Sacrificiu

Tabere ambele în afli te însuți tine cu este lupta înverșunată mai cea.

E ceva în neregulă cu mine?  

Toți ne întrebăm asta. Cu toții ne întrebăm de ce nu arătăm, nu ne purtăm sau nu ne simțim ca ceilalți. Creierul e același la toți. Cortexul, hipotalamusul, trigonul cerebral, nucleul septal, etc. Cu toate astea, dacă ai lua oricare două creiere, nu sunt la fel. Să fii diferit, să fii unic, este, fără îndoială, o caracteristică fundamentală a omului. 

De ce anume îți este frică? 

Să mori într-un accident de mașină? Sau să iei o boală incurabilă?  
Frica poate învinge gândirea rațională și imediat ești în modul de atac sau decolare. Dar aceeași programare neurologică ne poate și speria. Făcând-ne să ne purtăm irațional când, în realitate, nu ai de ce să îți faci griji. Deci...putem să ne stăpânim instinctele primare? Făcându-ne în așa fel încât să nu reacționăm din cauza fricii? 

Câteodată miliarde de neuroni ni se aprind în creier... 

ajutându-ne să născocim scenarii laborioase. Ne imaginăm cu fata visurilor noastre ori cu o slujba de vis...Un astronaut, un star rock, un dirijor, un scriitor. Chiar senator sau parlamentar. Însă fanteziile îți pot întuneca mintea. Începem să credem că e un monstru sub pat...Ori că toate forțele răului s-au unit împotriva noastră. Toate fanteziile astea... Bune și rele...Se opun evoluției firești. Creierele noastre explorează posibile rezultate care ne-ar putea ajuta să ne atingem țelurile sau să evităm pericole. Dar dacă lași fanteziile să preia controlul gândirii putem omite realitatea care e chiar în fața noastră. Și câteodată, realitatea nu-i chiar așa de rea. 

Cea mai înverșunată luptă este cu tine însuți, te afli în ambele tabere.