Ceea ce unui individ îi pare a fi o întorsătură a sorții, dintr-o altă perspectivă este doar unul dintre acele fire întinse. 
Lucrurile, așa cum ar trebui să fie. 

  În pădurile tropicale trăiesc 3 milioane de specii, iar una dintre ele, furnica de foc, trăiește sub pământ, fiind amenințată constant de inundații. Naturii nu îi pasă. Dacă o specie vrea să supraviețuiască, trebuie să demonstreze că merită. Când vin inundațiile, furnicile se țin una de alta, creând astfel o plută ce se menține la suprafață până când apa se retrage. Pentru luni de zile, dacă este necesar. Deci, cum poate o specie să realizeze un astfel de lucru? Instinct? Prin încercări repetate? A fost cândva o furnică măturată de un torent de apă și s-a prins de o altă furnică, aflând astfel că împreună pot pluti? 

Dacă tu ai fi cel care știe ce trebuie făcut...dar nu ai putea să vorbești? Cum îi faci pe ceilalți să înțeleagă? 
Cum strigi după ajutor? 


                                                                   IV


  Numerele sunt constante. 
Până când nu mai sunt. 
Inabilitatea noastră de a influența rezultatele este egalizatorul. Este ceea ce face lumea corectă. Computerele generează numere aleatorii în încercarea de a șterge urmele raționalului din probabilitate. Secvențe numerice nelimitate, toate fără tipar. În timpul catastrofelor globale, tsunami, cutremure, atacurile teroriste...Aceste numere încetează să mai fie aleatorii. Numerele se sincronizează o dată cu conștiința noastră colectivă. 

Știința nu poate explică fenomenul, dar religia o face. 
Se numește rugăciune. 
O cerere colectivă, trimisă la unison. 
O speranță comună. 
Numerele sunt constante, până când nu mai sunt... 
Rugăciunea. 
O cerere colectivă, trimisă la unison, 
O speranță comună, o teamă învinsă, o viață cruțată. 
Numerele sunt constante... 
... până când nu mai sunt. 
În vremuri tragice... 
În vremuri de bucurie colectivă... 
În aceste scurte momente, numai experiența emoțională comună face lumea să pară mai puțin aleatorie. 
Poate că este numai o coincidență. 
Dar poate că este răspunsul la rugăciunile noastre... 

   "Într-o zi îmi voi dori să mă trezesc undeva unde norii sunt departe în spatele meu. Unde necazurile se topesc ca bomboanele de lămâie. Sus de tot deasupra hornurilor, acolo mă vei găsi. Undeva peste curcubeu păsări albastre zboară. 

Și visele pe care le îndrăznești, de ce nu s-ar realiza?" 

(Somewhere over the Rainbow tradus aproximativ + gânduri rătăcite/zăpăcite)