Ca și cum aș fi

Luminile orbitoare ale candelabrelor mă orbesc temporar, în timp ce orchestra se tânguie într-o lamentare solemnă. O simfonie de tacâmuri clănțănind, acompaniază dansul grațios al chelnerilor cu mănuși albe, aducând ofrande culinare pe platouri de argint.

Toată lumea este învăluită în straie impecabile, papioane negre și rochii de seară cu glamour, o imagine a opulenței și a rafinamentului. Dar, în spatele acestei fațade impecabile, mă simt ca un peștișor prins în undiță, sufocat de corsetul acestei realități străine. Zâmbetul meu politicos ascunde o furtună interioară, un tumult de emoții contradictorii. Ochii mei, vitralii către sufletul de mult pierdut, caută sclipiri în privirile celor vii. Oare percep ei nefericirea ce îmi macină ființa? Oare simt ei goliciunea ce îmi bântuie sufletul? Probabil că nu.

   

   Oamenii din jurul meu vorbesc despre bani și putere. Muzica îmi umple urechile dar nu pătrunde în inimă. Gândurile fug spre o altă viață, un vis năruit. Am renunțat la acest ideal pentru a urma o cale mai sigură, o cale ce promitea succes și stabilitate. Acum, privesc înapoi cu regretul faptei împlinite, realizând amăgirea alegerii mele. Am sacrificat fericirea pe altarul unei iluzii, a unei vieți care nu îmi aparține cu adevărat. Mă simt ca o marionetă controlată de forțe invizibile, lipsită de controlul propriului destin. Sunt prins într-o cușcă de aur, fără a simți o adiere de aer curat. 

 

Într-o zi, voi ieși din această sală grandioasă, fără să privesc înapoi. Voi fi liber, eu însumi. Voi avea o față îmbătrânită dar o atitudine ca și cum aș fi trăit o viață din plin. 

Ca și cum aș fi.