Somewhere in Time

"The man of my dreams has almost faded now. The one I have created în my mind."

Insomnia

Există un loc care nu are nici-un nume, nimeni nu râde, nici-un copil nu se joacă. Nu e pe hartă, dar e acolo.

Despre site-urile de socializare

Acum timpul se dilată, totul se mişcă cu încetinitorul, ca într-un vis.Trenul îşi începe alunecarea încet, eu am tentaţia de a-l urma, fac câţiva paşi, suficient cât să ajung în bătaia ploii, ultimul vagon se apropie...

Bridget Jones

Hotararea numarul 1: obligatoriu voi slabi cateva kilograme.Hotararea numarul 2: la fel de importantă, voi gasi un prieten dragut si sensibil cu care sa ies si nu voi face vreo pasiune romantica pentru nimeni din urmatorii: alcoolici, obsedati de cariera, voyeuri, labili emotionali sau perversi !

Glissando

Într-o zi îmi voi dori să mă trezesc undeva unde norii sunt departe în spatele meu, unde necazurile se topesc ca bomboanele de lămâie...

18 august 2018

Insultanul Racnea

   În Piață focul ardea mocnit și jarul arunca săgeți otrăvite. Perfidului Racnea nu-i reușise complotul deși arsese holdele, otrăvise fântânile, omorâse porcii și făcuse praf economia.


În jur era o linişte sinistră, ca după cutremur. Nici vântul nu adia, doar el scăpă unul.

Rezemat de roata tractorului, mesteca tutun de proastă calitate și privea încruntat printre sprâncenele stufoase. Involuntar, își arse cu sete o palmă peste față, vrând să prindă un țânțar.

Blestemă în gând poporația cu diaspora lui cu tot și destupă fără grabă o sticlă de vermut la kil. Singura lui reacție notabilă fu un scuipat aruncat cu toată scârba peste piața pustie.

 
   Decuseară dezgropase securea războiului, datorită unei manifestații pașnice inițiate de către dregătoarea Diaspora, cea dornică de libertate și democrație, contra penalilor: sierbitori, odalisce și eunuci. În timp ce ai noștri se inarmaseră cu încredere și răbdare, dușmanul se pregătise temeinic, de război. Lunetiștii pizmoși inconjuraseră piața belicos și își beleau ochii prin rozeta prizmei iar jandarmii cu câini călare (pe cai) primiseră armament modern, sulițe și arc cu săgeți.
Infiltrații, de altfel oameni serioși, cu grad de colonel, aruncau dezinformări mieroase prin mulțime iar tablagii aruncau chipurile cu peturi tot în ai lor.

   Atacul începu brusc și viză punctele cele mai primejdioase, femeile și copiii. Gazele cu Zyklon B întunecase văzduhul iar grenadele răpăiau ca grindina, mușcând din carne de om. Peste 450 de suflete căzură instantaneu iar o mare parte s-au refugiat pe străzile din jur. Bestiile au asmuțit câinii și au tăbărât cu picioarele pe conaționali, lovindu-i cu bocancii în stomac, snopind în bătaie democrația.


Lucrurile s-au lămurit relativ repede iar lumea a început să plece către casele lor. Cele de aici sau de acolo.

Acum, nu a mai rămas decât brava oaste de mercenari, rânjind satisfăcută. Manelele lor răsunau în toată piața iar ei au behăit până în noapte târziu, când s-a luat lumina. Atunci s-au dus în calea lor fiecare, ca să se apuce de...treabă, să își bată și nevestele, copiii si mamele.

Fiecare tabără și-a numărat morții, răniții și colateralii.

O democrație siluită și-atât.

12 mai 2018

Eurovision




România a ratat calificarea în finala Eurovision!

Un oficial TVR #sieusuntcapdeoaie a declarat: „Sigur că da, acum sunteţi mulți şmecheri, cu comentarii răutăcioase, că de...aşa ne e felul. Eu nu pot decât să felicit trupa The Humans şi să le spun să nu fie trişti, au fost cei mai buni! Nu-i corect, dar n-avem ce-i face...Vă mulțumim oameni buni, The Humans, voi sunteți eroii noștri naționali, românii v-au ales pentru această melodie superbă!“

Pe de altă parte, un grup de feisbucisti spun că TVR a distrus participarea României, deoarece  au înghesuit o grămadă de manechine sinistre din plastic negru cu măști albe, de parcă era înmormântare. Dansatorii au avut izmene supradimensionate iar pe solista vocală care a cântat, cică au îmbrăcat-o prea mult...


TVR acuză: Pe parcursul celor 15 minute alocate sesiunii de vot, numeroși români din străînătate au reclamat defecțiuni tehnice la sistemul telefonic, precum și la cardul de sănătate. Astfel, TVR acuză faptul că în Germania telefoanele românilor aveau ton de ocupat și tastatura blocată iar în Italia, trei rețele de telefonie emiteau radiații de 884 MHz pentru a zăpăci votanții. Nici în Costa Rica și Madagascar telefoanele românilor nu au funcționat din cauza brizei.

Mihai Trăistariu, torneroul muzicii românești, cel mai prolific reprezentant al României la Eurovision (locul 4 în 2006), are câteva observații pertinente în ziarul Adevărul de ieri: „Cum să te duci cu...nimic?  Și unde e refrenul? Piesei îi lipseşte un refren...fredonabil. Ce e aşa greu să găseşti o idee? Asta se întâmplă când nu câştigi pe bune, Dumnezeu e sus și vede!''

Compozitorul Horia Moculescu (81 de ani) a declarat pentru Click!: “Nu solistul contează, ci melodia. Trebuie să aibă o piesă foarte bună, o cântăreaţă foarte bună şi foarte bine gândit show-ul. Să fie cu imagine, să fie cu şocuri. După piesa norvegienilor, am venit noi, cuminţi, molâi, aşa ca la psiholog!''


Pe scurt, un grup numit ''The Humans'' intră pe scenă, cu o solistă care cântă plângăcios. Nimeni nu observă nimic deosebit până când apar doi vlăjgani, îmbrăcaţi în izmene albe din cap până în picioare, cu măști la ceafă. Unul parcă vrea să-i sucească gâtul, dar nu-ţi dai seama dacă e o agresiune sau o mângâiere drăgăstoasă. Cântecul continuă cu o coregrafie care pare exersată, dar nu gândită. Pe neașteptate, apar 25 de manechine sinistre care stau țepene și imobile, așa cum le e obiceiul. Cei doi bărbaţi în alb își iau mâinile de pe femeie. Aceasta începe să răcnească. Coregrafia e chiar mai rea decât melodia. Chitarele încep în forţă, viguroase dar se înmoaie repede. Cântecul ''Goodbye” își ia la revedere de la finala de sâmbătă (azi). Spre deosebire, trupa DoReDoS din Moldova a avut ''My Lucky Day!“
La anul se zvonește că vom da lovitura cu trupa ''The Homos!''



Melodia poate fi văzută aici

27 martie 2018

Simona

   Simona Halep a fost amendată de organizatorii turneului de la Miami cu 2500 de dolari după ce a făcut o criză nervoasă de nervi în timpul meciului cu Océane Dodin. Totul s-a petrecut în setul decisiv, la scorul de 2-4, când un arbitru de linie a scos limba la ea. Mai mult chiar, însăși "lucky loser-a aia", că franțuzoaică nu pot să-i zic, a scos, pe când servea cu mingii moi chiar din șortul personal, o poză cu Osaka, ca s-o destabilizeze complet și rezultatul s-a văzut imediat. Simona a călcat strâmb cu piciorul drept și a căzut într-un șpagat foarte apreciat de spectatori, din fericire fără urmări, apoi a început să dea cu racheta de pământ temeinic, după care a jucat-o între picioare până a făcut-o praf. De neînțeles a fost reacția arbitrului de scaun, care i-a adresat cuvinte buruienoase greu de reprodus și un avertisment verbal. Ce să le ceri țăranilor din Key Bicayne, Florida-gară?




   Tenismena noastră a luptat eroic in continuare, deși avea dureri crunte la glezne plus cârcei și a egalat la 4. Oceanica Dodin, fina președintelui Macrou, care dădea în gropi de talentată ce era, în timp ce îi săpa groapa alteia, cu un picior în groapă, a avut o ieșire nervoasă la vestiare și a mușcat cu salbăticie din telefon după care a dat cu el de pereți și s-a ușurat.




   În final, Simona a fost mai vioaie plus mentalul îmbunătățit și după ce a primit de două ori îngrijiri la gât și o rachetă nouă în mână, a zdrobit-o pe francofona nervozată cu 7-5! Pa și la revedere, au revoir chérie! După meci, mâncatoarea de melci a declarat dezgustată: "Mă las de tenis, m-am luptat tot timpul cu serviciul meu de rahat și tot nu mi-a ieșit!"

20 martie 2018

Show me

Am avut un vis teribil de realist cum n-am mai avut demult. Este adevărat, am reușit să dorm după mai multă vreme o noapte întreagă iar pe la 6 dimineața l-am visat pe Jon Anderson.

Avusese un concert în oraș la care participasem cu entuziasm și l-am invitat acasă, nu știu ce naiba a fost în capul meu. Locuiam la vechea casă, în formatul din anii '70-'90, adică cu o curte mică de 200mp, fără cealaltă casă și fără grădina de trandafiri.
Am stat afară la o masă și era ger, era iarnă și era zăpadă. Jon avea un palton negru, subțire și elegant. Era tânăr, blond și amabil. Eram tânăr și eu. I-am spus cu accentul meu teribil că parcă suntem în Siberia dar cred că a înțeles că...suntem în Siberia. M-am scuzat pentru engleza mea deși părea că mă înțelege cu ușurință și i-am explicat că acum încerc să mă perfectionez cu...Duolingo. Știa despre acest serviciu și a fost de acord că e un program bun. Prin curte erau mai mulți muncitori care nu știu ce făceau și Jon era afectat că nu au niște cizme călduroase pe gerul ăsta.
A fredonat un cantecel, cred că "Show me" și i-am ținut isonul pentru că știam versurile dar mai în surdină, cu respect de fan devotat...."Show me the man who is lost în the forces of love, Show me the man who's sad dreams just won't fade away,
Show me the doors where I don't understand what it is..." 

Mă gândeam să gătesc ceva și am făcut friptură cu garnitură de cartofi prăjiți. L-am invitat la masă : "It's one o'clock and time for lunch, tam-di-dam-di-dam" cum cânta bine dispus Peter Gabriel pe a două melodie din Selling England by the Pound și mi s-a părut că zâmbește. A recunoscut că îi e " hungry as a hunter". Mi-am adus aminte că e vegetarian și i-am atras atenția cu teamă în suflet că avem carne dar mi-a răspuns că uneori, în situații speciale mănâncă puțină "beef". M-am mai liniștit iar în drum spre bucătărie m-a fulgeat un alt gând. Când fuseseră prin '94 la București se zvonise în presa de scandal că ținuseră morțiș să aibă tacâmuri de argint, de parcă ar fi fost o cerere "regală" și i-am atras atenția cu teamă că avem furculițe din inox. M-a liniștit zâmbind, spunându-mi că stomacul nu va afla de acest mic amănunt.

Dintr-o dată ușile erau deschise, era frig și zăpadă înăuntru, la masă erau și acei muncitori, plini de noroi pe hainele jerpelite, cu picioarele învinețite de frig. Maică-mea era prezentă ca o nălucă, nu avea nicio reacție, era un simplu element de decor și poate că era mai bine așa, doar eram în visul meu. Jon s-a așezat liniștit unde i-am indicat și a început să mănânce. Habar n-am ce era în farfurie, acum parcă era o tocană, în fine, nu mai contează...
Mă gândeam să-i arăt casetele audio sau cele VHS cu Yes mai târziu dar mi-am amintit că sunt niște fake-uri contrafăcute, asta ca să fac un pleonasm englez-român. 
I-am spus că sunt fan Yes și m-a întrebat vizibil încântat: Unde? Chiar așa, unde? M-am explicat desumflat că așa, în general, ei sunt nr 1 pentru gusturile mele în materie de muzică. Am regretatat că Andrei nu era acasă, ar fi putut comunica cu ușurință dar ca și în realitate era la București, deci e bine de știut că visul meu păstra totuși un echilibru. Mi-a trecut prin minte și colecția audio de pe calculator plus cele 14 concerte video DVD dar mi-am dat seama rușinat că nu va înțelege că pe aceste tărâmuri nu e ușor să îți permiți cumpărături de pe Amazon prea des. Am oftat și am continuat să mănânc.
La un moment dat mi-a șoptit că ar vrea să facă o mică donație și mi-a întins discret niște bani. Spunea că e pentru oamenii aceia fără cizme, să își cumpere ceva adecvat. Nu știam ce să fac, aveam rețineri, să refuz ar fi fost nepoliticos mai ales că mi-am dat seama că era o sumă de bun simț, nu prea mare. 
I-am luat și părea mai liniștit. A oftat și el, clătinând din cap și a continuat să mănânce.


Dimineață l-am căutat pe Google Trend să văd dacă nu cumva a murit, Doamne-ferește, creierul îți joacă uneori niște feste ciudate și vise premonitorii, apoi m-am gândit că poate am murit chiar eu și sunt într-o lume mai bună, în care visele chiar se îndeplinesc, am ascultat chiar și pe la uși dar nu se auzea decât ploaia și șuieratul rece al vântului...

...............................................................................

După ce am reascultat versurile cu atenție mi-am dat seama că totuși conexiunile creierului rămân o mare necunoscută...

Show me

Show me the man who is lost în the forces of love
Show me the man who's sad dreams just won't fade away
Show me the doors where I don't understand what it is

I would show you a man who is lonely
I would show you a man who is lost and afraid

Show me the children who remember their own father now
Show me the children who just don't sleep anymore
Show me the days where I don't understand what it is

I would show you a child who is lonely
I would show you a child who is lost and afraid

Everybody seems to loose their sense în what the believe în
Misunderstanding what is true
Any one în love can realize that all you need
Is to be good to yourself
To be good to yourself

Show me a world without life, without hope anymore
Show me the days we've forgotten all the songs that we sing
Today is the day I can see what it's all really for

I would show you a man he would dance for love
I would show you a man he would love to love
I would show you a man he would dance for love!
I would show you a man he would love to love!

I would show you a child who has everything
I would show you a child who has everything
I would show you a child who has everything
I would show you a child who has everythingâ?¦

SONGWRITERS
ANDERSON, JON


16 martie 2018

Blue Bloods



Un clasic în viață, spunea mai demult că sunt unele seriale care nu știu când să se oprească și am constatat acest adevăr chiar eu, după ce...m-am maturizat... Nu o să dau exemple deși sunt numeroase producțiile ținute în viață artificial, la aparate, pentru bucuria fanilor.

Pe de altă parte, nu am fost surprins plăcut de traducerile de pe Netflix, care au acaparat privitorii cinefili în ultima perioadă. Aș spune că pe Subs.ro sunt oameni care ar putea fi puși oricând Director acolo pentru a îndruma o generație viitoare de traducători.

Unele seriale sunt făcute pentru a fi vizionate de către intreaga familie, duminică după-amiază, după o zi perfectă.
Așa este Blue Bloods, unde alături de cei maturi și...foarte maturi, îi întâlnim pe Jack, Sean sau Nicky, pe care îi cunoaștem de mici. Mulți văd acest serial în zilele de week-end, cu intreaga familie, a devenit deja un ritual, un motiv de a se bucura unii de alții după o zi petrecută împreună. În America acest lucru se întâmplă cu regularitate de ceas elvețian, o spun statisticile, probabil și în...Elveția și în multe alte țări, poate și la noi.

Fiecare percepție este în ochii privitorului. Îmi place Blue Bloods pentru că portretizează o fantezie care îmi permite să văd o situație care aș vrea să fi existat, știind că nu a existat niciodată. Este o poveste zgomotoasă și modernă despre o familie imaginară cu un caracter nobil care se confruntă cu o lume dificilă.

Fiecare final te lasă cu rouă pe pleoape și cu încrederea că ziua de luni va fi o nouă provocare pe care o vom birui.

Dar ce știu eu, un simplu vânzător de iluzii...


Iubesc încă Blue Bloods dar dispariția din serial a Lindei a avut într-adevăr un impact major asupra spectacolului. Îmi dau seama că Amy Carlson a vrut să plece, dar mi-aș fi dorit să nu se întâmple asta. Primele 3 sau 4 episoade ale sezonului 8 par ca și cum ar avea regizori noi care știu prea puțin despre spectacol și despre chimia dintre actori și personaje. În ultimile 3 episoade și-au mai revenit, totuși...

Nicky și Erin parcă au luat-o razna, Jencko e insuportabilă, a devenit slabă ca polițist și irațională, cina tradițională nu mai are niciun har iar momentul rugăciunii a devenit nefiresc, de asemenea Whoopi Goldberg are un personaj nesuferit, noul primar este oribil și conflictul săptămânal cu Frank Reagan a devenit agasant pentru spectator. Am citit că unii fani au renunțat la serial din cauza primăriței!


Aș dori să-mi reamintesc personajele așa cum le-am simțit eu.

Tom Selleck nu este perfect dar chiar el citează: "Not perfect doesn't disqualify good as an acceptable cop metric" sau ceva de genul acesta. Îmi plac costumele lui Frank, deși cam vechi, din trei piese, cu acele veste "funky" pe care nu le-am mai văzut de când aveam 20 de ani! Au acea uzură urbană specifică.
Tot ce poartă este impecabil dar în mod sigur el nu a mai făcut cumpărături de câteva decenii. La 72 de ani, arată ceva din vârstă doar la ochi dar ce se întâmplă cu părul lui? E groaznic de "punk" dar să nu uităm că suntem la New York.
M-am tot întrebat cum ar fi arătat fața lui fără mustață sau dacă ar fi experimentat un alt loc de muncă. Ca actor, are o mare diversitate în expresiile sale faciale și limbajul corpului. Strângerea gurii și transformarea în acele grimase de copil la aparatul foto apoi transformarea rapidă într-un bărbat sobru, care încearcă să-și ascundă sentimentele. Este iubitor, curajos și drept. Foarte corect și se străduiește din greu să vină cu răspunsuri confortabile la cele mai dificile probleme ale vieții. Îi place whiskey-ul și este loial credinței sale catolice. Are prieteni buni în interiorul și în rândurile forțelor de poliție pe care le conduce. Frank Reagan este un tată fantezie pe care mulți fii și fiice irlandezo-americane le-ar fi plăcut să-l aibă.
În viața privată a lui Selleck, se pare că el a atribuit multe din aceleași valori de bază tradiționale ca și Frank Reagan. De-a lungul unei lungi cariere, a unei căsnicii de 30 de ani și a implicării în filantropie, Selleck pare a fi o săgeată constantă și un tip foarte non-hollywoodian.

Favoritul multora este desigur Jamie. Atât de "sweet", de "albastru", atât de tânăr și cinstit. Este educat la Harvard, vorbește calm și este mulțumit de postul actual.
Mulți se plâng de lipsa lui de ambiție, că se complace într-un rol minor în cadrul NYPD.

Apoi este Danny, responsabil cu împușcăturile și strigătele, termină orice caz pe varianta scurtă. Este un "nebun" prezentat ca martir, dându-ne clipe de altruism dar și aroganță. Danny ignoră toate regulile dar ghici ce, obține rezultate. Partenera sa, Baez, chiar dacă își pune rujul cu lopata și gogoneaza ochii pentru a exprima ceva, se potrivește cu Danny chiar prin contrastul cu vechiul partener.

Erin este mai mereu încruntată, incapabilă să se relaxeze sau să se bucure de viață. Ar avea nevoie de o schimbare în viața ei și probabil un nou loc de muncă.

Linda este o femeie admirabilă și o balanță pentru Danny dar personajul ei pare să se disipeze acum că a dispărut.

Henry are dinții adevărați? Smiley Bătrânul Henry este un polițist care a făcut tot drumul pentru a ajunge Comisar, așa cum a făcut mai apoi și Frank.

Joe nu are niciun defect pentru simplul fapt că a fost mort întotdeauna.

La Blue Blood este interesant faptul că se poate intui fiecare episod, pentru că urmează același șablon. Cu puțină șansă și eu aș putea deveni un scenarist la acest serial.

1. Orice infracțiune are loc, oriunde în oraș, cazul va cădea întotdeauna în mâinile unui Reagan. Uneori Jamie este polițistul care îi cheamă pe detectivi, caz în care Danny va fi primul care ajunge, fie că infracțiunea a avut loc în Central Park, Brooklyn, Lower East Side sau Upper West Side.

2. Indiferent de natură infracțiunii, Danny este omul cazului - fie că vânează teroriști, oprește rețelele de vânzare copii sau investighează crimele mafioților ruși. El este un om cu o versatilitate de neegalat. Niciun alt detectiv nu se compară cu el: atât de mult este apreciat încat Danny este chemat de către tatăl său pentru o investigație specială deoarece "avem nevoie de cineva în care să avem încredere". Ce, restul NYPD nu e bun?

3. Nu contează conflictele de interese. Este absolut potrivit ca Danny să investigheze amenintările legate de viața tatălui său sau împotriva vieții lui Erin ori că Erin ar trebui să preia în mod obișnuit cazurile pe care Danny le-a investigat.
4. Erorile sunt absolut inevitabile. S-a filmat un joc de cricket pe Central Park în plină iarnă, pe un teren impecabil, iar Erin și un martor au ieșit din Procuratură în haine diferite decât cele pe care le-au purtat în interior.

5. Cina de familie. Nicio cină nu ar trebui să dureze mai mult de două minute înainte ca cineva să devină furios, în timpul discuției. Această discuție trebuie să se refere la un caz etic din acea săptămână. În timp ce discuția progresează, Frank va deveni îngrijorat iar Henry își va aminti cum erau lucrurile pe vremea lui, când și nenorociții de băieți răi știau al dracu ce e rău.

El: "Vrei să trăiesti într-un oraș în care avocatul districtual poate să cumpere o băutură pentru procurorul său?
Ea: "În teorie?"
El: "Nu, în cinci minute"!

Pentru mine, Blue Bloods este un serial la fel de necesar ca o cură de vitamine, o infuzie de încredere absolut necesară, este precum insulina pentru un diabetic... Making sure everyone has their butt at dinner on Sunday!, cum spunea Henry. (Asigurați-vă toți că vă aduceți fundurile la cina de duminică!)


Death în Paradise - Sezonul 7

Acest serial este ca și cum te-ai înfășura într-o pătură însorită în plină iarnă și ger! 


    Drama BBC "Death în Paradise" este antidotul temporar pentru TAS (tulburare afectivă... sezonieră). Locațiile din Guadelupa arată întotdeauna ca și cum ar fi fost rupte de pe coperta unei broșuri de vacanță iar insula fictivă Saint Marie are parte de scenarii gen Agatha Christie cu un inspector...britanic dar cu un final de episod întotdeauna...à la Hercule Poirot!
Este o actualizare a vechii idei Columbo - detectivul sclipitor care gândește periferic și vede lucruri pe care alții nu le observă și are legături directe cu caracterul detectivului Porfiry din "Crimă și pedeapsă" a lui Dostoievski, de acum 150 de ani. 

Dacă te concentrezi suficient, sunt șanse să dezlegi misterul înaintea echipei iar dacă ești pe jumătate adormit vei fi condus frumușel de mânuță prin multitudinea de dovezi. Nu e nevoie decât să îți prepari un cocktail colorat frumos, să îți ridici puțin pantalonii și să lași valurile mici și calde să te mângâie. Peisajul e superb, da, mă refer la DS Florence!


D.I. (Detectiv inspector) este meseria de vis a fiecărui bărbat - șase luni pe o insulă din Caraibe, cu o livrare nesfârșită de rom și o actriță pariziană, pentru companie, care este pe deasupra șarmantă și cântăreață. (Josephine Jobert în rolul ofițerului Florence Cassell, venită în seria a patra.)
Aceasta este suficient de elegantă și franțuzoaică încât să-l facă pe DI Jack Mooney să arate mai încrezător și mai...britanic.

Ardal O'Hanlon nu arată ca cineva venit să se relaxeze pe plajă, și-a luat rolul foarte în serios și a rezolvat primul caz înainte să-și deschidă geamantanele, chiar dacă s-a nimerit ca filmările să aibă loc în mijlocul uraganului Irma, care a devastat în septembrie insulele vecine, Barbuda, St Martin și Anguilla. 

Muzica ska blândă, caleidoscopul tricourilor hawaiiene și cabanele de pe plaja imaculată sunt peste tot.
în loc să se năpustească peste crimele brutale, personajele sunt vesele, setate pentru o insulă tropicală.
Misterele sunt elucidate sistematic, cu umor și răsturnări de situație iar finalul îi prinde cu o băutură în față, la barul lui Katherine.


Cine nu și-ar dori, atunci când este sub îngheț la domiciliu, să fie vizitat de sopârla Harry pe plajă sau să participe la viața de noapte din Caraibe?
Și, cel mai bine, după ce oprești televizorul, te poți bucura de o bătaie cu zăpadă!

11 februarie 2018

Doctor Foster - Sezonul 2

    "Doctor Foster" este un studiu de caz. Nu este nebunie, așa cum am putea crede, nu este doar tulburarea unor vieți, nu e doar o situație jalnică, de explorare a celor mai întunecate și urâte aspecte ale oamenilor: gelozie, trădare, amărăciune, lăcomie, obsesie, răzbunare.
Este mai rău. Mult mai rău!

S-au distrus vieți. Și-au distrus propriile vieți!
Gemma și Simon și-au traumatizat fiul în cel mai abject mod posibil.
Monștrii au ieșit din dulap...

Drama BBC a avut o audiență copleșitoare, neașteptată, care i-a surprins pe toți. Ultimul episod a fost urmărit de 7 milioane de britanici, la concurență cu un meci de fotbal important! Este o poveste complet diferită în seria a doua, nu că prima ar fi fost o "plimbare în parc" pentru Gemma.
Spectatorii au vrut răzbunare și asta li se servește, oamenii au rezonat cu Gemma, mai ales cei care au trecut prin experiențe similare în căsătoriile lor.
Au existat filme ca "The War of the Roses"(1989), cu Michael Douglas si Kathleen Turner sau "Kramer vs Kramer" (1979), cu Meryl Streep si Dustin Hoffman dar niciodată un "război" atât de brutal! Cum spunea Platon:"Doar morții văd sfârșitul războiului!"

   Lui Simon i-a plăcut atât de mult ce a...comis in Sezonul 1 că s-a întors pentru mai mult, cum fac adesea înșelătorii. La fel cum criminalii se întorc la locul faptei. “There’s only one way I’m leaving here and that’s în a coffin” și ai tendința de a striga “You go, girl!”


    Ea a procedat cu gravitate, cu poezie și inteligență malefică și a fost infiorător de sinistră, devastatoare, înfricoșătoare și fatală. Doctorul Foster este frica de fiecare femeie-soție trădată. Este o Mantis religiosa, coșmarul fiecărui mincinos patologic și infidel. OK, ea a fost complet psihotică, în stilul profesorului Moriarty dar cine o poate dezaproba?

Ar învinui-o cineva dacă l-ar zdrobi pe demonul Simon, ca pe-un gândac, pe acel drum forestier pustiu și i-ar îngropa fundul nenorocit în pădure?

Desigur, dracul n-ar fi așa de înfricoșător dacă nu ar avea momentele sale de nebunie furibundă. Gemma a renunțat să mai lucreze ca doctor pentru a desfășura o carieră de...stalker.

Iadul este suferinţa de a nu mai putea iubi, iată definiția celebră a lui Dostoievski în romanul Fraţii Karamazov


   De-a lungul timpului, i-am privit chipul lui Tom devenind din ce în ce mai palid, ochii lui crescând și sentimentul de dezrădăcinare care l-a zguduit în întregime, toate spuse cu un talent enorm de actorul Tom Taylor. Din nou și din nou, mama lui l-a mințit iar tatăl său a țipat la el. Un secret al experienței lui Gemma de depresie postnatală, în care și-a părăsit fiul a fost o trădare mai rea decât o sinucidere. Mințit, plângând, aproape pe moarte... Este o traumă teribilă de chin psihologic. Fuga de la capăt este o milă.

Finalul, șocant și devastator, ar trebui să frângă inimi și să stoarcă lacrimi dar am rămas fără simpatie pentru doctorul Foster.

Viața e foarte complicată și are un obicei parșiv, ce îți dă cu o mână îți ia cu cealaltă...

Gemma l-a adus pe Simon înapoi de la marginea prăpastiei dar lumea ei tocmai s-a prăbușit...


“Despite everything I have been a good mum and I think one day you will realise that. The only way I have failed you is în the choice of your father.”

16 ianuarie 2018

Breaking News




   Cum era de așteptat, Carmen Dana Scully a câștigat disputa cu nea Buhăescu, căruia cică i s-a ridicat aseară, sprijinul politic, iar conform noilor directive ale cârmuitorului Racnea, guvernul va suferi "remaieri" drastice, fiind înlocuit cu "Fetele de la Căpâlna", mânate și diriguite de Veorica de la Teleorman.


Dacă nu se pierde cu...firea, Veorica va forma un guvern în care vor fi înlocuiți purtătorii de perciuni cu purtătoarele de cocuri, conform unor zvonuri de la frizeria "Zece țâțe!"

Că în aceste vremuri de băjenie, femeia e deasupra bărbatului, nu mai este nicio îndoială, să moară misoginii de necaz și coana Kamasutra de bucurie!
Mai rămâne bombonica de pe colivă, Gaby-președinte, dar nu de scară ci de țară!



13 ianuarie 2018

Umbra - fictiune (in lucru)

   În lumea mea perfectă e o pajişte, unde vântul face ramurile copacilor să danseze, desenând pete de lumină pe luciul apei.

Copacul batran se ridică mândru, înalt şi singur umbrind lumea de sub el.
Aici e leagănul tuturor lucrurilor pe care le iubesc, aici păstrez amintirea ta.
Şi atunci când mă trezesc îngheţat în noroiul realităţii departe de ochii tăi dragi, mă reîntorc aici în locul acesta apropiat şi găsesc alinare în perfecţiunea conştinţei tale.


-Da, ninge al dracului de tare. Iarna e abia la inceput.
-As fi vrut sa cred că devine mai uşor. Nu-i adevărat. Dacă e o uşurare, presupun că aceasta ar fi faptul că te obişnuieşti cu durerea.


Am fost la un psiholog, pentru durere.
Nu ştiu de ce.
Vroiam numai să-mi treacă răul.
Vroiam răspunsuri la întrebări la care nu se poate răspunde. A zis ceva ce mi-a rămas în cap. Nu ştiu dacă e din cauză ce a spus sau cum a spus-o.
A zis: "Am nişte veşi bune şi câteva veşti rele".
Vestea rea e că n-ai să mai fii niciodată asa cum ai fost. N-ai să mai fii întreg. Niciodată.
Ţi-ai pierdut umbra şi nu există nimic care să-i ţină locul.
Vestea bună e că de îndată ce accepţi asta dai frâu liber suferinţei.
Atunci o să poţi s-o vizitezi în mintea ta.
Ai să-ţi aduci aminte de toată dragostea pe care i-ai dat-o. De toate bucuriile pe care le-aţi trăit impreună.

Poţi să te sinucizi in toate modurile posibile, dacă vrei.
Dac-o faci atunci te furi singur. Te furi de toate amintirile despre ea. Până la ultima. De la primii ei paşi, până la ultimul ei zâmbet. Ai să le ucizi pe toate.

Acceptă durerea.
Ia-o asupra ta.

E singurul mod în care o poţi păstra lângă tine.


Sunt prea obosit să mă mai lupt cu viaţa asta.
Ce trebuie să fac acum este sa astept.


16 septembrie 2017

Comoara (în lucru)

  Sună telefonul noaptea. La două. Nu e bine, gândesc, a murit cineva. Aşa e, verişoara mea primară s-a prăpădit. Infarct, edem, n-am prea înţeles, mintea mea nu percepe nimic, s-a blocat. Am înţeles totuşi că joi e înmormântarea şi azi e marţi, adică miercuri. Am trezit nevasta, să nu sufăr singur şi zic să mergem la mama, să facem planuri şi socoteli, că avem drum lung. Hai la bloc buimac la mama. Mama nu dormea, se sgâia la Suleiman în reluare. I-am dat vestea tragică. Şi cine e moştenitor, zice, apoi îşi aminteşte să plângă dar fără lacrimi. Şi-a revenit brusc: Cine plăteşte înmormântarea, vai de mine! Păi avea asigurare, mergem să vedem. Între timp, isteţ cum sunt, mă gândesc să o sun pe decedată, că dacă o fi vreo farsă! Sună, sună dar nu răspunde. Şi telefonul e unul fix, nu mobil, adică imobil. Buuun, la ce mi-a folosit!


  Se face dimineaţă şi telefonez la neamuri. Neamuri proaste! Pe scurt, nu merge nimeni că eu sunt moştenitorul şi m-am pricopsit cu o ditamai vila la munte, drept în buricul târgului, sta-mi-ar în gât!
Primesc un nou apel, de la spital, să aduc nişte acte doveditoare că sunt rudă, că e casa sigilată de poliţie, au găsit-o după vreo două zile mai mult moartă decât vie, în stop cardiac şi au spart uşa, un perete, două hornuri si au intrat pe geam. Păi venim, sigur că venim, da' trenu' ajunge noaptea, că sunt doar două, unu e prea devreme şi celălalt e prea târziu aşa că venim mai devreme cu ăla târziu.

Ajungem pe la 10 seara, eu, mama plus nevasta. O sun pe colega lui verişoara şi o rog dacă putem merge la Spital. La spital, păi ce-aţi păţit? N-am păţit nimic dar am înţeles că e depusă la capela de acolo. Luaţi un taxi dar aveţi grijă la urşi! Ce treabă au urşii cu taxiul. Nu domle, când coborâti mai mergeţi puţin prin pădure. Buun! Ajungem la poartă cu ochii cât cepele. Beznă. Paznicul sare dintr-un tufis şi ne somează vigilent cu ditamai lanterna. Ne confirmă că urşii bântuie şi ziua darmite noaptea, s-au înmulţit în neştire anul ăsta. Ne conduce la biserică. Mama a uitat lumânările acasă. Se duce să-i pupe picioarele mortului că a uitat şi ochelarii. Noi o privim cu blândeţe şi ne facem cruce creştineşte. Vine şi colega care ne propune amabil să dormim la spital, sunt câteva paturi libere la reanimare. Decât la biserică sau în cimitir mai bine la spital. Eu făcusem rezervare la un hotel dar mama nu şi nu, că e scump, dormim în gară! Ba a sărit chiar la bătaie, să mă apuce de urechi, om în toată firea.

                                                 

                                                           
                                                                      II

   Am ajuns la reanimare. Curat lună, oameni amabili! Bolnavii discreţi, aveau cearşafurile pe cap. Am dormit fără vise, ca şi ei. Ne-am trezit pe la 6. Haidem la biserică. Decedata era tot acolo, sărmana. Avea o poză recentă chiar pe cădelniţă. Privirea conţinea un reproş evident, nu ne mai văzusem din '97, când s-a prăpădit tata. Distanţa, serviciul, copiii. Copiii mei, că ea n-a avut. Nu a fost nici căsătorită cu acte, mama ei!
Mama ei, tanti Pic, n-a lăsat-o! Mai pe scurt nu a lăsat-o nimic. O păzea mai ceva ca Securitatea pe cetăţean, deşi avea o vârstă. A lăsat-o în schimb prin 2005, după ce a făcut infarct la inimă că fuma 3 pachete de Kent pe zi şi restul Carpaţi, la fel ca verişoara şi lua o grămadă de pastile, că a prins moda anilor '40, cu săruri de leşin şi migrene din senin.
Nu a apucat să se bucure prea mult de eveniment pentru că s-a dus după dânsa degrabă in pas vioi şi iubitul, după o boală agonizantă.

  Hopa sus, vine părintele. Coboară dintr-un 4X4 negru ridicându-şi cu grijă patrafirul şi lovind cu ciocănelele în claxon. Probabil familie numeroasă, renumeraţie pioasă. Identificându-mă ca play maker, execută un marcaj strâns, om la om. Mă întreabă de nişte prosoape sau batiste. Îi arăt batista. Merge la mama. Vine şi colega de la spital să mă ajute cu intratul în casă şi cum-necum ajungem la Poliţie. Explic ce şi cum, mă legitimează, las nişte acte şi ne deplasăm la locuinţă. Pătrundem greu printre rufele expuse ostentativ de o vecină, că e curte comună şi un câine imens, apărut de nicăieri, îmi sare la beregată. Casa mă şochează, pare afectată serios de uraganul Irma. Are şerpantă din lemn. Etajul e deasupra. Pe jos pământ şi ţăndări de la geamul spart. În bucătărie a bufnit godinul pe pereţi iar în dormitor s-a aşternut praful ca la Cernobâl. În fine, semnez actele, primesc cheia şi ne întoarcem la biserică. Slujba, drumul către locul de veci pe un deal, gânduri răzleţe, regrete, încă nu-mi vine să cred că verişoara s-a dus aşa repede şi nu a mai apucat să-mi vadă copiii mari, apoi mergem la...vilă.

                                                   - va urma -

12 septembrie 2017

Euro 2016

28-Iun-2016, 14:56

  După EXIT-ul din Europa de acum câteva zile, Anglia a nimerit cu fruntea şi a doua uşă de ieşire, de această dată la Euro 2016! Jucătorii s-au înnecat ca englezii la mal, drept în cârligul îmbârligat al pescarilor islandezi. Deşi porniţi cu coada sus şi trandafirul la vedere, britanicilor li s-au înmuiat relativ repede coarnele, după 18 minute, Hart, vărul lui Tătă o scotea a doua oară dintre buturi, sfios ca iepuraşul Bocănilă.

  Cu transpiratul Rooney, care a înfundat canalizarea stadionului, siamezii Sturridge şi Sterling, nedespărţiţi şi lipiţi de minge ca prenadezul Hexi Pharma, molâul încercănat Harry Kane de la Tottenham-ham şi golgeterul Vardy, care a jucat cu o mână în ghips şi picioarele în beton armat, regăţenii au fost luaţi pe sus de gheizerele de la Strokkur cu câte un picior în cur.


Sigurdsson, Sigthorsson şi ceilalţi son, comparaţi de presă cu Plimbăreţii Albi, au călărit Perfidul Albion fără milă, hăituindu-i nu doar până la ieşirea din Europa ci chiar de pe Terra!


  Victoria a fost sărbătorită de toţi cei 330 000 de elfi ai insulei, împreună cu 3 urşi polari, un grup de lilieci şi 5 oi Dolly Parton islandeze.
În "sferturi" vor întâlni echipa ţării gazdă, Franţa, care şi-a încălzit aşa de tare bilele în mână că erau să ia foc şi a "nimerit" numai campioane mondiale, România, Albania, Irlanda şi acum Islanda!
Între timp Roy Hodgson a demonstrat că avea şi un plan "B", şi-a dat demisia, iar spusele lui David Cameron s-au adeverit: "Poate că, la urma urmei, nu voi fi eu cel mai trist englez în această săptămână!"






23-Iun-2016, 14:43

România - Albania 0 -1

  Fotbalagiii de la naţională ne-au călcat mândria între picioare! În afară de dunga dintre fese nu ne-au arătat mai nimic! Cu o apărare de frânari, care orbecăiau ca Lizuca şi Patrocle prin Dumbrava Minunată în căutarea "coţofenei", plus un portar venit din tărâmul Plimbăreţilor Albi, cu mâinile tremurânde şi ieşiri necontrolate, un mijloc de pintilii, hobani, chipcii şi prepeliţe care abia se mişcau în reluare pe tarla darămite să mai şi alerge, la piţipoance după meci şi un atac pe invers de miuţari care înălţau zmeul cu inocenţa perfidă a unor doamne de companie.
Nici Pep Guardiola cu tata Voight si gaşca Chicago PD la un loc nu ar avea ce face iar The Machine le-ar pune pătrăţelul la cap! Nenea Puiu, plecat în concediu la muntele Athos, a mărturisit că printre pupicii şi pupiceii de pe icoanele făcătoare de minuni a zărit-o pe chiar Fecioara Maria plângând în hohote! Are si nebunia farmecul ei.


  Arnăuţii ne-au predat o lecţie de curaj, onoare şi dăruire, galopând de la careul lor la al nostru şi retur, că asta ştiu şi asta fac. Şi ne-au făcut!
Fotbalul autohton este o dejecţie de putori politice, a mafiei din cluburi, cu hoţi la butoane, profund corupţi şi analfabeţi ajunşi şefi puşi pe căpătuit. Nu se construieşte nimic, se vinde sau se distruge. Copiii nu mai agreează sportul şi nici nu sunt încurajaţi iar un popor fără sport este un popor bolnav.
  E nevoie de schimbări radicale după modelul islandez de exemplu, poate slovac sau croat, e nevoie de pus oameni potriviţi la locul potrivit dar asta nu se va întâmpla niciodată, speranţa este cea mai bună minciună, un soi de fericire tembelă iar ambiţia nu se poate importa. Am aflat chiar acum că Dumitru Dragomir a fost condamnat la 7 ani de puşcărie cu executare. E şi asta un mod de a pune pe cineva la locul potrivit!





4-Iul-2016, 12:29

  Le Monde: "Largement supérieurs, les Bleus ont écrasé l’Islande (5-2), dimanche a Saint-Denis, et joueront jeudi a Marseille face aux champions du monde, pour une place en finale" iar Le Figaro titrează: "Albastru de vis/Spectacol la Paris! Demonstraţie de fotbal!! Dansând în ploaie! Dansand cu lupii! Eroism-erotism-dramatism-priapism! Capcana lui Deschamps!

  Nu sunt versuri de manea şi nici n-a câştigat Franţa Cupa Africii deşi are toate atuurile, sunt doar sintagme gazetăreşti la "istorica" victorie cu Islanda, o ţară cunoscută mai mult pentru pescuitul de cod.

  Chiar dacă băieţii cu băţul şi râma in cârlig au trimis Anglia acasă, că i-au găsit dracii să facă meciul vieţii chiar atunci iar englezii au venit la Euro doar ca să aibă de unde pleca, totuşi Islanda nu e o echipă de speriat copiii înainte de culcare.
Franţa joacă într-un film pe care l-am mai văzut, cu echipa gazdă având unele avantaje care se contabilizează şi contează. E adevărat, Franţa nu este Coreea de Sud care la CM din 2002 a jucat în semifinale din motive care ţin de Byron Moreno alias "bovina nedumerită", azzurii ştiu de ce dar nu e nici motiv de patriotism care dă pe dinafară pentru că au învins România, Albania, Irlanda şi Islanda chiar în Hexagon!


  Echipa "albastrului de metil" cu Griezmann golgheterul care a marcat aseară golul 100 al competiţiei, a nu se înţelege că a dat el 100 de goluri, nu va mai luaţi după ce scriu francezii, că şi la noi în epoca de aur curgea laptele si mierea pe stradă de trebuia să porţi galoşi, aşadar Les Bleus ăştia vor mai disputa un meci, indiferent de rezultatul cu Deutschland uber alles. S-a vehiculat ideea de a se muta Ziua Naţională pe 10 iulie, când se va desfăşura la Paris şi Carnavalul de la Rio, Ramadanul, curse cu tauri, concert fără public Jean Michel Jarre, Sărbătoarea tripleţilor, Tomatina-bătaia gigant cu roşii, Konaki Sumo, Festivalul Nămolului si Ziua Cârtiţei!

Miercuri 6 iule de la ora 22:00 se va juca Portugalia - T.Galilor, ca urmare şi a faptului că Spania şi Anglia nu au binevoit să-şi câştige grupele iar joi 7 iulie tot la ora 22:00 Franţa - Germania.
Palmaresul întâlnirilor directe e favorabil Franţei cu 12-9, golaverajul fiind egal, 43-43.

Dacă la CE nu s-au întâlnit niciodată până acum, la CM din Suedia 1958, Franţa şi Germania au oferit unul dintre cele mai frumoase meciuri din istorie, în finala mică. Set 6-3 pentru cocoşi. A fost meciul lui Just Fontaine, care, prin cele patru goluri marcate în poarta nefericitului Heinz Kwiatkowski, a devenit golgheterul turneului cu 13 reuşite. Acel record de goluri marcate la un turneu mondial final nu a fost egalat până în prezent.





Romania - Elvetia 1 -1

  Unii dintre noi, trecuţi de adolescenţă, poate îşi mai amintesc de primăvara lui 1967, când naţionala noastră înregistra un scor neverosimil la Zurich cu Elveţia, 1-7!
Eram încă tânăr pe-atunci, abia mă pensionasem de vreo doi ani, tata a deschis televizorul Orion, că dura un sfert de oră până se aprindeau lămpile în el, (bine, eu am prins şi televizoarele cu aburi!) şi începe meciul. Buuun! Bunicul a venit cu două butelii de spumos de la cramă, că el a construit conacul, cu un paşoptist, rudă de-a lui Costică Negruzzi şi turnăm în pahare.

  Începe macelu, după 15 min era deja 2-0!, tata zice, închide-l dom'le să ne tihnească şi nouă băutura! Închid. La pauză îi dăm drumu iar, hai că marchează şi ai noştri, Dumitru Nicolae (59, autogol) 0-4!! Îl oprim iar.


  Bunicu merge în pas vioi să mai aducă nişte vin, tata priveşte în...gol...
Deschid televizorul, greu, zic, nu mai prindem finalu. Apare mira cu "ne cerem scuze, defecţiune tehnică...bla, bla, bla". Vine vinu, vine şi imaginea, 7-0! Pică golul lui Dobrin prin min 70, pică şi curentu! Prin întuneric se aude vocea voioasă a bunicului: până aduc eu o lampă poate egalăm! Lasă lampa bre, mai bine adu nişte vin, strigă răguşit tata după el, până să se împiedice de o pisică şi să dispară spectaculos pe scările cramei, la vale de-a berbeleacul.

  De 49 de ani bătuţi pe muchie aşteptăm revanşa acelei umilinţe şi acea zi a sosit! Am pus deja spumosul la rece, tata se ţine încă bine, face alergări prin Crâng şi ridică greutăţi la sală iar bunicul cum îi e obiceiul, cu gagicile!


Alegeri 30-Oct-2016

   Aşa cum Nikola, părintele lu' Frecvenţa şi a lui Radioiu de la Clejani şi-a dat cu Tesla în bobine după ce Gigi Marconi i-a şparlit invenţia, la fel s-a şucărit Ursul de la Răsărit după ce prima rundă disputată aseară la Chişinău între Igor Doidoi şi Ana Aslan s-a terminat nedecis, 2 - 2, după prelungiri şi loviturile de departajare sub centură la cotoaie, mergând braţ la braţ şi bot în bot în turul doi, de doi bani speranţă pentru UE.


   Pe cealaltă parcelă a planetei s-au dus vremurile când Hillary dormea în Casa Albă la etaj în timp ce Bill lucra cu Monica la parter tot la etaj.

   October surprise, Lebăda Neagră loveşte cu emailul în creştetul cocului şi ar putea răsturna cu cracii în sus rezultatul alegerilor din 8 noiembrie. La mitingul de ieri din Florida-gară, Hillary nu a mai fost însoţită de consiliera principală Guma Abudin ci de Tina Turner şi regretatul David Bowie. Pe de altă parte, sâmbătă la Baihu, Trump, trecut prematur la ora de iarnă, a pierdut inexplicabil semifinala de snooker cu 4-9 la Ding Junghi Hui dar i-a crescut popularitatea şi a căzut de-a-mboulea la doar 1% în coada candidatei republicanilor, cum spunea blănosul Chewbacca : "Politica este o...cursă de cai troieni" sau "un recital de nevrozaţi pentru mulţimea de căscaţi"!






  Încă un blat! 4 ani conduce PSD şi stă PNL, apoi 4 ani stă PNL şi conduce...PSD!
Buzăul, oraş înfrăţit cu yakuţii din Irkuţsk (Siberia), candidează la titlul de cel mai bolşevic oraş cu oameni încă în viaţă!
Desigur că la alegerile de ieri s-a ales PSD pe linie, depăşind cu această ocazie istoricul 99,98% din Epoca de Aur! S-a înregistrat şi o absenţă nemotivată a aceluiaşi chiulangiu înrăit Niro, care a fugit în pribegie pe dealurile de la Pietroasele!  Cazul său va fi aspru analizat la televiziunea de stat, de Mihai Tatulici la "aşa NU!" plus că cică nenorocitul ascultă şi rock!!!
Prin aceste apucături imperialisto-capitaliste, Niro riscă deportarea în cartierul Simileasca, unde îl aşteaptă negri de supărare juma de oraş plus câinii vagabonzi! Restul oraşului cuprinde peizani şi pensionari, mai mult peizani!
Câinii aleargă cu covrigi in coadă, renumiţii "covrigi de Buzau"!

În şcoli şi instituţii publice nu lipseşte tabloul lui nea Nicu iar dacă mergi îmbrăcat în pionier ai reducere 25% la frizerii!  Cine rupe flori şi taie copaci primeşte gratuit o excursie la tabăra de sculptură de la Măgura să distruga lucrările de artă si să incendieze mănăstirea Ciolanu!
Nu poţi ieşi pe stradă decât îmbrăcat în culori decente, negru şi cenuşiu, cu pantaloni evazaţi şi perciuni groşi ca în anii '70. Rişti să fii alergat cu pietre dacă ai o cămaşă curată, poţi fi condus la Săpoca dacă eşti bărbierit recent sau Doamne fereşte porţi blugi! Se poartă obligatoriu papuci NATO din plastic ordinar iar cine se spală pe picioare e pasibil de puşcărie!
Locuitorii de la bloc îşi fac nevoile pe stradă, că nu au veceu în fundul curţii iar cei de la curte în curte. În curtea vecinului!

La Buzău nu se aplică legea gravitaţiei, te poţi trezi că maşina o ia la deal dacă uiţi să tragi frâna de mână. Anul trecut au venit specialişti din toată lumea să vadă de ce Pi iese 4,13, teorema lui Pitagora coincide cu Legea lui Ohm şi mai ales de ce sunt aşa de mulţi vulcani noroioşi, găuri negre şi focuri spontane din pământ!


Capul de afiş a fost îngrozitorul mister al Carpaţilor Orientali care deşi mergeau liniştiţi să se întâlnească în Bulgaria cu fraţii Balcani, la intrarea în judeţul Buzău au dat-o cotită brusc la Întorsura Buzăului spre vest, ocolind juma de ţară in panică, agonie si teroare! 

  Azi a fost sărbătoare mare în Piaţa Daciei. S-au servit cârnaţi de Pleşcoi, vin de Pietroasele şi muzică tradiţională, manele cu Cezărică. S-a remarcat că în sfârşit au apărut alţii mai bizoni ca noi, bucureştenii! 4 ani de Firea fac mai mult decât 20 ani de Boşcodeală! Ăla era PSD-ist, dar măcar era plecat permanent în Las Vegas cu Elvis.
Acum am aflat in sfarşit câţi moldoveni sunt în Bucureşti, 43%!!

Ştefan, calul şi afganul


30-Iun-2015, 00:31

   Isteria refugiaţilor face ravagii atât la Buzău cât şi în locurile civilizate din patrie.
Întrebarea stupidă care face cât o cetăţenie română: „Cum se numea calul lui Ştefan cel Mare?“ Mai pe româneşte ما هو اسم ستيفان الحصان الكبير؟


   Aşa a sunat întrebarea adresată tinerei Kariha Kahis Klaw, refugiată din Afganistan, care dorea să obţină cetăţenia română. Fata s-a stabilit cu toată familia la Timişoara în 2007 iar la început a lucrat ca femeie de serviciu în corul bisericii, apoi consultant de alăptare, răpiri extraterestre şi îngrijire profesională de morminte. A făcut un curs de cosmetică şi s-a angajat la un salon de înfrumuseţare. A terminat apoi Facultatea de Ştiinţe Economice iar acum este la Master. Problema ar fi că domnu' Ştefan a avut o îndelungată domnie în Moldova (între 1457-1504) şi cu siguranţă a călărit o grămadă! În literatură apar câteva nume de cabaline încălecate de către domnitor, Catalan, Voitis, Lenuţa, Fănica şi Nataliţă sunt câteva exemple. Dar pe bune, câţi dintre noi ştiu asta?! La testul de cetăţenie a mai fost şi o întrebare ajutătoare, cel puţin ciudată şi cel mult stupidă: „Ce se găseşte la Dunăre?”  Răspunsul corect era “Delta”. Pe bună dreptate tânăra a fost respinsă!


Comentarii:
Bobonete: Deci eu sincer eu nu ştiu să răspunz...şi ce scop are această întrebare adică ce cunoştinţe testează? De istorie? De limbă? De bătut câmpi? întrebaţi-l pe Nuţu Cămătaru câţi cai are el!
Petrache: Ponta ştie? Dacă nu, să plece în Turcia să aducă sabia!
Katy: Cui i-a băsit mintea aşa ceva?
Gigi Marga: Cine ești, amintire?
Lilica: Nu ne vindem ţara!! Staţi liniştiţi, după ce vom prelua "cotele" de refugiaţi, lucrurile se vor simplifica şi vom trece noi la islam, uite că ne face moschee muftiul murat!!!
Ţăranu cu Maserati: În america te întreabă ce număr la pantof avea Abraham Lincoln..?!
Jenica: Întrebare ajutătoare: Cum îl chema pe calul lui Ştefan cel Mare când era mai mic?
Stelică: Astea sunt întrebări din seria: De unde a avut Ştefan cel Mare cizmele?
Răspuns: De la genunchi în jos.
Ciprian: cine sunt examinatorii? sunt curios cum arată cv-ul lor, cine i-a ales?
Nea Petrică: Pe care cal din cei 100 pe care i-a avut Ştefan cel Mare în cei 47 de ani de domnie? Pe toţi?
Eleonora: Doaaaaamne! Este suficient să ne uităm în Parlament!
Mimisor: Dacă ar fi ştiut cum îl chema pe cal, următoarea întrebare ar fi fost cum o chema pe pisica lui Mihai Viteazul!

http://www.tion.ro/nu-a-luat-cetatenia-romana-pentru-ca-n-a-stiut-cum-se-numea-calul-lui-stefan-cel-mare/1545681

8 septembrie 2017

O traducere criminală

Criminal Minds - Sezonul 12 (2005)


1 00:00:02,236 -- 00:00:10,686
Traducerea şi adaptarea: Stela Mocuţă

7 00:00:21,655 -- 00:00:23,055
Ah, nu din nou!

11 00:00:47,515 -- 00:00:49,548
Au!

12 00:00:49,550 -- 00:00:52,217
La naiba! Mm.

13 00:01:17,545 -- 00:01:19,845
Aah! Aah!

  Nu este un film pentru adulţi, aşa cum s-ar putea lesne deduce din onomatopeele sugestive sugerate din debutul zglobiu al show-ului, ci o reeditare a dezastrului de la "11. 22. 63" unde pârâta Stela Mocuţă a reuşit tentativa de asasinare nu a lui J.F.K, ci mai degrabă a...limbii române, cu gramatica şi sintaxa ei cu tot, mama ei!
Mama ei, limba latină, ne urechează prompt: Errare humanum est, în errore perseverare stultum!

  Preluarea de la sezonul 12 episodul 12-13 a acestui serial consacrat are indiscutabil şi indubitabil, ca să nu zic irefutabil, o parte bună, ne arată ce diferenţă există între un traducător foarte bun şi unul foarte prost. Nu este exclus ca Mark Gordon Company , în asociere cu studiourile de televiziune CBS şi ABC Studios să ceară urgent oprirea serialului, pentru asociere de minte criminală, aşa cum s-a întâmplat cu defunctul Castle, preluat dintr-o poziţie clară de ofsaid de pe la mijlocul sezonului 8 sau Downton Abbey, maltratat în sezonul 6 de nefericitul Arcusi şi inevitabil anulat definitiv şi irevocabil.

  Ar mai fi şi Dl. Goe, care pentru a nu mai rămâne repetent şi anul acesta a plecat la București dar a scos capul pe geam în acceleratul "Blue Bloods" pe la episodul 10, între Crivina şi Periş şi s-a rezemat în nas de clanţa uşii de la cupeu din motive de gravitaţie, abandonând plângăcios măseaua de minte şi tupeul din dotare, însă a fost prompt pupat dulce de mamiţica drept în bot.

 

  Este o realitate dureroasă că la noi se fură orice, de la dintîi defunctului din mormânt, hârtia igienică din toaletele publice până la sfintele moaşte, un exemplu recent fiind cazul celor trei preoţi români, care în timp ce vizitau o mănăstire din Grecia s-au gândit să bage în buzunar...mâna Sfântului Haralambie, mai precis mâna stângă şi singura moştină din dotare găsită în raclă.

  Totuşi, traducerea pe nesimţite şi răpirea bucuriei vizionării în condiţii optime constitue infracţiune continuată şi se pedepseşte cu ignorarea totală. "Prima şi cea mai mare minciună este să te înşeli pe tine. După asta, toate păcatele îţi vor părea uşoare". Pearl Bailey




Moartea lui Castle


  Cu durere în suflet, am luat la cunoştinţă de trecerea în lumea celor drepţi a serialului Castle, Dumnezeu să-l odihnească! Rămăşiţele pământeşti ale scumpului nostru defunct se vor aşeza spre veşnica odihnă în ziua de 17 februarie 2016 la ora 12 în cimitirul Corvinul.Punct.Corvinul. NU TE VOM UITA! Vei rămâne mereu în sufletele noastre.


  ABC au hotărât anularea serialului Castle după ce au văzut traducerea mizerabilă în limba română de la ultimul sezon. Iată mesajul Stanei Katic:
"Dear Castle fans, cast, and crew: Your devotion to our show has carried us for these unforgettable 8 seasons. I’m lucky to have met and worked with and for the lot of you. I will always be grateful. BIG HUG, Stana." :(

30 august 2017

The Hollow Crown - Sezonul 1

The Hollow Crown - Sezonul 1



Am avut nevoie de ceva timp să mă adun...să-mi caut cuvintele, poate o oră, poate mai mult. Nu am mai trecut de mult prin astfel de trăiri intense. Probabil şi timpul s-a oprit. Timpul meu.

Sunt zile în care anii nu mai sunt o povară sau o minciună, lucrurile se întâmplă la momentul potrivit, simţi măreţie, inspiraţie, artă şi o bucurie care te arde ca o flacără.. 
Te simţi un om împlinit. 
Şi fericit. 
Şi iubit. 
Mulţi ar da totul pentru acestea! 

Nu mai ştiu unde sunt, nu pot dormi, mă simt ca un băieţel pierdut undeva pe linia timpului. 
Nu o să recunosc că am ochii umezi sau un nod în piept, pulsul crescut. Sunt tulburat, tăcut și senin. 
Da, acesta e cuvântul, senin în suflet. 

Acest spectacol este o provocare şi o împlinire pentru un traducător ajuns la deplina maturitate intelectuală. 

Un serial grandios, un regal cinematografic, o traducere şi adaptare eveniment, o sărbătoare a spiritului, un film pe care să îl savurezi în linişte atunci când te simţi pregătit, pentru că această ecranizare clasică BBC te alină, te calmează, te face să gândeşti, te face mai deştept, te face mai bun. 

Shakespeare trăieşte, îl simţi în fiecare întrebare şi în fiecare răspuns! 

Este prima dată când mi-aş fi dorit să am un cinematograf acasă. 
Acest serial îl voi pune pe un disc şi îl voi păstra atâta timp cât voi mai fi!

Structurat în patru părţi, serialul este o producţie monumentală, fascinantă şi încântătoare. The Hollow Crown arată că opera lui Shakespeare este atemporală. "Credeam că oboseala nu-ndrazneşte să se atingă de cei cu sânge atât de albastru. De mine s-a atins. Cu toate că roşesc mărturisind asta." 
Toţi actorii au fost teribili, fiecare frază rostită ascunde sensuri geniale, nebănuite, pronunţată rapid şi cu modul specific britanic de a "înghiţi" sfârşitul cuvintelor. "Balsam al firii, rău te-am speriat de nu mai vrei pleoapa să-mi închizi şi să-mi inneci simţirea, în uitare!" Ce bogăţie de cuvinte emoţionante! 

Acest film trebuie văzut şi revăzut, când eşti fericit sau când te simţi trădat, când eşti iubit sau când eşti părăsit! 

Mulţumesc prietenului Bursucel (Little Badger) pentru traducerea cu dedicaţie!

Bloodline - Sezonul 2 (2015)

Bloodline - Sezonul 2 (2015)


Acest serial trebuie savurat în tihnă, pe ascuns, cu dorinţă adagio, pentru că ştiu, cu siguranţă ştiu, aceste clipe de încântare sunt rare...

Am aceleaşi trăiri ca la primul sezon, tensiunea creşte treptat şi lent, jarul devine flacără, Danny bântuie obsesiv, chiar nu ştiu ce să mai cred, suspansul persistă agonizant, presimt că logica mea este amăgită discret şi atunci mă las purtat de intuiţie, care pâlpâie ca o zbatere de aripi delicate.

Mă aştept ca ceva rău să se întâmple, nu înţeleg ce vrea Nolan care a apărut de nicăieri, trăiesc un mister devorator şi magnetic, promisiuni de mai multe secrete ispititoare.

Este un periculos şi întortocheat joc de noroc, neliniştea unei tragedii iminente, o dramă despre costul moralităţii şi convingerea că ai putea ţipa la televizor, la aceste fiinţe umane insuportabile: John Rayburn, despre ce naiba e vorba aici?! "Am I a good person?" Of course you’re not a good person!!!

Dar nu spun nimic. Doar privesc, cu un ţipăt îngheţat în hohote fără ecou...

Goliath - Sezonul 1 (2016)

Goliath - Sezonul 1 (2016)


Billy Bob Thornton mă surprinde din nou, după primul sezon din Fargo, acum în rolul unui veritabil anti-erou de film noir, cu frizura şi barbişonul lui simpatic, locuind într-un motel ieftin şi conducând un Mustang cu parbrizul spart. Divorţat de scorpia de nevastă şi bând fără prea mari remuşcări în bar cu fiica sa adolescentă, Billy McBride ajunge din nou pe orbita fostei sale firme de avocatură, cu un caz spectaculos, având un scenariu improbabil, pe alocuri teatral, hărţuit de un şir de personaje dubioase, într-un mister intrigant care vibrează la cote maxime. “Am avut 20 de cazuri în acelaşi timp, cred că mă pot descurca cu două!" Sigur că va face ceea ce este corect pentru a salva ziua, deoarece este foarte talentat şi chiar dacă e un soi ciudat de nemernic poate să spună cineva că nu avem nevoie şi de aceştia? Imaginea în care stă pe o bancă de pe plajă şi scoate o sticlă de whisky dintr-o pungă de hârtie e antologică, la fel cum Cooperman, un Goliat cu jumătate de faţă arsă, stă într-o cameră întunecată şi clicăie exasperant ca un dresor de câini, urmărind evenimentele din spatele monitoarelor. Ce să mai spunem de combinaţia consilier juridic-prostituată a Taniei Raymonde, colaboratoarea sa de nădejde, sau Nina Arianda, agent imobiliar şi avocat cu juma de normă, care îl trage pe McBride în acest caz! Până la urmă mitul lui David şi Goliat este intreaga esenţă a acestui spectacol al celor de la Amazon.
Prin naturaleţea sa, regia menţine perfect tensiunea serialului la cota de aşteptare a punctului culminant, singurul regret fiind acela că acest show are doar 8 episoade.

Mr Selfridge - Sezonul 3 (2013)

Mr Selfridge - Sezonul 3 (2013) 




Scântei cu paiete de emoţie, inimi frânte, lacrimi sufocante, cuvinte profetice şi căi întunecate cu adevăruri de neimaginat, acesta este sezonul 3 din Mr. Selfridge, un vârtej de emoţii. 
Un serial care merită văzut de cei romantici, dispuşi să vadă dincolo de realitate. 

Mare atenţie la acest serial, poate da dependenţă!! Evenimentele captivante din Mr. Selfridge cresc endorfinele, principalii hormoni ai fericirii dar şi alţi mediatori chimici, astfel încât fără să realizeze, persoanele care asistă la acest spectacol se simt bine, devorând fascinaţi episod după episod. Pauzele dintre episoade sunt greu de suportat dar aşteptarea e scurtă, ritmul de traducere este ameţitor, adaptarea rafinată, subtilă şi elegantă, cu adoraţia consacrată. 

Să ne bucurăm de povestea ITV a lui Harry Gordon Selfridge, originar din Chicago, care a plecat de la Marshall Field şi apoi a mers la Londra pentru a revoluţiona modul în care britanicii (şi eventual alţii) îşi fac cumpărăturile. 
Magazinul Selfridge prosperă şi în ziua de azi debordând de ambalaje galbene din hârtie sclipitoare şi turişti îndestulaţi pe trotuarele de pe Oxford Street. 
Gust, îndrăzneală, ţinută de pungaş şi farmecul seducător al unui Casanova. Mr. Selfridge este întotdeauna luminos şi exuberant, în continuă schimbare. Este posibil să nu fie perfect dar cu siguranţă este fascinant. 

Serialul accelerează glissando, pas cu pas, evoluează dramatic, devine alert, la limita infarctului. Romantic şi emoţional, cu o minunată magie creatoare, alternând compoziţiile fericite cu cele triste, episodul final aduce momentul adevărului: “I don’t care about you anymore, do you understand? You’re not who I thought you were. You’re a cheat and a liar. You’re a stranger. I never want to see you again! Crawl back under your stone!” Şi replica: “You’re vulnerable to women. You always will be. You’re lucky it was me!” 

Tensiune, dramatism, disperare şi în cele din urmă resemnare. 
Scântei cu paiete de emoţie, inimi frânte, lacrimi sufocante, cuvinte profetice şi căi întunecate cu adevăruri de neimaginat, un vârtej de emoţii.

Ultima secvenţă este de rău augur pentru seria următoare: Selfridge aprinzându-şi o ţigară de foi, prăbuşit la o masă de cazinou, înconjurat de cele mai mari vicii: jocurile de noroc, alcoolul şi femeile frumoase. 
Demonii săi interiori au înviat. 
Va urma o noapte lungă. 

Bates Motel - Sezonul 5 (2013)

Bates Motel - Sezonul 5 (2013)

Bates Motel este un "prequel contemporan" al celebrului film din 1960 Psycho, regizat de la fel de celebrul Alfred Hitchcock.
Pe hârtie, această anticipare a poveştii lui Robert Bloch nu părea promiţătoare dar din fericire intriga serialului funcţionează foarte bine.
Fanii serialului sunt invitaţi să stea pe scaunele din faţă dar nimeni nu garantează că Norman nu se va furişa în spatele lor!


Motelul este sinistru iar oaspeţii dubioşi.

Oraşul nu este somnoros şi idilic aşa cum s-ar părea ci populat cu traficanţi de canabis, poliţişti corupţi şi personaje care îşi găsesc de muncă în pântecul penal al White Pîne Bay-City.

Sezonul cinci este mai dezvoltat şi mai scandalos decât precedentele patru.
Show-ul are un umor existenţial înţelept. Norma învaţă franceza şi ascultă Edith Piaf, fumează doar pentru a-l irita pe Norman şi se plânge în mod constant cu privire la modul în care şi-a falsificat moartea având grijă să nu iasă din casă datorită..."mentally ill boy"!
În restul timpului găteşte sau vizionează filme vechi.
Norman îşi continuă hobby-ul său cu taxidermia în timp ce creierul său este foarte aglomerat iar casa dezordonată ca o metaforă pentru confuzia lui.
Bates Motel are nevoie de interacţiunea dintre Norma şi Norman, este esenţială şi practic este în centrul spectacolului. "Bates Motel" este Norma şi Norman.

Dacă în celelalte sezoane percepţia se juca cu realitatea lăsând dubii despre cine ar fi comis anumite...fapte şi cât ştia fiecare despre asta, acum, în sezonul al cincilea totul este expus vizual în mod clar, transformarea lui Norman fiind completă.
Aceasta nu numai că inoculează o stare constantă de groază, ci şi una de anticipare, cine ar putea fi următoarea victimă şi care vor fi consecinţele!
Orice persoană care devine un subiect de discuţie între cei doi ar putea încheia socotelile lumeşti foarte rapid.

Ca orice poveste de groază bună, acest serial ne trece prin toate stările emoţionale, tensiune şi revelaţii terifiante.
Mamă zâmbitoare şi ocrotitoare, Norma oscilează între fericire şi frustrare într-un personaj complicat iar Norman, băiat dulce şi sensibil, nu ar trebui...subestimat!

"Bates Motel" nu ar putea exista fără "Psycho" dar în curând s-ar putea simţi invers, Freddie Highmore este un precursor onest al lui Anthony Perkins.
Nu are importanţă cine a fost mai întâi, "Bates Motel" şi-a dat seama cum să aibă personajele sale şi...să le ucidă, bineînţeles!

 
-