Și, tot ceea ce putem spera sã facem este înãbusirea ei prin disciplinã fermã. Pentru Socrate, o viaţã sãnãtoasã înseamnã o concentrare permanentã a individului pentru eliminarea acelor forţe care-i slãbesc sau îi abat atenţia de la înţelegerea lumii înconjurãtoare.
El ne implorã sã ne închinãm vieţile acestui tip de control, adicã în fiecare dintre momentele noastre conştiente.
Socrate a recunoscut ceea ce orice filosof sau chiar religie, din istoria lumii, de la Platon la Aristotel, de la epicurieni la stoici, de la iudeo-creştini la budişti au observat cu toţii... şi anume, cã echilibrul necesar pentru o viață fericitã e iluzoriu.
Şi, imediat ce, în felul vostru minunat, strâmb şi uman, credeţi cã aţi atins-o, vã credeţi divini şi vã veţi prãbusi, la fel ca Icar, arzând în mare.
Aşa cã, m-am gândit sã evidenţiez un fel de contrast între dialog şi curs pentru Sofocle. Ar trebui sã citeşti Naşterea tragediei de Nietzsche. El spune cã tragedia izvorãste din conflictul între Apolo, zeul raţiunii şi armoniei şi Dionisos, zeul beţiei.
Lupta lor în interiorul condiţiei umane este inevitabilã şi asta e ceea ce a produs cea mai notabilã formã de artã cunoscutã.
Tragedia...
El ne implorã sã ne închinãm vieţile acestui tip de control, adicã în fiecare dintre momentele noastre conştiente.
Socrate a recunoscut ceea ce orice filosof sau chiar religie, din istoria lumii, de la Platon la Aristotel, de la epicurieni la stoici, de la iudeo-creştini la budişti au observat cu toţii... şi anume, cã echilibrul necesar pentru o viață fericitã e iluzoriu.
Şi, imediat ce, în felul vostru minunat, strâmb şi uman, credeţi cã aţi atins-o, vã credeţi divini şi vã veţi prãbusi, la fel ca Icar, arzând în mare.
Aşa cã, m-am gândit sã evidenţiez un fel de contrast între dialog şi curs pentru Sofocle. Ar trebui sã citeşti Naşterea tragediei de Nietzsche. El spune cã tragedia izvorãste din conflictul între Apolo, zeul raţiunii şi armoniei şi Dionisos, zeul beţiei.
Lupta lor în interiorul condiţiei umane este inevitabilã şi asta e ceea ce a produs cea mai notabilã formã de artã cunoscutã.
Tragedia...
Draga mea,
A fost foarte inteligent din partea ta cã mi-ai scris în latinã. Cu folosirea repetatã a perifrasticii pasive. De-a dreptul extravagant.
Şi cum l-ai imitat pe Cicero cu toate acele adjective aliterate care se transformau în verbe. Nimic din toate astea nu mi-a scãpat. A dicto sencundum quid ad dictum simpliciter non valet consequentia.
Ştii cum e cu cele douã linii care merg la infinit fãrã sã se atingã niciodatã?
Deci, ele nu existã, de fapt, în naturã. Un om nu poate crea paralele adevãrate. E mai mult un concept. Ãsta e conceptul. Ştim cã existã perfecţiunea, ne gândim la ea, dar nu puteam ajunge niciodatã la ea noi înşine.
A fost foarte inteligent din partea ta cã mi-ai scris în latinã. Cu folosirea repetatã a perifrasticii pasive. De-a dreptul extravagant.
Şi cum l-ai imitat pe Cicero cu toate acele adjective aliterate care se transformau în verbe. Nimic din toate astea nu mi-a scãpat. A dicto sencundum quid ad dictum simpliciter non valet consequentia.
Ştii cum e cu cele douã linii care merg la infinit fãrã sã se atingã niciodatã?
Deci, ele nu existã, de fapt, în naturã. Un om nu poate crea paralele adevãrate. E mai mult un concept. Ãsta e conceptul. Ştim cã existã perfecţiunea, ne gândim la ea, dar nu puteam ajunge niciodatã la ea noi înşine.
"Într-o noapte mi-am întins pielea ondulatã, devorându-ţi frunzele.
Neştiind ce e otrava, iubirea, persecuţia, în acea orbire de larvã, foamea se dovedi, în final, un adevãr."
Odatã ce crezi cã totul s-a lãmurit, ce mai rãmane? E legea, e calea pe care o urmãm zilnic. Cuprinde acele ritualuri care ne împlinesc vieţile, fãrã de care violenţa şi anarhia ar predomină în lume.
În timp ce Moise vorbea cu Dumnezeu pe muntele Sinai, evreii abandonau Legea şi dansau extatic înaintea idolilor, uitându-l pe cel care i-a scos din Egipt...
În timp ce Moise vorbea cu Dumnezeu pe muntele Sinai, evreii abandonau Legea şi dansau extatic înaintea idolilor, uitându-l pe cel care i-a scos din Egipt...
Prietenii mei din toate generaţiile sunt ameninţaţi cu haos, sclavie şi disperare. Atunci, în aceastã disperare şi confuzie, ni se permite refugiul într-o lume pe care n-o putem explica, o lume a violenţei şi anarhiei...în care, deşi lucrarea dreptãţii poate fi nu chiar atât de evidentã, are o semnificaţie mai mare şi mai adâncã... într-o ţarã a pierzaniei. Fãrã sã ne putem ajuta unul pe celãlalt. Fãrã sprijin în Dumnezeu.
Diogene Laertios a consemnat pentru noi ceea ce a spus marele filosof Epicur despre moarte. E fãrã sens sã te temi de un eveniment, dacã atunci când se întâmplã nu existãm. Şi din moment ce morţi fiind, nu existãm, iar când existãm, nu suntem morţi, atunci este fãrã sens sã ne temem de moarte.
Cineva ar putea, la fel, argumenta Epicur, sã se teamã de naştere...
- O sã inceapã sã plouã.
- Ştii ce? Cred cã am sã rãmân aici pentru o vreme.
În ploaie...cu tine.
Diogene Laertios a consemnat pentru noi ceea ce a spus marele filosof Epicur despre moarte. E fãrã sens sã te temi de un eveniment, dacã atunci când se întâmplã nu existãm. Şi din moment ce morţi fiind, nu existãm, iar când existãm, nu suntem morţi, atunci este fãrã sens sã ne temem de moarte.
Cineva ar putea, la fel, argumenta Epicur, sã se teamã de naştere...
- O sã inceapã sã plouã.
- Ştii ce? Cred cã am sã rãmân aici pentru o vreme.
În ploaie...cu tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu