A story for serious people

În timp ce vulpița Angelika, din pădurea bavareză, a anulat sezonul de gripă sezonieră pentru doi ani, iar Harap Alb a terorizat vietățile mărunte cu izoleta și a semănat prigoana, ursul stătea la pândă după un copac, pentru a pune mâna pe o baltă din poiană, ulterior râvnind la întreaga pădure.

Între timp, vânzarea de bere Corona a scăzut dramatic, că, până la urmă și animalele din pădure sunt tot niște dobitoace, iar pandemia s-a răspândit rapid, mai ceva ca gripa aviară. Au fost lovite atât vietățile sănătoase cât și cele nesănătoase, având totuși prioritate cele care erau deja cu un picior în groapă, fiind ajutate să intre și cu al doilea. Știrile din luminiș au fost acaparate de personaje din basme, Călin Nebunul, Regele-Maimuță și Rățușca cea urâtă, cu sfaturi folositoare pentru bunăstarea lighioanelor.

Izolarea la domiciliu a devenit obligatorie, fie că era arici, lăcustă sau brotac. Deplasarea se face numai între anumite ore, cu das Ausweis în mână și masca de bumbac peste bot, în vederea aprovizionării cu ghinde, nuci și apă plată de izvor. Munca se va desfășura online, din copac, din scorbură sau direct din baltă, după caz.

Au început să curgă amenzile, cu nemiluita, ba că un bursuc fuma cu masca sub nas, un cocoșel de munte a trecut pe adeverință punctul 2 la punctul 3 iar un arici, obraznicul, a fost târât de păr prin tufișuri, pentru că nu se oprea din râs. (Bineînțeles că și râsul și-a luat amendă!)

Pandemia a revenit la stadiul regulamentar de guturai după ce a început războiul. Care cu coarnele, care cu copitele, iar în districtul Beinhorn, chiar în padoc, a fost găsit poneiul lui Ursula mușcat de lupi! Nu că ursul nu și-ar fi băgat coada în lacul înghețat dar asta e o altă poveste. Ca represalii, vulturul pleșuv s-a sfătuit cu vulpea roșie să nu mai cumpere nimeni miere de la urs dar acesta le-a trimis din simpatie câteva castane în cap. Încăierarea stă să înceapă iar alte vietăți au intrat în horă, de o parte sau alta. Cocoșul, lupul, castorul și cangurul, de o parte iar tigrul bengalez, panda și bizonul de cealaltă parte. Noi vom participa cu râsul, mai cunoscut sub denumirea de linx.

Maverick

 

Mă sună într-o veselie "bobolanii" ăia de la Telefoane, cum spune aia mică la șobolani, cu tot felul de super oferte halucinante, excepționale și extra-nelimitate. Adevărul e, că nici prostia nu e limitată... Dar nu mă sună, așa, ca omu' normal, bună ziua - bună ziua, ci mai întâi iți pun muzică. Azi-dimineață, pe la ora 4, am recunoscut încântat Simfonia nr. 10, de Gustav Mahler, că așa te apelează ei, de parcă ar fi de pe alt fus orar, numai la ore nepotrivite și în momente nepotrivite. Poate de aia iți și pun mai întâi muzică, să-și termine omul de făcut treaba...

De-a lungul timpului am avut abonament la majoritatea firmelor de telefonie mobilă, cu nume greu de pronunțat, franțuzite, englezite, nesimțite dar s-au dovedit a fi "toți o apă și-un pământ", vorba poetului. Ia să fiu atent ce scriu aici, că ăștia te dau în judecată, cu Eminescu cu tot, că ce n-ai tu voie ei au. Ca și contractul, tu - obligații, ei - drepturi. Când sunt bine dispus și sunt apelat intempestiv, împrumut o voce pițigăiată de bătrânel și încep un dialog cu un personaj imaginar.

- Bădărău, tu ești, mă, nenorocitule? De ce n-ai mai dat și tu un telefon, bestie cu chip de om? Ăla stă și ascultă consternat.

- Mă, derbedeule, am auzit că ți-ai pus menajeră și cauți un majordom pentru nevastă, tu te crezi în Downton Abbey, mă, nesimțitule? N-are cine să iți schimbe izmenele, amărătule și să-ți deschidă conserva aia expirată de fasole boabe? Bă, strigoiule, tot scafandru la IGO lucrezi? Vine "femeia" să-ți tragă apa la veceu, măi animalule, te-ai născut în satul de unde a început Răscola din 1907 și acum te-ai parvenit, tre' să-ți dea tanti ciorbă de burtă cu polonicul, la pat?! Patul lui Procust, comandat la E-mag. Ai uitat de unde ai venit, mă, personajule din tablourile lui Grigorescu! Să vii să-ți dau bani să-ți cumperi o pereche de pantaloni, să nu mai umbli în chiloți pe stradă!

Sigur că ăla sau aia dă să intervină dar eu ridic glasul, mă, Bădărău, amărătule, gata, taci, nu mă întrerupe! Alteori, după ce îmi pun ei muzică, le pun și eu dar la ce ascult eu nu rezistă decât câteva secunde. Foarte bine, prietene, gata, mergi și plimbă-te cu barca! Câteodată răspund politicos, că îi consider o firmă de rahat sau că îmi încarcă factura nejustificat și îmi zboară instant datele mobile? S-a întâmplat să n-am timp uneori de discuții și le-am semnalat că o să pățească ca ăla din House of the Dragon, chiar în primul episod, targaryenilor! Apropo de serial, am rezistat 13 minute, că tocmai mâncasem și am dat vioi pe alt canal, unde, bucurie mare, Liverpool s-a răzbunat crunt, cu 9-0, pe amărâții de la Bournemouth, de parcă erau ei vinovați că Nunez dă cu capul în gură, ca un golan și a luat roșu direct, plus trei etape de suspendare, că s-a cam supărat și nensu Klopp, băi nene, nu se face așa ceva, es ist scheiße! Mi-a plăcut în schimb filmul Top Gun Maverick, neașteptat de bine pus la punct și cu un Tom Cruise entuziasmant, pilotând pe bune un F-18! Este exact genul de spectacol care amintește oamenilor de ce o excursie la cinema bate Netflixul! Primul Top Gun, cel din 1986 nu mi-a plăcut atât de mult, că a fost mai mult cu pupături, (la vremea aceea intre bărbați și femei), dar tot era mai bine atunci, că LGBT nu prea se promova și nici ăia cu emanciparea băuturii la femei, că parcă au paharele de vin lipite de mănă cu prenadez de 500, de la metalo-chimice. Îl recomand călduros pentru toți cinefilii, (filmul, nu lipiciul), de preferat să fie vizionat într-o sală dolby mare, unde scaunele huruie ca motoarele cu reacție și poți simți scenele de zbor așa cum le vezi. Eu am trăit senzații tari, mai ales la cumplitele forțe gravitaționale, că m-au scos forțat Forțele de ordine afară!

Din păcate, Val Kilmer a avut un rol sumar de această dată, din cauza problemelor sale grave de sănătate, dar nu Covid, cum s-au temut milioane de fani ci cancer la gât! Mulțumesc pe această cale organizatorilor de la US Open, că nu l-au primit pe Novak Djokovic, ca să-l expulzeze a doua zi, pe motiv că Statele Unite nu-i permit accesul în țară din cauza statutului său de vaccinare anti Covid-19. Caţavencu: "Stimabile, nu știu pentru ce dumneata mă prigonești de la o vreme...Ce ai cu mine?"

Cât despre Nadal și ticurile sale, e prea obositor pentru ochiul unui puritan. Nu m-aș mira, ca înainte să servească, să schițeze și câțiva pași de dans de-ai lui Michael Jackson din Thriller! Le mulțumesc ălora din Lumea Nouă că m-au scutit să mai fac nopți albe și, spre dimineață, când adorm, rupt de oboseală, să mă sune nelimitații ăia de la Telefoane!

Sustenabil

 

Mulți școlari sicofanți au avut anevoințe cu cele 27 de strofe ale stihurilor lui Ion Barbu, Riga Crypto și Lapona Enigel dar mai ales eludarea cu mintea proprie a meandrelor concretului în sinergia faptelor, la ciclul baladic și oriental din creația barbiană. Căci iată ce spune poetul:

"Menestrel trist, mai aburit Ca vinul vechi ciocnit la nuntă, De cuscrul mare dăruit Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,"

Am reținut încă din prima strofă și ultima analizată, că menestrelul cântă la spartul nunții, trist și îndărătnic, mai aburit ca vinul vechi, cu o pungă pe cap și beteli pe frunte. However, am să concluzionez pe înțelesul tuturor că avem de-a face cu un Love Story din lumea vegetală, în plan oniric.

Căci, așa cum spune maestrul Coșbuc:

"Iat-o!

Plină despre munte iese luna din brădet,

Și se-nalță, încet-încet,

Gânditoare ca o frunte,

De poet."

Ca să nu mă abat de la subiect și să rimeze cu poet am remarcat în fruntea topului desuet de "văzut la televizor" o frază aparent banală: "Aștept concluziile dumneavoastră cu celeritate!"

Mă întreb legitim, ce înseamnă cuvântul ilegitim celeritate? Dau o fugă pe DEX și citesc:

1. iuțeală, repeziciune sau 2. viteza de propagare a undei, a perturbației printr-un mediu fluid în repaus.

Foarte frumos, partea a doua pică, pentru că e vorba de niște demnitari, deși dacă mă gândesc mai bine la ce spunea Odobescu..."Avem o lungă controversă în care filologia are să se amestece cu istoria naturală și o să facă un talmeș-balmeș precît se va putea mai doct și mai erudit".

Eu cred cu sinceritate că sunt oameni care gândesc într-o limbă și vorbesc în alta! Mai franc de atât e doar Google Translate. Ce dacă e un termen din fizică, spune bre repede!

Ca de obicei, cuvântul a fost preluat de toată lumea, de prompteriste și de cei care au devenit ziariști pentru ca nu au reușit ca scriitori. La orice articol, discurs sau interviu, se introduce "celeritate", în orice context.

Apoi, a apărut cuvântul sustenabil, preluat din englezescul sustenable dar mai romanizat. Înseamnă durabil, suportabil sau care poate fi susținut cu argumente convingătoare. Au și francezii soutenable-ul lor care clarifică dilema definitiv și irecuzabil. Qui peut être soutenu!

Cuvântul poate fi folosit în orice conversație, oriune-oricând, ca să pari intelectual, la absolut orice cuvântare sau cu vecinul de palier: Anul acesta, producția agricolă de triticale și golomăț la hectar este sustenabilă sau soțul meu a reparat cotineața sustenabil...și...cu celeritate!

Înainte era "da, da, da", întotdeauna de trei ori, nu o dată, că era banal, nu de două ori, că suna a neîncredere, mda, nici de patru ori că arăta exasperare! Fix de trei ori, da, da, da...Da' uite că nu era nu, nu, nu... Am auzit și la nemți, ja, ja, ja dar n-am auzit nein, nein, nein! Se poate...? Nein, so was...Es ist möglich?

Întotdeauna a fost câte un cuvânt preluat de toată lumea, că așa e în trend-ul curentului la modă sustenabil!

Expresia unui îndrăgit prezentator de meteo, "vântul va sufla pe creste", a devenit omniprezentă la orice post de radio sau tv care se respectă, mai virală ca variola maimuței sau ciroza cârtiței. Foarte bine și ce are a face cu noi, cetățenii obișnuiți și pașnici? Vântul bate de când mă știu. Se plimbă cineva pe creste și îi dă cocul peste cap? Sau îi umflă freza? Circulă trenul sau tramvaiul pe creste? Troleibuzul 85? Câți turiști sunt pe creste, mai ales noaptea. Cad caprele negre de-a berbeleacul? Își fac urșii sepuku? Lasă-l, bre, să bată, că asta face el, bate! Poate doar turiștii cu parapanta să aibă ceva probleme dar ce să caute noaptea pe creste? Asta e știre, poate pentru salvamontiști, poate, pentru scafandri și cosmonauți cred, deși nici ei nu se aventurează tocmai pe creste, la peste 2000 de metri.

Da' uite că vântul tocmai acolo bate, nenorocitul!

Aqualung

  "Credeam că oboseala nu-ndrăznește să se atingă de cei cu sânge atât de albastru. De mine s-a atins, cu toate că roșesc mărturisind asta." (Shakespeare - Richard al II-lea)

Ascult Aqualung, unul din albumele mele de suflet și asta pentru că prefer albumele conceptuale, cu straturi de profunzime filosofică și muzică elaborată. Poate de aceea nu m-am omorât niciodată după compilații sau play-list-uri. O excepție a fost în perioada "bucuriilor mari" când pregăteam de Crăciun câte o casetă cu muzică tradițională, cum ar fi "Merry Christmas Everyone" cu Shakin Stevens, Mel&Kim cu "Rockin' Around The Christmas Tree" și nelipsitul Greg Lake, de la Emerson, Lake and Palmer, nu cu "C'est la vie" cum s-ar putea bănui, ci "I believe în Father Christmas"...Vremuri frumoase, vremuri fericite care nu se vor mai repeta dar eu sunt mulțumit că le-am trăit intens și m-am bucurat de fiecare secundă. "When I was young...", cum spune Ian Anderson în "Wind-up", pe...ultima melodie din Aqualung, deși la momentul respectiv avea doar 24 de ani...

Când ascult Jethro Tull cu Aqualung îmi amintesc de "Moknău Canyon", (o denumire hazlie, inventată de noi în munți, referire la John Mayall și "Blues from Laurel Canyon") și ploaia aceea triasică, care ne-a prins pe mine și câțiva colegi la o terasă cu bere la halbă și o priveliște ca din Jurassic Park. Ploaia aceea diluviană, care lăsa lumina serii filtrată difuz, fără să distingem prea bine conturul muntelui, face tot farmecul în amintirea mea și desigur, Aqualung, discul care a fost începutul prieteniei mele cu misterul dintre muzică și fantezie. Căutam pe-atunci sens și scop într-o lume plină de controverse, imagini urbane mizere și o realitate promiscuă, cu oameni ignoranți, lipsiți de responsabilitate, o lume în care Dumnezeu a fost închis în "Cușca lui de aur" de către cei care încercau să-l definească în termeni simpli. Acest "mêlée morale" duce inevitabil la un lamentabil eșec dar în seara aceea nu eram descurajați de realitățile care se profilau și săream prin ploaie în jocul vieții, pe planeta tulburătoare a lui Jethro.

Acest album descrie chiar asta, ciocnirea epică, ca într-o tragedie greacă, dintre moralitate și realitatea societății, degradarea ei, în care Aqualung este un vagabond bătrân semi-vicios iar Mary o semi-victimă, plus o grămadă de alte personaje "încântătoare", "de neuitat", ascunse în dulapul cu schelete din spatele scenei, care ne aduc, în versurile lui Ian Anderson, o bucurie neașteptată, plus experiența generală genială a unui personaj spectaculos, Jethro (un alter-ego), care și-a exprimat opiniile cinice, ca să nu spun răutăcioase, prin mai toate albumele grupului...

"Aqualung" este un salt mare de la compozitor la povestitor, fără o milisecundă de spațiu irosit sau de înfrumusețare inutilă.

În mod paradoxal, prima piesă de pe album, Aqualung, cea mai cunoscută melodie Jethro Tull, este printre puținele care nu are versurile compuse de Ian ci de soția sa, Jennie și nici nu cântă la flaut aici, el fiind un exponent încoronat al flautului! Și încă o precizare, coperta albumului, pe care apare un bătrân vagabond cu barba lungă, pictată predominant în culoarea verde tempera, este Ian Anderson, desigur, l-am văzut cu haina aceea legendară chiar eu, în spectacolul "The Rolling Stone Rock'n'Roll Circus"!

Îmi stăruie în memorie melodia scurtă de chitară clasică "Cheap Day Return", scrisă de Ian Anderson după ce s-a întors la Londra (via Preston), unde și-a vizitat tatăl, grav bolnav, în spital. Se întreba cu tristețe dacă asistentele îl tratează pe tatăl său așa cum ar trebui sau dacă sunt drăguțe doar pentru că el este celebru.

"She made you tea

Asked for your autograph

What a laugh"

        

"Aqualung, prietene, nu fi neliniștit, sărmane bătrân. Vezi tu, sunt doar eu..."

Tell me lies, tell me sweet little lies

   

           Trăim o perioadă în care drepturile și libertățile din nou nu se simt prea bine. 

      Pandemia a luat sfârșit prin decret prezidențial. De fapt, terminarea restricțiilor, dacă e să fim corecți, pentru că virusul încă mai mișună în imaginația colectivă. Acum doi ani, la începutul epidemiei, am remarcat că se exagerează până la isterie, că o gripă, un virus, a ajuns să sperie până la țăcăneală o întreagă planetă. Cum e posibil ca Noua Zeelandă să își închidă granițele pentru un singur caz de covid?  Asta e o exagerare evidentă... Cum se poate ca Australia să se facă de râs cu tot felul de aberații, iar de Austria nici nu mai spun, e pe primul loc, în ordine analfabetică, pentru faptul că au introdus vaccinarea obligatorie vs 3000 de Euro amendă! De Canada nu mai știu nimic, i-o fi luat Trudeau pe toți camionagii la el acasă...iar de Franța, numai de bine...travestiții sunt imuni.

   

   Așa cum spune domnul Andrei Pleșu, "lumea a intrat într-o pandemie de prăbușire planetară a IQ-ului, o pandemie a prostiei".  Doamna Renate Weber, actualul Avocat al Poporului și fostă Judecătoare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, spune că "oamenii preferă să moară cu părerile lor în brațe, decât să recunoască că au greșit. Acești oameni îi urăsc pe cei care își pun întrebări, adică dacă altul gândește pentru tine de ce să îți mai pui întrebări?  Iar ei nu au întrebări, au doar adevăruri absolute...Cât despre fake-news-uri, ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns...Ce fel de oameni sunt aceia care cred aceste scenarii din cele mai proaste telenovele posibile...Și aici e vorba de întregul Occident, nu doar de noi", mai spune distinsa doamnă, un Occident unde se presupunea că oamenii au o gândire critică.

   Este adevărat că în pandemie au fost oameni care au murit, pentru că acest Covid i-a lovit rău pe cei care au fost mai vulnerabili cu sănătatea dar exagerările monstruoase, pe care nici nu le mai enumăr aici pentru că mi-ar jigni inteligența, nu erau necesare. N-om fi toți așa idioți. Frica de a pune întrebări firești despre ce se întâmplă și de fapt, interzicerea totală de a gândi. Sunt dezamăgit de această ignoranță cvasitotală, de această superficialitate și lipsă de critică socială.

Unii oameni nu mai sunt interesați de adevăr, își iau informațiile numai din titlurile de pe Tik-Tok, de pe Facebook sau Instagram. 

Trăim o perioadă în care drepturile și libertățile din nou nu se simt prea bine.

Cenușăreasa de la Antipozi

   Acest text a apărut în ianuarie, până să înceapă Australian Open și a dispărut subit din motive de cenzură sanitară. Acum merg pe mâna lui Caragiale care spunea că, dacă e anonimă, semnez și eu!

   

   Așa cum Cenușăreasa și-a pierdut sandaua în scara iubitului, ca o toantă, așa și premierul Walter Scott, verișorul corbului, și-a dat arama pe față, înecându-se ca aborigenul la mal, ridicându-i pentru a doua oară, în decurs de câteva zile, imunitatea campionului Djokovici.

   

   Ca să nu mai câștige și anul acesta Australian Open, pentru a zecea oară și a patra oară consecutiv și conform legii deportaților de pe cealaltă parte a Pământului, să devină regele reginei și prietenul cangurilor cu ornitorincul în coșul de cumpărături, denumit marsupiu, Campionul va fi dat ca exemplu negativ pe întreaga planetă, deocamdată, și expulzat chiar în Botany Bay, la Port Jackson, după pilda regelui George al III-lea, care pe la anul 1787 a colonizat uriașa "închisoare", cu "crema" societății insulare, 162 000 de condamnați în 806 nave ale groazei, în care singura condiție pentru nenorociții voiajori, era să aibă între "7 ani" și "pe viață" sau "spânzurătoarea", devenind astfel fericiții părinți fondatori și mame fundatoare ale noii colonii, deși una penală.

Nole a ajuns în detenție prima dată pentru faptul că nu s-a vaccinat imediat după ce a trecut prin boală, care boală, vorba poetului: 

"Icoana stelei ce-a murit, 

Încet pe cer se suie, 

Era pe când nu s-a zărit, 

Azi o vedem și nu e!" 

A doua oară, când a fost și expulzat, motivarea oficială a fost "că poate stimula prin prezența sa sentimentul de antivaccinare al poporului australian!" Bravos națiune! Halal să-ți fie! Să trăiești, coane Leonida!                

   Va mai curge ceva apă la Drencova până ce Moș Covid va fi detronat de Tanti Poluarea și nea Încălzire globală, că vorba aia, pandemii, crize, dictaturi, războaie și nenorociri vor mai fi, noi să fim sănătoși! 

Bucurii mici

   

   Mi-am dorit să mai citesc încă o carte de Agatha Christie și să mă delectez cu o ceașcă de ceai englezesc, înainte să mă internez în spital. Comanda de la librărie a venit prompt, la ora opt dimineața, când încă mai contemplam din fotoliu luna care se zărea chiar în fața mea, undeva pe cerul albastru al dimineții. Prin geamul larg deschis se vedea unduirea de argint a Dunării, care începuse să sclipească în razele generoase ale soarelui blând și își începuse vizita zilnică prin oraș. 

   E o adevărată artă să desfaci pachetul, fără grabă, așa cum faci când timpul trece încet și trebuie să te bucuri la maximum de orice prilej care oferă bucurii mici, să savurezi momentul pe îndelete, iar lucrurile importante nici nu prea mai contează... 

Îmi place mirosul de carte proaspăt tipărită și până e gata ceaiul, merg să întorc discul cu "Hotel California", care continuă pe partea a doua cu "Wasted Time (reprise)"...                     

Stau puțin la geam să urmăresc, așa, din depărtare, un surfer curajos tras de o barcă electrică, colorată frumos în roșu și negru. Este admirat de pe faleză de câțiva turiști care au luat cu asalt cafenelele. Mai arunc o privire către luna care încă se vede bine, rotundă și palidă, apoi, fără să pierd din atenție următoarea melodie de pe disc, îmi pun un pliculeț cu ceai negru în ceainic, apoi îl acopăr cu apa fiartă și husa tricotată. Mai am timp 3 minute să arunc o privire spre vajnicul surfer, care a dispărut subit din peisaj și să ascult nisipul delicat al vinil-ului, care toarce plăcut, ca trosnetul focului de lemne din șemineu...                                             

Nu mai pun zahăr demult și nici măcar o picătură de lapte, îmi place așa, nu prea tare și fierbinte, cu o felie de lămâie verde. Deschid cartea la pagina întâi și magia poate să înceapă...                                               

"Welcome to the Hotel California, Such a lovely place, Such a lovely face..."

Republica Pink Floyd

    

   Am înotat în apele experimentelor prin bucurii rafinate și unice. Grafica spațiului și a timpului a oscilat de la nebunie la liniște, cu zile obscure în inima soarelui nostalgic.

Bineînțeles că uneori mă simt puțin stingherit de faptul că ceilalți n-au avut norocul meu dar destinul e propriul caracter, cum spunea Octavian Paler în cartea sa ''Deșertul pentru totdeauna''. 

   

   Prietenul meu, un fost ofițer disponibilizat și-a deschis o firmă, o prăvălie cu de toate, a pus-o vânzătoare pe nevastă-sa, fostă inginer chimist și au făcut rahatul praf! Bine, când venea pe la mine bătea câmpii, c-o să facă, c-o să dreagă, deși eu aveam ceva experiență în privatizarea asta și l-am avertizat că va fi foarte greu cu atâtea impozite și piedici de tot felul dar ea a avut atunci o remarcă ilară, lasă, băi, și când iei teșcălăul de bani seara!

   După faliment au plecat în Spania, ea ca menajeră iar el ca hamal la aeroport. Locuiau într-o rulotă abandonată, sub un pod și uneori ploaia ajungea înăuntru. Tușeau amândoi hârâind, în mare parte și din cauza că fumau prea mult. Îi auzeam la telefon cum scârțâiau ușa de la intrare care nu se închidea niciodată.

   Le-am spus la un moment dat că aș veni și eu acolo dar s-au burzuluit brusc și s-au răstit la mine, ce să faci tu aici, mă, băiatule, aici se moare de foame, se mănâncă din gunoaie, rămâi mai bine la pinkfloyd-ul tău! Asta a fost invidia lor supremă, otrava urii reprimată ani în șir, rămâi la pinkfloyd-ul tău!

Foarte frumos! Asta am și făcut, am rămas în Republica mea Pink Floyd.

   Am găsit aici lucruri noi și originale, o versiune grozavă a vieții, o clipă temporară a rațiunii, cu gânduri și sentimente noi, strălucind hipnotic. M-am reinventat complet devenind fantoma mea mai tânără. 

Aici frigul este dat la o parte și domnește căldura, simt fiori de rămas bun în liniștea interminabilă, o alternativă a visului care se topește în sunetul plutitor al vântului din deșert. Suspinul agitat, de stea căzătoare și ceață mistică, senzația melancolică, aspirat de uitare.

Cineva servește în permanență, pe aleea mea, fursecuri, amandine și înghețată la cornet.

Remember when you were young, you shone like the sun...''

   Zilele mele de liceu erau pline de Pink Floyd și discul de vinil ''Wish you were here", pe care îl ascultam de la început până la final... Ce introducere grozavă și ce final memorabil!

- Aș vrea să fii aici!                                                                                                                                     

 - Omule, asta e o muzică din ceruri!

Irepetabil ademenitor perfect. Până în ziua în care voi înceta să mai exist.

Mai mult decât să te aducă la lacrimi, să renunți la tot și să mori pentru un moment trecător al adevărului, care te va readuce la viață, surd, orb, perfect, în Republica Pink Floyd.

Ce fotografie grozavă, amintește-mi să fiu tânăr, să las magia să înceapă într-un confort și o plăcere nesfârșită, uimitoare, uluitoare, curată, emotivă și semnificativă.

Puterea mistică a reușit să se scufunde și apoi să zboare peste cer într-un ritm de bătăi de inimă. 

Irepetabil ademenitor perfect.

Da, aici sunt acasă.

How I wish, how I wish you were here

We're just two lost souls
Swimming in a fish bowl
Year after year
Running over the same old ground
What have we found?
The same old fears
Wish you were here''

Auzi, mă, mi-a spus un prieten, rămâi acolo, la Pink Floyd-ul tău!

Care e culoarea ta preferată?

- Care e culoarea ta preferată? Care e melodia ta preferată? Care e vacanța ta preferată?

Bărbatul se apropie de un hublou al navei și privește un punct fix.

- Crezi că o să mai găsim pe cineva acolo?

- O să aflăm în câteva zile, răspunde ea, cu o voce liniștită.

- Știi de când suntem pe drum? Fix de 34 de ani și 34 de zile, reia el, după ce consultă un calendar. O viață de om. O viață de om pentru noi dar pentru ei, mai multe.

Ea se limitează să îl privească. Pentru ea, el arată exact la fel ca în momentul în care l-a cunoscut. Și ea arată la fel.

- Am plecat singuri și ne întoarcem singuri, continuă el. Deși, aspirațiile noastre au fost atinse, misiunea noastră s-a împlinit, dar parcă lipsește ceva.

Își pune fără grabă o ceașcă de ceai în timp ce aude ecoul vocii ei:

- Da, așa este.

- Care e ziua ta preferată? În tot timpul ăsta, nu am reușit să aflu. Sau poate am uitat eu sau am fost neatent.

Îți amintești de fericire? Îți amintești de copii? Îți amintești de noi? 

Care e cartea ta preferată? Care e cadoul tău preferat? Care e străduța ta preferată?

Știi, continuă el, mă tem că nu vom mai găsi pe nimeni...Oare când am primit ultimul mesaj de la ei? Consultă același calendar și constată că au trecut 3 ani. O eternitate, șopti abătut. Trei ani pentru noi dar pentru ei, sute de ani. Sau poate trei clipe. 

Care sunt florile tale preferate? Ce îți place să faci duminica? Care este deja-vu-ul tău? 

E posibil ca ei să fi oprit mesajele de trei ani sau poate avem noi o problemă de comunicare.

- Trei ani-lumină, adică, vrei să spui, intervine ea, cu o voce liniștită.

- La naiba, da. Timpul nu stă pe loc, s-au schimbat generații. 

- O să aflăm în câteva zile, spune ea încet, verificându-și atentă senzorii virtuali ai hologramei, programată să se repete continuu.

Se apropie de el și îi luă mâna într-a ei, într-un gest de alinare. - Suntem împreună, indiferent ce se întâmplă, îi spune ea. Am trecut prin atâtea împreună, putem trece și peste asta. Bărbatul îi privește gânditor chipul familiar, apoi își dă seama că are dreptate. În ciuda timpului scurs și a incertitudinii din fața lor, împreună vor putea trece peste orice obstacol. Își ia ceașca de ceai și o înalță într-un gest de salut către ea. - Împreună, spuse el. Ea îi răspunde cu un zâmbet și își înălță și ea ceașca. - Împreună, repetă ea.

- Care e culoarea ta preferată? Care e melodia ta preferată? Care e vacanța ta preferată?

Aegroto dum anima est, spes est

   Tabere ambele în afli te însuți tine cu este luptă înverșunată mai cea 

  

   

  Cea mai înverșunată luptă este cu tine însuți, te afli în  ambele tabere. 

   

   Există un adevăr universal pe care îl înfruntăm cu toții, fie că vrem, fie că nu. Totul se sfârșește până la urmă... 

Oricât am așteptat această zi, niciodată nu mi-au plăcut finalurile. 

Ultima zi de vară, ultimul capitol al unei cărți, sfârșitul unei simfonii, despărțirea de cineva drag. 

Dar, finalurile sunt inevitabile. 

Cad frunzele, închizi cartea, îți iei rămas bun. Uneori pentru totdeauna. 

Astăzi este una din acele zile. 

Ne luăm rămas bun de la tot ce ne era cunoscut, cu un oftat de lacrimi, la răscruce de drumuri. Tot ce am făcut bun se va destrăma, viitorul e o frânghie în ardere.

O cicatrice are un scop bun. Îți amintește că durerea cauzată altora rămâne în final a ta. 

Într-o clipă, pentru istoria, cultura și copiii mei voi fi cenușă. 

                                                  II

    

   Zeii au înnodat un fir roșu în jurul gleznelor noastre și l-au legat de toți oamenii cărora le vom atinge destinul. Acest fir se poate îndoi și încurca dar nu se va rupe niciodată. 

Există anumite persoane care fac parte din noi și care vor fi cu noi indiferent ce se va întâmpla. Ele sunt șoaptele din inimile noastre. 

Majoritatea oamenilor își petrec întreaga viață așteptând un moment care-i va schimba pentru totdeauna. Nu se întâmplă niciodată. 

Închide ochii. Găsește cu mintea ceea ce cauți. 

E un loc în inimă care nu se va umple niciodată și vom aștepta și iarăși vom aștepta, să se umple. 

                                              III


   Se spune că drumul cel mai scurt între două puncte e o linie dreaptă. 

Dacă două puncte trebuie să se întâlnească, Universul va găsi mereu o cale să facă legătura. Atunci când orice speranță pare pierdută, unele legături nu pot fi rupte. 

Ele definesc ce suntem. 

Sau ce putem deveni. 

Iar atunci când descoperi acea persoană care te conectează cu lumea, devii cineva diferit... 

                                                  IV

   Solfegiul este alcătuit din 12 tonalități. Aranjate în secvențe și în timp, aceste tonalități simple creează o varietate muzicală infinită. Armonie și disonanță, tensiune și fermitate, toate pot fi descrise prin raporturile matematice dintre tonalități. Dacă am putea traduce toate raporturile în sunet, am putea auzi muzica sferelor, un sunet la fel de puternic și de imens ca Universul...sau tăcut, precum o piatră. La fel de seducător ca sufletul uman. Pentru unii, muzica ridică spiritul până la nivelul unei frumuseți transcendente. 

Alții, pur și simplu aud frumusețea din Univers. 

                                                   V

   Pământul, în timp ce se rotește emite o frecvență, o notă muzicală, la 7,83 hertzi. 

Dar, această frecvență se modifică puțin, din motive necunoscute. Unii spun că exploziile solare sunt cauza sau tulburările electrice din atmosferă. Dar poate există o explicație mai simplă. Poate sunetul planetei este influențat de cele 8 miliarde de suflete de pe suprafața ei, fiecare dintre ele producându-și propria muzică, adăugând propria lor armonie... 

                                                 VI

   E și așa destul de greu să pierzi pe cineva, dar imaginează-ți cum e să nu ai răspunsuri. 

Iertarea păcatelor este forma cea mai puternică de iertare. O completă amnistie de suspiciune și tragere la răspundere. 

Este eliberarea unui viitor furat, o promisiune a renașterii... 

Cei mai buni dintre noi vor învăța din greșelile trecutului, în vreme ce, toți ceilalți suntem condamnați să le repetăm... 

În fața mea s-a sfârșit vara, a pierit toamna și acum se-ntinde iarna. Cu siguranță iarna vieții. 

La fel ca în memorie, stai între lumea reală și fantezia mea. Dacă aș putea fi aproape de tine, dacă aș putea fi acolo unde ești tu, dacă aș putea să mă întind și să te ating. Să te aduc acasă. 

Există oare o cale să te găsesc? 

Există vreun semn ce-ar trebui să-l știu? 

Există un tren pe care să-l pot lua? 

   

                                                 VII

   Stelele, în împărăția lor, abia pot fi numărate, acoperă întunericul cu lumină. Sunt fantele prin care se zărește lumina raiului... 

Pe un nor se află un castel. Acolo îmi place să merg în visele mele. Nu are etaje ca să urc multe trepte. Acolo, în castelul meu din nori, Adrasteia mă ia în brațe și îmi cântă un cântec de leagăn. E plăcută la vedere, iar atingerea îi este delicată. Și-mi spune: dragul meu, te iubesc nespus! 

Știu un loc în care nimeni nu e pierdut. Știu un loc în care nimeni nu plânge. 

Asta este viața reală? Este doar fantezie? Doar atât? 

Prins în alunecarea pământului, fără posibilitatea de a scăpa de realitate. Visele sunt reale atât cât durează. Și, nu trăim în vise? 

Într-o zi îmi voi dori să mă trezesc undeva unde norii sunt departe în spatele meu, unde necazurile se topesc ca bomboanele de lămâie... 

                                                   VIII

   Iertarea păcatelor este forma cea mai puternică de iertare. Este eliberarea unui viitor furat... 

Aș da orice... 

Orice pentru încă o zi... 

Pentru încă o oră... 

Nu voi spune să nu plângi, fiindcă nu toate lacrimile sunt rele. Vreau doar să te mai țin în brațe o dată, înainte să devin o amintire... 

Nimeni nu va dori după mine, eu sunt singura fantomă de la fereastră. 

Nimic de pierdut și nimic de câștigat. Eliberat de a mea tristă prietenă, Insomnia. 

Există doar o lampă pe stradă, de pază sufletului meu în aerul dimineții, un partener tăcut care așteaptă, ca și mine, zorile. 

În ploaie pavajul strălucește ca argintul, toate luminile se pierd în ceață. În întuneric copacii au coroane de lumină. 

Și tot ce văd eu, e că suntem amândoi, împreună. 

Închid ochii și nu mă mai gândesc la nimic.

Nimeni nu știe unde sunt...

Nimeni nu poate să dea de mine...

E perfect...

E secunda perfectă.