Acest tren a fost viaţa mea. Accelerat prin noapte. Am fost în aceste locuri de-abia o clipă. Uneori am dormit, alteori viziuni, uneori vise. Prin staţii, prea repede pentru a cunoaşte numele lor. Prea repede pentru a şti dacă am venit sau va veni din nou. Un tren de dormit alãturi împreunã. Prin oţelul şinelor şi linii paralele, vieţi paralele, reflexia în fereastra neagrã, de sticlã oglindã noaptea, întunecate lumini lumi distanţã de partea greşitã a liniilor.
Lumini de Crãciun, ferestre anonime, case anonime de suflete anonime. Deci, ia-mã de mânã către luminã în întuneric, mã bucur cã ai venit cu mine în aceastã călătorie. Nu-ţi pierde firea. Acest tren este propria mea viaţă. Călătoreşte cu mine şi vei vedea ...
Şi totuşi în orice lucru existã o fisurã. Aşa pãtrunde lumina înãuntru.
Lumini de Crãciun, ferestre anonime, case anonime de suflete anonime. Deci, ia-mã de mânã către luminã în întuneric, mã bucur cã ai venit cu mine în aceastã călătorie. Nu-ţi pierde firea. Acest tren este propria mea viaţă. Călătoreşte cu mine şi vei vedea ...
Lumini de Crãciun, ferestre anonime, case anonime de suflete anonime...
Ştii cum e atunci când iubeşti ceva atât de mult, încât începi sã-l urãşti? Am avut o perioadã când nu m-au mai interesat cărţile, atunci când nu m-a mai interesat viaţa. Practic nu iubeşti viaţa propriu-zisã, iubeşti anumite locuri, oameni, amintiri, literatură, muzică. Şi uneori cunosti pe cineva, o persoană specială pentru care te-ai nãscut sã o întâlneşti...ce are nevoie de toatã dragostea pe care o ai de oferit. Şi dacã pierzi acea persoanã, ai impresia cã toate celelalte lucruri se vor opri în loc. Dar toate celelalte lucruri pur şi simplu merg mai departe, chiar dacă tu eşti disperat, înfrânt şi cãzut, împresurat de o mulţime indiferentã, neînsemnatã. Aceşti oameni sunt...în plus. Îţi obtureazã vederea, sunt o mulţime nesemnificativã. Ei îţi distrag atenţia într-un mod nedorit. Aşa cã...îţi cauţi mântuirea în singurãtate. Dar singurãtatea nu te face decât sã-ţi pierzi vitalitatea. Şi totuşi în orice lucru existã o fisurã. Aşa pãtrunde lumina înãuntru.
Nu cred cã am înţeles tot ce s-a întâmplat în viaţa mea. Cred cã ziua în care o sã înţelegem totul despre vieţile noastre, este ziua în care murim.
Nu existã oameni geniali ci doar momente de geniu ale unor oameni...
Devenim cine suntem. Devenim ceea ce gândim. Ceea ce însemnăm. Ceea ce am fost. Nu poţi judeca o carte dupã coperţi...Dar o poţi face din primele ei capitole şi cel mai sigur, din ultimul. Ai navigat vreodatã pustiu întregul ocean? Pe o barcã înconjuratã de valuri temeri, fãrã pãmânt în faţã? Fãrã posibilitatea de a vedea pe nimeni şi nimic pentru câteva zile, sãptamani, luni, ani? Poziţia cârmei destinului tãu spre nordul cuiva, incã o datã, incã o datã.
Vreau sã fiu incã o datã în casa mea unde am copilãrit, cu persoane stafii, umbre şi vii ce trec uimitor. Vreau incã o cinã. Vreau incã o sticlã de vin. Şi incã una. Vreau cãldura unei femei într-un set de cearşafuri noi. Incã o noapte de muzicã şi dragoste ostentativ polemicã, artistic eterogenã. Vreau sã vãd incã un film sublim. Sã lãcrimez. Vreau sã stau la întâlniri şi sã fumez o singură dată trabucuri, sã simt soarele pe faţã cât mai mult timp. Sã umblu pe zid din nou cu Pink. Sã urc Scara în Spiralã a castelului cu aceiaşi sfială. Grandios, basoreliefuri şi statuete. Sã merg pe munte dus, des la plajã, la ultimele picturi picãturi dintr-o expoziţie cu nisipul clepsidrei. Grazioso, eleganza, con fuoco, pianissimo, misterioso, impetuoso, götterdämm-erung, en dehors. Vreau sã stau în grãdinã şi sã mai citesc incã o carte bunã. Dar mai presus de toate, vreau sã dorm. Vreau sã dorm cum am dormit când eram un bãieţel. Cã viaţa este o plimbare spre somn.
Doar incã o datã.
Îmi vãd sufletul în marginea ochilor şi nu mai vreau sã aflu nimic. În lumea asta nu se rezolvã nimic. Cândva, cineva mi-a spus cã 'timpul e un cerc plat' .Tot ce am fãcut şi ce vom face, o vom face de nenumãrate ori. Din nou, din nou şi din nou, pentru totdeauna. Ai auzit vreodatã de Teoria M? În acest univers, percepem timpul în linie dreaptã. Insã privind dinafara spaţiului-timp, dintr-o aşa-zisã a patra dimensiune, timpul nu existã. De acolo, dacã am putea privi, am vedea un spaţiu-timp care e plat, ca o statuie din materie, suprapusã peste fiecare loc pe care l-a ocupat vreodatã. Percepem viaţa la fel ca o masinã, strãbãtând un traseu. Tot ce e dincolo de dimensiunea noastrã, e eternitate. Eternitatea ne vegheazã. Noi o vedem ca o sferã. Insã pentru ei, e un cerc. În eternitate, unde nu existã timp, nu creşte nimic, nu se dezvoltã nimic. Nimic nu se schimbã. Moartea a creat timpul ca sã poatã omorî ceva. Omul se renaşte, dar în aceiaşi viaţã în care s-a nãscut mereu. Oare de câte ori am purtat discuţia asta? Când nu-ţi poţi aminti viaţa ta, nu-ţi poţi schimba viaţa. Ãsta e secretul oribil şi destinul Vieţii. Eşti prins în acelaşi coşmar în care te trezeşti.
Devenim cine suntem. Devenim ceea ce gândim. Ceea ce însemnăm. Ceea ce am fost. Nu poţi judeca o carte dupã coperţi...Dar o poţi face din primele ei capitole şi cel mai sigur, din ultimul. Ai navigat vreodatã pustiu întregul ocean? Pe o barcã înconjuratã de valuri temeri, fãrã pãmânt în faţã? Fãrã posibilitatea de a vedea pe nimeni şi nimic pentru câteva zile, sãptamani, luni, ani? Poziţia cârmei destinului tãu spre nordul cuiva, incã o datã, incã o datã.
Vreau sã fiu incã o datã în casa mea unde am copilãrit, cu persoane stafii, umbre şi vii ce trec uimitor. Vreau incã o cinã. Vreau incã o sticlã de vin. Şi incã una. Vreau cãldura unei femei într-un set de cearşafuri noi. Incã o noapte de muzicã şi dragoste ostentativ polemicã, artistic eterogenã. Vreau sã vãd incã un film sublim. Sã lãcrimez. Vreau sã stau la întâlniri şi sã fumez o singură dată trabucuri, sã simt soarele pe faţã cât mai mult timp. Sã umblu pe zid din nou cu Pink. Sã urc Scara în Spiralã a castelului cu aceiaşi sfială. Grandios, basoreliefuri şi statuete. Sã merg pe munte dus, des la plajã, la ultimele picturi picãturi dintr-o expoziţie cu nisipul clepsidrei. Grazioso, eleganza, con fuoco, pianissimo, misterioso, impetuoso, götterdämm-erung, en dehors. Vreau sã stau în grãdinã şi sã mai citesc incã o carte bunã. Dar mai presus de toate, vreau sã dorm. Vreau sã dorm cum am dormit când eram un bãieţel. Cã viaţa este o plimbare spre somn.
Doar incã o datã.
Îmi vãd sufletul în marginea ochilor şi nu mai vreau sã aflu nimic. În lumea asta nu se rezolvã nimic. Cândva, cineva mi-a spus cã 'timpul e un cerc plat' .Tot ce am fãcut şi ce vom face, o vom face de nenumãrate ori. Din nou, din nou şi din nou, pentru totdeauna. Ai auzit vreodatã de Teoria M? În acest univers, percepem timpul în linie dreaptã. Insã privind dinafara spaţiului-timp, dintr-o aşa-zisã a patra dimensiune, timpul nu existã. De acolo, dacã am putea privi, am vedea un spaţiu-timp care e plat, ca o statuie din materie, suprapusã peste fiecare loc pe care l-a ocupat vreodatã. Percepem viaţa la fel ca o masinã, strãbãtând un traseu. Tot ce e dincolo de dimensiunea noastrã, e eternitate. Eternitatea ne vegheazã. Noi o vedem ca o sferã. Insã pentru ei, e un cerc. În eternitate, unde nu existã timp, nu creşte nimic, nu se dezvoltã nimic. Nimic nu se schimbã. Moartea a creat timpul ca sã poatã omorî ceva. Omul se renaşte, dar în aceiaşi viaţã în care s-a nãscut mereu. Oare de câte ori am purtat discuţia asta? Când nu-ţi poţi aminti viaţa ta, nu-ţi poţi schimba viaţa. Ãsta e secretul oribil şi destinul Vieţii. Eşti prins în acelaşi coşmar în care te trezeşti.
Iar eu, nu sunt decât un paznic al cauzelor pierdute...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu