E clar! Iau telefonul și o apelez pe nevastă-mea. Îi explic ce aveam de spus și îi dau întâlnire peste o oră, în curte, la grătarul din fața casei, chiar pe băncuța de lângă mărul cu veverițe. Între timp reiau lectura și îmi încalec un picior peste brațul fotoliului. Un tren care se apropie de gară urlă strident din goarna aia nenorocită de mi s-a făcut părul vâlvoi în cap. N-ai liniște în casa asta...Am auzit că dacă locuiești pe lângă calea ferată, îți trebuie vreo două săptămâni să te obișnuiești cu zgomotul. Isteț cum sunt mă gândesc să mă mut la un hotel astea două săptămâni.
II
Tocmai ațipisem, de la palpitanta acțiune din carte, când mă trezesc niște lovituri de topor. Casa ororilor, tată, ce naiba e aici? Mă uit pe geam și o văd pe nevastă cum se chinuie să taie lemne. Cobor iute și o întreb de apelul primit. Se uită uimită la fața mea, cu ochi nevinovați și sinceri. Iau asta ca pe un ''nu'' și îi arăt lista cu apelurile recente. Îmi arată și ea telefonul. Zero la primite, zero la recente, adică Inter - Milan 0 - 0, nimic la nimic. Bun, spun eu cunoscător, eram convins că telefoanele astea fandosite sunt făcute pe vapor! Parcă suntem în Zona Crepusculară, șoptește și soția. De ce vorbești așa încet, o întreb sfios, uitându-mă în jur cu teamă? Pentru că sunt răgușită, mă lămurește ea.
Mă apuc să tai lemne cu o mână, iar cu alta pun un sac de mangan lângă grătar, în timp ce cu alta rup rămurele de brad și cu cealaltă îmi torn un pahar de vin franțuzesc, luat din cramă la nimereală, pe întuneric. ''Cavalerul de la Făurei'' scrie pe etichetă, vin de ocnă, în traducere liberă ''Chevalier de Fauvert, Pays d'Oc''.
Foarte frumos, zic, ia să pun eu niște muzică, să ardă focul mai vesel. Verișoara are un radio Gloria, care nu prinde decât România Actualități de la releul de pe Caraiman, că sateliții nu-i prinzi și nici nu-i vezi de-acolo, cică din cauza gunoaielor lăsate de turiști. Ce să asculți, măi tată, Cântarea României? Ceaușescu ar fi sărit în sus de bucurie și s-ar fi dat și de trei ori peste cap să audă ce se dă la radioul public și, în general, la toate posturile. Că s-a făcut, că s-a dres...locul întâi în lume la, la, la și tra, la, la...Și acum, la cererea milioanelor și milioanelor de ascultători, urmează un mare artist, un geniu al muzicii universale, Ed Sheeran de România, îndrăgitul interpret Ion Dolănescu, cu melodia ''Luminiță, lampă mică''! Mi-am șters fruntea și am răsuflat ușurat, eu credeam că s-a apucat de cântat Ceaușescu, chiar înainte de Revoluție! Am realizat că radioul Gloria e ca trenul fără roți, inutil!
Am băut un șpriț de vin sec, cu arome de fructe exotice și flori, de culoarea paiului și m-am pregătit să pun pe grătar, pentru început, un file de șalău de Nil, prins chiar de mine, la Lidl.
La fereastră a apărut o boxă din care Rory Gallagher strigă cu sete:
"Mama's în the kitchen baking up a pie,
Daddy's în the backyard,
Get a job, son!"
III
După ce mi-am făcut damblaua și am mai golit două sticle de vin, zic să intrăm în casă, să căutăm nenorocita aia de comoară. Trec peste amănuntele neesențiale și găsesc pe o noptieră, un dulăpior de jucărie, vintage, în care mă așteptam să găsesc niscaiva lucrușoare pentru păpuși. Ce am găsit acolo întrecea orice închipuire. Și când te gândești că am trecut pe lângă el de o sută de ori!
Noaptea a început dansul, după ce am stins lumina. Pocnituri violente, bușituri la ușă, așa, la intimidare. Trosnea mobila de parcă dădea cineva cu barosul în ea! În pereți se auzeau voci! Sus se auzeau pași! Jos se auzeau miorlăituri! La dracu, eu nu cred în chestii de-astea. Poate or fi nenorociții ăia de vecini, care au ceva de împărțit, pumni, picioare. Am ieșit afară și i-am luat la înjurături. Ți-ai dracu să fiți dar, astăzi și mâine! Arătați-vă, golanilor! Unde sunteți, derbedeilor?
Nu era nimeni, nici măcar pomanagiul ăla de câine. Nici coada nu i se vedea. Doar vântul care sâsâia sinistru, printre ramurile zbârlite.
Mi-am adus aminte de cutremurul din '77. Eram la casa mare din Buzău și tata, care venise cam cherchelit, s-a trezit fix la ora 21:22 cu ditamai tabloul cu Maria Magdalena în brațe. Am ieșit iute din casă, în timp ce pereții huruiau și pe dinăuntru și pe dinafară. Deși aveam ditamai curtea, ne-am oprit drept într-un maldăr de cenușă și jucam țonțoroiul acolo, în picioarele goale. Pomii se aplecau amarnic, pământul se unduia ca valurile mării iar câinele scăpase din lanț și fugea în cerc, în jurul nostru, ca un apucat. Tata apucase să ia o sticlă de coniac și începuse să strige, în isteria generală: Atât poți, mă, nenorocitule? Dă-i mai tare, ordinarule! Dărâmă tot, dacă poți, derbedeule! Și mai bea o gură de tărie, apoi o lua de la capăt.
Ce vreau să spun e că, la băutură și la frică, omul capătă valențe neobișnuite și chiar îmi amintesc, deși eram mic pe-atunci, că tata începuse să danseze rock' n' roll, acolo, în cenușă, în timp ce bunicul chiuia din casă, pe întuneric, negăsind cheia de la ușă!
Așa și eu, în loc să mă duc frumos în casa bântuită și să-mi consolez nevasta, am tras la cramă și am mai luat o sticlă, după ce am nimerit cu greu cheia aia uriașă în lacăt. În casă, nevasta nicăieri. Am dat muzica la maximum și când a urlat Brian Johnson ''I'm on the highway to hell'', atunci a răcnit și soția de sub masă!
IV
Am continuat aproape toată noaptea cu repertoriul AC/DC, numai așa, de-al dracu', au continuat și bușiturile dar și insultele mele: Doar atât poți Tanti? Fă praf tot, dacă poți, dărâmă casa cu noi înăuntru și dă-i foc! Și mai beam o gură de vin, direct din sticlă. Soția, zice, poate s-a supărat că am găsit comoara, să nu cumva să o blesteme!
Stai liniștită, e blestemată deja de o sută de ori, o încurajez eu, cu glasul răgușit de băutură, acum se ocupă de noi, mvai ce mi-e frică! Goarna stridentă a unui tren ne-a făcut să ne luăm accelerat în brațe și să acoperim cu fond sonor hărmălaia din casă.
La cutremurul din 4 martie, tocmai ascultam un disc maghiar din Ungaria cu formația General, înregistrat la o Casă de discuri nemțească din Germania și acul l-a zgâriat în zgâlțâiala generală, astfel că de câte ori îl puneam, repeta la infinit acest refren: ''Eram un om flămând în vânt, dormind noaptea pe jos, nu în patul meu''..."Az utcákat jártam, földön, nem ágyban aludtam éjszakánként'' O amintire sinistră de la sinistru...
Spre dimineață spiritele s-au mai calmat, ca să zic așa. M-am dus în bucătărie și am înfulecat un cotlet haiducesc rămas de la grătar și am băut un pahar mare cu apă minerală, că ardea instalația, după care m-am băgat la somn, sus, în fața șemineului. M-am trezit târziu, după-amiază, cu amintiri neclare dar cu o mare poftă de viață.
Luni dimineață m-am dus la Bancă să rezolv cu banii. Domnișoara Săndica se certa isteric cu o clientă pentru un dosar rătăcit. Dosarul era la mine, sigur că da, că am primit două într-unul iar doamna în cauză n-a primit niciunul. Îi înapoiez dosarul, cu toate datele confidențiale din el. Doamne, doamne, cât l-am căutat, se lamentează Săndica! Foarte multe doamne, remarc eu.
La mine a greșit RZBR cu RZBL și șapte cifre în loc de nouă! Îi semnalez politicos ''mica eroare'' dar mă expediază la Notar. Merg iute la Notar. Acesta depistează ce am văzut și eu, că a greșit fătuca. Îmi spune să merg înapoi și să iau conturile corecte. Îi sugerez să îi telefoneze, să trimită aia prin fax conturile corecte. Găsește ideea genială. Telefonează. Săndica, dragă, a venit iar domnu' ăla cu moștenirea, cică i-ai greșit conturile...cum? Pleci la Sinaia, puiule? Scuză-mă, vorbim când te întorci. Către mine, mergeți acasă și vă sunăm noi, că mai durează...Merg acasă și fierb în suc propriu, ca o conservă Pikok. Îmi imaginez ce au vorbit despre mine și mă gândesc să merg înapoi și să pichetez pe acolo, apoi îmi vine o idee mai bună, să vorbesc cu directorul băncii. Îl găsesc și îi spun necazul, că nu pot să intru în posesia banilor din cauza RZBL-ului. Directorul o strigă pe Săndica, vino puiule și rezolvă-l pe domnul! Hopa sus, nu e la Sinaia? Vine Săndica, roșie la față ca sfecla și rămâne înlemnită la calculator, ca un manechin. Alo, zic eu, sunteți acasă? Nimic. Îmi șoptește panicată, cu voce groasă: m-am blocat! Nu face nimic, domnișoară, respiră adânc, nu e nicio grabă. Vorba lui Sadoveanu, merg lucrurile și mai încet...
După o jumătate de oră începe să dea semne că își revine la viață dar se blochează xeroxul, apoi se termină cerneala. Vedeți domnule, aveți numai ghinioane! De ce vă grăbiți...că m-a certat și Șeful. Lasă, puiule, zic eu în gând! Până la urmă îmi dă hârtia. Alerg la Notariat ca un kenyan, 1500 de metri plat, cu startul pe picioarele din față. A treia oară. Mă așez pe un scaun, că e de așteptat. O femeie iese de la veceu cu chiloții peste rochie, târând o bucată de hârtie igienică pe tocul pantofului. Nu e de râs, se poate întâmpla oricui dar râd înfundat, mocănește, cu batista pe față, până mi-au dat lacrimile. Secretara crede că plâng și îmi face cu ochiul. O dată, de două ori...Să vă dau hârtiile să le completați, zice, dar nu le dă, în schimb face iar cu ochiul. Nu înțeleg ce se întâmplă. Aștept puțin și o rog mieros, vă rog, îmi puteți da hârtiile alea...păi nu vi le-am dat...nu...și face cu ochiul. Eu cred că o fi răcită. Mi le dă și le completez în 50 de secunde, i le dau și îmi face iar cu ochiul. Notarul îmi spune, domnule, aveți numai belele! Pardon, spun, RZBelele...Mergeți la Bancă, gata s-a rezolvat! Mă oprește, semnați și aici. Plec pe repede'nainte dar mă strigă. Mai semnați și aici. Mă opresc în ușă să ronțăi un biscuit cu ovăz. Bine am făcut, că am mai semnat de trei ori. Fug precum Bolt, fără să respir și scot un nou record personal pe suta de metri. Ajung la Bancă.
Domnișoara Săndica își fâțâie curul de colo-colo, mergând ca musca, în linii drepte, cu fustă mini și toc cui. Pare nervoasă foc. Vă rog, zic, acum actele sunt în regulă, (de parcă aș fi greșit eu). Nu am timp, se răstește ea ca o dementă, poate mai târziu, o să vă comunic telefonic! Nu vedeți că e coadă până la ușă? Mă uit in spate dar nu văd pe nimeni...Mai târziu când, mă gândesc eu, peste o zi, peste o săptămână, peste o lună? Am plecat, nu poți să te pui cu...puiu', mai ales când are draci!
Respir adânc și mă gândesc la Sadoveanu: nu e nicio grabă, măi băiete, merg lucrurile și mai încet...
.....................................................................................................
ATENTIE!
Acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare.
