Tabere ambele în afli te însuți tine cu este luptă înverșunată mai cea
Cea mai înverșunată luptă este cu tine însuți, te afli în ambele tabere.
Există un adevăr universal pe care îl înfruntăm cu toții, fie că vrem, fie că nu. Totul se sfârșește până la urmă...
Oricât am așteptat această zi, niciodată nu mi-au plăcut finalurile.
Ultima zi de vară, ultimul capitol al unei cărți, sfârșitul unei simfonii, despărțirea de cineva drag.
Dar, finalurile sunt inevitabile.
Cad frunzele, închizi cartea, îți iei rămas bun. Uneori pentru totdeauna.
Astăzi este una din acele zile.
Ne luăm rămas bun de la tot ce ne era cunoscut, cu un oftat de lacrimi, la răscruce de drumuri. Tot ce am făcut bun se va destrăma, viitorul e o frânghie în ardere.
Într-o clipă, pentru istoria, cultura și copiii mei voi fi cenușă.
II
Zeii au înnodat un fir roșu în jurul gleznelor noastre și l-au legat de toți oamenii cărora le vom atinge destinul. Acest fir se poate îndoi și încurca dar nu se va rupe niciodată.
Există anumite persoane care fac parte din noi și care vor fi cu noi indiferent ce se va întâmpla. Ele sunt șoaptele din inimile noastre.
Majoritatea oamenilor își petrec întreaga viață așteptând un moment care-i va schimba pentru totdeauna. Nu se întâmplă niciodată.
Închide ochii. Găsește cu mintea ceea ce cauți.
E un loc în inimă care nu se va umple niciodată și vom aștepta și iarăși vom aștepta, să se umple.
III
Se spune că drumul cel mai scurt între două puncte e o linie dreaptă.
Dacă două puncte trebuie să se întâlnească, Universul va găsi mereu o cale să facă legătura. Atunci când orice speranță pare pierdută, unele legături nu pot fi rupte.
Ele definesc ce suntem.
Sau ce putem deveni.
Iar atunci când descoperi acea persoană care te conectează cu lumea, devii cineva diferit...
IV
Solfegiul este alcătuit din 12 tonalități. Aranjate în secvențe și în timp, aceste tonalități simple creează o varietate muzicală infinită. Armonie și disonanță, tensiune și fermitate, toate pot fi descrise prin raporturile matematice dintre tonalități. Dacă am putea traduce toate raporturile în sunet, am putea auzi muzica sferelor, un sunet la fel de puternic și de imens ca Universul...sau tăcut, precum o piatră. La fel de seducător ca sufletul uman. Pentru unii, muzica ridică spiritul până la nivelul unei frumuseți transcendente.
Alții, pur și simplu aud frumusețea din Univers.
V
Pământul, în timp ce se rotește emite o frecvență, o notă muzicală, la 7,83 hertzi.
Dar, această frecvență se modifică puțin, din motive necunoscute. Unii spun că exploziile solare sunt cauza sau tulburările electrice din atmosferă. Dar poate există o explicație mai simplă. Poate sunetul planetei este influențat de cele 8 miliarde de suflete de pe suprafața ei, fiecare dintre ele producându-și propria muzică, adăugând propria lor armonie...
VI
E și așa destul de greu să pierzi pe cineva, dar imaginează-ți cum e să nu ai răspunsuri.
Iertarea păcatelor este forma cea mai puternică de iertare. O completă amnistie de suspiciune și tragere la răspundere.
Este eliberarea unui viitor furat, o promisiune a renașterii...
Cei mai buni dintre noi vor învăța din greșelile trecutului, în vreme ce, toți ceilalți suntem condamnați să le repetăm...
În fața mea s-a sfârșit vara, a pierit toamna și acum se-ntinde iarna. Cu siguranță iarna vieții.
La fel ca în memorie, stai între lumea reală și fantezia mea. Dacă aș putea fi aproape de tine, dacă aș putea fi acolo unde ești tu, dacă aș putea să mă întind și să te ating. Să te aduc acasă.
Există oare o cale să te găsesc?
Există vreun semn ce-ar trebui să-l știu?
Există un tren pe care să-l pot lua?
VII
Stelele, în împărăția lor, abia pot fi numărate, acoperă întunericul cu lumină. Sunt fantele prin care se zărește lumina raiului...
Pe un nor se află un castel. Acolo îmi place să merg în visele mele. Nu are etaje ca să urc multe trepte. Acolo, în castelul meu din nori, Adrasteia mă ia în brațe și îmi cântă un cântec de leagăn. E plăcută la vedere, iar atingerea îi este delicată. Și-mi spune: dragul meu, te iubesc nespus!
Știu un loc în care nimeni nu e pierdut. Știu un loc în care nimeni nu plânge.
Asta este viața reală? Este doar fantezie? Doar atât?
Prins în alunecarea pământului, fără posibilitatea de a scăpa de realitate. Visele sunt reale atât cât durează. Și, nu trăim în vise?
Într-o zi îmi voi dori să mă trezesc undeva unde norii sunt departe în spatele meu, unde necazurile se topesc ca bomboanele de lămâie...
VIII
Iertarea păcatelor este forma cea mai puternică de iertare. Este eliberarea unui viitor furat...
Aș da orice...
Orice pentru încă o zi...
Pentru încă o oră...
Nu voi spune să nu plângi, fiindcă nu toate lacrimile sunt rele. Vreau doar să te mai țin în brațe o dată, înainte să devin o amintire...
Nimeni nu va dori după mine, eu sunt singura fantomă de la fereastră.
Nimic de pierdut și nimic de câștigat. Eliberat de a mea tristă prietenă, Insomnia.
Există doar o lampă pe stradă, de pază sufletului meu în aerul dimineții, un partener tăcut care așteaptă, ca și mine, zorile.
În ploaie pavajul strălucește ca argintul, toate luminile se pierd în ceață. În întuneric copacii au coroane de lumină.
Și tot ce văd eu, e că suntem amândoi, împreună.
Închid ochii și nu mă mai gândesc la nimic.
Nimeni nu știe unde sunt...
Nimeni nu poate să dea de mine...
E perfect...
E secunda perfectă.
