Acest serial trebuie savurat în tihnă, pe ascuns, cu dorinţă adagio, pentru că ştiu, cu siguranţă ştiu, aceste clipe de încântare sunt rare...
Am aceleaşi trăiri ca la primul sezon, tensiunea creşte treptat şi lent, jarul devine flacără, Danny bântuie obsesiv, chiar nu ştiu ce să mai cred, suspansul persistă agonizant, presimt că logica mea este amăgită discret şi atunci mă las purtat de intuiţie, care pâlpâie ca o zbatere de aripi delicate.
Mă aştept ca ceva rău să se întâmple, nu înţeleg ce vrea Nolan care a apărut de nicăieri, trăiesc un mister devorator şi magnetic, promisiuni de mai multe secrete ispititoare.
Este un periculos şi întortocheat joc de noroc, neliniştea unei tragedii iminente, o dramă despre costul moralităţii şi convingerea că ai putea ţipa la televizor, la aceste fiinţe umane insuportabile: John Rayburn, despre ce naiba e vorba aici?! "Am I a good person?" Of course you’re not a good person!!!
Dar nu spun nimic. Doar privesc, cu un ţipăt îngheţat în hohote fără ecou...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu