Aș putea petrece ore în șir uitându-mă la cer. Sunt atât de multe stele, atât de multe mistere ...și există o stea foarte specială. Uitându-mă la ea, mă gândesc la o persoană foarte specială...
Acum să va spun povestea. Povestea este despre iubire. Unii oameni spun că doi îndrăgostiți reprezintă un singur suflet, despărțiți la naștere și aceste două jumătăți întotdeauna încearcă să se găsească una pe alta.
Noaptea e solitară...Creaturile urlă și vântul îți trece prin oase. Vânturile acestea sunt pline de voci. Strămoșii urlă la tine. Își strigă poveștile...Cu toate vocile reunite într-un singur glas.
Versiunea noastră asupra adevărului este cea care contează. Adevărul este unic. Versiunile sale sunt neadevăruri.
Am avut și eu pasiunile mele dar în sufletele noastre știm cu toții cine este unica iubire a vieții noastre scurte. Motivul din spatele situației e ordinea firească.
Să vedem...
E o chestiune care se referă la voința Domnului și natura umană. Dar despre natura feminină ce are de spus? Întrebarea pe care o ridică este...Dacă Dumnezeu a creat lumea, de unde știm ce lucruri putem schimba și ce lucruri trebuie să rămână sacre și inviolabile? Știu că oftezi și dai din cap dar știu și că zâmbești. Uneori învingi dragonul, alteori te învinge el pe tine.
Așadar...
Fredonez o melodie pentru violă de câteva luni în mintea mea. E o apogiatură înainte de a treia notă. Lent și simplu. Apoi devine interesant. În si minor, bineînțeles, 3/4, schimb în 4/4, după ce revin la 3/4 bemol 5. Si bemol, cu pauză de o optime. Sol, se repetă prima pătrime în primul tempo și așa mai departe. E o melodie nu o maladie. Asta-i melodia mea! E ceva dintr-o viață trecută sau viitoare. Suntem împreună. În ultima oră nu m-am gândit decât să mă arunc de la balcon. Finalul perfect al unei zile perfecte. Veștile proaste mor inevitabil....
O perioadă extrem de scurtă am fost Lavoisier și toate amintirile ghinioanelor anterioare se zăreau în oglinda retrovizoare a viselor mele îndeplinite. Aceasta este rutina fiecărei zile. Te gândești vreodată la viitor? Viața asta lipsită de noroc nu te mai lasă să zâmbești. De ce nu ne găsim cuvintele chiar când avem cea mai mare nevoie de ele? Uneori frazele se încheie în mijlocul propoziției și asta mă omoară pe dinăuntru. O carte pe jumătate citită e ca o idilă trăită pe jumătate.
Am început să cred că n-am s-o mai țin în brațe niciodată. Un parazit îmi provoacă dureri cumplite noaptea în timp ce sunt bântuit de vedenii și voci monstruoase.
Acest vis al meu îmi va aduce sfârșitul.
În acest punct al vieții mele, dacă știu ceva cu siguranță e că lumea este condusă de aceleași forțe nevăzute care ne apropie și inimile. Ne intersectăm mereu și mereu urmele precum patinatorii. În timp ce mă tot gândeam în nopțile lungi, un sentiment puternic de deja vu mi-a dat fiori. Am mai fost aici... altădată.
În altă viață.
Ce s-a ales de tânărul care gonise până aici cu același tren albastru, în ritmul unui poem pentru sufletul lui pereche?
De ce oare femeia aceia mi-a schimbat cursul vieții? Îmi amintesc cum îmi spunea: 'Viețile noastre nu ne aparțin. De la naștere până în mormânt suntem legați unul de altul în trecut, prezent și viitor.
De ce nu mă mai privește nimeni? Durerea este puternică dar ochii unui prieten sunt mai puternici.
Trebuie să mărturisesc: inima ca și dorințele unei femei rămân un mister pentru mine. Acum între noi este liniște, ca și pauza dintre note modulând tonul muzicii.
Afară cad fulgi de nea pufoși pe acoperișurile de țiglă. Precum Soljenițîn, trudind în Vermont, voi munci temeinic, aici în casa mea din exil dar spre deosebire de Soljenițîn, eu nu voi fi singur. Poți sã-ţi păstrezi influența asupra oamenilor, atâta vreme cât le oferi ceva. Supraviețuirea reclamã deseori curaj. Cunoașterea este o oglindă și, pentru prima dată în viață, mi s-a dat voie să văd cine sunt cu adevărat și cine aș putea deveni.
Îmi amintesc cã-i ascultam bãtãile inimii. Inima ei bătea mult mai rar decât a mea. Avea o anumită candoare liniștitoare, ca o adiere după o ploaie caldă de vară.
- Ai idee cât e ceasul?
- Nu. Cui îi pasã?
Muzică îi strãlucea în ochi şi i se revãrsă pe buze. O muzicã mai frumoasã decât orice auzisem panã atunci.
Te voi însoţi tot drumul. Uitã-te la mine! Rãmai cu mine, bine? Nu-ţi voi da drumul.
Ai avut vreodatã sentimentul cã universul comploteazã împotriva ta? Credinţa, asemeni fricii şi iubirii, este o fortã ce trebuie inteleasã aşa cum înţelegem teoria relativitãţii şi principiul incertitudinii; fenomene ce determinã cursul vieţii noastre. Ieri, viaţa mea se îndrepta într-o direcţie. Astãzi se îndreaptã în altã direcţie. Ieri credeam cã nu voi face niciodatã ce am fãcut azi. Aceste forţe care adesea recreeazã timpul şi spaţiul, care pot da formã şi modificã omul pe care ne imaginãm cã suntem, încep cu mult timp înainte de a ne naşte şi continuã dupã moartea noastrã. Vieţile şi alegerile noastre, la fel ca traiectorie cuantice, sunt înţelese din clipã în clipã. În fiecare punct de intersecţie, fiecare întâlnire sugereazã o nouã direcţie posibilã. Asta este melodia din visul meu. Morţii nu rãman niciodatã morţi. Ciuleşte-ţi urechile şi vei auzi cã nu inceteazã a şuşoti. Vieţile noastre nu ne aparţin...Cuvintele şi grijile sunt ca un stup de viespi agitat.
În fiecare dimineatã urc scãrile spre înaltele mele aspiraţii şi totul devine clar. Aş vrea sã poţi vedea lumina asta. Nu-ţi face griji, totul este bine. Totul e incredibil de bine. Acum înţeleg cã limita dintre gãlãgie şi sunet este o convenţie. Toate limitele sunt conventii care asteaptã sã fie depãşite. Se poate depãşi orice convenţie, dacã prima datã îţi imaginezi cã poţi face asta. În astfel de momente...îţi simt bãtãîle inimii la fel de clar ca pe ale mele. Şi ştiu cã separarea este o iluzie. Viaţa mea se extinde cu mult peste limitãrile mele.
Prima regulã când scrii un text cu mistere este cã un indiciu bun duce mereu la alt indiciu.
Şi aşa, adieu!
Tradus literalmente din francezã înseamnã "du-te cu Dumnezeu".
Acest vis al meu îmi va aduce sfârșitul.
În acest punct al vieții mele, dacă știu ceva cu siguranță e că lumea este condusă de aceleași forțe nevăzute care ne apropie și inimile. Ne intersectăm mereu și mereu urmele precum patinatorii. În timp ce mă tot gândeam în nopțile lungi, un sentiment puternic de deja vu mi-a dat fiori. Am mai fost aici... altădată.
În altă viață.
Ce s-a ales de tânărul care gonise până aici cu același tren albastru, în ritmul unui poem pentru sufletul lui pereche?
De ce oare femeia aceia mi-a schimbat cursul vieții? Îmi amintesc cum îmi spunea: 'Viețile noastre nu ne aparțin. De la naștere până în mormânt suntem legați unul de altul în trecut, prezent și viitor.
De ce nu mă mai privește nimeni? Durerea este puternică dar ochii unui prieten sunt mai puternici.
Trebuie să mărturisesc: inima ca și dorințele unei femei rămân un mister pentru mine. Acum între noi este liniște, ca și pauza dintre note modulând tonul muzicii.
Afară cad fulgi de nea pufoși pe acoperișurile de țiglă. Precum Soljenițîn, trudind în Vermont, voi munci temeinic, aici în casa mea din exil dar spre deosebire de Soljenițîn, eu nu voi fi singur. Poți sã-ţi păstrezi influența asupra oamenilor, atâta vreme cât le oferi ceva. Supraviețuirea reclamã deseori curaj. Cunoașterea este o oglindă și, pentru prima dată în viață, mi s-a dat voie să văd cine sunt cu adevărat și cine aș putea deveni.
Îmi amintesc cã-i ascultam bãtãile inimii. Inima ei bătea mult mai rar decât a mea. Avea o anumită candoare liniștitoare, ca o adiere după o ploaie caldă de vară.
- Ai idee cât e ceasul?
- Nu. Cui îi pasã?
Muzică îi strãlucea în ochi şi i se revãrsă pe buze. O muzicã mai frumoasã decât orice auzisem panã atunci.
Te voi însoţi tot drumul. Uitã-te la mine! Rãmai cu mine, bine? Nu-ţi voi da drumul.
În fiecare dimineatã urc scãrile spre înaltele mele aspiraţii şi totul devine clar. Aş vrea sã poţi vedea lumina asta. Nu-ţi face griji, totul este bine. Totul e incredibil de bine. Acum înţeleg cã limita dintre gãlãgie şi sunet este o convenţie. Toate limitele sunt conventii care asteaptã sã fie depãşite. Se poate depãşi orice convenţie, dacã prima datã îţi imaginezi cã poţi face asta. În astfel de momente...îţi simt bãtãîle inimii la fel de clar ca pe ale mele. Şi ştiu cã separarea este o iluzie. Viaţa mea se extinde cu mult peste limitãrile mele.
Prima regulã când scrii un text cu mistere este cã un indiciu bun duce mereu la alt indiciu.
Şi aşa, adieu!
Tradus literalmente din francezã înseamnã "du-te cu Dumnezeu".
Cel mai întuneric este chiar înainte de rãsãrit.
Existã o singurã regulã care leagã toţi oamenii. Un principiu dominant care defineşte fiecare relaţie de pe Pãmânt. "Cei slabi sunt vânaţi şi de puternici mâncaţi." Sfârşitul meu se apropie cu paşi mari. Nu pot nici sã mãnanc, nici sã dorm. Suferinţele de zi cu zi au devenit ca un ştreang. Aş prefera sã devinã muzicã dar nu se va întâmpla asta, nu-i aşa?
A fi înseamnã a fi observat. Astfel, poţi sã te cunoşti doar prin ochii celorlalţi. Natura imortalitãţii noastre stã în consecinţele cuvintelor noastre şi în faptele noastre, ce se distribuie de-a lungul timpului.
Unchiul meu era om de stiintã, dar credea cã iubirea e realã. Cã e un fel de fenomen natural. Credea cã iubirea putea dãinui mai mult decât moartea.
Crezi cã o sã-ţi asculte cineva rugãciunea şi o sã se coboare din cer? Poate. Poate într-o zi. Într-o zi o sã te lase speranţa. E mai uşor sã trãieşti cu sperantã. Cred cã ne asteaptã o altã lume, o lume mai bunã.
Şi te voi aştepta acolo.
Cred cã nu rãmânem pentru mult timp morţi. Cautã-mã sub stelele unde ne-am sãrutat întâia oarã.
Cred cã moartea este doar o uşã. Când se închide, se deschide alta. Dacã aş vrea sã-mi imaginez raiul, mi-aş imagina o usã deschizându-se.
Afară cad fulgi de nea pufoși pe acoperișurile de țiglă și pe pereții de granit. Orice veți face, va avea același efect ca o picătură de apă într-un ocean. Dar ce e un ocean, dacă nu o multitudine de picături?
Se stinge focul. Numai bine, am terminat povestea.
Existã o singurã regulã care leagã toţi oamenii. Un principiu dominant care defineşte fiecare relaţie de pe Pãmânt. "Cei slabi sunt vânaţi şi de puternici mâncaţi." Sfârşitul meu se apropie cu paşi mari. Nu pot nici sã mãnanc, nici sã dorm. Suferinţele de zi cu zi au devenit ca un ştreang. Aş prefera sã devinã muzicã dar nu se va întâmpla asta, nu-i aşa?
A fi înseamnã a fi observat. Astfel, poţi sã te cunoşti doar prin ochii celorlalţi. Natura imortalitãţii noastre stã în consecinţele cuvintelor noastre şi în faptele noastre, ce se distribuie de-a lungul timpului.
Unchiul meu era om de stiintã, dar credea cã iubirea e realã. Cã e un fel de fenomen natural. Credea cã iubirea putea dãinui mai mult decât moartea.
Crezi cã o sã-ţi asculte cineva rugãciunea şi o sã se coboare din cer? Poate. Poate într-o zi. Într-o zi o sã te lase speranţa. E mai uşor sã trãieşti cu sperantã. Cred cã ne asteaptã o altã lume, o lume mai bunã.
Şi te voi aştepta acolo.
Cred cã nu rãmânem pentru mult timp morţi. Cautã-mã sub stelele unde ne-am sãrutat întâia oarã.
Cred cã moartea este doar o uşã. Când se închide, se deschide alta. Dacã aş vrea sã-mi imaginez raiul, mi-aş imagina o usã deschizându-se.
Afară cad fulgi de nea pufoși pe acoperișurile de țiglă și pe pereții de granit. Orice veți face, va avea același efect ca o picătură de apă într-un ocean. Dar ce e un ocean, dacă nu o multitudine de picături?
Se stinge focul. Numai bine, am terminat povestea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu