Insomnia

   Există un loc care nu are niciun nume, nimeni nu râde, niciun copil nu se joacă. Nu e pe hartă, dar e acolo. 

   Oamenii sapă în pământ după mâncare. Să umple golurile din pensia mizeră. Ei au petrecut viața făcând o muncă zi de zi. 
Vremurile s-au schimbat. Nu mai au nevoie de ei... Au afaceri profitabile din decesul lor. Există cei care cred că trebuie să conducă, iar ambiția lor este folosită ca un loc ascuns pentru faptele egoiste și teribile. 
Feriți-vă de cei care pretind că știu ce e mai bine pentru voi. 

Paradisul se hrănește cu lumină de om. 

   

   Am insomnie. Lumea doarme afară, la fereastră mea. O strălucire portocalie liniștită pe străzile goale, unde miezul nopții e suficient de clar pentru ca gândurile să se reproducă și să crească în idei. Aș vrea să se păstreze acest tablou, ca un ultim trandafir roșu pe o cupă de otravă... 


   Am nevoie de conversație pe o tastatură care modelează cuvintele, pe care aș vrea să le împărtășesc on-line minții tale, în sus și în jos pe firul de km-lumină de server, scufundări adânci în fluxul de informații, unde am scăpat din viața mea de disperare și sunt liber să-mi urmez inspirația. În timp ce sunteți mulțumiți să visați în paturile voastre, eu alerg pe cai mari în valuri de eter. Eu sunt viu dar praful de pe rețea, corpul meu și rugina ar putea rămâne aici, ca un surogat imaginar, o clonă virtuală în cifre programatice dincolo de întoarcere. 

Nimeni nu ar dori după mine, eu sunt singura fantomă de la fereastră. 

Nimic de pierdut și nimic de câștigat. Eliberat de a mea tristă prietenă Insomnia. 

Sunt curat ca vântul din ianuarie iar duhul meu arde zbuciumat, ca o flacără virtuală...