Sindromul (9)

   

    Era o sărbătoare, nu-mi mai aduc aminte care dracu era și cum stăteam singur ca de obicei, că noi aveam o înțelegere, de Paște și de Crăciun eu rămâneam la Unitate iar Cristi își lua permisie, iar după aia plecam eu ca boierul câte 6 zile, că cică mă sacrificam...În realitate nu era chiar așa tragic, pur și simplu nu agream sărbătorile în familie pentru că veneau toate neamurile și nu-mi plăcea nici mâncarea, nici atmosfera, era plictiseală la greu și așa mai departe. 

Totodată în cartier se petreceau scene apocaliptice, guițau porcii, se ascuțeau cuțitele mari de înjunghiat, erau dâre de sânge pe zăpadă, fumul de la focurile de lemne se amesteca cu ceața și preferam să plec dracu la un nenorocit de film ca să scap de teroare, însă când mă întorceam puțea a carne fiartă și șorici pârlit și alte ''porcării'', că dacă îți făceai analizele ieșeai 85% porc! 

De Paște, ce să zic, eu și oaia! Eu și oaia n-am fost niciodată prieteni. Am fost odată la niște rude cu nevasta, nu știu ce naiba a fost în capul nostru și n-am mâncat nimic, păi de unde să bănuim noi că de Paște ăia au făcut mâncarea tradițională?! Dăăă? De unde să știm? Nici brânza de oaie din plăcintă n-am mâncat-o. Se poate spune fără exagerare că am făcut-o de oaie! Nu ne-au mai invitat niciodată, așa de rău s-au ofticat pe noi, sau nu ne-am mai dus, nu mai știu, că noi mâncam pizza de sărbători la un restaurant și după aia mergeam la un teatru sau la film.

   

   În fine, mi-aduc ăia un bolnav, că cică a fost la cules de roșii și a mâncat în neștire deși i s-a spus că sunt stropite. Deduc de aici că era în ajunul unui Paște târziu. Și avea ăla niște simptome nasoale, convulsii, crampe și arăta la față ca un rahat așa că i-am făcut repede un intravenos și am chemat salvarea din parcul auto. Salvarea noastră a fost că a venit imediat, l-am urcat pe dobitoc în spate și eu cu el, și am plecat în trombă. La intersecție, șoferul o ia la stânga și încep să-i bat disperat în geam: ce faci, mă, tâmpitule, acolo e Ploieștiul, întoarce dracu și ia-o la dreapta! În timpul ăsta bolnavul făcea spume la gură și dăduse ochii peste cap, așa că am trecut la resuscitare. Ajungem noi la Spital, după 5 minute și îl duc direct la urgențe, pe masă. Doctorul de acolo țipă la o asistentă să-i facă un intravenos dar apuc să-i spun că i-am făcut deja. Când, mă întreabă? Acum 10 minute! Bun, s-ar putea să-i fi salvat viața!

Atunci m-am dumirit eu că la Spital mai erau câțiva mâncători de roșii stropite, de la alte unități, care erau în stare critică. N-am mai stat să pierd vremea că n-avea rost și viața-i scurtă, așa că am plecat la Unitate. Am uitat să precizez că doctorul nostru ne-a pus în vedere încă de la început să nu-l deranjăm niciodată cu telefoanele! Dacă e o urgență, duceți-l la spital iar dacă e mort, la morgă!

Dimineață vine căpitanul Sperilă la mine, să mă deranjeze pe la ora 10, că era OSU (ofițer de serviciu pe unitate). Descui ușa și mă burzuluiesc la el, ce-i domne la ora asta? Bă, hai că-i nasol tare, cică a murit ăla pe care l-ai dus aseară! Păi l-am lăsat stabil. Nu știu, hai acolo!

Mă îmbrac eu regulamentar și plecăm. La un moment dat, se oprește Sperilă și se uită lung la mine. 

- Bă, tu de când nu te-ai mai bărbierit? 

- Asta e marea problemă? 

- Să-mi aduci aminte când ne întoarcem să te bag la arest, se înăsprește el! 

- Nu zău, și cine mai rămâne la Infirmerie, că sunt singurul sanitar din Unitate! 

Căpitanul și-a făcut o cruce mare și n-a mai zis nimic. Ajungem la spital și mergem direct la etajul 4, la reanimare. Totul era vraiște p-acolo, ca după război, perfuziile date la o parte și numai cearșafuri peste cap!

- Hai că ne-a luat dracu, zice căpitanul, ce-i spun eu mâine comandantului? 

Asta îi păsa lui, ce-i spune mâine comandantului! 
Vine doctorul și dă noroc cu mine. Observ în treacăt că și el e cam nebărbierit. Zice, domnule ofițer, bolnavul vostru a scăpat, e în salon bine-mersi, să-i pupi mâna băiatului ăsta că i-a salvat viața. Doar el a scăpat pentru că sanitarul a procedat ca la carte. 

În fine, de pupat mâna nu aveam pretenții dar nici măcar o nenorocită de bere la halbă n-a dat domnul Sperilă. 
M-am ales cu o diplomă de merit și m-a scos comandantul în fața regimentului ca să mă dea exemplu. Că eram cu boneta pusă invers și cucul la spate nici nu mai contează...

Peste vreo două săptămâni, doar ce se înnoptase, vine micuțul Sperilă la mine să-l ajut să încarce doi saci de cartofi. Nici te rog, nici noapte bună, nici mulțumesc! 

I-a urcat într-o mașină și dus a fost.