Vânzătorul de iluzii

   Cu ani în urmă, am cunoscut pe cineva care mi-a prezentat o carte, "Căsătoria dintre Rai și Iad". 

În ea, William Blake scrie: 
"Dacă ușile percepției au fost curățate, totul apare în fața omului așa cum este... infinit". 
Dar, în realitate, percepția noastră este adesea umbrită... 
de speranțe... 
de experiențe 
de vise neîmplinite
de iluzii... 

Într-un târziu, am aflat că percepția mea este orbită doar de un singur lucru: 
Dor. 

Lucrurile nu sunt așa cum par a fi... 

Și, când percepțiile diferite se luptă una împotriva celeilalte...adevărul poate fi pierdut... 
Iar monștrii... 
își găsesc o cale de a ieși afară. 



   Vânzătorul de iluzii a apărut la ușă pe la ora 11 seara, chiar 11 și cinci. Tocmai mă pregăteam de culcare. A bătut insistent, iar eu, după o ezitare de o clipă i-am deschis, privindu-l mirat. 
- Hei! Este cineva acolo, a strigat el, privindu-mă amuzat? Alo! Dacă mă auzi, dă din cap. E cineva acasă? 
S-a strecurat pe crăpătură ușii, s-a eliberat de trenci și a intrat în bucătărie. S-a așezat. 
A început să soarbă fără jenă din ceașca mea de cafea și apoi și-a aprins o țigară, din pachetul de pe masă al tatei, bineînțeles. Mi-am revenit și am îndrăznit să mă așez în partea opusă. 
- Uite ce e, mă, eu fabric iluzii, înțelegi? Pe loc, aici chiar. Apoi le vând. Pe nimica toată. 
Pricepi? 
Acum știu că ești la pământ și doar eu îți pot alina durerea...
Te pot pune pe picioare! 
Cum? Vei afla...Relaxează-te. Am nevoie de niște informații mai întâi. Doar simptomele de bază: Îmi poți arăta cum te doare sufletul? 

   Ieri am fost la o persoană tare ciudată. De fapt habar n-avea ce vrea. Spunea că cineva i-a pus odată o întrebare esențială și el, ca dobitocul, s-a grăbit să răspundă. Era tare mâhnit din această cauză! Auzi mă, dai o vodcă? 

Mă gândesc la sticla mea de vodcă din sufragerie cu părere de rău dar o aduc. Îi torn. Bea. 
- Nu e decât o durere în suflet și oricum se va retrage, ca un fum de navă rătăcită în largul orizontului. O să-ți revii în valuri. Văd că buzele tale se mișcă dar nu pot auzi ce spui. Când erai copil ai avut febră? Sigur că ai avut. Îți simțeai mâinile ca două baloane? Acum ai din nou acel sentiment. Nu poți explica, nu te-ar înțelege nimeni. Ăsta nu mai ești tu...Ai devenit atât de amorțit... 

Bine, o să-ți vând niște iluzii, fără să negociem, pe nimica toată. 
Doar o mică speranță, o dorință neîndeplinită, o amăgire... 
Una și atât. 
Însă s-ar putea să te simți un pic rău o perioadă.... 
Fii drăguț și mai toarnă-mi puțin! Și, pune-mi o întrebare inteligentă, să nu te cred prost! 

Mă mulțumesc să tac și să-l privesc. 

- Poți să te ridici în picioare un pic, spuse ridicând mâna dreaptă si desenând un semn ciudat prin aer. Chiar cred că funcționează. Bun. Asta îți va da puterea să continui. 
Hai, bă, e timpul să mergi mai departe....Nu e nicio durere, se va retrage. Ca un fum de navă îndepărtat în apele orizontului. Îți revii în valuri. Buzele tale se mișcă dar tot nu pot auzi ce spui... 
- Și, unde dormi în noaptea asta, îl întreb, privindu-i fața suptă de riduri? 
- Mulțumesc de întrebare. Nu te interesează! Ești bun, te rog, să-mi aduci ceva de scris? 
M-am ridicat să-i aduc stiloul din camera mea, printre lucrurile mele dragi, moștenit de la bunica. Inima mi-a tresărit, vibrând de o emoție copleșitoare. 

M-am întors în bucătărie. Pe masă, o ceașcă de cafea și un pahar cu un strop de vodcă. Scrumiera plină. Am ascultat atent și mi s-a părut că aud pași pe afară. Am alergat la ușă, dar nu era decât vântul...