Substitute

„Un cal, al cărui dușman puternic și periculos era un lup, trăia într-o permanentă spaimă că-și va pierde viața. Ajuns într-o situație disperată, se gândi să-și caute un aliat puternic. Se apropie atunci de om, propunându-i o alianță pe motiv că lupul le era un dușman comun. Omul acceptă întovărășirea pe dată și se oferi să ucidă lupul dacă noul său partener avea să coopereze, punându-i la dispoziție marea sa iuțeală. Calul se învoi, și-i permise omului să-l înșeueze. Omul încălecă, doborî lupul și-l ucise.

Ușurat și bucuros, calul mulțumi omului și-i spuse: Acum, că dușmanul nostru este mort, scoate-mi frâul și șaua, și redă-mi libertatea!...

Auzind acestea, omul râse de se prăpădi: Al naibii de frumos vorbești. Dii, căluțule! Și-i dădu pinteni mai departe.”... Isaac Asimov - Fundația

II

Există un loc misterios pe care foarte puțini oameni îl cunosc. Este un loc ascuns, care nu apare pe nicio hartă și pe care nu îl poți găsi prin căutări obișnuite. Însă, dacă ești curios și îți plac acțiunile îndrăznețe, poți ajunge acolo.

Legenda spune că acest loc este blestemat de multe secole și că nimeni nu a reușit să îi dezlege misterul. Și totuși, eu știu unde se află și cum arată.

Locul se află într-o vale adâncă, înconjurată de păduri întunecate și de munți înalți. Când ajungi acolo, simți o frică rece care te cuprinde și îți face pielea de găină. Este un loc în care nimeni nu doarme, nimeni nu râde, niciun copil nu se joacă. În schimb, aerul este încărcat cu o tăcere îngrozitoare, care te face să simți că ești singur în mijlocul unui deșert. În timp ce îți îndrepți privirea în jur, vezi cum timpul pare să se fi oprit. Copacii nu se mișcă, iar frunzele lor sunt uscate și crăpate. Iarba este veștejită și de culoare cenușie, fără nicio urmă de viață.

Când ajungi în centrul văii, vei găsi o clădire veche, cu uși și ferestre blocate cu scânduri. Este un castel cu ziduri înalte și cu turnuri ascuțite. Când te apropii, poți auzi sunete ciudate și mirosul unor miresme neobișnuite care te îmbată. Dar nu te lăsa înșelat, pentru că acesta este locul în care se petrec cele mai întunecate lucruri. În interior, există oameni care încearcă să își dezlege blestemul, dar care au eșuat de fiecare dată. În clădire, vei vedea coridoare întunecate și încăperi pline de praful trecutului, care păstrează secrete înfricoșătoare. Fantomele și spiritele bântuie aceste încăperi, iar frica se simte în aer.

Chiar și așa, eu am reușit să ajung acolo și să mă întorc. Am văzut cum se mișcă pereții și cum se aud voci din lumea cealaltă. Dar am reușit să trec prin acele uși și să ies afară. Acum însă, aș fi tentat să mă întorc, să aflu mai multe despre acel loc blestemat și să încerc să dezleg misterul care a ținut lumea în suspans. Dar, cine știe, poate sunt prea curios. Sau poate sunt prea înspăimântat...

III

Oamenii au nevoie să bifeze anumite activități și au un substitut pentru fiecare amintire. Avem nevoie de substitute, atunci când visele nu mai sunt suficiente. Bunica mea mă chema atunci când ieșeau ofițerii de la Unitate, ca să-mi arate pe unul, așa între două vârste, nici înalt - nici scund, nici gras - nici slab, nici frumos - nici urât, și-mi spunea șoptit, uite, îl vezi pe omul ăla, seamănă leit cu fratele meu pe care nu l-am mai văzut demult. E ofițer și el, întreb? Nu, dar când mă uit la omul ăsta parcă îl văd pe el...Apoi ofta...

"Intre otravă și medicament diferența este doar în doză." (Paracelsus)

Și eu urmăresc meciurile de snooker ale lui Judd Trump din motive lesne de înțeles, deși, în ultimul timp, "Asul din pachet" trăiește foarte periculos și îți solicită strașnic calmul englezesc, pe care, din păcate, nu îl posed.

Oamenii bifează artificial anumite activități din viața lor, pentru impresia artistică sau de dragul amorului propriu dar nu le trăiesc cu adevărat, nu se bucură de ele sincer și firesc, doar așa, ca să fie făcute, să fie în rândul lumii, să le posteze pe Facebook sau să simtă că au făcut ceva cu sens, pentru a crea amintiri normale de care să se poată bucura în viitor.

Cu toate acestea, uneori, visele nu mai sunt suficiente și avem nevoie de ceva mai concret, de ceva care să ne amintească de acele momente speciale. Aici intervin substitutele, care ne oferă un mod de a ne conecta cu trecutul și de a ne întoarce la acele momente de fericire.

Bunica își aduce aminte de fratele său prin intermediul unui ofițer care îi amintește de acesta. Acest ofițer nu seamănă exact cu fratele ei, dar ea îl privește cu ochii umezi, pentru că acesta i-a oferit o legătură cu trecutul și i-a amintit de o persoană dragă.

Situația aceasta ilustrează puterea substitutelor în viața oamenilor. Acestea pot fi orice, de la oameni la obiecte sau locuri și au capacitatea de a ne oferi o legătură cu amintirile noastre și cu trecutul. Substitutele ne ajută să ne amintim de acele momente speciale, atunci când visele nu mai sunt suficiente...

IV

Ascultăm o melodie și ne amintim de o experiență puternică din trecut, deoarece muzica poate crea amintiri și asociații puternice. Poate fi o piesă care ne-a marcat copilăria sau adolescența, sau poate fi o melodie care a fost cântată la nunta noastră sau la o petrecere specială. În timp ce ascultăm, sunetele și cuvintele ne pot aduce amintiri puternice și emoții intense, astfel încât putem să ne simțim ca și cum am fi din nou acolo, în momentul acela.

Este interesant cum o persoană ne poate aduce aminte de alta. Atunci când vedem pe stradă o persoană care seamănă cu cineva pe care îl cunoaștem, ne putem simți emoționați și putem fi transportați înapoi în timp, la momentele petrecute alături de acea persoană. Poate fi un prieten din copilărie, o rudă sau un apropiat. Vederea acestei persoane poate fi destul pentru a ne aduce aminte de momente și amintiri pe care le-am crezut uitate, dar care acum revin la suprafață.

Vizionăm un film care ne aduce aminte de momente din trecut. Poate fi un film pe care l-am văzut de mult timp sau poate fi unul nou, care ne amintește de o perioadă specială din viața noastră. Filmele pot crea o lume imersivă, care ne poate aduce aminte de oameni și locuri pe care le-am iubit. Poate fi o scenă dintr-un film care ne-a făcut să ne simțim emoționați sau poate fi un întreg film care ne-a transpus înapoi în timp, la o perioadă sau un loc pe care îl iubim sau îl regretăm. În orice caz, vizionarea unui film care ne aduce aminte de momentele trecute poate fi o experiență puternică și emoționantă.

Experiența mea din spital, când am rătăcit zile întregi pe coridoare întunecate și încăperi pline de praful trecutului, care păstrează secrete înfricoșătoare și în care fantomele și spiritele bântuie iar frica se simte în oase, mă duce cu gândul la acel loc în care...nimeni nu doarme, nimeni nu râde, niciun copil nu se joacă...iar timpul pare că s-a oprit... Oricât nu aș vrea, prietene, acel loc este acolo și mă așteaptă...

Substitutele sunt esențiale, deoarece ne oferă o modalitate de a ne conecta cu amintirile și de a ne întoarce la acele momente speciale din trecut. Acestea ne ajută să ne simțim conectați cu cineva sau cu ceva, chiar și atunci când acea persoană sau acele lucruri sunt departe de noi.

V

În ultima perioadă oamenii fac economie la orice: la educație, la inteligență, la sinceritate, la bun simț, la viață, la fericire și chiar la familie.

Am observat că oamenii dau drumul la încălzirea locuinței, rotind butonul cu mare grijă, așa cum încearcă cei din filme să deschidă un seif când dau o spargere. Ce minciuni gogonate se tot spun dar stăm pe întuneric.

În curând așa o să deschidem conservele de fasole și borcanele de murături, cu un cod Pin. Poate și cutiile cu făină de greiere. Se spune că asta o să mâncăm.

Greierele și furnica (La Cigale et la Fourmi), este o fabulă de La Fontaine, apărută în prima sa culegere, pe 4 martie 1668, pe la ora prânzului... Pe scurt și modificată puțin, fabula ne spune că greierele nu mai are ce mânca în contextul crizelor globale care nu se mai sfârșesc, așa că e mâncat chiar el, pentru că nu a agonisit nimic toată vara și a ascultat Rolling Stones la căști. Greierele nu are nicio scuză, nu ai bani - cânți la altă masă sau te împrumuți la furnică!

"Nu sunt mulțumit Nu am nicio satisfacție Deoarece încerc, încerc, încerc, încerc dar nu suficient, nu suficient."

(I Can't Get No Satisfaction, The Rolling Stones).

VI

Shakespeare spunea că “Cei nefericiți nu au alt remediu decât speranța” și “Prietenii sunt ca umbra: nu apar decât atunci când este soare.” Vorba lui Demetrius: "Nu-i de mirare, cum să nu vorbească un leu, când sunt atâția măgari care vorbesc?"

În viață, cine trăiește mai mult mănâncă toată coliva!

În actuala conjunctură și evenimente contradictorii oamenii sunt niște bieți greieri.

Nimeni nu știe cum va fi peste 30 de ani. Am putea, totuși, să fim îngrijorați de un scenariu în care mari părți ale Regatului Unit și ale Europei ar putea să semene cu Pakistanul. Acesta va fi sfârșitul Marii Britanii și al Europei, așa cum le știm noi. Sfârșitul unei civilizații...

Marea Britanie, peste care regretata regină Elisabeta a II-a, a domnit zeci de ani, a fost îngropată odată cu ea.

Asta ne arată ceea ce știam deja, că omul n-a evoluat prea mult în profunzimile sale, în ciuda progresului tehnic, că nu se poate trăi împlinit fără o viață spirituală, că societatea de consum are multe slăbiciuni în spatele fațadei strălucitoare. Mă împiedic pe trotuar de cei care au, implantat în creier, un smartphone conectat la o rețea de socializare.

Oamenii au nevoie să bifeze anumite activități și au un substitut pentru fiecare amintire. Avem nevoie de substitute, atunci când visele nu mai sunt suficiente.

Interiorem orationem

Grecii antici navigau orientându-se după stele, nu aveau busolă. În viața noastră nu putem atinge stelele, nu putem atinge idealurile absolute dar ne ghidăm după ele.

Sunt foarte mulți oameni convinși că au câștigat un loc aparte în dialogul cu Dumnezeu. Sunt oameni care știu ce îi place lui Dumnezeu sau ce gândește. Sunt oameni care formulează judecăți doar citind titlul și nu cartea.

Modul în care se face rugăciunea cu adevărat este o rugăciune pe care o faci în interior, cum spune Kant, o faci ca să-ți consolidezi dispoziția morală din tine. Te rogi în tine, nu cerând ceva. Dacă rugăciunea a ajuns un mod de a cerși de la Dumnezeu, ai ratat actul credinței și al religiei. Oamenii au nevoie de posibilitatea de a crede simplu. Cele mai de necrezut lucruri sunt cele mai ușor de crezut. Și au nevoie de asta. Nu poți convinge pe cineva că nu trebuie să se roage să intre băiatul la facultate sau să îl vindece pe el de nu știu ce boală. Dumnezeu nu vindecă la cerere! Nu e o blasfemie dar asta cred oamenii simpli, că spui o rugăciune și primești.

Kant este pe teritoriul științei și automat este repugnat de biserică. Și, este un îndemn, un efort de a gândi cu mintea ta. Doctrina ca atare, învățătura creștină apărută la început, așa cum e prezentată ea în Evanghelie și Vechiul Testament, era făcută la nivelul cunoașterii de atunci. În acele timpuri, oamenii aveau cunoștințe limitate și nu puteau investiga nici aproapele și nici departele decât cu mijloace speculative. Filosofii greci aveau ipoteze. Când se spune că Democrit a descoperit atomul, el nu a descoperit nimic, că nu putea să-l vadă, doar și-a imaginat că lumea poate fi alcătuită din particule. Din secolul 17-18, când a apărut laboratorul, cunoașterea s-a ridicat la alt nivel, superior față de secolul unu. Cum am putea călători pe glob azi după o hartă a Imperiului Roman? Raportat la cunoștințele secolului 21 este un anacronism total. Oamenii cred și azi că fiecare literă din Biblie trebuie luată à la lettre, lumea făcută în 7 zile, omul născut din lut peste care a suflat Duhul Sfânt, la fel ca în secolul I, pe linia creștinismului.

