25 iulie 2014

Eri



.r໐๖ຊ ຖi ărē๖il ērăSคp ค¢,irนrē¢ ētpคș ຖi iitp໐ຖ iนlนSi໓คrคp คērēງຖitค,ēlētS ຖî rค໐໓,ētຖiคຖî ētŞēŞăງēr ēS ēຖiâ๓ ē໓ คนiຊ 

  Contemplarea speranțelor și visele erei noi cu tot ce las în urmă sunt afectate de lacrimi... 

Ziua de mâine se regăsește înainte, doar în stele, atingerea paradisului nopții în șapte ceruri, ca pasărea liberă în zbor. 

Mă uit prin spațiu, cu soarele în spate, către fereastra unde explodează un safir. Inima aruncă un oftat pentru că acum am ajuns la răscruce de drumuri. Departe prin noapte, călătoria mea spre infinit a început. 
Deși ochii sunt larg deschiși, e doar un vis. 
Acum caut în sus și așa se pare că cerul este plin cu păsări ciudate. ŤΛ尺ÐɪØ ௱aЛƓaɪ Ɛ尺ɪ. 

  Tot ceea ce sunt, tot ce am făcut, se va destrăma acum. Numărătoarea inversă a început. 
O ultima privire spre toate greșelile sau victoriile din misiunea destinul meu. E timpul pentru a ridica ochii. Mă agăț de viață, mă agăț de speranță, de viitorul unei frânghii în ardere. Este ultimul act al jocului meu trist și îmi pare rău. Am luat darul din Paradis și l-am aruncat. 

Acum e rândul meu. Într-o clipă, pentru istoria, cultura și copiii mei voi fi cenușă. Mă voi salva din nou. Am nevoie de o atingere caldă, asta tot încerc să-ți spun. Sunt blocat aici singur, simți? Aud muzica șoaptelor tale, ecouri depărtate prin perete. Cuvintele par a fi dincolo de atingerea mea, auzi chemarea mea tăcută? La fel ca în memorie, stai între lumea reală și fantezia mea. La fel ca o amintire, știu că ai puterea de a mă elibera. Eu văd tristețea din ochii tăi, doresc să pot înțelege totul. Să descopăr ce este în interior, așa că ia-mă așa cum sunt. 

  Sunt cupole din spirale de cristal și lumină aici. Suntem creaturi aspiraţionale nu există nici o îndoială. Am urât condițiile de viață din țara barbară, în care agramații năuci au doctorate, iar boarfele vor să ajungă președinte de țară...nu de scară... 

Pieri slab, doar cei puternici vor duce ritmul. Bolnav și foamea țipă. Dar la nimeni nu îi pasă să audă ce strigi...Lumea noastră este în cădere, totul se încadrează în jos, am pierdut controlul, runda finală închide mintea și vom arde mocnit. 

Aroganța nebunilor, hei, știința este o lumină orbitoare! 

Întunericul dictatorilor în parada lor macabră. 

Ascultați-vă inima că știe ce e bine... 

Acum nebunii se ridică peste noi. 
Apelul lor de sălbatici mi-aduce jale peste pervazul ferestrei dar ochii mei sunt la zori, către o nouă zi. 
Aegroto dum anima est, spes est.ԵԹՐԺɿԾ ʍaՌԳaɿ ȝՐɿ... 

   
   Degete necunoscute îmi mângâie fața iar vântul îmi suflă în păr, ciufulindu-l. 
Există doar o lampă pe stradă, de pază sufletului meu în aerul dimineții, un partener tăcut care așteaptă ca mine zorile

Frământări slabe de viață se aud peste acoperișuri. Ruperea vrăjii. Ecouri de pași alunecând pe trotuar cu povești de spus. Și turnuri coș-de-fum ajung la gri în lumina dimineții. Degetele de pe fața mea devin pasionale, primele raze de soare. 

Sunetul orașului e în jurul meu, murmur de voci, hohote de trafic, mă înec în cântecul lor. 

  Sunt doar o clipă care ține de timp, cu un ritm stabilit în marș de picioare, un impuls care bate puternic, ca nouă zi ce se desfășoară din zori. 
Poți să simți prin vârful degetelor? Nu te sperie? 

  În derivă pe stradă, am fuzionat cu confuzia și mă simt complet electrificat cu valul uman legănat cu pământul de sub picioarele mele. Pot sta și un ceas cu mândrie sau poate cu dispreț și indiferență, cum oamenii par ca șobolanii care rulează în ritmul, fugi, fugi, fugi! 

Strâmtoarea finală se află în jurul meu și chiar dacă nu vreau, secundă perfectă s-a încheiat. 

Safirul e în palma mea.


Alchimie


Visele sunt reale atât cât durează. Și nu trăim în vise

   E și așa destul de greu să pierzi pe cineva, dar imaginează-ți cum e să nu ai răspunsuri. 
Un om înțelept ar evita azi o evadare în real. Furtuna dă târcoale. 

  Am senzația că sunt două tipuri de oameni. Cei care trec peste suferință și merg mai departe și cei ce se afundă într-o suferință fără sfârșit. 
Știi că îmi amintesc fiecare cuvânt pe care ni l-am spus? 
Dacă vrei să te simți mai bine, nu poți controla acest proces. Trebuie sã-ţi permiți să jelești. 

Nu mai dormi, fiindcă atunci când o faci, mă visezi. Și când mă vezi, simți cea mai plăcută alinare. Și îmi ceri să dansăm, dar nu pot, fiindcă nu știu acel dans. 

Știu însă că dacă te afunzi în vis ești pierdută în depresie, așa că mă chinui să te trezesc. 
Știi ce e suferința adevărată? Acea... durere seacă, acel hău adânc ce provine dintr-o tragedie fără sens. Trăiești într-o ignoranță binecuvântată, ca toți oamenii fără griji, care nu știu că întunericul e la un pas distanță. 

Nu voi spune să nu plângi, fiindcă nu toate lacrimile sunt rele. 


Alchimia transformă metalele obișnuite în unele prețioase. Visele fac același lucru. Transformă ceva oribil în ceva mai bun. Și, mai bine e să nu te gândești.           
Lasă să se întâmple. 

Vreau să te mai țin în brațe o dată, înainte să devin o amintire...