Alchimie

Visele sunt reale atât cât durează. Și nu trăim în vise? 

   E și așa destul de greu să pierzi pe cineva, dar imaginează-ți cum e să nu ai răspunsuri. 

Un om înțelept ar evita azi o evadare în real. Furtuna dă târcoale. 

  Am senzația că sunt două tipuri de oameni. Cei care trec peste suferință și merg mai departe și cei ce se afundă într-o suferință fără sfârșit. 

Știi că îmi amintesc fiecare cuvânt pe care ni l-am spus? 

Dacă vrei să te simți mai bine, nu poți controla acest proces. Trebuie sã-ţi permiți să jelești. 

Nu mai dormi, fiindcă atunci când o faci, mă visezi. Și când mă vezi, simți cea mai plăcută alinare. Și îmi ceri să dansăm, dar nu pot, fiindcă nu știu acel dans. 

Știu însă că dacă te afunzi în vis ești pierdută în depresie, așa că mă chinui să te trezesc. 
Știi ce e suferința adevărată? Acea... durere seacă, acel hău adânc ce provine dintr-o tragedie fără sens. Trăiești într-o ignoranță binecuvântată, ca toți oamenii fără griji, care nu știu că întunericul e la un pas distanță. 

Nu voi spune să nu plângi, fiindcă nu toate lacrimile sunt rele. 

Alchimia transformă metalele obișnuite în unele prețioase. Visele fac același lucru. Transformă ceva oribil în ceva mai bun. Și, mai bine e să nu te gândești.           

Lasă să se întâmple. 

Vreau să te mai țin în brațe o dată, înainte să devin o amintire...