II

În limba română există sintagma "N-are nici un Dumnezeu". Cineva care n-are niciun Dumnezeu înseamnă că e foarte aproape de animalitate, nu îl interesează decât viața în imediat. Nu are idealuri, se raportează doar la mâncare, bogăție și gașcă. Nu se ghidează după o idee de bine absolut. Isus este un ideal de moralitate pe care l-am avut în excepția de întrupare a unui om ieșit din comun. Este o dovadă palpabilă că avem nevoie să ne ghidăm după oameni deosebiți. El reușește să întrupeze un absolut în condițiile unui muritor.

Avem nevoie de ritualuri, avem nevoie de sărbători, sunt moduri de a ne strânge laolaltă sub o cupolă a frumosului, avem nevoie de mituri, pentru că ființa noastră nu e doar rațiune și ele ne încălzesc viața. Avem nevoie de preoți și ca funcționari ai ritualului și ca oameni crezând în idealuri supreme care hrănesc teritoriul moralității într-o societate.

În momentele cele mai cumplite, când nu mai putem suporta durerea sub nicio formă, recităm "Tatăl nostru". Eugen Ionesco, în ultimele luni ale vieții, era la pat de mai multă vreme și spunea: "Nu cred neapărat în Dumnezeu dar cred în fratele nostru Isus Cristos pe care îl simt aproape și mă mângâie". Nu e nicio rușine să spui că mitul poate funcționa ca placebo în situații limită. Kant a explicat că rugăciunea nu e niciodată un târg între noi și divinitate pentru că nu e nimeni care să stea să te asculte și să-ți inventarieze faptele și să spună, bine, tu ai atâtea fapte rele și atâtea fapte bune, hai să te primim în rai. Nu se uită la ce faci tu. N-are posibilitatea să urmărească opt miliarde de oameni în fiecare secundă. Giordano Bruno a fost pus pe rug printre altele și din cauză că a spus că nu crede că Dumnezeu, care știe câte fire de păr are fiecare om, nu știe câte ouă a făcut găina vecinei lui. Acesta e un mod de al degrada pe Dumnezeu.

                                                                                   III

   Cultura Europei s-a născut ca o excepție care a devenit regulă. În prezent, am pierdut dreptul la cuvânt iar cuvintele nu mai au valoare. E o luptă între tinerii care vor o lume mai modernă și bătrânii cu viciile lor. Nu avem memoria eroilor și nici a oamenilor deosebiți. Cultul memoriei, "tardivo reparatio".

Asistăm la telenovelizarea presei. Titluri bombă care ridică tirajul ca pe vremea lui Caracudi, autorul titlului "Ce gândește suveranul". De unde să știe reporterul Caracudi ce gândește suveranul, așa că scrie știrile "senzaționaliste" în Cișmigiu. Le născocește.

Ziaristul Caracudi apare într-o schiță a lui Caragiale din 1899, intitulată Reportaj. Ziarul la care lucrează, era specializat în „informațiuni de senzație țesute cu observațiuni veninoase”. Dar, ca să se atingă o și mai mare audiență, Caracudi, care e ceea ce numim astăzi un „jurnalist de investigație”, primește misiunea de a scoate la lumină secrete ascunse în cele mai înalte cercuri ale puterii. Omul se pune pe treabă și vine cu „dezvăluiri” uluitoare: criză guvernamentală iminentă, un prim-ministru care este umilit de către rege și va fi mai mult ca sigur obligat să demisioneze, etc. Tirajul ziarului crește spectaculos numai că aflăm și misterul performanțelor lui Caracudi: acesta inventa pur și simplu „știrile”, le concepea sorbindu-și tacticos cafeaua pe terasa unei cafenele din Cișmigiu. „Bravo, îi spune directorul ziarului, dă-i înainte! Vei avea un frumos viitor ca ziarist român!”

"Gogoșile" lui Caracudi aveau un succes nebun pentru că întrețineau interesul cititorului român, care cumpăra o gazetă nu pentru a se informa, ci pentru a-și găsi în ea confirmarea simpatiilor și antipatiilor sale. Hazul născocirilor lui Caracudi consta în crearea unor stări psihologice ale unor personaje politice reale, lăsând impresia că reporterul a fost chiar acolo, sub masă, în dulap sau trăgând cu urechea din sertarul unui birou.

IV

Ce înseamnă învățătura creștină? A te înscrie matematic în acele limite trasate, fără să gândești că e cu putință să avem acces la ființa lui Dumnezeu. Dar ce înseamnă Dumnezeu? În ce măsură putem crede în înviere, cu Sfânta Fecioară care s-a ridicat la cer. Dacă încerci să gândești pe cont propriu ești declarat ateu. Dar nu doresc să fiu etichetat ca ateu. Vreau să îmi explic raportul dintre om și Dumnezeu în măsura în care acesta poate fi explicat fără apel la ceva ce nu se poate cunoaște. Să nu apelez la transcendență, sus, dincolo, înalt. Unde este răpit și dus Sf. Pavel? Și de unde se întoarce.

În clipa în care expui lucrurile acestea care sunt imposibil de demonstrat și spui în același timp că dacă omenirea ar trăi fără ideea de Dumnezeu ca idee absolută, binele total, frumosul, iubirea absolută, atunci toate acestea ar exista în noi în ideea că există concepția maximalistă a unui spirit atotputernic. Ideea există în noi toți, ea a apărut odată cu spiritul omului, în evoluția speciilor. Niciun alt animal, niciun alt viețuitor, neavând spirit nu a putut să gândească absolutul. Mi-e de ajuns să spun "Cred în Dumnezeu", în măsura în care știu că ideea de Dumnezeu e în mine și mă îndoiesc că există și un corespondent real al lui în măsura în care acest lucru, în forma noastră de cunoaștere nu-l poate atesta. Am nevoie de ideea de Dumnezeu și cred în ea în măsura în care știu că fără să avem această credință nu am mai avea niciun punct de reper...

Republica Digitală

O mamă poate avea grijă de şapte copii, dar şapte copii nu ar putea avea grijă de o mamă..

Să ții minte întotdeauna un lucru, dragul meu, dacă te hotărăști vreodată să devii părinte, mai întâi le dai copiilor tăi rădăcini. După aia le dai aripi. Realitatea se modifică. Viaţa este ca o succesiune de capitole dintr-o carte. La momente diferite se întâmplă lucruri diferite. Viaţa se schimbă întruna.

În secolul al XVI-lea, filosoful englez Francis Bacon afirma că informația înseamnă putere. Mai încoace, Bill Gates nuanțează: "Important este nu să ai informația, ci felul în care o folosești!" Parcă e Google Translate din germană, Ich bin nicht, în fine, „unde-i multă minte este și prostie pe măsură!” (proverb clasic).

II

Republica Digitală este realitatea zilelor noastre. Marile companii strâng date despre noi. Tot ce facem, tot ce vorbim, tot ce simțim, cu cine dracu' suntem, unde suntem. Google, Facebook, Amazon, Twiter fac acum inginerie socială pe la curul nostru.

Telefonul tău îți poate face profilul personal, sentimental, de consumator, să îți cunoască gândurile, pentru că profilează toate persoanele din jurul tău și atunci vor ști ce fel de om ești și noi nu putem controla acest lucru, pentru că le-am dat acordul. Aceste companii de strâns date livrează informațiile mai departe, contra cost.

Băncile emit cardul de credit. Aceste Bănci văd profilul tău nefericit de consumator, pe ce cheltuiești nenorocitul de salariu, pe ce dai banii, ce lucruri iți plac, ce vicii ai. Acordarea unui credit se va face pe baza unui punctaj din aceste date. Dacă înainte era o relație umană bazată pe acte, o strângere de mână și o semnătură, a unor explicații pe care le dădeai către Bancă, și care lăsa loc de mici greșeli și compromisuri omenești, Inteligența artificială nu are mamă, nu are tată, la fel ca tinerii din ziua de azi, dacă intri pe mâna robotului nu poți să-i explici că tu ai o problemă de viață și de moarte. Și asta se întâmplă deja.

În Occident, Băncile știu pe ce dai tu amărâții de banii și în baza punctajului îți vor da credite mai mici dacă dai banii pe băutură și țigări, de exemplu, sau joci la păcănele. Poți explica unui om dar nu și unui încarnat de Calculator. Cumpărarea de dulciuri în exces sau de alimente nepotrivite iți reduce durata de viață și atunci robotul te penalizează. Datele tale medicale sunt strânse de pe telefoane și ceasuri inteligente, prin miile de aplicații. Pe timpuri am trăit cu frica de Securitate, dar acest sistem știe mai multe despre noi decât acei Arici Pogonici.

III

Conflictul dintre generații va fi întotdeauna prezent în societate, deoarece copiii și părinții sunt două "specii de animale" prea diferite pentru a putea fi mereu de acord în toate privințele.

Întotdeauna vor exista divergențe, încăierări și orgolii. Mentalitățile diferite, schimbarea sistemului de valori și lipsa de comunicare. E necesar să înțelegem că o dată la 25-30 de ani se schimbă generațiile, și, la naiba, nimic nu va mai fi așa cum era în urmă cu ani, of Doamne! Baby Boomers - născuți după Al Doilea Război Mondial. Generația X - născuți între mijlocul anilor 1960 și 1980. Millennials (generația Y) - născuți între începutul anilor 80 și sfârșitul anilor 90. Generația Z - născuți între 1995 și 2010. Generația Alpha - născuți între 2010 și 2024. Prăpastia dintre tinerii din ziua de astăzi și părinții lor este provocată, în bună măsură, de faptul că primii nu au cunoscut regimul comunist. Nu au cunoscut lipsa libertății de exprimare, de cultură și chiar de bunuri, pe care tinerii de azi le consideră ca obligatorii pentru dezvoltarea lor. Cei din tânăra generație înțeleg cu greu faptul că, pe vremea părinților lor, a avea acces la o carieră strălucită era mai degrabă un vis frumos care nu putea fi împlinit fără mari compromisuri. Tinerii consideră că trebuie să-și impună punctul de vedere și își sfidează părinții, până la punctul în care îi umilesc. Și nu le pasă de asta, nu dau socoteală nimănui. În loc să se axeze pe pașii următori, sau să fie îngrijorați că pierd timpul, oamenii din Generația Z, preferă să se bucure de viață și tind să rămână în zona de confort. Nu mă surprinde când citesc asta, e o generație care și-a pierdut puterea de concentrare deoarece sunt bombardați cu informații de scurtă durată (clipuri Tik Tok, YouTube shorts etc) și sunt absorbiți de propriul ego.

IV

Așa-zisa libertate de exprimare nu mai există cu adevărat. Văd deja semne că oamenii își postează din ce în ce mai puțin opiniile, utilizatorii sunt dependenți de rețelele sociale și de aplicații. Tinerii suferă din ce în ce mai mult de tulburări de anxietate, au o stimă de sine scăzută, nu mai gândesc critic, memoria lor pe termen scurt se deteriorează, atenția devine dispersată și fragmentată. În loc să înjurăm birjărește pe tanti Inteligența artificială cu mă-sa cu tot, mai bine concluzionăm cuminți, cu mâinile la spate, să nu ne audă nimeni: "Nu există conflict între generaţii, ci doar între proştii şi deştepţii oricărui timp istoric." (aforism de Constantin Ardeleanu) "Vom face-o lume nouă!" Spunea un tinerel, Bătrânul: "Bravo vouă, Şi noi ziceam la fel!" epigramă de Nicolae Muntean

Nimic despre fotbal!

Viața este o luptă, supraviețuiește cel mai puternic. După părerea mea, oamenii fac greșeala să pretindă că sunt altfel decât animalele. Dar toată viața se ghidează după legea junglei. Atunci când ajungi suficient de matur ca să nu mai crezi în povești, nu prea mai auzi de finaluri fericite.

Albert Einstein spunea că "e dureros să fii normal într-o lume anormală".

Societatea acceptă ușor normalitatea indiferent de calitatea ei și respinge calitatea ce se interpune normalității. Acceptăm normalitatea pentru că ne este frică de faptul că la un moment dat va trebui să ne readaptăm la noi cerințe dar ne este și mai frică de faptul că nu vom putea ține pasul și vom fi considerați anormali, deci va trebui să suportăm niște consecințe pe care le respingem din comoditate.

M-am trezit ca de obicei, la ora 7:10 A.M. și m-am dus la bucătărie să-mi prepar un ceai de ghimbir. Mă uit absent pe geam la copacii colorați în toate nuanțele umbrelor de verde și roșu, în acest început de decembrie rece și mă gândesc la regretatul Cristian Țopescu și decizia sa de a nu mai comenta meciuri de fotbal, după evenimentul tragic de la Campionatul Mondial din anul 1994. ”După acel eveniment tragic, da, așa am spus, că nu voi mai comenta fotbal. Și m-am ținut de cuvânt. E un defect al meu, am cuvânt! Atunci, după ce columbianul Escobar a fost ucis, pentru că a marcat un autogol într-un meci cu SUA, am înțeles că nu mai vreau să comentez acest sport. În fotbal, pasiunea a degenerat în patimă oarbă."

Politică, bani și interese, aș adăuga eu...Totul învelit într-o poleială de circ ieftin.

După ce am văzut până acum la acest Campionat Mondial ar trebui, de azi înainte, doar să mă uit la meciuri și să tac, pentru că însuși fotbalul a fost ucis. Am un gust amar după ultimele rezultate din grupe. Ne prefacem entuziaști dar suntem jalnici. Gianni merită o tichie de mărgăritar... Octavian Paler scria în "Scrisori imaginare" că: “Ceilalți lupi m-ar sfâșia, dacă ar ști că urletul meu e, în realitate, un plâns.” Investim din ce în ce mai puțin timp în relația cu celălalt. Tehnologia ne conectează, dar schimbă natura relațiilor noastre. Avem mai mulți „prieteni" ca oricând, dar nu avem legăturile afective.

II

După grandioasele spectacole din anii trecuți, Star Wars, Avatar, Apollo 11 și Covid 19, a venit rândul CM de fotbal. Rețeta e simplă și nu e de azi, de mâine. Nu e decât un pas de la filmul SF de mare succes din anul 1997, "Bărbații în negru", cu Will Smith și Tommy Lee Jones, la spectacolului FIFA 2022, "Bărbații în Alb". Am văzut aceleași mutre în tribune la diferite meciuri, ba cu pălării mexicane sau coronițe poloneze pe cap, ba le-au dat cocoșul în brațe (galic, din ghips) sau, după caz, o tobă și costumul lui Wonder Woman cu o făclie în mână, împrumutată de la tanti Statuia Libertății. N-or fi muncitorii ăia bruneței de pe șantiere, că am început să-i cunosc? Sigur că sunt și suporteri reali, câteva grupulețe, probabil și personalul de la ambasade. Parcă argentinienii sunt mai mulți și brazilienii plus Miss Croația sau e doar o...Fata Morgana...

"Nu în deșert constă pericolul, ci în mirajul deșertului", cum spunea cineva... Apropo de Statuia Libertății, făurită de Gustave Eiffel în 1884, am aflat că splendida nuanță de verde nu e de la reflectoarele care iluminează feeric statuia ci de la...oxidarea cuprului din care e făcută...

Campionatul Mondial actual nu știu dacă nu e cumva un joc video. Blocurile alea înalte, cu luminițe și oglinzi din spatele stadioanelor sunt adevărate sau doar proiecții holografice? Sunt neterminate, așa cum ni s-a spus? Parca văd Need for Speed Underground 2 sau FIFA 22 Play Station. De ce sunt găzduiți turiștii în containere și în corturi prin deșert? Ca să-și facă nevoile în nisip, ca pisicile? Îmi amintește de perioada restricțiilor cu izoleta, tot de către niște oameni în alb. Gata, apa clocotește, nimic despre fotbal!

Pun două lingurițe de ghimbir ras și, după ce fierbe două-trei minute adaug o picătură de miere și suc de lămâie. Scorțișoară nu prefer!

Interesul poartă fesul

A înflorit Ciuboțica cucului, așa păroasă cum e, cu floricele galbene ca un mănunchi de chei, pe numele ei matern Primula libelula veris. Cum să nu înflorească, domne, în plină toamnă, când stă să-nceapă cel mai important eveniment fotbalistic al anului, Campionatul Mondial de fotbal din Qatar! Legenda spune că nea Sfântul Petru, care păzea cu strășnicie Porțile Raiului, a ațipit la știrile de la ora cinci și a scăpat, of Doamne, cheile sale de aur conform legilor gravitației, jos, pe Pământ. Degeaba au sărit îngerii din hamace să i le aducă înapoi, că în locul unde au căzut a răsărit vestitoarea asta a primăverii și a reumatismului, Ciuboțica cu cuc cu tot, în buchețele de flori galben-aurii. Cine e curios s-o vadă o găsește la Plafar, pe eticheta cutiilor de ceai și tinctură sau a renumitul sirop de tuse Hapciu-tschüss!

Cum prima Cupa Mondială de iarnă la fotbal nu provoacă prea mare interes ci doar insolație, deși în perioada asta a Anului Nou, s-a mai răcorit undeva pe la 35 C, la malul Golfului Persic, iubitorii sportului se concentrează pe Campionatul European de handbal, aflat în plină desfășurare și în plin scandal, după ce Spania și Germania au binevoit să facă circ la finalul meciului de aseară, pentru a se califica amândouă, braț la braț, trimițând Polonia acasă. Era musai nevoie ca Spania să bată cu două goluri avans și, în ultimul minut, la scorul de 23-20, ibericele, care au fost totuși capul răutăților și instigatoare a unor fapte reprobabile, au scăpat repede de minge, luând la țintă tabela de marcaj, iar belgianca-nemțoaică Xenia Smits a defilat nestingherită printre jaloanele spaniole și a marcat lejer pentru izbăvitorul 21-23, fluierul final găsind ambele echipe cu mâinile sus, unele dansând pe călcâie "fandango" iar celelalte "polcăite" tiroleze învârtite! Asta e situația, "interesul poartă fesul", dar știți ce legătură are fesul cu interesul? Prin secolul al XVII-lea, arabii din Andaluzia au creat primul fes în orașul...Fez din Maroc, de unde îi vine și numele! Mai târziu a devenit un simbol al puterii, cică banul este totul în lume...

În fine, ce se spune despre Cupa Mondială de Crăciun din Qatar? Se pare că au reușit să-l mituiască și pe Moș Crăciun la fel de eficient!

Glume care...circulă: Cinci nemți vin la Cupa Mondială cu un Audi Quattro și se întâlnesc cu doi italieni într-un Fiat Uno. Ați auzit ultimele vești, întreabă nemții? Niclas Süle, Kylian Mbappé și Frankie de Jong stau în fața sălii de nașteri de la Doha. Vine ginecologul și spune: "Am vești bune și vești proaste pentru voi. Vestea bună: Toți sunteți niște tați fericiți. Vestea proastă e că avem copiii schimbați." Niclas Süle fuge și apucă copilul negru. Mbappé strigă disperat: "Mats, nu ți se pare că e copilul meu?" Süle: "Nu-mi pasă, important e să nu fie olandez!"

Documentul FIFA Qatar 2022, rezumat:

F**k European leagues!

F**k Christmas!

F**k stadium workers!

F**k human rights!

F**k you!

F**k everything!

   

Păcatul originar

Uneori, seara târziu, mă gândesc la prietenul Hegel și concepția lui asupra religiei și a istoriei, care oferă o sinteză ontologică totalizantă, ce impresionează prin anvergură, stil și concizie. Marele filosof are o seducție lingvistică aproape poetică, iar atunci când îi citesc cărțile, sunt într-o primă fază fascinat și încântat de faptul că a reușit să spargă bariera exprimării și am acces la conținutul ideatic, la implicațiile semantice, mai dinamice și mai fertile decât forma estetizantă.

În prima sa lucrare importantă, "Fenomenologia spiritului", Hegel identifică patru stadii ale devenirii umanității pe calea spiritului: conștiința, conștiința de sine, rațiunea și spiritul.

Conștiința contează ca o primă negare de sine a umanității, care începe să se intuiască pe sine ca întreg, gâsindu-se într-o radicală opoziție cu propria existență.

Conștiința de sine apare o dată ce etapa mitologică a fost depășită și omenirea intră în era creștină, condamnată să subziste într-o lume permanent viciată prin intermediul păcatului originar, dar aspirând la promisiunea mântuirii datorită lui Isus. Și totuși, consideră Hegel, după Isus, religia și istoria sunt condamnate să devină o entitate unitară.

Devenirea însă, înseamnă neliniște, spune Hegel, iar această neliniște nu este foarte departe de conceptul de anxietate, așa cum îl definește Kierkegaard.

Rațiunea ia gradual în posesie atât natura, cât și întreaga umanitate, care urmează să ajungă cu timpul la o înțelegere superioară de sine, la coexistența sub forma unui întreg armonios și autosuficient.

Păcatul originar se datorează cunoașterii nepermise la care a avut acces omul, învățând astfel răul și binele. Însă tocmai prin acest gest omul și-a depășit condiția și s-a dovedit capabil de universalitate. Descoperind universalul mai întăi prin intermediul religiei, apoi prin cel al rațiunii, omul a contopit astfel religia și rațiunea ca o definire a spiritului.

                                                                     

                                                                            II

    

E un sfârșit de martie rece. Cerul e senin ca irisul unui copil răsfățat iar pe geam se zăresc păsări ciudate. Mă uit cu atenție să nu fie drone dar adorm instant cu un zâmbet crispat.

Ce mă interesează pe mine ce se întâmplă afară, când nu știu dacă mai prind ziua de mâine. Se aud voci stranii, sunete sincopate, lumini multicolore care se aprind intermitent. Pași pe coridoare, vântul care șuieră, aparate ciudate, frânturi de fraze, apeluri de telefoane și jumătăți de propoziții fără înțeles, replici din filme sau reclame. Un televizor se aude în apropiere. Am impresia că, de când am venit aici, nu am ațipit mai mult de zece minute.

Toc-piv, prrr-uuu, szszsz-ahhrr, toc-piv, prrr-uuu, ihhh-grrrsss, mesh-ban-ban-ban-trikhh...

"Vodafone, sauvez les enfants!"

"Anzeigen, vor Ort für Alle"

"Nu trageți dom' Semaca, sunt eu, Lăscărică!"

ggggg-ssssssssssss, jffffffj-rrrrrrppppphh

"Hasta la vista, baby"!

- Vodafone, sauvez les enfants! Vocea este așa de aproape că am întors capul. Nu mai deslușesc ziua de noapte, întunericul de lumină, oamenii de umbre. Sunt în spital de trei zile și avem deja un mort in salon, pacientul de lângă ușă s-a prăpădit, după o agonie prelungită toată după-amiaza. Au venit câteva asistente, poate și un doctor, nu m-am uitat pentru că nu terminasem cu halucinațiile, eram la pragul dintre somn și leșin, între delir și conștiență. Auzeam șoapte, cuvinte din care nu înțelegeam mare lucru dar era clar că omul murise. Nu știu dacă l-au resuscitat, nu știu dacă l-au împărtășit, pentru că nu eram într-o stare prea bună iar mai târziu m-am ridicat cu greu, clătinându-mă și sprijinindu-mă de pat să merg la baie. Am evitat să mă uit în partea stângă, unde murise omul dar am zărit la capul patului o poartă neagră masivă din fier forjat, ca cele de la cimitir și o coroană imensă de trandafiri galbeni, care nu aveau ce căuta acolo, erau probabil în mintea mea. Mirosea greu, a moarte și se auzea o orgă de biserică copleșitoare. Am trecut repede și am ieșit pe coridor unde zgomotul s-a estompat. Aici era lumină și cald, doar vântul bătea sălbatic pe la geamuri și câțiva ucrainieni încercau să se cațere, zgâriind geamul cu unghiile, apoi, când m-am uitat a doua oară nu mai era nimeni. Aveam de gând să fac un duș sau chiar o baie, ce nebunie, dar nu-mi mai aminteam de ce am venit acolo. Parcă voiam să-mi spăl un tricou dar unde e? M-am întors în salon și zgomotul de orgă a revenit asurzitor, la fel și senzația de greață dulceagă pe care ți-o dă prezența unui om decedat. Am ocolit cât am putut și am ajuns în pat, unde am leșinat din nou, de grozăvia evenimentului, amplificat de sunete ciudate, miros insuportabil și imaginea mortului, sprijinit acum de acel grilaj negru și rânjind triumfător cu acea coroană florală alături. Stătea rezemat și nu îndrăzneam să mă uit. Probabil aiuram dar faptul se petrecuse, asta știam sigur. Omul respirase sacadat toată după-amiaza, cu șuierat puternic, de parcă se încăpățâna să trăiască. Nu a venit nimeni, sau poate nu știu eu. Sunetul asurzitor de orgă a mai slăbit în intensitate dar îmi făcea pielea de găină. Nu înțelegeam de ce nu îl iau de aici. Abia dimineață am văzut că patul era gol, așternutul alb, curat-lună, poate că imaginația mea în delir mi-a jucat feste și, de fapt, nu mai era acolo demult.

III

Cine porunceşte: raţiunea sau imaginaţia, se întreabă Kant. Sunt judecăţi, categorii, noţiuni, legi, sisteme, discipline, metode, tehnici, observaţii, raţionamente, întreguri, părţi, structuri, funcţiuni, conjuncturi, haos, ordine. Refuzând această revelaţie se ajunge la deformări şi falsuri ale realităţii imediate şi transcendente, iar maximele şi axiomele nu au un suport real, analitic, sintetic, a priori.

Ce înseamnă libertatea când semantica cuvântului diferă de la o epocă la alta şi de la o cultură la alta. Zilele fericite nu se mai întorc, nu-i aşa? Am trăit un vis care mi-a furat sufletul. Dumnezeu trebuie să fi fost foarte supărat pe mine în ziua în care mi-a scos în cale această realitate.

Unele popoare din antichitate notau în calendar numai zilele fericite. Thales din Milet și-a făcut un epitaf: "am străbătut șaptezeci și doi de ani și am trăit doar patru".

Nu e deloc sigur că Adam și Eva s-au iubit unul pe altul. Ceea ce se știe cu certitudine, deoarece nimeni nu neaga păcatul originar, e că Adam și Eva au fost izgoniți din Paradis. Un pictor italian, Tommaso Massacio, precursor al Renașterii, a pictat chiar această scenă, în care Eva arată desfigurată de durere iar Adam își pune mâinile pe față de rușine și stupefacție. Tânărul pictor, mort subit la numai 26 de ani, în 1428, a pictat, cred, cea mai sinceră variantă a legendei divine, zugrăvind o omenească poveste de viață.

Mi-am amintit de acest tablou pentru că expresia de pe fața Evei este identică cu disperarea de pe chipul pacientului mort. Cât despre Adam, Adam sunt eu..

IV

Perfuzie, injecții, în braț, în abdomen, în vene, analize peste analize, un șir de medici care s-au perindat la patul meu cu diverse întrebări, masa de dimineață, de care nu îmi amintesc, apoi pastile, tratament, nu știu nimic, sunete, zgomote, țârâitul telefoanelor, pași pe coridoare, un glas care mă strigă, perfuzii, am observat că aveam cateter la ambele mâini. Toată săptămâna am fost în starea aceasta, halucinații și vise repetitive, obsedante. Fräulein Doktor părea îngrijorată, comment ça va?, dădea indicații celor două asistente, am auzit cuvintele infecție, septicemie, antibiotic și fraza "e totuși un om tânăr". Mi-am pierdut lucrurile cu care am venit, actele, cardul de sănătate, telefonul, obiectele de îngrijire personală. Am slăbit mult, acum sunt doar o mână de oase, mi-a crescut barba și părul îmi cade în dezordine pe frunte.

Toc-piv, prrr-uuu, szszsz-ahr, mesh-ban-ban-ban-trik

"Nu trage dom' Semaca, sunt eu, Lăscărică!"

Toc-piv, prrr-uuu, ihhh-grrrsss, mesh-ban-ban-ban-trik

"Vodafone, sauvez les enfants !"

"Anzeigen, vor Ort für Alle"

"Nu trage dom' Semaca, nu trage, mă, nenorocitule!"

ggggg-ssssssssssss, jffffffj-rrrrrrppppphh

Lumini colorate se aprind intermitent. - Nu puteți opri toate sunetele astea și luminile? Nu am dormit nici 10 minute! - Nu se aude nimic! - Ei, cum nu se aude, și aparatele astea care clăncăne permanent, cine zgârâie geamul cu ghiarele, sunt rușii sau ucrainienii, că nu mai stiu nimic din ce se întâmplă acolo, parcă e Lacul lebedelor cu Ceaikovsky pe post de primă balerină, la Scala din Milano!

Am o pace sufletească adâncă, încât nu-mi mai pasă de nimeni și de nimic, de parcă mi-am revăzut viața, ca un film, cu niște personaje atât de șterse încât am uitat filmul. Mă gândesc mai degrabă la mere, abia aștept să mănânc unul, parfumat, cu gust acrișor, ușor acidulat și intens aromat!

V

Ziua soarele îmi bate în față, sunt chiar lângă geam și văd o macara care se învârte șuierând mecanic. Sunt zgomote de avioane grele dar nu le văd. Parcă se aude și un elicopter. E dimineață, "September Morn", mi se ia din nou sânge, apoi perfuzii, pe rând, câteva pastile colorate, micul dejun, la care mă uit doar, pentru că am perfuzia și trebuie să stau culcat. Zăresc câteva aparate complicate la cei doi pacienți, șuierături și nelipsitele sssdfjjjj-uuu și reclame în toate variantele posibile.

"Nu trageți dom' Semaca, sunt eu, Lăscărică"

"Vodafone, sauvez les enfants!"

"Ein Vogel dreht frei!"

Vreau să dorm măcar 10 minute și poate chiar am ațipit câteva secunde dar cine știe?

La un radio se aude o muzică plângăcioasă, cântată de niște fătălăi și pe fond se aude un bolnav dintr-un alt salon care se tânguie, urmat de un maasalaamah sfâșietor..

Știri: Europa se încălzește mai rapid decât media globală, +2 grade Celsius în ultimii cinci ani. Olaf Scholz: "Germania va "demonta dependenţele unilaterale" de China în anumite produse sau tehnologii. Giorgia Meloni se întâlnește cu Roberta și Ursula să dezbată. Cum e cu dușul în trei? Rishi Sunak spune că "va lua decizii dificile!" Nu înțeleg nimic, parcă sunt în viitor, cine sunt ăștia? De unde au apărut?

Pe geam s-au lipit frunze arămii și plouă cu stropi reci. "November Rain..."

E seară, e noapte, nu știu, lumina e aprinsă. A murit și "Suleiman", alt pacient de lângă ușă, dar l-au luat cu pat cu tot, înainte, când se simțea rău. Îi pusesem numele ăsta pentru că veneau la orele de vizită 3-4 femei, care îi făceau masaj temeinic, îl hrăneau cu fructe sau îl spălau cu apă de trandafiri. În locul lui a venit altcineva, "Taximetristul", care, când a auzit că au murit doi oameni în patul ăla, s-a mutat vizavi de mine, la geam dar l-au luat într-o noapte și pe el, a doua zi era patul gol. Am rămas doar eu și "Herr Oberst", care nu este nici el prea bine. Nu e bine deloc. "Hasta la vista, baby!"

Am scăpat de perfuzie și mușc cu sete dintr-un măr. Zeama îmi curge pe bărbie din abundență și abia acum, abia acum simt gustul divin al eliberării de păcatul originar.

În lipsa presei

Titlul acesta, "În lipsa presei", face parte din categoria Revista presei sau În gura presei, deși aceasta din urmă mi se pare mai mult o înjurătură. De când titlurile din ziare sunt uluitoare, senzaționale și cutremurătoare, mai pe scurt stupide, prefer să gândesc cu mintea mea, că e mai sănătos. În ultimii ani, mass-media îmi faultează inteligența în mod grosolan. Cartonașul roșu și eliminare nelimitată din viața personală. Mai bine citesc o carte. Că alții își iau porția de știri alarmiste de pe Tic-Tok sau Facebook e și ăsta un tratament pentru schizofrenie.

Cum spunea Confucius „ignoranţa este noaptea minții, dar o noapte fără lună și stele” sau ne lămurește foarte limpede Lucian Blaga în Discobolul: "Jurnalismul a început când Luther a aruncat călimara cu cerneală după dracu'"!

Mă uit la televizor ca la dracul gol, oriunde ai da e tot un drac că te-apucă dracii, sigur și-a băgat dracul coada. Ăștia fac ca toți dracii, pe dracu-n patru și n-au nici pe dracu! Lucrul dracului.

În fine, nu a fost o vară liniștită, așa cum mi-am imaginat, ci una de luptă, o luptă cu mine însumi, pentru fiecare zi de viață. Nu au lipsit momentele de distracție și de bucurie adevărată, ca un zbor iconic de fantezie, alternând suspine de ușurare cu cele de epuizare, într-un echilibru dramatic de lejeritate placebo dar cu o margine amăruie, care împiedică realitatea să se estompeze într-un puf de zahăr.

Mă gândeam chiar ieri, că mă simt epuizat dar gândul că mă voi odihni corespunzător pe lumea ailaltă m-a făcut să reflectez că, totuși, nu sunt chiar atât de obosit.

EXTRA TIME

00 06 22

"Durerea este prețul pe care îl plătim pentru iubire", spunea Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a. Am încercat să văd filmul Blonde pe Netflix, unde presupuneam că e vorba de biografia lui Marilyn Monroe, un simbol al culturii americane, pe care am admirat-o ca actriță în mai multe filme, printre care, preferatul meu, "Unora le place jazz-ul", cu Tony Curtis și Jack Lemmon. Uite ce scrie cineva pe Cinemagia:

user-633607318bdf7 pe 30 Septembrie 2022 00:04 "Mizerabil, defăimător, rușinos, prostesc... L-am văzut pe bucăți, nu am putut urmării cap coadă acest film... Oare de ce s-a vrut defăimarea ei acum, după atâția ani? Au vrut să arate trăirile ei dar modul cum au făcut-o este sub orice imaginație... Cel mai prost și dezgustător film văzut de mine. MM este prezentată ca o târfă ordinară, bolnavă psihic...."

Eu nu aș fi chiar așa dur cu filmul, care a fost o mizerie desăvârșită, ci mai degrabă cu regizorul bălos de la capătul lumii, care s-a destrăbălat și pe scenariu, ba a filmat și unele scene, ca un pervers sturlubatic în călduri. Parcă Marilyn Monroe i-ar fi plagiat doctoratul sau l-ar fi înjurat de mamă, deși el nu se născuse când a murit ea, dar te pui cu fantezia omului. Văd că pe IMDB are nota 5,6 și e în continuă scădere. Pe logica asta de doi bani de ce nu va face în viitor un film despre viața lui Shakespeare stând pe veceu sau Beethoven în perioada când a surzit! Probabil că are în plan și defăimarea altor actrițe, cum ar fi: Audrey Hepburn, Ingrid Bergman, Elisabeth Taylor sau Greta Garbo!

Sunt oameni care se mărginesc să își etaleze "vasta cultură", spunând că Homer a fost orb, Van Gogh și-a tăiat o ureche iar Socrate a fost epileptic! Iote ce spune un anonim, consătean cu regizorul omonim:  anonymous 28 September 2022, 10:28+598

"I'm disgusted this film isn't woke enough. Why Isn't the lead actress played by a Transgender black man who identifies aș a Walrus? Pfft Where's the Progression Hollywood?"

Acum, toate ca toate dar Ana de la Armaș, cubaneza din rolul principal e nevinovată. Chiar are talent obscen și ar fi câștigat bani frumoși cântând manele la metrou, la Piața Romană.

Mă gândesc, în contextul actual, că cea mai periculoasă armă nu este bomba atomică ci bomba sexy!

Fără legătură cu filmul? de ceva timp lumea fierbe în suc propriu, cu planetă cu tot, că te întrebi ce dracu au oamenii? Sfârșitul resurselor - Sfârșitul unei civilizații... Cred că o să ne ia dracu pe toți, mai devreme sau mai târziu. Cu mine a avut câteva tentative, nereușite dar era cât p-aci. Nici Dracu nu mai e ce-a fost! Poate s-a făcut ziarist, ca să fie scutit de impozitul pe venit. Cică "diavolul este autorul confuziei" și "Lumea nu se termină cu noi pentru că nicio apocalipsă nu e perfectă", oricum, diavolul se ascunde în detalii și alege în special nefericiții, să fiu al dracului dacă mai înțeleg ceva!

A story for serious people

În timp ce vulpița Angelika, din pădurea bavareză, a anulat sezonul de gripă sezonieră pentru doi ani, iar Harap Alb a terorizat vietățile mărunte cu izoleta și a semănat prigoana, ursul stătea la pândă după un copac, pentru a pune mâna pe o baltă din poiană, ulterior râvnind la întreaga pădure.

Între timp, vânzarea de bere Corona a scăzut dramatic, că, până la urmă și animalele din pădure sunt tot niște dobitoace, iar pandemia s-a răspândit rapid, mai ceva ca gripa aviară. Au fost lovite atât vietățile sănătoase cât și cele nesănătoase, având totuși prioritate cele care erau deja cu un picior în groapă, fiind ajutate să intre și cu al doilea. Știrile din luminiș au fost acaparate de personaje din basme, Călin Nebunul, Regele-Maimuță și Rățușca cea urâtă, cu sfaturi folositoare pentru bunăstarea lighioanelor.

Izolarea la domiciliu a devenit obligatorie, fie că era arici, lăcustă sau brotac. Deplasarea se face numai între anumite ore, cu das Ausweis în mână și masca de bumbac peste bot, în vederea aprovizionării cu ghinde, nuci și apă plată de izvor. Munca se va desfășura online, din copac, din scorbură sau direct din baltă, după caz.

Au început să curgă amenzile, cu nemiluita, ba că un bursuc fuma cu masca sub nas, un cocoșel de munte a trecut pe adeverință punctul 2 la punctul 3 iar un arici, obraznicul, a fost târât de păr prin tufișuri, pentru că nu se oprea din râs. (Bineînțeles că și râsul și-a luat amendă!)

Pandemia a revenit la stadiul regulamentar de guturai după ce a început războiul. Care cu coarnele, care cu copitele, iar în districtul Beinhorn, chiar în padoc, a fost găsit poneiul lui Ursula mușcat de lupi! Nu că ursul nu și-ar fi băgat coada în lacul înghețat dar asta e o altă poveste. Ca represalii, vulturul pleșuv s-a sfătuit cu vulpea roșie să nu mai cumpere nimeni miere de la urs dar acesta le-a trimis din simpatie câteva castane în cap. Încăierarea stă să înceapă iar alte vietăți au intrat în horă, de o parte sau alta. Cocoșul, lupul, castorul și cangurul, de o parte iar tigrul bengalez, panda și bizonul de cealaltă parte. Noi vom participa cu râsul, mai cunoscut sub denumirea de linx.