Aș putea petrece ore în șir uitându-mă la cer. Sunt atât de multe stele, atât de multe mistere ...și există o stea foarte specială. Uitându-mă la ea, mă gândesc la o persoană foarte specială...
Acum să va spun povestea. Povestea este despre iubire. Unii oameni spun că doi îndrăgostiți reprezintă un singur suflet, despărțiți la naștere și aceste două jumătăți întotdeauna încearcă să se găsească una pe alta.
Noaptea e solitară...Creaturile urlă și vântul îți trece prin oase. Vânturile acestea sunt pline de voci. Strămoșii urlă la tine. Își strigă poveștile...Cu toate vocile reunite într-un singur glas.
Versiunea noastră asupra adevărului este cea care contează. Adevărul este unic. Versiunile sale sunt neadevăruri.
Am avut și eu pasiunile mele dar în sufletele noastre știm cu toții cine este unica iubire a vieții noastre scurte. Motivul din spatele situației e ordinea firească.
Să vedem...
E o chestiune care se referă la voința Domnului și natura umană. Dar despre natura feminină ce are de spus? Întrebarea pe care o ridică este...Dacă Dumnezeu a creat lumea, de unde știm ce lucruri putem schimba și ce lucruri trebuie să rămână sacre și inviolabile? Știu că oftezi și dai din cap dar știu și că zâmbești. Uneori învingi dragonul, alteori te învinge el pe tine.
Așadar...
Fredonez o melodie pentru violă de câteva luni în mintea mea. E o apogiatură înainte de a treia notă. Lent și simplu. Apoi devine interesant. În si minor, bineînțeles, 3/4, schimb în 4/4, după ce revin la 3/4 bemol 5. Si bemol, cu pauză de o optime. Sol, se repetă prima pătrime în primul tempo și așa mai departe. E o melodie nu o maladie. Asta-i melodia mea! E ceva dintr-o viață trecută sau viitoare. Suntem împreună. În ultima oră nu m-am gândit decât să mă arunc de la balcon. Finalul perfect al unei zile perfecte. Veștile proaste mor inevitabil....
II
O perioadă extrem de scurtă am fost Lavoisier și toate amintirile ghinioanelor anterioare se zăreau în oglinda retrovizoare a viselor mele îndeplinite. Aceasta este rutina fiecărei zile. Te gândești vreodată la viitor? Viața asta lipsită de noroc nu te mai lasă să zâmbești. De ce nu ne găsim cuvintele chiar când avem cea mai mare nevoie de ele? Uneori frazele se încheie în mijlocul propoziției și asta mă omoară pe dinăuntru. O carte pe jumătate citită e ca o idilă trăită pe jumătate.
Am început să cred că n-am s-o mai țin în brațe niciodată. Un parazit îmi provoacă dureri cumplite noaptea în timp ce sunt bântuit de vedenii și voci monstruoase.
Acest vis al meu îmi va aduce sfârșitul.
În acest punct al vieții mele, dacă știu ceva cu siguranță e că lumea este condusă de aceleași forțe nevăzute care ne apropie și inimile. Ne intersectăm mereu și mereu urmele precum patinatorii. În timp ce mă tot gândeam în nopțile lungi, un sentiment puternic de deja vu mi-a dat fiori. Am mai fost aici... altădată.
În altă viață.
Ce s-a ales de tânărul care gonise până aici cu același tren albastru, în ritmul unui poem pentru sufletul lui pereche?
De ce oare femeia aceea mi-a schimbat cursul vieții? Îmi amintesc cum îmi spunea: "Viețile noastre nu ne aparțin. De la naștere până în mormânt suntem legați unul de altul în trecut, prezent și viitor".
De ce nu mă mai privește nimeni? Durerea este puternică dar ochii unui prieten sunt mai puternici.
Trebuie să mărturisesc: inima ca și dorințele unei femei rămân un mister pentru mine. Acum între noi este liniște, ca și pauza dintre note modulând tonul muzicii.
Afară cad fulgi de nea pufoși pe acoperișurile de țiglă. Precum Soljenițîn, trudind în Vermont, voi munci temeinic, aici în casa mea din exil dar spre deosebire de Soljenițîn, eu nu voi fi singur. Poți sã-ţi păstrezi influența asupra oamenilor, atâta vreme cât le oferi ceva. Supraviețuirea reclamă deseori curaj. Cunoașterea este o oglindă și, pentru prima dată în viață, mi s-a dat voie să văd cine sunt cu adevărat și cine aș putea deveni.
III
Îmi amintesc că-i ascultam bătăile inimii. Inima ei bătea mult mai rar decât a mea. Avea o anumită candoare liniștitoare, ca o adiere după o ploaie caldă de vară.
- Ai idee cât e ceasul?
- Nu. Cui îi pasă?
Muzică îi strălucea în ochi și i se revărsa pe buze. O muzică mai frumoasă decât orice auzisem până atunci.
Te voi însoți tot drumul. Uită-te la mine! Râmai cu mine, bine? Nu-ți voi da drumul.
Ai avut vreodată sentimentul că universul complotează împotriva ta? Credința, asemeni fricii și iubirii, este o forță ce trebuie înțeleasă așa cum înțelegem teoria relativității și principiul incertitudinii; fenomene ce determină cursul vieții noastre. Ieri, viața mea se îndrepta într-o direcție. Astăzi se îndreaptă în altă direcție. Ieri credeam că nu voi face niciodată ce am făcut azi. Aceste forțe care adesea recreează timpul și spațiul, care pot da formă și modifică omul pe care ne imaginăm că suntem, încep cu mult timp înainte de a ne naște și continuă după moartea noastră. Viețile și alegerile noastre, la fel ca traiectorie cuantice, sunt înțelese din clipă în clipă. În fiecare punct de intersecție, fiecare întâlnire sugerează o nouă direcție posibilă. Asta este melodia din visul meu. Morții nu rămân niciodată morți. Ciulește-ți urechile și vei auzi că nu încetează a șușoti. Viețile noastre nu ne aparțin...Cuvintele și grijile sunt ca un stup de viespi agitat.
În fiecare dimineață urc scările spre înaltele mele aspirații și totul devine clar. Aș vrea să poți vedea lumina asta. Nu-ți face griji, totul este bine. Totul e incredibil de bine. Acum înțeleg că limita dintre gălăgie și sunet este o convenție. Toate limitele sunt convenții care așteaptă să fie depășite. Se poate depăși orice convenție, dacă prima dată îți imaginezi că poți face asta. În astfel de momente...îți simt bătăile inimii la fel de clar ca pe ale mele. Și știu că separarea este o iluzie. Viața mea se extinde cu mult peste limitările mele.
IV
Prima regulă când scrii un text cu mistere este că un indiciu bun duce mereu la alt indiciu.
Și așa, adieu!
Tradus literalmente din franceză înseamnă "du-te cu Dumnezeu".
Acest vis al meu îmi va aduce sfârșitul.
În acest punct al vieții mele, dacă știu ceva cu siguranță e că lumea este condusă de aceleași forțe nevăzute care ne apropie și inimile. Ne intersectăm mereu și mereu urmele precum patinatorii. În timp ce mă tot gândeam în nopțile lungi, un sentiment puternic de deja vu mi-a dat fiori. Am mai fost aici... altădată.
În altă viață.
Ce s-a ales de tânărul care gonise până aici cu același tren albastru, în ritmul unui poem pentru sufletul lui pereche?
De ce oare femeia aceea mi-a schimbat cursul vieții? Îmi amintesc cum îmi spunea: "Viețile noastre nu ne aparțin. De la naștere până în mormânt suntem legați unul de altul în trecut, prezent și viitor".
De ce nu mă mai privește nimeni? Durerea este puternică dar ochii unui prieten sunt mai puternici.
Trebuie să mărturisesc: inima ca și dorințele unei femei rămân un mister pentru mine. Acum între noi este liniște, ca și pauza dintre note modulând tonul muzicii.
Afară cad fulgi de nea pufoși pe acoperișurile de țiglă. Precum Soljenițîn, trudind în Vermont, voi munci temeinic, aici în casa mea din exil dar spre deosebire de Soljenițîn, eu nu voi fi singur. Poți sã-ţi păstrezi influența asupra oamenilor, atâta vreme cât le oferi ceva. Supraviețuirea reclamă deseori curaj. Cunoașterea este o oglindă și, pentru prima dată în viață, mi s-a dat voie să văd cine sunt cu adevărat și cine aș putea deveni.
III
Îmi amintesc că-i ascultam bătăile inimii. Inima ei bătea mult mai rar decât a mea. Avea o anumită candoare liniștitoare, ca o adiere după o ploaie caldă de vară.
- Ai idee cât e ceasul?
- Nu. Cui îi pasă?
Muzică îi strălucea în ochi și i se revărsa pe buze. O muzică mai frumoasă decât orice auzisem până atunci.
Te voi însoți tot drumul. Uită-te la mine! Râmai cu mine, bine? Nu-ți voi da drumul.
În fiecare dimineață urc scările spre înaltele mele aspirații și totul devine clar. Aș vrea să poți vedea lumina asta. Nu-ți face griji, totul este bine. Totul e incredibil de bine. Acum înțeleg că limita dintre gălăgie și sunet este o convenție. Toate limitele sunt convenții care așteaptă să fie depășite. Se poate depăși orice convenție, dacă prima dată îți imaginezi că poți face asta. În astfel de momente...îți simt bătăile inimii la fel de clar ca pe ale mele. Și știu că separarea este o iluzie. Viața mea se extinde cu mult peste limitările mele.
IV
Prima regulă când scrii un text cu mistere este că un indiciu bun duce mereu la alt indiciu.
Și așa, adieu!
Tradus literalmente din franceză înseamnă "du-te cu Dumnezeu".
Cel mai întuneric este chiar înainte de răsărit.
Există o singură regulă care leagă toți oamenii. Un principiu dominant care definește fiecare relație de pe Pământ. "Cei slabi sunt vânați și de puternici mâncați." Sfârșitul meu se apropie cu pași mari. Nu pot nici să mănânc, nici să dorm. Suferințele de zi cu zi au devenit ca un ștreang. Aș prefera să devină muzică dar nu se va întâmpla asta, nu-i așa?
A fi înseamnă a fi observat. Astfel, poți să te cunoști doar prin ochii celorlalți. Natura imortalității noastre stă în consecințele cuvintelor noastre și în faptele noastre, ce se distribuie de-a lungul timpului.
Unchiul meu era om de știință, dar credea că iubirea e reală. Că e un fel de fenomen natural. Credea că iubirea putea dăinui mai mult decât moartea.
Crezi că o sã-ţi asculte cineva rugăciunea și o să se coboare din cer? Poate. Poate într-o zi. Într-o zi o să te lase speranța. E mai ușor să trăiești cu speranță. Cred că ne așteaptă o altă lume, o lume mai bună.
Și, te voi aștepta acolo.
Cred că nu rămânem pentru mult timp morți. Caută-mă sub stelele unde ne-am sărutat întâia oară.
Cred că moartea este doar o ușă. Când se închide, se deschide alta. Dacă aș vrea să-mi imaginez raiul, mi-aș imagina o ușă deschizându-se.
Afară cad fulgi de nea pufoși pe acoperișurile de țiglă și pe pereții de granit. Orice veți face, va avea același efect ca o picătură de apă într-un ocean. Dar ce e un ocean, dacă nu o multitudine de picături?
Se stinge focul. Numai bine, am terminat povestea.
Există o singură regulă care leagă toți oamenii. Un principiu dominant care definește fiecare relație de pe Pământ. "Cei slabi sunt vânați și de puternici mâncați." Sfârșitul meu se apropie cu pași mari. Nu pot nici să mănânc, nici să dorm. Suferințele de zi cu zi au devenit ca un ștreang. Aș prefera să devină muzică dar nu se va întâmpla asta, nu-i așa?
A fi înseamnă a fi observat. Astfel, poți să te cunoști doar prin ochii celorlalți. Natura imortalității noastre stă în consecințele cuvintelor noastre și în faptele noastre, ce se distribuie de-a lungul timpului.
Unchiul meu era om de știință, dar credea că iubirea e reală. Că e un fel de fenomen natural. Credea că iubirea putea dăinui mai mult decât moartea.
Crezi că o sã-ţi asculte cineva rugăciunea și o să se coboare din cer? Poate. Poate într-o zi. Într-o zi o să te lase speranța. E mai ușor să trăiești cu speranță. Cred că ne așteaptă o altă lume, o lume mai bună.
Și, te voi aștepta acolo.
Cred că nu rămânem pentru mult timp morți. Caută-mă sub stelele unde ne-am sărutat întâia oară.
Cred că moartea este doar o ușă. Când se închide, se deschide alta. Dacă aș vrea să-mi imaginez raiul, mi-aș imagina o ușă deschizându-se.
Afară cad fulgi de nea pufoși pe acoperișurile de țiglă și pe pereții de granit. Orice veți face, va avea același efect ca o picătură de apă într-un ocean. Dar ce e un ocean, dacă nu o multitudine de picături?
Se stinge focul. Numai bine, am terminat povestea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu