Dualitate

20 noiembrie 2012

   Timpul e un geniu. Cred că ni s-a înscenat tuturor. Așa cum i-a spus Hamlet Opheliei: "Dumnezeu ți-a dat o față, iar tu îți faci alta!" 

Jumătăți de identitate...cine suntem și cine pretindem a fi, este imposibil de spus...Așa cum sunt câte două părți a fiecărei povești, așa sunt și două fețe pentru fiecare persoană. Una pe care o arătăm lumii, iar cealaltă pe care o ținem ascunsă în noi. O dualitate guvernată de către balanța dintre lumină și întuneric... 

Există o vorbă că cei care nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să-l repete. Cei dintre noi care refuză să uite trecutul sunt condamnați să-l retrăiască... 

Trecutul este o chestie înșelătoare....Uneori este gravat în piatră, iar alte ori este livrat în amintirile recente. Dar dacă te amesteci prea mult în lucruri profunde, întunecate...cine știe ce monștri vei trezi? 

Brusc, patul meu e gol și rece. 

După o cruntă deziluzie, bucăți întregi din timp parcă ar fi dispărut. Hai să lăsăm corpul să se vindece. Din experiența mea, amintirile vor veni și ele.

                                                                          II

   Unele cuvinte sunt nemuritoare. Îngropate sau chiar arse, le este destinat să renască, precum pasărea Phoenix care se ridică din propria cenușă. Și când o vor face...îți vor tăia răsuflarea literalmente. 

Pentru unii, angajamentele sunt precum credința...O alegere între devotamentul către o altă persoană sau un ideal intangibil. 

Vinovăția este o afecțiune puternică. Poți încerca să te revanșezi dar dacă începe să te macine, te mănâncă de viu... 

Unii oameni se luptă să-și înțeleagă vina, refuzând sau neputând să justifice partea pe care au jucat-o. Alții fug din fața vinei, purtând-o în conștiință până când nu mai există nicio conștiință. Dar eu alerg spre vina mea. Mă hrănesc din ea. Am nevoie de ea. Pentru mine, vina este una dintre puținele felinare care îmi luminează calea... 

   

   Încrederea este un lucru dificil, fie că este vorba de găsirea oamenilor potriviți în care să ai încredere...sau încrederea în oamenii potriviți va duce la un lucru greșit. Dar să te încrezi în inima ta...este cel mai riscant lucru dintre toate. Am avut încredere în persoana greșită. În cele din urmă, singura persoană în care putem avea încredere este în noi înșine. 

   Cea mai mare armă pe care o poate folosi cineva, este propria minte...Lăsându-ne pradă îndoielilor și incertitudinilor ce pândesc deja acolo. Suntem cinstiți cu noi înșine? Sau trăim pentru așteptările altora? Iar dacă suntem deschiși și cinstiți...putem fi vreodată iubiți cu adevărat? Dacă ne-am putea da seama în ce direcție bat inimile noastre. Dar inima are motivele sale, din care motiv, nu putem ști... 

   Cu toții avem secrete pe care le ținem încuiate față de restul lumii...Prietenii pretinse...Relații pe care le-am ascuns...Dar cel mai rău dintre toate este dragostea ce nu o împărtășim. Iar cele mai periculoase secrete pe care le poate îngropa o persoană sunt cele pe care le ascundem de noi înșine. 

   Întotdeauna să te întrebi unde îți este loialitatea. Oameni în care ai încredere o vor aștepta, cei mai importanți inamici o vor dori, iar cei pe care-i prețuiești cel mai mult, fără greșeală, vor abuza de ea. 
Unii spun că loialitatea inspiră speranță fără margini. Și, oricât ar fi de mare, există și un șiretlic. O loialitate adevărată se construiește în mulți ani...și ai nevoie doar de câteva secunde pentru a o distruge. 
Se spune că răzbunarea îți frânge inima și va chinui conștiința. Dacă există ceva adevăr în asta, atunci, acum știu cu certitudine... 

Constrângerea impactului relațional într-unul din cele două moduri. Asta face ca oamenii să se despartă...sau face ca legăturile să fie tot mai puternice, adunându-i într-un obiectiv comun. Atât de aproape indiferent cât de departe. Nu putea fi mai mult din inimă. Mereu să avem încredere în ceea ce suntem. Și, nimic altceva nu mai contează. 

   Pentru o persoană obișnuită care duce o viață normală, faima reprezintă un punct de atracție hipnotic. Mulți ar prefera să dispară decât să trăiască în anonimat. Dar pentru câțiva ghinioniști care au fost forțați să iasă din anonimat, infamia poate fi o sentință mult mai condamnabilă decât orice închisoare. 
Oamenii sunt naivi când spun că nu poți opri un clopot să sune. Și, în timp ce asta poate fi adevărat...cu siguranță poți înăbuși un clopot în hohote plictisitoare de presupuneri și minciuni. Dar unele cuvinte sună precum clopotele bisericii, ridicându-se mai sus de zarvă, chemându-ne către adevăr... 

Timpul e un geniu, dar cred că ni s-a înscenat tuturor.

Euro 2016

 28-Iun-2016, 14:56

  După BREXIT-ul din Europa de acum câteva zile, Anglia a nimerit cu fruntea şi EXIT-ul, a doua uşă de ieşire, de această dată la Euro 2016! Jucătorii s-au înnecat ca englezii la mal, drept în cârligul îmbârligat al pescarilor islandezi. Deşi porniţi cu coada sus şi trandafirul la vedere, britanicilor li s-au înmuiat relativ repede coarnele, după 18 minute, Hart, vărul lui Tătă o scotea a doua oară dintre buturi, sfios ca iepuraşul Bocănilă.

  Cu transpiratul Rooney, care a înfundat canalizarea stadionului, siamezii Sturridge şi Sterling, nedespărţiţi şi lipiţi de minge ca prenadezul Hexi Pharma, molâul încercănat Harry Kane de la Tottenham-ham şi golgeterul Vardy, care a jucat cu o mână în ghips şi picioarele în beton armat, regăţenii au fost luaţi pe sus de gheizerele de la Strokkur cu câte un picior în cur.

Sigurdsson, Sigthorsson şi ceilalţi son, comparaţi de presă cu Plimbăreţii Albi, au călărit Perfidul Albion fără milă, hăituindu-i nu doar până la ieşirea din Europa ci chiar de pe Terra!

  Victoria a fost sărbătorită de toţi cei 330 000 de elfi ai insulei, împreună cu 3 urşi polari, un grup de lilieci şi 5 oi Dolly Parton islandeze.
În "sferturi" vor întâlni echipa ţării gazdă, Franţa, care şi-a încălzit aşa de tare bilele în mână că erau să ia foc şi a "nimerit" numai campioane mondiale, România, Albania, Irlanda şi acum Islanda!
Între timp Roy Hodgson a demonstrat că avea şi un plan "B", şi-a dat demisia, iar spusele lui David Cameron s-au adeverit: "Poate că, la urma urmei, nu voi fi eu cel mai trist englez în această săptămână!"

23-Iun-2016, 14:43

România - Albania 0 -1

  Fotbalagiii de la naţională ne-au călcat mândria între picioare! În afară de dunga dintre fese nu ne-au arătat mai nimic! Cu o apărare de frânari, care orbecăiau ca Lizuca şi Patrocle prin Dumbrava Minunată în căutarea "coţofenei", plus un portar venit din tărâmul Plimbăreţilor Albi, cu mâinile tremurânde şi ieşiri necontrolate, un mijloc de pintilii, hobani, chipcii şi prepeliţe care abia se mişcau în reluare pe tarla darămite să mai şi alerge, la piţipoance după meci şi un atac pe invers de miuţari care înălţau zmeul cu inocenţa perfidă a unor doamne de companie.
Nici Pep Guardiola cu tata Voight si gaşca Chicago PD la un loc nu ar avea ce face iar The Machine le-ar pune pătrăţelul la cap! Nenea Puiu, plecat în concediu la muntele Athos, a mărturisit că printre pupicii şi pupiceii de pe icoanele făcătoare de minuni a zărit-o pe chiar Fecioara Maria plângând în hohote! Are si nebunia farmecul ei.

  Arnăuţii ne-au predat o lecţie de curaj, onoare şi dăruire, galopând de la careul lor la al nostru şi retur, că asta ştiu şi asta fac. Şi ne-au făcut!
Fotbalul autohton este o dejecţie de putori politice, a mafiei din cluburi, cu hoţi la butoane, profund corupţi şi analfabeţi ajunşi şefi puşi pe căpătuit. Nu se construieşte nimic, se vinde sau se distruge. Copiii nu mai agreează sportul şi nici nu sunt încurajaţi iar un popor fără sport este un popor bolnav.
  E nevoie de schimbări radicale după modelul islandez de exemplu, poate slovac sau croat, e nevoie de pus oameni potriviţi la locul potrivit dar asta nu se va întâmpla niciodată, speranţa este cea mai bună minciună, un soi de fericire tembelă iar ambiţia nu se poate importa. Am aflat chiar acum că Dumitru Dragomir a fost condamnat la 7 ani de puşcărie cu executare. E şi asta un mod de a pune pe cineva la locul potrivit!

4-Iul-2016, 12:29

  Le Monde: "Largement supérieurs, les Bleus ont écrasé l’Islande (5-2), dimanche a Saint-Denis, et joueront jeudi a Marseille face aux champions du monde, pour une place en finale" iar Le Figaro titrează: "Albastru de vis/Spectacol la Paris! Demonstraţie de fotbal!! Dansând în ploaie! Dansand cu lupii! Eroism-erotism-dramatism-priapism! Capcana lui Deschamps!

  Nu sunt versuri de manea şi nici n-a câştigat Franţa Cupa Africii deşi are toate atuurile, sunt doar sintagme gazetăreşti la "istorica" victorie cu Islanda, o ţară cunoscută mai mult pentru pescuitul de cod.

  Chiar dacă băieţii cu băţul şi râma in cârlig au trimis Anglia acasă, că i-au găsit dracii să facă meciul vieţii chiar atunci iar englezii au venit la Euro doar ca să aibă de unde pleca, totuşi Islanda nu e o echipă de speriat copiii înainte de culcare.
Franţa joacă într-un film pe care l-am mai văzut, cu echipa gazdă având unele avantaje care se contabilizează şi contează. E adevărat, Franţa nu este Coreea de Sud care la CM din 2002 a jucat în semifinale din motive care ţin de Byron Moreno alias "bovina nedumerită", azzurii ştiu de ce dar nu e nici motiv de patriotism care dă pe dinafară pentru că au învins România, Albania, Irlanda şi Islanda chiar în Hexagon!

  Echipa "albastrului de metil" cu Griezmann golgheterul care a marcat aseară golul 100 al competiţiei, a nu se înţelege că a dat el 100 de goluri, nu va mai luaţi după ce scriu francezii, că şi la noi în epoca de aur curgea laptele si mierea pe stradă de trebuia să porţi galoşi, aşadar Les Bleus ăştia vor mai disputa un meci, indiferent de rezultatul cu Deutschland uber alles. S-a vehiculat ideea de a se muta Ziua Naţională pe 10 iulie, când se va desfăşura la Paris şi Carnavalul de la Rio, Ramadanul, curse cu tauri, concert fără public Jean Michel Jarre, Sărbătoarea tripleţilor, Tomatina-bătaia gigant cu roşii, Konaki Sumo, Festivalul Nămolului si Ziua Cârtiţei!

Miercuri 6 iule de la ora 22:00 se va juca Portugalia - T.Galilor, ca urmare şi a faptului că Spania şi Anglia nu au binevoit să-şi câştige grupele iar joi 7 iulie tot la ora 22:00 Franţa - Germania.
Palmaresul întâlnirilor directe e favorabil Franţei cu 12-9, golaverajul fiind egal, 43-43.

Dacă la CE nu s-au întâlnit niciodată până acum, la CM din Suedia 1958, Franţa şi Germania au oferit unul dintre cele mai frumoase meciuri din istorie, în finala mică. Set 6-3 pentru cocoşi. A fost meciul lui Just Fontaine, care, prin cele patru goluri marcate în poarta nefericitului Heinz Kwiatkowski, a devenit golgheterul turneului cu 13 reuşite. Acel record de goluri marcate la un turneu mondial final nu a fost egalat până în prezent.

Romania - Elvetia 1 -1

  Unii dintre noi, trecuţi de adolescenţă, poate îşi mai amintesc de primăvara lui 1967, când naţionala noastră înregistra un scor neverosimil la Zurich cu Elveţia, 1-7!
Eram încă tânăr pe-atunci, abia mă pensionasem de vreo doi ani, tata a deschis televizorul Orion, că dura un sfert de oră până se aprindeau lămpile în el, (bine, eu am prins şi televizoarele cu aburi!) şi începe meciul. Buuun! Bunicul a venit cu două butelii de spumos de la cramă, că el a construit conacul, cu un paşoptist, rudă de-a lui Costică Negruzzi şi turnăm în pahare.

  Începe macelu, după 15 min era deja 2-0!, tata zice, închide-l dom'le să ne tihnească şi nouă băutura! Închid. La pauză îi dăm drumu iar, hai că marchează şi ai noştri, Dumitru Nicolae (59, autogol) 0-4!! Îl oprim iar.

  Bunicu merge în pas vioi să mai aducă nişte vin, tata priveşte în...gol...
Deschid televizorul, greu, zic, nu mai prindem finalu. Apare mira cu "ne cerem scuze, defecţiune tehnică...bla, bla, bla". Vine vinu, vine şi imaginea, 7-0! Pică golul lui Dobrin prin min 70, pică şi curentu! Prin întuneric se aude vocea voioasă a bunicului: până aduc eu o lampă poate egalăm! Lasă lampa bre, mai bine adu nişte vin, strigă răguşit tata după el, până să se împiedice de o pisică şi să dispară spectaculos pe scările cramei, la vale de-a berbeleacul.

  De 49 de ani bătuţi pe muchie aşteptăm revanşa acelei umilinţe şi acea zi a sosit! Am pus deja spumosul la rece, tata se ţine încă bine, face alergări prin Crâng şi ridică greutăţi la sală iar bunicul cum îi e obiceiul, cu gagicile!