În prezent, trăiesc mai mulți oameni decât au murit vreodată. Dar numărul celor decedați crește. Într-o zi, nu vom mai avea unde să îi îngropăm. Doar dacă am avea blocuri pentru morți, în pământ...Ar putea fi sub blocurile pentru vii, construite deasupra. Ar putea fi îngropați la mai multe nivele sub pământ iar lumea morților ar putea fi sub cea a viilor. Ți-ai putea vizita rudele decedate, luând liftul.
Dacă Soarele ar exploda, nu ai ști timp de opt minute. Atât îi ia luminii să ajungă la noi. Timp de opt minute lumea ar fi luminată și caldă.
Au trecut mulți ani și simt că mi se termină lumina celor opt minute. Nu m-am atins de lucruri, sunt tot acolo. Aud o șoaptă: Nu renunța! Deși am un gol în stomac și lacrimi în ochi, am stabilit că nimic nu mă va opri. Nici măcar eu.
Am citit despre elefanți. O femeie a petrecut zece ani în Congo și a înregistrat sunetele emise de elefanți, pentru a înțelege cum comunică. În ultimul an, le-a pus înregistrările elefanților. Le-a pus elefanților să asculte sunetele unui elefant care a murit. Și-au amintit. S-au apropiat de mașină și de boxe. Mă întreb ce au simțit când au auzit sunetele. Au plâns? Numai oamenii plâng cu lacrimi, știai?
Am văzut un elefant într-o poză care plânge dar cred că a fost modificată în Photoshop.:)
Informația zilei: În București vremea se va încălzi, încât respirația înghețată se va regenera instantaneu, cu un sunet emfatic, care s-ar putea numi foarte bine "șoaptele stelelor".
Nimeni nu va trebui să le asculte cum am făcut eu.
Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
De câte ori ies pe ușă sunt mai împăcat, în același timp sufletul îmi este mai greu, căci mă îndepărtez de casă.
II
Ține minte. Fiecare zi e un miracol. Dar eu nu cred în miracole. Oamenii nu sunt ca numerele, seamănă mai mult cu literele iar literele vor să devină povești. Povești care trebuie spuse.
Ne petrecem jumătate de zi dormind iar în cealaltă jumătate, uităm ce am făcut în prima. Oficial, ești "în absentia". Un om absent. Dacă lucrurile ar fi ușor de găsit, nu s-ar merita căutarea. Să nu mă gândesc la nimic. E un oximoron, precum acum atunci.
Oximoronul e asocierea a doi termeni contradictorii. Îmi amintesc de "războaiele" noastre pe această temă:
Veselie gravă.
Tăcere elocventă
Liniște asurzitoare!
Copii originale!
Găsit dispărut!
Profesor elev.
Gaz lichid.
Clar nedeslușit.
Mort viu.
Aproape exact.
Imitație originală.
Accidental intenționat!
Micșorare gigantică!
Dar nu-i nimeni acolo...Ce-ar fi să ne mai luăm o zi liberă, ca pe vremuri și să ne uităm la un film?
Am aflat singur. A fost la un control și...În fine...Dintr-o dată, doctorii i-au spus că mai are două luni de trăit.
Ultimele două luni și le-a petrecut scriind tuturor. Rudelor, colegilor de la servici, unor oameni de care nici n-am auzit...Le-a scris despre toate lucrurile pe care a vrut să le facă și n-a avut ocazia şi toate lucrurile pe care le-a fãcut, insã n-a vrut sã le facã. Mi-a scris şi mie o scrisoare, insã mi-a fost teamã sã o deschid. Mi-a fost teamã cã era un fel de confesiune.
La spital, în ultimele secunde s-a întâmplat ceva ce n-am mai spus nimănui. Absolut nimănui, niciodată ! Dumnezeule...N-am putut sã rãspund. Pur şi simplu, n-am putut.
I-am auzit vocea...Ești acolo...?
Eşti acolo? A întrebat de nouã ori. Ştiu, pentru cã am numãrat. De ce n-a întrebat de cineva? "E cineva acolo?" Întreba de o singurã persoanã...Cred cã ştia cã eu sunt acolo. Cea mai lungã pauzã a fost între a treia şi a patra întrebare...15 secunde...Eşti acolo...? Auzeam oamenii cum plângeau. Eşti acolo...? Auzeam lumea cum se năruia în jurul meu. Eşti acolo...? Eşti?
..................................................- ....
Fiule, crezi că te-aș lăsa nesupravegheat? Crezi că aș permite să ți se întâmple ceva? Știu mereu unde ești și cum ești. E vremea să mergi acasă, chiar dacă eu nu mai sunt...
