18 august 2018

Insultanul Racnea

   În Piață focul ardea mocnit și jarul arunca săgeți otrăvite. Perfidului Racnea nu-i reușise complotul deși arsese holdele, otrăvise fântânile, omorâse porcii și făcuse praf economia.


În jur era o liniște sinistră, ca după cutremur. Nici vântul nu adia, doar el scăpă unul.

Rezemat de roata tractorului, mesteca tutun de proastă calitate și privea încruntat printre sprâncenele stufoase. Involuntar, își arse cu sete o palmă peste față, vrând să prindă un țânțar.

Blestemă în gând poporația cu diaspora lui cu tot și destupă fără grabă o sticlă de vermut la kil. Singura lui reacție notabilă fu un scuipat aruncat cu toată scârba peste piața pustie.

 
   Decuseară dezgropase securea războiului, datorită unei manifestații pașnice inițiate de către dregătoarea Diaspora, cea dornică de libertate și democrație, contra penalilor: sierbitori, odalisce și eunuci. În timp ce ai noștri se înarmaseră cu încredere și răbdare, dușmanul se pregătise temeinic, de război. Lunetiștii pizmași înconjuraseră piața belicos și își beleau ochii prin rozeta prizmei iar jandarmii cu câini călare (pe cai) primiseră armament modern, sulițe și arc cu săgeți.
Infiltrații, de altfel oameni serioși, cu grad de colonel, aruncau dezinformări mieroase prin mulțime iar tablagii aruncau chipurile cu peturi tot în ai lor.

   Atacul începu brusc și viză punctele cele mai primejdioase, femeile și copiii. Gazele cu Zyklon B întunecase văzduhul iar grenadele răpăiau ca grindina, mușcând din carne de om. Peste 450 de suflete căzură instantaneu iar o mare parte s-au refugiat pe străzile din jur. Bestiile au asmuțit câinii și au tăbărât cu picioarele pe conaționali, lovindu-i cu bocancii în stomac, snopind în bătaie democrația.




Lucrurile s-au lămurit relativ repede iar lumea a început să plece către casele lor. Cele de aici sau de acolo.

Acum, nu a mai rămas decât brava oaste de mercenari, rânjind satisfăcută. Manelele lor răsunau în toată piața iar ei au behăit până în noapte târziu, când s-a luat lumina. Atunci s-au dus în calea lor fiecare, ca să se apuce de...treabă, să își bată nevestele, copiii si mamele.

Fiecare tabără și-a numărat morții, răniții și colateralii.

O democrație siluită și-atât.