Contemplarea speranțelor și visele erei noi cu tot ce las în urmă sunt afectate de lacrimi...
Ziua de mâine se regăsește înainte, doar în stele, atingerea paradisului nopții în șapte ceruri, ca pasărea liberă în zbor.
Mă uit prin spațiu, cu soarele în spate, către fereastra unde explodează un safir. Inima aruncă un oftat pentru că acum am ajuns la răscruce de drumuri. Departe prin noapte, călătoria mea spre infinit a început.
Deși ochii sunt larg deschiși, e doar un vis.
Acum caut în sus și așa se pare că cerul este plin cu păsări ciudate. ŤΛ尺ÐɪØ ௱aЛƓaɪ Ɛ尺ɪ.
Tot ceea ce sunt, tot ce am făcut, se va destrăma acum. Numărătoarea inversă a început.
Deși ochii sunt larg deschiși, e doar un vis.
Acum caut în sus și așa se pare că cerul este plin cu păsări ciudate. ŤΛ尺ÐɪØ ௱aЛƓaɪ Ɛ尺ɪ.
Tot ceea ce sunt, tot ce am făcut, se va destrăma acum. Numărătoarea inversă a început.
O ultima privire spre toate greșelile sau victoriile din misiunea destinul meu. E timpul pentru a ridica ochii. Mă agăț de viață, mă agăț de speranță, de viitorul unei frânghii în ardere. Este ultimul act al jocului meu trist și îmi pare rău. Am luat darul din Paradis și l-am aruncat.
Acum e rândul meu. Într-o clipă, pentru istoria, cultura și copiii mei voi fi cenușă. Mă voi salva din nou. Am nevoie de o atingere caldă, asta tot încerc să-ți spun. Sunt blocat aici singur, simți? Aud muzica șoaptelor tale, ecouri depărtate prin perete. Cuvintele par a fi dincolo de atingerea mea, auzi chemarea mea tăcută? La fel ca în memorie, stai între lumea reală și fantezia mea. La fel ca o amintire, știu că ai puterea de a mă elibera. Eu văd tristețea din ochii tăi, doresc să pot înțelege totul. Să descopăr ce este în interior, așa că ia-mă așa cum sunt.
Sunt cupole din spirale de cristal și lumină aici. Suntem creaturi aspiraţionale nu există nici o îndoială. Am urât condițiile de viață din țara barbară, în care agramații năuci au doctorate, iar boarfele vor să ajungă președinte de țară...nu de scară...
Pieri slab, doar cei puternici vor duce ritmul. Bolnav și foamea țipă. Dar la nimeni nu îi pasă să audă ce strigi...Lumea noastră este în cădere, totul se încadrează în jos, am pierdut controlul, runda finală închide mintea și vom arde mocnit.
Aroganța nebunilor, hei, știința este o lumină orbitoare!
Întunericul dictatorilor în parada lor macabră.
Ascultați-vă inima că știe ce e bine...
Ascultați-vă inima că știe ce e bine...
Acum nebunii se ridică peste noi.
Apelul lor de sălbatici mi-aduce jale peste pervazul ferestrei dar ochii mei sunt la zori, către o nouă zi.
Apelul lor de sălbatici mi-aduce jale peste pervazul ferestrei dar ochii mei sunt la zori, către o nouă zi.
Aegroto dum anima est, spes est.ԵԹՐԺɿԾ ʍaՌԳaɿ ȝՐɿ...
Frământări slabe de viață se aud peste acoperișuri. Ruperea vrăjii. Ecouri de pași alunecând pe trotuar cu povești de spus. Și turnuri coș-de-fum ajung la gri în lumina dimineții. Degetele de pe fața mea devin pasionale, primele raze de soare.
Sunetul orașului e în jurul meu, murmur de voci, hohote de trafic, mă înec în cântecul lor.
Sunt doar o clipă care ține de timp, cu un ritm stabilit în marș de picioare, un impuls care bate puternic, ca nouă zi ce se desfășoară din zori.
Poți să simți prin vârful degetelor? Nu te sperie?
În derivă pe stradă, am fuzionat cu confuzia și mă simt complet electrificat cu valul uman legănat cu pământul de sub picioarele mele. Pot sta și un ceas cu mândrie sau poate cu dispreț și indiferență, cum oamenii par ca șobolanii care rulează în ritmul, fugi, fugi, fugi!
Degete necunoscute îmi mângâie fața iar vântul îmi suflă în păr, ciufulindu-l.
Există doar o lampă pe stradă, de pază sufletului meu în aerul dimineții, un partener tăcut care așteaptă ca mine zorile.
Sunetul orașului e în jurul meu, murmur de voci, hohote de trafic, mă înec în cântecul lor.
Sunt doar o clipă care ține de timp, cu un ritm stabilit în marș de picioare, un impuls care bate puternic, ca nouă zi ce se desfășoară din zori.
Poți să simți prin vârful degetelor? Nu te sperie?
În derivă pe stradă, am fuzionat cu confuzia și mă simt complet electrificat cu valul uman legănat cu pământul de sub picioarele mele. Pot sta și un ceas cu mândrie sau poate cu dispreț și indiferență, cum oamenii par ca șobolanii care rulează în ritmul, fugi, fugi, fugi!
Strâmtoarea finală se află în jurul meu și chiar dacă nu vreau, secundă perfectă s-a încheiat.
Safirul e în palma mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu