Aici urc eu. Trenul albastru este în gară. Abia a sosit. Și nu știu unde o să mă duc. Mă privește duios. Deja mi-e dor de prezența ei. Mai avem două minute. Vreau să spun ceva memorabil dar cineva mă împinge cu bagajul. A început să plouă și rămânem așa, îmbrățișați, fără să știu dacă pe obrajii ei alunecă lacrimi sau picături de ploaie.
Nu sunt decât un paznic al cauzelor pierdute.
Dacă e adevărat că trăim doar o mică parte din viața noastră care ne definește, ce se întâmplă cu restul? Trăim aici și acum. Toate lucrurile de dinainte și din alte locuri rămân în trecut și în mare parte uitate. Ce s-ar putea... ce ar trebui făcut, cu tot timpul care zace în fața noastră? Deschis și perfect, scăldat în libertatea lui și concentrat pe incertitudinea lui? Este o dorință fantomatică și nostalgică, ce apare o dată în acest moment din viață și care are puterea de a lua o direcție surprinzător de diferită... Numai o sută din eseurile mele au fost scrise și asta înseamnă că ideile au călătorit. E un lucru bun. Dacă am mai scris și altceva? Nimic important. La școală doream să devin scriitor, filosof...Iar apoi am decis să mă fac doctor. Am considerat că oamenii nu ar trebui să sufere.
Nu am reușit și oamenii suferă.
Gândește-te la eternitate, înainte sã-şi piardă însemnătatea. Lăsăm ceva din sufletul nostru în urmă, părăsim un loc dar rămânem tot acolo chiar dacă ne îndepărtăm. Și, există amănunte legate de noi pe care le putem găsi doar dacă ne întoarcem acolo. Ne descoperim pe noi înșine când mergem într-un loc, când am depășit un obstacol din viața noastră, indiferent cât de dureros ar fi fost. Dar pentru a ne descoperi pe noi înșine, trebuie să ne înfruntăm singurătatea.
Nu e adevărat că tot ce facem, facem de frica singurătății? Nu de aceea renunțăm la toate lucrurile pe care le vom regreta la sfârșitul vieții noastre?
În final, e o întrebare a propriei persoane pentru a determina ideea pe care un om și-a făcut despre el însuși, pentru ce are de îndeplinit și de experimentat, iar cineva să fie de acord cu modul de viață ales de acel el? Dacă așa stau lucrurile, teama de moarte ar putea fi descrisă cu teamă de a nu deveni ceea ce ne-am propus. Dacă ne pierdem încrederea și nu o vom mai putea recupera...această calitate vitală, atunci, dintr-o dată, nu mai știi cum sã-ţi menajezi timpul, care nu mai poate face parte din viața ta.
Singurul director al vieții este accidentul, un director plin de cruzime, compasiune și un șarm fascinant. Prin accident, nu mă refer la soartă ci la șansă, o șansă la întâmplare. Uitã-te la ochii mei. Spune-mi ce vezi în ei. Sunt melancolici dar optimiști, obosiți dar persistenți... se contrazic. Vorbesc ca și cum a vedea înseamnă a simți...Nu e așa? Presupun...
Momentele decisive ale vieții, când drumul se schimbă pentru totdeauna, nu sunt mereu marcate de dramatisme mari și evidente. Adevărul e că momentele dramatice ale unei vieți care determină experiență, ascund des secrete incredibile. Când își dezvăluie efectele revoluţionare şi se asigurã cã viaţa e descoperitã într-o ipostazã complet nouã, fac asta fãrã sã-ţi dai seama. Iar în aceastã tãcere minunatã, se ascunde nobilitatea ei specialã. Îmi imaginez cum este preotul fãrã credință. Nu aş dori sã trãiesc într-o lume fãrã catedrale. Îmi doresc ca frumuseţea şi grandoarea lor sã se afle în opoziţie cu culoarea urâtã a uniformelor politice. Iubesc cuvintele puternice din biblie. Am nevoie de puterea versurilor ei. Am nevoie de ea împotriva descompunerii morale a oamenilor şi a dictaturii sloganurilor lipsite de valoare. Dar existã o altã lume în care nu aş dori sã trãiesc, o ţarã în care gândirea independentã este dispreţuitã, iar cele mai înţelepte lucruri pe care le putem experimenta sunt ca nişte pãcate. O lume în care iubirea noastrã e controlatã de tirani, asupritori şi asasini. Și, ce e cel mai absurd: oamenii sunt îndemnați să accepte acest lucru, să ierte aceste creaturi și chiar sã le iubeascã, sã le simpatizeze. Ne invadează intimitatea prin tv, cu emisiuni de șatră, ziarele sunt controlate, gândite de minți bolnave și sadice....Din acest motiv, nu putem pune biblia deoparte. Trebuie să o regândim în totalitate? Doar pentru că prompteriştii vorbesc despre ceva suprem, mai sfânt decât Dumnezeul nostru : partidul și conducătorii. Ce mănâncă, când se scoală și cu cine. Ne supraveghează zi și noapte. Observă faptele și gândurile noastre. Dar ce e un om fără secrete? Fără gânduri și dorințe pe care doar el sã le cunoascã? Observatorii noştri nu iau în considerare cã ne sfâşie sufletul cu curiozitatea lor neînfrânată? Un suflet care ar trebui sã fie nemuritor?
Dacă e adevărat că trăim doar o mică parte din viața noastră care ne definește, ce se întâmplă cu restul? Trăim aici și acum. Toate lucrurile de dinainte și din alte locuri rămân în trecut și în mare parte uitate. Ce s-ar putea... ce ar trebui făcut, cu tot timpul care zace în fața noastră? Deschis și perfect, scăldat în libertatea lui și concentrat pe incertitudinea lui? Este o dorință fantomatică și nostalgică, ce apare o dată în acest moment din viață și care are puterea de a lua o direcție surprinzător de diferită... Numai o sută din eseurile mele au fost scrise și asta înseamnă că ideile au călătorit. E un lucru bun. Dacă am mai scris și altceva? Nimic important. La școală doream să devin scriitor, filosof...Iar apoi am decis să mă fac doctor. Am considerat că oamenii nu ar trebui să sufere.
Nu am reușit și oamenii suferă.
Gândește-te la eternitate, înainte sã-şi piardă însemnătatea. Lăsăm ceva din sufletul nostru în urmă, părăsim un loc dar rămânem tot acolo chiar dacă ne îndepărtăm. Și, există amănunte legate de noi pe care le putem găsi doar dacă ne întoarcem acolo. Ne descoperim pe noi înșine când mergem într-un loc, când am depășit un obstacol din viața noastră, indiferent cât de dureros ar fi fost. Dar pentru a ne descoperi pe noi înșine, trebuie să ne înfruntăm singurătatea.
Nu e adevărat că tot ce facem, facem de frica singurătății? Nu de aceea renunțăm la toate lucrurile pe care le vom regreta la sfârșitul vieții noastre?
În final, e o întrebare a propriei persoane pentru a determina ideea pe care un om și-a făcut despre el însuși, pentru ce are de îndeplinit și de experimentat, iar cineva să fie de acord cu modul de viață ales de acel el? Dacă așa stau lucrurile, teama de moarte ar putea fi descrisă cu teamă de a nu deveni ceea ce ne-am propus. Dacă ne pierdem încrederea și nu o vom mai putea recupera...această calitate vitală, atunci, dintr-o dată, nu mai știi cum sã-ţi menajezi timpul, care nu mai poate face parte din viața ta.
Singurul director al vieții este accidentul, un director plin de cruzime, compasiune și un șarm fascinant. Prin accident, nu mă refer la soartă ci la șansă, o șansă la întâmplare. Uitã-te la ochii mei. Spune-mi ce vezi în ei. Sunt melancolici dar optimiști, obosiți dar persistenți... se contrazic. Vorbesc ca și cum a vedea înseamnă a simți...Nu e așa? Presupun...
Momentele decisive ale vieții, când drumul se schimbă pentru totdeauna, nu sunt mereu marcate de dramatisme mari și evidente. Adevărul e că momentele dramatice ale unei vieți care determină experiență, ascund des secrete incredibile. Când își dezvăluie efectele revoluţionare şi se asigurã cã viaţa e descoperitã într-o ipostazã complet nouã, fac asta fãrã sã-ţi dai seama. Iar în aceastã tãcere minunatã, se ascunde nobilitatea ei specialã. Îmi imaginez cum este preotul fãrã credință. Nu aş dori sã trãiesc într-o lume fãrã catedrale. Îmi doresc ca frumuseţea şi grandoarea lor sã se afle în opoziţie cu culoarea urâtã a uniformelor politice. Iubesc cuvintele puternice din biblie. Am nevoie de puterea versurilor ei. Am nevoie de ea împotriva descompunerii morale a oamenilor şi a dictaturii sloganurilor lipsite de valoare. Dar existã o altã lume în care nu aş dori sã trãiesc, o ţarã în care gândirea independentã este dispreţuitã, iar cele mai înţelepte lucruri pe care le putem experimenta sunt ca nişte pãcate. O lume în care iubirea noastrã e controlatã de tirani, asupritori şi asasini. Și, ce e cel mai absurd: oamenii sunt îndemnați să accepte acest lucru, să ierte aceste creaturi și chiar sã le iubeascã, sã le simpatizeze. Ne invadează intimitatea prin tv, cu emisiuni de șatră, ziarele sunt controlate, gândite de minți bolnave și sadice....Din acest motiv, nu putem pune biblia deoparte. Trebuie să o regândim în totalitate? Doar pentru că prompteriştii vorbesc despre ceva suprem, mai sfânt decât Dumnezeul nostru : partidul și conducătorii. Ce mănâncă, când se scoală și cu cine. Ne supraveghează zi și noapte. Observă faptele și gândurile noastre. Dar ce e un om fără secrete? Fără gânduri și dorințe pe care doar el sã le cunoascã? Observatorii noştri nu iau în considerare cã ne sfâşie sufletul cu curiozitatea lor neînfrânată? Un suflet care ar trebui sã fie nemuritor?
Dar cu toatã seriozitatea, cine ar vrea sã fie nemuritor într-o hazna? Cât e de plictisitor sã ştii cã ce se întâmplã astãzi, luna această, anul acesta, nu conteazã? E din ce în ce mai greu de supraviețuit decent. Decent? E o glumă? Nimic nu ar conta. Nimeni de aici nu știe cum ar fi sã trãieşti pentru eternitate. Și, e un lucru sfânt că nu vom afla niciodată.
Pot să vă asigur de un singur lucru : Ar fi ca în iad să trăiești într-un paradis lipsit de mortalitate.
Pot să vă asigur de un singur lucru : Ar fi ca în iad să trăiești într-un paradis lipsit de mortalitate.
De ce ne amenință Dumnezeu cu viață veșnică, ce poate fi doar insuportabil de pustie? Nu vreau sã trãiesc într-o lume fãrã catedrale...Vreau sã observ luciul ferestrelor, tãcerea lor, liniştea lor imediatã. Îmi doresc nişte cuvinte sfinte, grandoarea poeziei. Dar la fel de mult îmi doresc libertatea de a face ce-mi doresc, împotriva tuturor lucrurilor malefice. Pentru cã cele douã forţe se contopesc. Și, nimeni nu mã forţeazã sã aleg. Dacã lui Iisus i s-ar fi dat sentința cu moartea prin ghilotină, oamenii s-ar fi rugat la o lamă de ras lucitoare, ascuțită. Sau dacă ar fi fost electrocutat, s-ar înclina în fața scaunului, efectiv, asta dacă au scaun.
Nimănui nu-i place să fie o altă persoană fără a fi acea persoană!
Nimănui nu-i place să fie o altă persoană fără a fi acea persoană!
Iți poți imagina cum e să fii cealaltă persoană din oglindă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu