Existã un adevãr universal pe care îl înfruntãm cu toţii...fie cã vrem, fie cã nu. Totul se sfârşeşte panã la urmã...
Oricât am aşteptat aceastã zi, niciodatã nu mi-au plãcut finalurile. Ultima zi de varã... ultimul capitol al unei cãrţi minunate, sfârşitul unei simfonii......despãrtirea de cineva drag. Dar finalurile sunt inevitabile.
Cad frunzele...Închizi cartea...Îţi iei rãmas bun. Uneori pentru totdeauna.
Astãzi este una din acele zile.
Ne luãm rãmas bun de la tot ce ne era cunoscut, tot ce ne fãcea sã ne simţim bine.
Ne continuãm drumul sau alegem cealaltă variantă...Ultima tăietură...
Dar fiindcã plecãm, oriunde ne ducem...ne doare.
Existã anumite persoane care fac parte din noi şi care vor fi cu noi indiferent ce se va întâmpla. Ele sunt tãrmul nostru...Steaua Nordului şi şoaptele din inimile noastre care spun cã vor fi cu noi...întotdeauna.
Dar ce se întâmplă dacă acel drum e blocat? Când sedimentele împiedică cursul unui rău şi îl redirecţionează...Curge în stânga şi în dreapta în loc să o ia înainte.
Ceea ce tuturor li se pare o abatere, pentru rău e cea mai eficientă rută de la izvorâre până la vărsare. Natura găseşte un ocol. Când două puncte trebuie să se întâlnească dar o legătură directă e imposibilă, Universul găseşte întotdeauna altă cale...
Dacă două puncte trebuie să se întâlnească, Universul va găsi mereu o cale să facă legătura. Atunci când orice speranţă pare pierdută, unele legături nu pot fi rupte.
Ele definesc ce suntem.
Şi ce putem deveni.
În spaţiu, în timp, pe drumuri la care nu ne putem gândi, natura găseşte întotdeauna o cale...
Iar atunci când descoperi acea persoanã care te conecteazã cu lumea, devii cineva diferit...Cineva mai bun. Când aceastã persoanã îţi este luatã...
Ce vei face atunci?
Solfegiul este alcãtuit din 12 tonalitãţi. Aranjate în secvenţe şi în timp, aceste tonalitãţi simple creazã o varietate muzicalã infinitã. Armonie şi disonantã, tensiune şi fermitate, toate pot fi descrise prin raporturile matematice dintre tonalitãţi. Dacã am putea traduce toate raporturile în sunet, am putea auzi muzica sferelor, un sunet la fel de puternic şi de imens ca Universul...sau tãcut, precum o piatrã. La fel de seducãtor ca inima umanã. Pentru unii, muzica ridicã spiritul pânã la nivelul unei frumuseţi transcendente.
Alţii, pur şi simplu aud frumuseţea din Univers.
Pãmântul, în timp ce se roteşte emite o frecventã, o notã muzicalã, la 7.83 hertzi. Dar aceastã frecventã se modifică puţin, din motive necunoscute. Unii spun cã exploziile solare sunt cauza sau tulburãrile electrice din atmosferã. Dar poate există o explicaţie mai simplã. Poate sunetul planetei este influenţat de cele 7 miliarde de suflete de pe suprafaţa ei, fiecare dintre ele producându-şi propria muzicã, adãugand propria lor armonie...
Iertarea pãcaţelor este forma cea mai puternicã de iertare...O completã amnistie de suspiciune şi tragere la rãspundere.
Este eliberarea unui viitor furat.
Iertarea se referã la spãlarea tuturor pãcaţelor...o promisiune a renaşterii...
Cei mai buni dintre noi vor învãta din greşelile trecutului, în vreme ce, toţi ceilalţi suntem condamnaţi sã le repetãm...
În faţa mea se-ntinde iarna. Cu siguranţă iarna vieţii. Eşti atât de departe, în bezna viselor mele dar lumina ta va rămâne. Dacă aş putea fi aproape de tine, dacă aş putea fi acolo unde eşti tu, dacă aş putea să mă-ntind şi să te-ating...Să te aduc înapoi acasă. Există oare o cale să te găsesc? Există vreun semn ce-ar trebui să-l ştiu? Există un tren pe care să-l pot lua că să te aduc inapoi?
Asta este viaţă realã? Este doar fantezie? Doar atât? Prins în alunecarea pãmântului, fãrã posibilitatea de a scãpa de realitate.
Iertarea pãcatelor este forma cea mai puternicã de iertare...Este eliberarea unui viitor furat...
Aş da orice...
Orice pentru incã o zi...
Pentru incã o orã...
Doar o...
Doar o singură secundã!
Existã un adevãr universal pe care îl înfruntãm cu toţii...fie cã vrem, fie cã nu.
Totul se sfârşeşte panã la urmã...
(Varianta nouă, 9 aprilie 2016)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu