Sindromul (2)

   Uite hal de vis! 

   Eram cu nevasta în zona Cinema Tineretului ca să cumpărăm bilete la teatru, chiar pentru seara asta. Știu că acolo nu mai e cinema ci o cârciumă dar visul e vis. În fața teatrului erau o grămadă de actori îmbrăcați în călugări, cu pancarte în mână, care discutau aprins. L-am recunoscut pe Victor Rebengiuc dar nu auzeam ce spune. Gesticula intens, tulburat.

Mi-am dat seama că aveam mâinile ocupate, căram câte două sacoșe fiecare, cu diverse cumpărături de la supermarket. Soția îmi spune, du-te tu să iei bilete și eu rămân cu sacoșele aici. Asta și fac, merg la casa de bilete. Cer două bilete pentru spectacolul de azi. Casiera pare contrariată, nu vezi dom'le că țara arde și dumneata vii la teatru?! Nici nu se știe dacă se va mai ține reprezentația. 

- Nu știu nimic, zic eu, bătând în retragere, aș putea să mă întorc deseară, înaintea spectacolului, mai găsesc bilete? 

- Ba bine că da, îmi răspunde țâfnoasă. 

- Și dacă nu se mai joacă, întreb timid? 

- Înseamnă că i-a împușcat p-ăștia, îți dăm banii înapoi!

Ies afară buimac. Actorii s-au încolonat, așa, îmbrăcați în călugări și au plecat spre Piață. Văd că lângă nevastă s-a postat un milițian. Ce s-a întâmplat, întreb politicos?

Milițianul mă ia tare.

- Tovarășe, trebuie să plătiți ce-aveți în sacoșe! 

- Păi am plătit la supermarket, am și bonul fiscal! 

- Nu contează, mai plătiți o dată! 

- Cum să mai plătesc o dată, de ce? 

- Vrei să te duc la secție, mă, stai să chem duba. 

Soția începuse să scoată produsele și să le înșire pe o masă, unde era o tovarășă care semăna suspect cu tanti Leana. Asta a început să le socotească, că avea o casă de marcaj improvizată chiar acolo, afară, pe trotuarul mizerabil și a dat deoparte două conserve cu ton. 

- Ce faceți cu alea, zic eu alarmat. 

- Se confiscă, e marfă ilegală. 

- Dar le-am plătit, am bonul chiar aici, protestez eu. 

- Nu este de la noi, e de afară, se confiscă! 
Scot banii din portofel și plătesc. Observ în trecere că pe bancnote e chipul analfabetei ăleia.

- Ce dracu, domnule, iar am ajuns în nebunia asta de...coșmar?!

- Ai grijă ce spui, ce scrii, ce faci, că trimitem duba! Ești pe LISTĂ, paștele **** de roacăr drogat, mă nenorocitule, zbiară el rânjind sinistru cu fața desfigurată!

M-am trezit lac de sudoare. Mi-e frică, încă tremur. Unde naiba sunt?

Stau rezemat pe o bancă într-un parc. 

E liniște. 

Nimeni in jur. 

E destul de cald, soarele e chiar deasupra mea, se zărește printre crengile cireșului înflorit. 

Tableta e alături, telefonul și borseta odihnesc mai încolo. 

Mă uit în jur, flori. Culori. 

Sunt acasă! Nu e o pictură de Van Gogh, sunt la Gradina Botanică.

Măcar până la următorul vis...