Sindromul (5)

   Am fost ales Președinte al României și mă pregăteam pentru vizita prietenului Trump, însoțit firește de Prima Doamnă. Era cam dezordine în casă pentru că acolo urma să vină, la mine acasă. M-am grăbit să strâng lucrurile pe ici pe colo și am luat rufele de pe sârmă.

De câte ori mă visez acasă, întotdeauna visez casa cea mare în care mi-am petrecut adolescența. Niciodată o altă casă și doar am schimbat deseori locațiile. Nici măcar nu m-am născut în această casă, ba nici nu mă leagă prea multe evenimente plăcute, dar asta e, cu subconștientul nu te pui!


   Până să vină Donald și Melania, hop că mă pomenesc la poartă cu Ali ''Căpitanul'' Carter, un jucător de snooker cu totul special pentru mine și foarte simpatic, care a avut numai belele la viața lui și aici nu mă refer la faptul că a pierdut ambele finale de Campionat Mondial jucate împotriva lui Ronnie O'Sullivan!

   În 2003 a fost diagnosticat cu boala Crohn, o maladie teribilă și e bine nici să nu știi despre ce e vorba...ferească Dumnezeu, mai rău nici că se poate...Și-a revenit cumva și a reînceput să joace. 
S-a căsătorit, are doi copii, Max și Olivia și o mare pasiune pentru zbor, deținând licență de pilot.

   În 2013 a fost anunțat că se poate și mai rău, a fost diagnosticat cu un cancer testicular și a luat pauză de la snooker un an, cu toate că era foarte îngrijorat că va ieși din primii 10 jucători ai lumii. Doctorii nu au epuizat veștile proaste și după puțin timp l-au anunțat că are cancer și la un plămân, începând o chimioterapie intensivă. A efectuat conștiincios tratamentele și operațiile chirurgicale respective și când să zică hop i-a recidivat cancerul testicular în stare metastatică...

   Cum-necum, în octombrie 2014, după aproape 2 ani a revenit în circuit și a câștigat din prima General Cup, un turneu desfășurat la Hong Kong! Nu știu cum s-a realizat minunea dar încă joacă bine-mersi, are o ambiție formidabilă și anul acesta a ajuns la Campionatul Mondial până în ''sferturi''..
Iată ce a spus Carter: ''Nu m-am gîndit la turneele câştigate cât timp eram la spital. Le-aş fi dat pe toate doar pentru a fi din nou sănătos. Când s-a aflat că am din nou cancer, fiul meu mi-a spus:
- Tati, tu ești prietenul meu cel mai bun, nu vreau să mori! Am ieșit repede din cameră și am izbucnit în plâns. Era prea mult. Știam că fiul meu are nevoie de mine şi a fost puterea mea, principala mea motivaţie să mă însănătoşesc. ''

   Chiar nu mai știam nimic de el de ceva timp așa că m-am bucurat când l-am văzut pe ''căpitan'' întrând jovial în curte. Îl însoțea soția, care în visul meu era altcineva, o stagiară care a lucrat cu mine, în perioada mea de început. Tipa asta cam umbla cu părul între ochi prin fabrică și avea un amant ziarist, motivând că soțul personal nu e om serios, adică o face tot timpul să râdă!
Bun motiv, am remarcat eu la momentul respectiv.

Avea și o vorbă Vasilica, că așa o chema, ''nu există femei fidele, ci doar femei nesolicitate'', o cugetare împrumutată de la Woody Allen.

Foarte bine!


   L-am întâmpinat pe Ali Carter și acesta s-a arătat interesat de instalația de încălzire a casei, așa că l-am poftit înăuntru și i-am explicat cam despre ce e vorba. S-a apucat să studieze temeinic schițele termice pe care le aveam, în timp ce Vasilica scorbolea temeinic prin dulapuri și sertare dar să fim serioși, cine se poate supăra pe căpitan pentru atâta lucru?

Am fost anunțat că a venit Trump și am ieșit cu soția afară, unde i-am găsit la o masă în grădină.

Domnule, oameni deosebiți și nu aș spune că modestia lor m-a impresionat ci faptul că erau niște oameni normali, fără ifose sau talente...

Melania, o doamnă elegantă și plăcută, ni s-a adresat într-o limbă română desăvârșită, păstrând politețea și demnitatea într-un echilibru de o naturalețe sublimă.

Altă lume, alți oameni, altă mentalitate...

''Căpitanul'' Ali Carter a ieșit pe balcon și ne-a salutat, privind in treacăt grădina cu gazonul impecabil și florile viu colorate, apoi s-a retras discret.

Doamnele au inceput o discuție despre copii și campania ''Be Best'' iar Donald s-a aplecat spre mine conspirativ și m-a întrebat cu glas scăzut: Ce facem dom'le cu Huawei?

Sindromul (4)

 

Am aterizat la Mumbai, la Jocurile Olimpice organizate în India!

Nu mă întrebați nimic în legătură cu asta pentru că e doar un nenorocit de vis.

   În studioul de la o televiziune românească, un rârâit discuta aprins despre rezultatul meciului de snooker Anglia - India. Snooker-ul, sport olimpic? E posibil orice. În fine, eu nu eram tocmai în studioul televiziunii ci undeva pe hol, așa că nu am idee cine erau invitații. L-am văzut însă pe Hagi, care deși era pe hol, ca și mine, făcea comentarii în legătură cu rezultatul, strigându-le celor dinăuntru. 

- Bate Selby cu 4-0 și egalează situația.

Să egaleze? Dar cine câștigase primul meci, Advani, Mehta, Brahmaputra, Kama Sutra, Dr. Bombay? Și mai ales, cu cine?


   În următoarea secvență mă aflam chiar în sala unde se disputa meciul dintre Mark Selby și un tânăr indian, cam paralel cu sportul ăsta. Nu-l lăsa în pace pe Selby, ba îi punea mâna pe tac, ba se interpunea între bile. L-am văzut pe Selby concentrat dar asta nu l-a oprit să-l plesnească pe ăla după ceafă de câteva ori. A fost 4-0 fără istoric iar eu asistam într-un scaun cu rotile, din nu știu ce motive, pentru că nu aveam nici pe dracu.

Mai târziu mi-am dat seama că văzusem aseară un episod din Mom (scaunul cu rotile) și citisem în cursul zilei că în rețeaua UPC s-a introdus în grilă un nou canal de filme indiene! Foarte frumos!

   Selby tocmai terminase meciul și nota conștiincios într-un caiet scorul final și asta pentru că n-am văzut picior de arbitru pe-acolo. Proastă organizare, zic, bine că nu se aude și niște muzică indiană dar îmi dau seama că n-aș putea avea un vis în care să mă torturez singur! 

Cât despre meci, cum să emită pretenții Indiile de Est în fața Regatului Unit? Acolo câinii latră și acum cu accent britanic!

   Eram chiar lângă masă și mi s-a părut ciudat că Mark nu era tocmai bărbatul acela frumușel, cu ochi languroși, albaștri precum cerul senin, ca un de star de cinema, ba era chiar urâțel, cu nasul neașteptat de mare și fața suptă. Când a trecut pe lângă mine am dat să-l ating și mi-a zâmbit amabil și chiar afectuos dar asta probabil pentru că eram în nenorocitul ăla de scaun cu rotile și așa mai departe. Și în visul ăsta nu-mi ieșea pe gură nicio boabă de engleză inteligibilă și acum, pe bune, în realitate chiar vorbesc binișor engleza, cam ca Iliescu, cu accent rusesc! :)

Am zis un ''Congratulation'' neinteligibil și am zâmbit intimidat, Selby m-a bătut pe umăr prietenos și s-a dus la treaba lui cu nasul ăla lung iar eu am plecat până spre ieșire, unde m-am ridicat de pe scaun schițând câțiva pași de rock'n'roll și am stat o clipă să mă gândesc cam cine ar putea juca în decisiv, pentru că la jocurile de snooker inter-țări participă câte doi sportivi, de obicei Anglia a fost mai mereu reprezentată de Barry Hawkins și Judd Trump, proaspătul campion mondial și preferatul meu și urma meciul decisiv de dublu.

Acum întru puțin în realitate, înaintea finalei de la Campionatul Mondial de anul acesta cu Higgins am pronosticat 18 la 10, știam că după finala pierdută acum 10 ani (pe care am urmărit-o cu sufletul la gură), Judd Trump îl va snopi acum în bătaie pe John! A fost chiar și mai rău, 18-9 și îmi pare rău că n-am scris nicăieri înainte dar credeți-mă pe cuvânt, am o foaie de hârtie pe care am notat scorul cu o zi înainte și soția poate să confirme! 

   N-am mai rămas să mă dumiresc cine va mai juca pentru că m-a trezit nenorocitul de telefon cu o alertă de furtună! Am deschis ochii și după ceva timp am auzit cerul bolborosind și un fulger ramificat a luminat camera, urmat imediat de o bășină anemică care m-a trezit definitiv. Fir-ați ai dracului de roboți, astăzi și mâine dar, cu aplicațiile voastre cu tot! Ce mă făceam fără alertă! 

Mă gândesc că atunci când va apărea inteligența artificială, toți vom face întocmai tot ce ne zice robotul: du-te și mănâncă, mergi în parc să alergi 30 de minute, du-te și te cacă! 

O să scot aplicațiile astea detestabile, ticăloase și mizerabile care îmi fac viața amară, una câte una, până o să fiu lăsat în pace, să visez și eu liniștit.